Studii asupra Scripturilor inspirate şi a cadrului lor

Studiul numărul 5 — Textul ebraic al Sfintelor Scripturi

Cum au fost copiate Scripturile ebraice, ca parte a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, cum a fost păstrat nealterat textul lor şi cum au fost transmise ele până în zilele noastre.

 1. a) Cum se deosebesc ‘cuvintele lui Iehova’ de alte comori din trecut? b) Ce întrebări au apărut cu privire la păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu?

‘CUVINTELE lui Iehova’ păstrate în scris pot fi asemănate cu nişte ape ale adevărului adunate într-un impresionant rezervor de documente inspirate. Cât de recunoscători putem fi că, de-a lungul perioadei în care le-a comunicat din cer oamenilor cuvintele sale, Iehova a vegheat ca aceste „ape“ să fie strânse pentru a deveni un izvor nesecat de informaţii dătătoare de viaţă! Alte comori din trecut, cum ar fi coroane ale regilor, bijuterii de familie şi monumente înălţate în cinstea unor oameni, şi-au pierdut strălucirea, s-au deteriorat ori s-au ruinat odată cu trecerea timpului, dar preţioasele declaraţii ale Dumnezeului nostru vor dăinui veşnic (Is. 40:8). Au apărut însă unele întrebări: După ce au fost adunate aceste ape, s-au contaminat ele sau au rămas curate? Au fost ele transmise cu fidelitate din limbile originare, astfel încât textul disponibil astăzi în limbile oamenilor de pe tot pământul să fie demn de încredere? Acest studiu captivant este dedicat examinării porţiunii numite textul ebraic. Vom observa cu câtă grijă a fost păstrată exactitatea acestuia şi ce măsuri extraordinare au fost luate ca să fie transmis şi să fie disponibil pentru oameni din toate naţiunile prin intermediul unor versiuni şi ale unor traduceri noi.

 2. Cum au fost păstrate scrierile inspirate până în zilele lui Ezra?

² Documentele originale au fost redactate în limbile ebraică şi arameică de oameni care au fost secretari ai lui Dumnezeu, începând de la Moise, în 1513 î.e.n., până la puţin timp după 443 î.e.n. După cât se pare, niciuna dintre scrierile originale nu s-a păstrat până în zilele noastre. Totuşi, încă de la început, scrierile inspirate, inclusiv copiile autorizate ale acestora, au fost păstrate cu multă grijă. În jurul anului 642 î.e.n., pe timpul regelui Iosia, a fost găsită în casa lui Iehova „cartea legii“ lui Moise, fără îndoială exemplarul original al acesteia. Ea fusese păstrată cu fidelitate 871 de ani. Ieremia, un scriitor al Bibliei, a considerat importantă această descoperire, de aceea a vorbit despre ea în 2 Regi 22:8–10. Iar în jurul anului 460 î.e.n. şi Ezra s-a referit la aceeaşi întâmplare (2 Cron. 34:14–18). Un asemenea document avea o mare valoare pentru Ezra, deoarece „el era un copist iscusit al legii lui Moise, pe care o dăduse Iehova, Dumnezeul lui Israel“ (Ezra 7:6). Fără îndoială că Ezra avea acces şi la alte suluri ale Scripturilor ebraice care fuseseră scrise până atunci, printre acestea aflându-se probabil şi manuscrisele originale ale unor scrieri inspirate. Într-adevăr, se pare că Ezra a fost custodele scrierilor divine în zilele sale (Neem. 8:1, 2).

ERA COPIERII MANUSCRISELOR

 3. De ce a fost nevoie de mai multe copii ale Scripturilor, şi cum a fost satisfăcută această cerere?

³ Începând din zilele lui Ezra a fost nevoie de tot mai multe copii ale Scripturilor ebraice. Nu toţi iudeii s-au întors la Ierusalim şi în Palestina în 537 î.e.n., când a avut loc restabilirea, şi nici după aceea. Mii dintre ei au rămas în Babilon, în timp ce alţii au emigrat în scopuri comerciale sau din alte motive, răspândindu-se în majoritatea centrelor comerciale mari ale lumii antice. Mulţi iudei veneau anual în pelerinaj la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor de la templu şi luau parte la închinare, unde se vorbea ebraica biblică. În zilele lui Ezra, iudeii stabiliţi în numeroase ţări îndepărtate se adunau în locaşuri numite sinagogi, unde erau citite şi comentate Scripturile ebraice.a Deoarece locaşurile de închinare erau răspândite în diferite zone, copiştii au fost nevoiţi să producă un număr mai mare de manuscrise.

 4. a) Ce era geniza, şi la ce servea? b) Ce descoperire importantă s-a făcut în secolul al XIX-lea într-una din aceste încăperi?

