Credinţa lui Joshua — O victorie în sprijinul drepturilor copilului

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA

„A FOST pentru prima oară când doctrina minorului matur a fost supusă spre examinare unei curţi de apel. Iar unii afirmă că hotărârea judecătorească stabileşte îndrumări clare nu numai pentru medicii şi spitalele din New Brunswick, ci, probabil, şi pentru oricare provincie a Canadei.“ — Canadian Medical Association Journal.

Revista de mai sus se referă la un caz legat de Legea consimţământului medical cu privire la minori, lege adoptată în provincia New Brunswick, potrivit căreia, dacă doi medici declară că un minor care are mai puţin de 16 ani este matur şi că acesta înţelege ce boală are şi ce tratament i se recomandă, atunci el are dreptul prin lege să accepte sau să refuze tratamentul medical, la fel ca oricare adult. În legătură cu Joshua Walker, un băiat de 15 ani, bolnav de leucemie mielocitară acută, preşedintele Curţii de Apel a provinciei New Brunswick, W. L. Hoyt, a scris următoarele: „Dovezile pe care le avem, în legătură cu faptul că Joshua este suficient de matur şi că, în circumstanţele date, tratamentul recomandat este spre binele lui şi are în vedere sănătatea şi bunăstarea lui pentru viitor, sunt foarte clare. . . . Părerea mea este că cererea [pentru a fi declarat un minor matur] nu era necesară“. În decizia sa, preşedintele Curţii, dl. Hoyt, a arătat, de asemenea, că dreptul cutumiar canadian „recunoaşte doctrina minorului matur“.

Unul dintre avocaţii lui Joshua, Daniel Pole, a declarat că decizia dată în scris de Curtea de Apel „va duce la un caz închis care poate fi citat oricând pe teritoriul întregii Canade“. Deoarece a fost un caz deosebit, Curtea s-a înfăţişat cu cinci judecători în loc de trei, aşa cum se obişnuieşte. „În situaţii decisive, a spus Pole, Curtea se înfăţişează cu întregul complet de judecată. Aceasta s-ar putea datora faptului că ei au considerat decizia ca fiind importantă pentru Canada.“ El a sugerat ideea că această hotărâre judecătorească ce stabileşte un precedent deschide calea pentru minorii maturi să acţioneze singuri şi că „nu mai există nici un motiv pentru care această problemă să fie adusă din nou înaintea unei instanţe. Aceasta îi va ajuta foarte mult pe alţi tineri“. Accentuând în continuare imensa valoare a acestei victorii judecătoreşti, Pole a declarat: „Ea constituie o extraordinară apărare a drepturilor pe care le au copiii, tinerii şi tinerele care au capacitatea de a decide ceea ce vor să se facă cu corpul lor“.

Având titlul „Nu o victorie minoră, ci a unui minor“, editorialul publicaţiei Telegraph Journal declara: „Decizia Curţii de Apel din New Brunswick, şi anume că Joshua Walker în vârstă de 15 ani are dreptul să consimtă aplicarea unui tratament medical sau să-l refuze, constituie o victorie nu numai pentru Martorii lui Iehova, ci şi pentru noi toţi. . . . Uneori deciziile pe care le ia o persoană pot părea foarte greu de acceptat pentru societate, fiind greu, în special, dacă este în joc viaţa unui tânăr. Însă şi mai greu de acceptat ar fi o societate care violează în mod curent corpul şi sufletul cetăţenilor ei. Joshua Walker şi-a adus contribuţia, ferindu-ne de aceasta“.

Un medic curajos

De când s-a îmbolnăvit, cea care i-a pus diagnosticul şi care l-a tratat pe Joshua a fost dr. Mary Frances Scully, specialist în hematologie şi oncologie infantilă. Ea se ocupă cu diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii.

Tratamentul obişnuit pentru tipul de leucemie pe care îl avea Joshua constă în chimioterapie şi transfuzii de sânge. Membrii familiei lui Joshua sunt Martori ai lui Iehova şi, din motive scripturale, nu acceptă transfuziile de sânge. Decretul divin pentru creştini este: „Să se ferească de [abţină de la, NW] pângăririle idolilor, de desfrânare, de animalele sugrumate şi de sânge“ (Faptele 15:20, 29). Încă de la început, Joshua a adoptat o poziţie hotărâtă, şi anume să respecte legea lui Iehova cu privire la ‘abţinerea de la sânge’.