⁴ În majoritatea sinagogilor exista o încăpere numită geniză, care servea drept arhivă. Iudeii depozitau în geniză manuscrisele pe care nu le mai foloseau fie pentru că se rupseseră, fie pentru că se deterioraseră odată cu trecerea timpului. Acestea erau înlocuite cu altele noi, care erau folosite în sinagogă. Din când în când, conţinutul unei genize era îngropat cu solemnitate, pentru ca textul, unde se afla numele sfânt al lui Iehova, să nu fie profanat. De-a lungul secolelor, au fost scoase din uz mii de manuscrise vechi ale Bibliei ebraice. Însă nu aşa s-a întâmplat cu geniza ticsită cu manuscrise a sinagogii din vechiul Cairo, probabil fiindcă aceasta fusese închisă cu un zid, fiind dată uitării până la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1890, când sinagoga a fost reparată, conţinutul genizei sale a fost examinat, iar comorile ei au fost treptat vândute sau donate. Manuscrise aproape complete şi mii de fragmente (despre care unii spun că sunt din secolul al VI-lea e.n.) au ajuns la Biblioteca Universităţii Cambridge şi la alte biblioteci din Europa şi din America.

 5. a) Ce manuscrise ebraice antice au fost catalogate în ultimul timp, şi cât de vechi sunt ele? b) Ce dezvăluie un studiu al lor?

⁵ Astăzi, în numeroase biblioteci ale lumii au fost inventariate şi catalogate aproximativ 6 000 de manuscrise care conţin textul integral sau parţial al Scripturilor ebraice. Până nu demult nu existau manuscrise care să fi fost realizate înainte de secolul al X-lea e.n., cu excepţia câtorva fragmente. Apoi, în 1947, în regiunea Mării Moarte, a fost găsit un sul al cărţii Isaia, iar în anii care au urmat, în grotele aflate în apropierea Mării Moarte s-au descoperit şi alte suluri extrem de valoroase ale Scripturilor ebraice, un preţios tezaur de manuscrise care stătuseră ascunse acolo aproape 1 900 de ani. Potrivit specialiştilor, aceste manuscrise au fost realizate în ultimele secole dinaintea erei noastre. Studiul comparativ al celor aproximativ 6 000 de manuscrise ale Scripturilor ebraice furnizează o bază solidă pentru stabilirea textului ebraic şi dezvăluie că acesta a fost transmis cu fidelitate.

LIMBA EBRAICĂ

 6. a) Descrieţi pe scurt începuturile istoriei limbii ebraice. b) De ce a fost Moise calificat să scrie Geneza?

⁶ Limba ebraică, aşa cum este numită astăzi, a fost, în forma sa iniţială, limba vorbită de Adam în grădina Edenului. De aceea, ea se poate numi limba omului. A fost limba care s-a vorbit în zilele lui Noe, însă cu un vocabular mai bogat. Într-o formă şi mai evoluată, ea a supravieţuit când Iehova a încurcat limba oamenilor la Turnul Babel (Gen. 11:1, 7–9). Ebraica este limba principală din familia limbilor semitice. Se pare că ea se înrudea cu limba vorbită în Canaan pe timpul lui Avraam, iar din această variantă a limbii ebraice, canaaniţii au format numeroase dialecte. În Isaia 19:18 este numită „limba Canaanului“. Moise, un erudit al acelor timpuri, cunoştea atât înţelepciunea egiptenilor, cât şi ebraica vorbită de strămoşii săi. Astfel, el a putut să citească unele documente vechi care au ajuns în posesia lui şi este posibil ca în ele să fi găsit o parte din informaţiile pe care le-a consemnat în scrierea cunoscută astăzi drept cartea biblică Geneza.

 7. a) Ce evoluţie a avut limba ebraică? b) Ce rol a îndeplinit ebraica biblică?

⁷ Mai târziu, în zilele regilor iudei, ebraica a ajuns să fie cunoscută drept „limba iudeilor“ (2 Regi 18:26, 28). Pe timpul lui Isus, iudeii vorbeau o formă mai nouă sau evoluată a limbii ebraice, care, mai târziu, a devenit ebraica rabinică. Trebuie spus însă că în Scripturile greceşti creştine această limbă este numită tot „ebraică“, nu arameică (Ioan 5:2; 19:13, 17; Fap. 22:2; Rev. 9:11). Din cele mai vechi timpuri, ebraica biblică a fost limba care a favorizat unitatea şi a înlesnit comunicarea, fiind înţeleasă de majoritatea martorilor precreştini ai lui Iehova, precum şi de martorii creştini din secolul I.