Dr. Scully a notat în fişa medicală a lui Joshua că acesta era „de neclintit“ în legătură cu acest lucru. Dr. Dolan, şeful secţiei de oncologie din spital, a discutat personal cu Joshua. Atât el, cât şi dr. Scully au ajuns la concluzia că Joshua era un minor matur. Medicul familiei Walker, dr. Lordon, îl considera şi el pe Joshua un minor matur. Cu trei medici care îl declarau pe Joshua un minor matur, nu doar doi aşa cum se cerea, el era mai mult decât îndreptăţit, în conformitate cu Legea consimţământului medical cu privire la minori, să-şi aleagă tratamentul. Nu ar fi fost necesară nici o acţiune judecătorească.

Din nefericire, situaţia nu a rămas aşa. Spitalul, considerându-l deja pe Joshua un minor matur, a vrut să stabilească acest lucru printr-o decizie judecătorească pentru a se proteja de eventuale acuzaţii. În urma unei lungi şi grele anchete judecătoreşti, judecătorul a decis că Joshua nu are dreptul să refuze tratamentul. S-a făcut imediat recurs la o curte superioară împotriva acestei decizii, rezultatul fiind menţionat în primul paragraf al acestui articol.

Pe tot parcursul grelei încercări prin care a trecut Joshua, dr. Scully a rămas fidelă refuzului ei, şi anume să nu-i administreze sânge lui Joshua în nici o situaţie, exceptând cazul în care el şi-ar fi schimbat părerea şi ar fi consimţit la aceasta. Vorbind despre poziţia ei, Canadian Medical Association Journal a citat cuvintele sale: „Grija mea cea mai mare era că Joshua şi familia sa ar fi fost foarte supăraţi pentru faptul că nu li s-ar fi lăsat nici o alternativă“. Articolul continuă: „Alţi medici i-au spus mai târziu că ei ar fi refuzat cu desăvârşire să-l trateze [pe Joshua]. Totuşi, acest gând nu i-a trecut niciodată prin minte“. Poziţia ei dreaptă şi demnă de admiraţie a fost foarte încurajatoare pentru Joshua şi familia sa.

Joshua iubea viaţa şi a mişcat inimi

Joshua Walker iubea viaţa; el nu dorea să moară. Familia sa nu dorea ca el să moară. În multe ţări, Martori ai lui Iehova, fraţii săi spirituali, au trăit cu speranţa că el s-ar putea să se însănătoşească şi să trăiască. Joshua a fost dispus să accepte situaţia în care se află; credinţa sa în Dumnezeu i-a dat convingerea că va reveni la viaţă prin înviere. Cuvintele lui Isus au fost un sprijin pentru el: ‘Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul [Fiului lui Dumnezeu] şi vor ieşi din ele’. — Ioan 5:25, 28, 29.

A fost sprijinit din multe părţi. Ziarul Evening Times Globe a declarat: „Ieri, ambii părinţi au scos în evidenţă faptul că ei nu-l abandonează pe Joshua. Ei l-au adus la Spitalul Regional pentru a i se acorda cel mai bun tratament medical posibil, fără sânge. «Dacă am fi vrut ca el să moară, l-am fi lăsat acasă», a argumentat tatăl. «Nu vrem ca Josh să moară. Facem tot ce este posibil din punct de vedere medical pentru a-l ţine în viaţă. Iar acest lucru l-ar face fiecare pentru oricare dintre cei dragi lui. Nu suntem aici ca să vedem cum moare. Suntem aici pentru ca acest băiat să se facă mai bine, astfel încât să se poată plimba şi să se întoarcă la trenuleţele lui, la Sala Regatului, la întrunirile sale şi la serviciul său şi, poate, chiar să se întoarcă la un meci de baschet»“.