 8. Ţinând cont de scopul Scripturilor, pentru ce putem fi cu adevărat recunoscători?

⁸ Scripturile ebraice reprezintă rezervorul apelor cristaline ale adevărului, transmise şi adunate sub inspiraţie divină. Însă numai cei ce ştiau să citească în ebraică puteau să beneficieze în mod direct de aceste ape furnizate de Dumnezeu. Cum puteau să bea din aceste ape ale adevărului oamenii din naţiuni, care vorbeau o mulţime de limbi, şi astfel să găsească îndrumare divină şi înviorare pentru sufletele lor? (Rev. 22:17) Unica modalitate era să se realizeze o traducere din ebraică în alte limbi, astfel încât apele adevărului divin să curgă din abundenţă în folosul întregului neam omenesc. Îi putem fi cu adevărat recunoscători lui Iehova Dumnezeu deoarece, începând aproximativ din secolul al IV-lea sau al III-lea î.e.n. până în prezent, Biblia a fost tradusă integral sau parţial în peste 2 400 de limbi. Lucrul acesta s-a dovedit a fi spre folosul tuturor oamenilor înclinaţi spre dreptate, care şi-au găsit cu adevărat „plăcerea“ în aceste ape preţioase! (Ps. 1:2; 37:3, 4)

 9. a) Cum autorizează chiar Biblia traducerea sa? b) Cărui scop util mai servesc vechile traduceri ale Bibliei?

⁹ Autorizează Biblia sau dă dreptul ca textul ei să fie tradus în alte limbi? Desigur! Dumnezeu i-a transmis Israelului un cuvânt: „Bucuraţi-vă, naţiuni, cu poporul său“ şi Isus le-a dat creştinilor o poruncă profetică: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“, iar acestea trebuiau să se împlinească. Pentru ca această împlinire să aibă loc, Scripturile trebuiau traduse. Privind în urmă la cele aproape 24 de secole de traducere a Bibliei, este limpede că Iehova a binecuvântat această lucrare. În plus, vechile traduceri ale Bibliei, care au supravieţuit sub formă de manuscrise, confirmă gradul înalt de fidelitate al acestui rezervor ebraic al adevărului (Deut. 32:43; Mat. 24:14).

CELE MAI VECHI VERSIUNI

10. a) Ce este Pentateuhul samaritean, şi de ce ne este de folos astăzi? b) Daţi un exemplu de folosire a Pentateuhului samaritean în Traducerea lumii noi.

¹⁰ Pentateuhul samaritean. Versiunea numită Pentateuhul samaritean este foarte veche. După cum arată numele, ea cuprinde numai primele cinci cărţi ale Scripturilor ebraice. Această versiune este, de fapt, o transliterare a textului ebraic potrivit alfabetului samaritean, care avea la bază vechiul alfabet ebraic. Ea este de folos deoarece arată cum era textul ebraic la acea dată. Această transliterare a fost făcută de samariteni, care erau descendenţii celor ce rămăseseră în Samaria după cucerirea celor zece triburi ale lui Israel în 740 î.e.n., precum şi ai străinilor aduşi atunci în Samaria de către asirieni. Samaritenii au amestecat închinarea practicată în Israel cu închinarea adusă zeităţilor lor păgâne şi au acceptat Pentateuhul. După cât se pare, transliterarea pe care au făcut-o ei datează din secolul al IV-lea î.e.n., deşi unii specialişti consideră că aceasta a fost realizată abia în secolul al II-lea î.e.n. Când citeau textul, ei pronunţau de fapt în ebraică. Deşi textul conţine aproximativ 6 000 de abateri de la originalul ebraic, multe dintre ele sunt minore. Puţine copii manuscrise existente astăzi au fost realizate înainte de secolul al XIII-lea e.n. În unele note de subsol ale Traducerii lumii noi se face referire la Pentateuhul samaritean.b

11. Ce sunt targumurile, şi de ce prezintă ele interes în ce priveşte textul Scripturilor ebraice?

¹¹ Targumurile arameice. Targum este un cuvânt arameic ce înseamnă „interpretare“ sau „parafrazare“. Începând din zilele lui Neemia, arameica a fost limba folosită de mulţi iudei care locuiau pe teritoriul Persiei. De aceea a fost necesar ca, atunci când se citea din Scripturile ebraice, să se facă şi traducerea în arameică. Se crede că forma definitivă a acestor traduceri, cea pe care o cunoaştem astăzi, nu datează mai devreme de secolul al V-lea e.n. Deşi nu sunt traduceri exacte, ci parafrazări ale textului ebraic, ele oferă multe informaţii cu privire la textul ebraic şi contribuie la înţelegerea unor pasaje dificile. În unele note de subsol ale Traducerii lumii noi se face referire la targumuri.c

12. Ce este Septuaginta, şi de ce este ea atât de importantă?

¹² Septuaginta. Cea mai importantă dintre vechile versiuni ale Scripturilor ebraice şi prima traducere propriu-zisă din ebraică este Septuaginta (care înseamnă „Cei şaptezeci“). Potrivit tradiţiei, această traducere în limba greacă a fost începută în jurul anului 280 î.e.n. de 72 de erudiţi iudei din Alexandria (Egipt). Mai târziu, dintr-un motiv oarecare, a început să fie folosit numărul 70 şi astfel traducerea a fost numită Septuaginta. Din câte se pare, ea a fost terminată în secolul al II-lea î.e.n. Septuaginta a fost Sfânta Scriptură a iudeilor vorbitori de limbă greacă, fiind folosită pe scară largă până în zilele lui Isus şi ale apostolilor săi. În Scripturile greceşti creştine, majoritatea celor 320 de citate directe, precum şi toate cele aproximativ 890 de alte citate şi referinţe la Scripturile ebraice au la bază Septuaginta.

13. Ce fragmente importante din Septuaginta au supravieţuit până în zilele noastre, şi de ce sunt ele valoroase?

¹³ Numeroase fragmente din Septuaginta scrise pe papirus sunt disponibile şi astăzi pentru a fi studiate. Ele sunt valoroase deoarece aparţin perioadei de început a erei creştine şi, deşi de cele mai multe ori nu conţin decât câteva versete sau capitole, ele ajută la clarificarea textului Septuagintei. Papirusul Fouad 266 a fost descoperit în Egipt şi s-a stabilit că datează din secolul I î.e.n. El conţine porţiuni din cărţile Geneza şi Deuteronomul. În fragmentele din Geneza, numele divin nu apare din cauză că textul este conservat doar parţial. Însă în cartea Deuteronomul acesta apare în diferite locuri, fiind scris cu litere ebraice pătrate în interiorul textului grecesc. Alte papirusuri datează aproximativ din secolul al IV-lea e.n., când manuscrisele începuseră să fie scrise pe velin, un fel de pergament fin şi mai rezistent, făcut de obicei din piele de viţel, de miel sau de capră.

14. a) Ce spunea Origene cu privire la Septuaginta? b) Când şi cum a suferit modificări Septuaginta? c) Ce mărturie trebuie să fi depus primii creştini folosind Septuaginta?

¹⁴ Este interesant că numele divin, sub forma Tetragramei, apare şi în Septuaginta din Hexapla lui Origene, lucrare scrisă pe şase coloane şi terminată în jurul anului 245 e.n. Comentând pe marginea Psalmului 2:2, Origene a scris despre Septuaginta: „În cele mai exacte manuscrise, NUMELE apare scris cu litere ebraice, dar nu cu [literele] ebraice actuale, ci cu [literele] cele mai vechi“.d Este cât se poate de clar că Septuaginta a suferit modificări foarte devreme, Tetragrama fiind înlocuită cu termenii Kýrios (Domnul) şi Theós (Dumnezeu). Întrucât primii creştini foloseau manuscrise ce conţineau numele divin, nu se poate spune că ei au urmat tradiţia iudaică de a nu pronunţa „NUMELE“ în cadrul lucrării lor de predicare. Fără îndoială, ei puteau depune mărturie cu privire la numele lui Iehova direct din Septuaginta.

15. a) Folosind chenarul de la pagina 314, descrieţi manuscrisele pe velin şi pe piele ale Septuagintei. b) Ce referinţe face Traducerea lumii noi la Septuaginta?

¹⁵ Există şi astăzi sute de manuscrise ale Septuagintei pe velin şi piele. O parte dintre ele, realizate între secolele al IV-lea e.n. şi al IX-lea e.n., sunt importante deoarece cuprind porţiuni ample din Scripturile ebraice. Ele sunt cunoscute sub numele de manuscrise unciale, deoarece sunt scrise în întregime cu litere majuscule de dimensiuni mari, cu spaţii între ele. Celelalte sunt numite minuscule, deoarece folosesc scrierea cursivă de mână, cu litere mai mici. Manuscrisele minuscule, sau cursive, au fost folosite pe scară largă începând din secolul al IX-lea până când s-a introdus tiparul. Cele mai importante manuscrise unciale din secolele al IV-lea şi al V-lea, şi anume Vaticanus nr. 1209, Sinaiticus şi Alexandrinus, toate conţin Septuaginta, cu unele variaţii minore. În unele note de subsol ale Traducerii lumii noi se face referire la Septuaginta.e

16. a) Ce este Vulgata, şi de ce este ea atât de valoroasă? b) Daţi un exemplu în care se face referire la Vulgata în Traducerea lumii noi.