Cu siguranţă, familia sa a fost acolo pentru el, şi aceasta în sens literal. Un ziar a declarat următoarele: „În timp ce, pe rând, câte unul dintre membrii familiei îi ţinea companie lui Joshua, ceilalţi membri stăteau înghesuiţi în apropiere, într-o mică sală de aşteptare, unii dintre ei fiind încă cu halatele pe ei şi cu măştile desfăcute, atârnându-le la gât. Această scenă a putut fi văzută în permanenţă începând din 31 martie, de când Joshua a venit pentru prima oară în [acest] spital. În trei săptămâni, Joshua nu a stat nici o clipă fără ca vreun membru al familiei să nu fie cu el în salon, îmbrăcat în halat şi cu masca pe faţă. . . . Adesea, amândoi părinţii stăteau peste noapte cu Joshua, dormind într-un pat, alături de fiul lor cel mai mic. [Mama a spus:] «Este nevoie de noi aici, şi aş face orice pentru Josh, pentru oricare dintre copiii mei.» «Aş sta şi în parcare, dacă ar trebui», a spus tatăl“.

Destăinuiri şi discuţii

În serile în care mama şi tatăl său se aflau lângă el, aveau loc discuţii intime. Într-o seară el a spus: „Mami, te rog să scrii următoarele cuvinte: Tineri, apropiaţi-vă, vă rog, de Iehova, astfel încât, dacă vi s-ar întâmpla vreodată ceva, să vă păstraţi integritatea faţă de el! Când mă voi face mai bine, promit că voi face mai mult în ce priveşte declararea numelui lui Iehova. Tineri care sunteţi sănătoşi, faceţi mai mult, dacă puteţi!“

Într-o seară când se afla în spital, Josh a spus: „Mami, de multe ori când tu te duceai la baie sau te duceai după tati, medicii intrau şi-mi spuneau: «Josh, ai nevoie de o transfuzie de sânge. Fără ea, vei muri. Noi vrem să te ajutăm». «Atunci vă rog să-mi respectaţi dorinţa pe care o am cu privire la sânge», obişnuiam să le răspund. Unui medic care a încercat să mă facă să accept sânge i-am spus: «Poate mă credeţi nebun, dar sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Vreau doar să trăiesc după legea lui Iehova privitoare la sânge. El ştie ce este cel mai bine pentru noi. Cel mai bun lucru pentru mine este să respect caracterul sfânt al vieţii, şi dacă voi muri, voi reveni la viaţ㻓.

Dr. Garry, şeful secţiei de pediatrie, le-a spus părinţilor lui Josh: „Fiţi mândri de Josh. Are o asemenea credinţă, cum n-am mai văzut până acum să fi fost vreodată demonstrată“. El i-a îmbrăţişat pe amândoi şi le-a spus: „Sunteţi o familie curajoasă“.

Într-o seară, după ce familia primise nişte veşti proaste legate de starea lui Josh, fratele său Jeff şi sora sa Janice se aflau cu el la spital. Jeff plângea, iar Josh a spus: „Jeffrey, nu mai plânge. Oricare ar fi situaţia, eu sunt un învingător. Nu-ţi face griji în privinţa mea“. Ideea lui era că, în cazul în care se făcea bine, era un învingător; dacă nu se făcea bine şi murea şi era înviat în paradisul pământesc, atunci el era, fără îndoială, un învingător!

Când s-a pus în discuţie problema unui transplant de os medular, fratele său cel mai mare, Jerry, a fost primul care s-a oferit. Cândva, fraţii săi John şi Joe obişnuiau să-l sărute pe Josh înainte de culcare. Când a împlinit 13 ani, el a pus-o pe mama sa să le spună că era prea mare pentru aşa ceva. Însă în perioada în care acesta era bolnav, deşi avea 15 ani, când fraţii săi au început din nou s-o facă şi l-au îmbrăţişat şi s-au rugat împreună cu el, Josh i-a spus mamei sale că acum totul era O.K. — acest lucru îi demonstra că ei îl mai iubeau încă.

Sprijinul oferit de comunitate

Jerry şi Sandra, părinţii lui Joshua, declară că sprijinul oferit de comunitate a fost copleşitor şi a venit din locuri îndepărtate. În mai 1994, un ziar a declarat: „Joshua primeşte, în medie, 20 de felicitări pe zi. Ele au sosit chiar şi din România şi Mexic. El a primit la spital telefoane şi faxuri chiar din Alberta şi Washington. Pe lângă toate acestea, i s-au trimis circa şase coşuri cu fructe [şi] zeci de flori. . . . Când starea sănătăţii lui . . . s-a îmbunătăţit, asistentele medicale au organizat în cinstea lui o «luau», o sărbătoare hawaiană. Ele au confecţionat din pungile de gunoi fuste asemănătoare celor tradiţionale făcute din fire lungi de iarbă şi au dansat «hula» în salonul său. «Râdea atât de tare, încât am crezut că avea să plângă», a spus Sandra“.