¹⁶ Vulgata. Această versiune a fost textul fundamental pentru mulţi traducători catolici care au realizat alte versiuni în numeroasele limbi ale creştinătăţii occidentale. Cum a fost realizată Vulgata? Cuvântul latin vulgatus înseamnă „comun, care este popular“. Vulgata a fost redactată în latina populară, sau comună, a acelei vremi ca să poată fi înţeleasă cu uşurinţă de oamenii obişnuiţi din Imperiul Roman de Apus. Ieronim, care a realizat această traducere, revizuise mai înainte de două ori Psalmii în latina veche, prin comparare cu Septuaginta. Însă, când a lucrat la versiunea biblică Vulgata, el a tradus direct din limbile originare, adică din ebraică şi greacă, astfel că aceasta n-a fost o versiune a unei versiuni. Ieronim a lucrat la traducerea sa din ebraică în latină aproximativ din 390 e.n. până în 405 e.n. Deşi din lucrarea completă făceau parte şi cărţile apocrife care se aflau la data aceea în copiile Septuagintei, Ieronim a făcut o distincţie clară între cărţile canonice şi cele necanonice. În unele note de subsol ale Traducerii lumii noi se face referire la Vulgata lui Ieronim.f

TEXTELE EBRAICE

17. Cine au fost scribii, sau soferimii, şi de ce i-a condamnat Isus?

¹⁷ Soferimii. Bărbaţii care au copiat Scripturile ebraice începând din zilele lui Ezra până pe timpul lui Isus s-au numit scribi, sau soferimi. Cu timpul, ei şi-au luat libertatea de a face modificări în text. De fapt, chiar Isus i-a condamnat cu putere pe aceşti aşa-zişi custozi ai Legii pentru că îşi asumau o autoritate pe care n-o aveau (Mat. 23:2, 13).

18. Cine au fost masoreţii, şi ce comentarii valoroase au făcut ei cu privire la textul ebraic?

¹⁸ Masora dezvăluie modificările. Scribii care au continuat activitatea soferimilor în secolele de după Cristos au fost cunoscuţi sub numele de masoreţi. Aceştia au observat modificările făcute de soferimi şi le-au notat fie pe marginea textului ebraic, fie la sfârşitul lui. Aceste adnotări au ajuns să fie cunoscute sub numele de Masora. Masora enumeră cele 15 puncte extraordinare ale soferimilor, şi anume 15 cuvinte sau expresii din textul ebraic, marcate cu puncte deasupra sau dedesubt. Unele dintre aceste puncte extraordinare nu influenţează în niciun fel traducerea sau interpretarea, altele însă o influenţează şi sunt importante. Soferimii căzuseră în capcana fricii superstiţioase de a pronunţa numele „Iehova“, de aceea l-au înlocuit în 134 de locuri cu Adonái (Domnul) şi în câteva locuri cu Elohím (Dumnezeu). Masora enumeră aceste modificări. Potrivit unei note din Masora, vechii scribi, sau soferimii, mai sunt acuzaţi că au făcut cel puţin 18 modificări (corecturi), deşi se pare că numărul acestora este mai mare. Aceste modificări au fost făcute foarte probabil cu bune intenţii, deoarece pasajele originale lăsau impresia că exprimă lipsă de veneraţie faţă de Dumnezeu sau lipsă de respect faţă de reprezentaţii săi umani.

19. Ce este textul consonantic ebraic, şi când a fost finalizată forma sa?

¹⁹ Textul consonantic. Alfabetul ebraic este alcătuit din 22 de consoane şi nu are vocale. La început, cititorul trebuia să adauge vocalele pe baza propriei sale cunoaşteri a limbii. Scrierea ebraică semăna cu o scriere abreviată. Chiar şi în limba română contemporană există numeroase abrevieri, care conţin numai consoane. De exemplu, ptr. este abrevierea cuvântului pentru. În mod asemănător, limba ebraică era formată din cuvinte alcătuite numai din consoane. Astfel, prin „text consonantic“ se înţelege textul ebraic fără marcări vocalice. Forma textului consonantic al manuscriselor ebraice a fost finalizată între secolele I şi al II-lea e.n., deşi o vreme au circulat manuscrise cu unele variante. Spre deosebire de perioada anterioară a soferimilor, nu s-au mai făcut modificări în text.

20. Ce au făcut masoreţii în privinţa textului ebraic?

²⁰ Textul masoretic. În a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre, masoreţii (în ebraică, ba·aléh ham·ma·soh·ráh, însemnând „maeştri ai tradiţiei“) au introdus un sistem de puncte vocalice şi de accente. Acestea au constituit un ajutor scris pentru citirea şi pronunţarea vocalelor, întrucât mai înainte pronunţarea cuvintelor se baza pe tradiţia orală. Masoreţii n-au făcut nicio modificare în textele pe care le-au transmis, dar au făcut adnotări în Masora aşa cum au considerat de cuviinţă. Ei au avut mare grijă să nu-şi ia libertatea de a interveni în text. De asemenea, în Masora, ei au atras atenţia asupra greşelilor din text şi au indicat corecturile pe care le-au considerat necesare.

21. Ce este textul masoretic?

²¹ Trei şcoli masoretice au contribuit la dezvoltarea sistemului de marcare vocalică şi cu accente a textului consonantic, şi anume, şcoala babiloniană, cea palestiniană şi cea tiberiană. Textul ebraic, care apare astăzi în ediţiile tipărite ale Bibliei ebraice, este cel masoretic şi foloseşte sistemul şcolii tiberiene. Acest sistem a fost conceput de masoreţii din Tiberiada, oraş aflat pe ţărmul vestic al Mării Galileii. Unele note de subsol ale Traducerii lumii noi fac referire la textul masoretic (cu simbolul M).g

22. Ce manuscris din seria textelor babiloniene este disponibil, şi ce dezvăluie o comparare a lui cu textul tiberian?

²² Şcoala palestiniană aşeza semnele vocalice deasupra consoanelor. Doar câteva dintre manuscrisele de acest fel au ajuns până la noi, demonstrând că acest sistem de marcare vocalică era imperfect. Şi sistemul babilonian de marcare a semnelor vocalice era supralinear. Un manuscris care foloseşte sistemul de marcare babilonian este Codexul de la Petersburg, care datează din 916 e.n. şi este păstrat la Biblioteca Publică din Sankt Petersburg (Rusia). Acest codex conţine cărţile Isaia, Ieremia, Ezechiel şi profeţii „mici“, cu adnotări (Masora). Specialiştii au examinat cu multă atenţie acest manuscris şi l-au comparat cu textul tiberian. Deşi foloseşte sistemul supralinear de marcare a vocalelor, el urmează de fapt textul tiberian în ce priveşte textul consonantic, vocalele acestuia şi Masora. La Muzeul Britanic există un exemplar al textului babilonian al Pentateuhului, care concordă în mare măsură cu cel tiberian.

23. Ce serie de manuscrise ebraice s-a descoperit în apropiere de Marea Moartă?

²³ Sulurile de la Marea Moartă. În 1947 s-a deschis un nou şi captivant capitol în istoria manuscriselor ebraice. Într-o peşteră din Wadi Qumran (Nahal Qumeran), în regiunea Mării Moarte, a fost descoperit primul sul al lui Isaia împreună cu alte suluri biblice şi nebiblice. La scurt timp după aceea a fost publicată pentru studiul specialiştilor o fotocopie completă a acestui sul bine păstrat al lui Isaia (1QIs^a). Se crede că sulul datează aproximativ de la sfârşitul secolului al II-lea î.e.n. Într-adevăr, a fost o descoperire extraordinară: un manuscris ebraic cu aproape o mie de ani mai vechi decât cel mai vechi manuscris cunoscut până atunci, care cuprinde textul masoretic general acceptat al lui Isaia!h Din alte peşteri de la Qumran au fost scoase la lumină fragmente din peste 170 de suluri conţinând porţiuni din toate cărţile Scripturilor ebraice, cu excepţia cărţii Estera. Studierea acestor suluri continuă şi astăzi.

24. Ce s-a observat în urma comparării acestor manuscrise cu textul masoretic?

²⁴ În urma examinării celui mai lung psalm, Psalmul 119, dintr-un important sul de la Marea Moartă ce conţine Psalmii (11QPs^a), un erudit a observat că acesta este aproape identic cu textul masoretic al Psalmului 119. Cu privire la sulul Psalmilor, profesorul J. Sanders a remarcat: „Majoritatea [diferenţelor] sunt ortografice şi au importanţă numai pentru specialiştii interesaţi de pronunţarea limbii ebraice din antichitate şi de alte chestiuni asemănătoare“.i Şi în alte fragmente ale acestor manuscrise antice remarcabile s-au observat, în majoritatea cazurilor, doar diferenţe minore. Chiar sulul lui Isaia, deşi prezintă unele diferenţe de ortografie şi de gramatică, nu diferă în ce priveşte doctrina. Diferenţele de redare din sulul lui Isaia au fost examinate de editorii Traducerii lumii noi în engleză, care au ţinut cont de ele la pregătirea lucrării lor, unde se fac referiri la acest sul.