Jerry, tatăl lui Josh, a adăugat câteva noutăţi picante: „Nu am putut să-i lăsăm să intre în salon pe toţi copiii de la şcoală care au venit să-l viziteze. Astfel, venea cel care era delegat şi culegea informaţii despre Josh. Elevii i-au trimis lui Josh un puzzle pe o temă feroviară, având 1 000 de piese — Josh era înnebunit după trenuri. Poliţia a vrut să organizeze o reuniune dansantă cu scopul de a strânge fonduri pentru a-l ajuta la achitarea unor cheltuieli, dar noi nu am permis ca aşa ceva să se desfăşoare. La orele de ştiinţe sociale se vorbea despre drepturile pe care le au oamenii, şi toţi elevii din clasă i-au scris lui Josh să le spună câteva cuvinte despre acest lucru şi să le explice ce simte“.

În tot acest timp, comentariile din presă au fost extraordinare — reportaje însoţite de imagini pe pagina întâi a mai multor cotidiene. Directorii unor şcoli au transmis scurte informaţii despre starea sănătăţii lui Joshua. El fusese invitat să vorbească atunci când avea să se însănătoşească, iar în cadrul şcolilor s-au ţinut întruniri legate de detaliile acestui caz.

„Aţi remarcat o oarecare schimbare la Joshua când a fost atins de această boală care i-a ameninţat viaţa?“, a întrebat corespondentul nostru. Jerry, tatăl lui Josh, a spus următoarele: „A fost o schimbare impresionantă şi aproape peste noapte. Josh era înainte un băiat comod, lipsit de griji, necesitând uneori genul de sfaturi de care copiii de 15 ani au nevoie de obicei. Am stat şi m-am uitat la el cu teamă. Era ca şi cum ar fi crescut peste noapte. Într-o seară avocatul său a vrut să stea de vorbă cu el, iar Joshua m-a rugat să plec. Cu o zi înainte era clovnul clasei; acum era matur, vorbea cu avocaţi şi judecători. Un moment hotărâtor poate scoate din străfundurile inimii lucruri despre care niciodată nu ţi-ai fi imaginat că se află acolo“.

Dr. Scully i-a adus un frumos omagiu lui Joshua. Ea i-a spus mamei sale: „Dintre toţi pacienţii pe care i-am tratat până acum el este persoana cea mai prietenoasă, cea mai plină de consideraţie, cea mai politicoasă şi cea mai plină de compasiune pe care am întâlnit-o vreodată. El este foarte curajos şi este un tânăr pe care noi nu îl vom uita niciodată. Este o persoană drăguţă. Puteţi fi foarte mândră de el, d-nă Walker“.

În câteva săptămâni, leucemia a luat o altă turnură. Scurtele perioade de declin ale bolii au trecut; cancerul a reapărut. Dr. Scully i-a spus familiei că s-ar putea ca Josh să nu mai trăiască mult — poate câteva săptămâni, posibil, câteva luni. În seara următoare, de faţă fiind şi părinţii, dr. Scully i-a spus lui Joshua că a reapărut cancerul şi că s-ar putea ca până în acel moment să fi atacat şi stomacul. Joshua a spus: „O, nu, nu a apărut din nou; sunteţi sigură?“ Dr. Scully a zis: „Josh, analiza sângelui nu a ieşit prea bună“. Imediat după aceea Jerry a părăsit salonul, şi după el dr. Scully.

Două inimi îndurerate au găsit pacea

Mama lui Josh descrie scena: „Era linişte. Am tras un scaun până lângă patul lui şi i-am luat mâna. L-am întrebat dacă era îngrijorat sau deprimat din cauza celor spuse de medic. El a răspuns: «Nu m-am gândit că o să mor şi că o să plec atât de repede. Dar, mami, nu-ţi face griji. Nu mi-e teamă că o să mor, nici nu mi-e frică de moarte. Vei fi lângă mine când o să mor? Nu vreau să mor singur». Am început să plâng şi l-am luat în braţe. Josh plângea şi el şi spunea: «Mami, sunt în mâinile lui Iehova». Apoi a continuat: «Aş vrea ca toţi să rămâneţi în adevăr ca să mă puteţi întâmpina la înviere. Pot să-ţi spun asta, mami, cu toată siguranţa: Nu am nici cea mai mică îndoială că Iehova mă va aduce înapoi la înviere. El mi-a citit inima, iar eu îl iubesc cu adevărat».