25. Despre ce texte ebraice s-a discutat deja, şi ce asigurare ne oferă studierea lor?

²⁵ Cele mai importante căi de transmitere a Scripturilor ebraice au fost discutate deja. În principal, acestea sunt: Pentateuhul samaritean, targumurile arameice, Septuaginta, textul ebraic tiberian, textul ebraic palestinian, textul ebraic babilonian şi textul ebraic al Sulurilor de la Marea Moartă. În urma studierii şi comparării acestor texte, putem fi siguri că Scripturile ebraice pe care le avem astăzi sunt în mare măsură identice cu cele redactate de slujitorii inspiraţi ai lui Dumnezeu.

TEXTUL EBRAIC ÎMBUNĂTĂŢIT

26. a) Când a început să se facă studiul critic al textului ebraic, şi care sunt câteva dintre textele de referinţă publicate? b) Cum a fost folosit textul lui Ginsburg?

²⁶ Până în secolul al XIX-lea, ediţia standard tipărită a Bibliei ebraice a fost a doua Biblie rabinică a lui Jacob ben Chaim, publicată în 1524–1525. Abia în secolul al XVIII-lea erudiţii au început să facă studiul critic al textului ebraic. Între anii 1776 şi 1780, Benjamin Kennicott a publicat la Oxford variantele a peste 600 de manuscrise ebraice. Apoi, între anii 1784 şi 1798, eruditul italian Gian Bernardo de Rossi a publicat la Parma variantele a 731 de alte manuscrise. Ebraistul german S. Baer a realizat şi el un text de referinţă. Mai recent, C. Ginsburg a dedicat mulţi ani elaborării unui text critic de referinţă al Bibliei ebraice. Prima ediţie a acestuia a apărut în 1894, iar ultima ediţie revizuită, în 1926. Joseph Rotherham a folosit ediţia din 1894 la realizarea traducerii sale în engleză, The Emphasised Bible, din 1902. Profesorul Max Margolis şi colaboratorii săi au folosit textele lui Ginsburg şi ale lui Baer pentru a realiza propria lor traducere a Scripturilor ebraice, în 1917.

27, 28. a) Ce este Biblia Hebraica, şi cum a fost realizată ea? b) Cum a folosit Traducerea lumii noi acest text?

²⁷ În 1906, ebraistul Rudolf Kittel a publicat în Germania prima ediţie (iar, mai târziu, a doua ediţie) a textului ebraic îmbunătăţit de el, intitulată Biblia Hebraica. În această lucrare, Kittel a oferit un aparat critic prin intermediul unor note de subsol detaliate, care grupau sau comparau numeroasele manuscrise ebraice ale textului masoretic disponibile la acea dată. El a folosit ca text de bază textul general acceptat al lui Jacob ben Chaim. Când au fost disponibile textele masoretice ale lui Ben Asher, mult mai vechi şi mai bune (a căror formă definitivă a fost stabilită în secolul al X-lea e.n.), Kittel a început să lucreze la a treia ediţie a versiunii Biblia Hebraica, complet diferită de celelalte. După moartea lui Kittel, lucrarea a fost terminată de colaboratorii săi.

²⁸ Secţiunea ebraică a Traducerii lumii noi în engleză are la bază ediţiile a VII-a, a VIII-a şi a IX-a a versiunii Biblia Hebraica a lui Kittel (apărute între anii 1951 şi 1955). O nouă ediţie a textului ebraic, şi anume Biblia Hebraica Stuttgartensia (1977) a fost folosită pentru actualizarea informaţiilor prezentate la notele de subsol din ediţia engleză a Traducerii lumii noi, publicată în 1984.

29. Ce caracteristică a versiunii Biblia Hebraica a fost de mare ajutor la restabilirea numelui divin?

²⁹ Masora prezentată în lucrarea lui Kittel, care semnalează numeroasele modificări făcute de scribii precreştini, a contribuit la realizarea unor redări exacte în Traducerea lumii noi, inclusiv la restabilirea numelui divin, Iehova. Această traducere pune la dispoziţie rezultatul cercetărilor din domeniul erudiţiei biblice, aflat într-o continuă dezvoltare.

30. a) Folosind chenarul de la pagina 308, care conţine sursele ce au stat la baza secţiunii Scripturilor ebraice a Traducerii lumii noi, descrieţi istoria textului ebraic până la Biblia Hebraica, sursa principală a Traducerii lumii noi. b) Arătaţi şi alte surse la care a făcut referire Comitetul Traducerii lumii noi.