Am început să plâng din nou. I-am spus cât de mult îl iubim şi cât de mândri am fost de el în cei 16 ani cât l-am avut lângă noi —, dar ceea ce este cel mai important, că Iehova îi zâmbea aprobator. El a spus: «Ştiu, mami». I-am zis: «Josh, cât de mult urăsc faptul că pleci, dar ar fi doar o dovadă de egoism din partea noastră să dorim să rămâi». El a spus: «Mami, ştiu şi, de fapt, sunt, într-un fel, obosit de atâta lupt㻓.

Consecinţele legale

Daniel Pole, unul dintre avocaţii lui Joshua, împreună cu ceilalţi avocaţi au tratat întrebările care s-au ridicat în cazul lui Joshua Walker. Ce înseamnă un minor matur în conformitate cu Legea consimţământului medical cu privire la minori? Include consimţământul pentru un tratament şi dreptul de a-l refuza? Se aplică în acest caz acel parens patriae, în baza căruia guvernul acţionează în numele cuiva care nu poate să acţioneze în mod competent în numele său? Are persoana respectivă dreptul legal de a stabili ce se poate face cu propriul său corp? Este integritatea sa corporală inviolabilă? Şi ce se poate spune despre dreptul cutumiar canadian? Se aplică în acest caz? În definitiv, a fost necesar să fie adus cazul Joshua Walker în faţa instanţei?

Au fost clarificate aceste întrebări de către decizia dată în scris de Curtea de Apel? Da. La încheierea audierii, Curtea formată din cinci judecători s-a retras şi apoi s-a întors în sala tribunalului unde s-a citit următoarea decizie, dată în unanimitate:

„Recursul este admis. Hotărârea judecătorească dată de Turnbull, J. [judecătorul instanţei ierarhic inferioare] este modificată. Joshua Walker este declarat un minor matur în conformitate cu prevederile Legii consimţământului medical cu privire la minori şi nu este necesar consimţământul părinţilor săi în ce priveşte tratamentul său. Problema cheltuielilor va fi tratată în sentinţa noastră dată în scris“.

Se aplică în acest caz dreptul cutumiar canadian? Da. În raportul tipărit al audierii se afirmă: „În Canada, dreptul cutumiar recunoaşte doctrina minorului matur, adică o persoană care este capabilă să înţeleagă natura şi consecinţele tratamentului recomandat. . . . Provincia New Brunswick a redus dreptul cutumiar la ceea ce este enunţat în Legea consimţământului medical cu privire la minori“.

În concluzie, a fost necesar să fie adus în faţa instanţei cazul lui Joshua pentru ca, în mod legal, să poată refuza transfuziile de sânge? Nu. „Atât timp cât prevederile Legii sunt îndeplinite, nu este necesar să se facă o asemenea cerere.“

Preşedintele Curţii cu Juri, W. L. Hoyt, a încheiat: „Cererea a fost făcută cu bună credinţă şi din foarte multă precauţie. Cu toate acestea, ca urmare a acestei cereri, Joshua şi familia sa au fost supuşi unei acţiuni judecătoreşti nedorite. Din acest motiv, după părerea mea, ei au dreptul să ceară despăgubiri spitalului“.

Joshua a murit pe 4 octombrie 1994.

[Text generic pe pagina 12]

‘Hotărârea judecătorească stabileşte îndrumări clare . . . pentru medici şi spitale.’ — Canadian Medical Association Journal

[Text generic pe pagina 13]

„O victorie nu numai pentru Martorii lui Iehova, ci şi pentru noi toţi.“ — Telegraph Journal.

[Text generic pe pagina 14]

„Vreau doar să trăiesc după legea lui Iehova privitoare la sânge.“ — Joshua Walker.

[Text generic pe pagina 15]

„Are o asemenea credinţă, cum n-am mai văzut până acum să fi fost vreodată demonstrată.“ — Dr. Garry.