³⁰ Chenarul de la pagina 308 indică sursele care au stat la baza textului Scripturilor ebraice din Traducerea lumii noi. Acest chenar arată evoluţia textului ebraic până la Biblia Hebraica a lui Kittel, care a fost principala sursă utilizată. Sursele secundare consultate sunt indicate de liniile albe punctate. Aceasta nu înseamnă că în cazul unor versiuni ca Vulgata sau Septuaginta au fost consultate originalele. La fel ca în cazul Scripturilor ebraice inspirate, originalele acestor versiuni nu mai există astăzi. S-a făcut apel la ediţii sigure ale acestor texte sau la traduceri antice fidele şi comentarii critice demne de încredere. Consultarea acestor surse variate a permis Comitetului Traducerii lumii noi să realizeze o traducere cu autoritate şi demnă de încredere a Scripturilor ebraice originale. Toate aceste surse apar la notele de subsol ale ediţiei engleze cu referinţe a Traducerii lumii noi.

31. a) Al cui rezultat este secţiunea ebraică a Traducerii lumii noi? b) Ce mulţumiri şi ce speranţă putem deci exprima?

³¹ Secţiunea ebraică a Traducerii lumii noi este astfel rezultatul unor studii şi cercetări biblice îndelungate. Ea are la bază un text nealterat, care se datorează în mare măsură transmiterii cu fidelitate a textului sacru. Prin stilul ei cursiv şi captivant, ea oferă o traducere onestă şi exactă pentru studierea atentă a Bibliei. Mulţumiri să-i fie aduse lui Iehova, Dumnezeul comunicării, deoarece şi astăzi Cuvântul său este viu şi puternic! (Evr. 4:12) Fie ca persoanele sincere să-şi întărească încontinuu credinţa prin studierea preţiosului cuvânt al lui Dumnezeu şi să se simtă impulsionate să facă voinţa lui Dumnezeu în aceste timpuri decisive! (2 Pet. 1:12, 13)

[Note de subsol]

[Tabelul de la pagina 313]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MANUSCRISE IMPORTANTE PE PAPIRUS

Ale Scripturilor ebraice

Numele manuscrisului Papirusul Nash

Data sec. II sau sec. I î.e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Cambridge (Anglia)

Numele manuscrisului Rylands 458

Simbolul 957

Data sec. II î.e.n.

Limba greacă

Păstrat la Manchester (Anglia)

Conţinutul aproximativ Fragmente din Deuteronomul cap. 23–28

Numele manuscrisului Fouad 266

Data sec. I î.e.n.

Limba greacă

Păstrat la Cairo (Egipt)

Conţinutul aproximativ Porţiuni din Geneza şi Deuteronomul

Numele manuscrisului Sulul de la Marea Moartă al Leviticului

Simbolul 4Q LXX Lev^b

Data sec. I î.e.n.

Limba greacă

Păstrat la Ierusalim (Israel)

Conţinutul aproximativ Fragmente din Leviticul

Numele manuscrisului Chester Beatty 6

Simbolul 963

Data sec. II e.n.

Limba greacă

Conţinutul aproximativ Porţiuni din Numerele şi Deuteronomul

Numele manuscrisului Chester Beatty 9, 10

Simbolul 967/968

Data sec. III e.n.

Limba greacă

Conţinutul aproximativ Porţiuni din Ezechiel, Daniel şi Estera

Ale Scripturilor greceşti creştine

Numele manuscrisului Oxyrhynchus 2

Simbolul P¹

Data sec. III e.n.

Limba greacă

Păstrat la Philadelphia (Pa., S.U.A.)

Conţinutul aproximativ Mat. 1:1–9, 12, 14–20

Numele manuscrisului Oxyrhynchus 1228

Simbolul P²²

Data sec. III

Limba greacă

Păstrat la Glasgow (Scoţia)

Conţinutul aproximativ Fragmente din Ioan cap. 15 şi 16

Numele manuscrisului Michigan 1570

Simbolul P³⁷

Data sec. III/IV e.n.

Limba greacă

Păstrat la Ann Arbor (Mich., S.U.A.)

Conţinutul aproximativ Mat. 26:19–52

Numele manuscrisului Chester Beatty 1

Simbolul P⁴⁵

Data sec. III e.n.

Limba greacă

Păstrat la Dublin (Irlanda) Viena (Austria)

Numele manuscrisului Chester Beatty 2

Simbolul P⁴⁶

Data a. 200 e.n.

Limba greacă

Păstrat la Dublin (Irlanda) Ann Arbor (Mich., S.U.A.)

Conţinutul aproximativ Nouă dintre scrisorile lui Pavel

Numele manuscrisului Chester Beatty 3

Simbolul P⁴⁷

Data sec. III e.n.

Limba greacă

Păstrat la Dublin (Irlanda)

Conţinutul aproximativ Rev. 9:10—17:2

Numele manuscrisului Rylands 457

Simbolul P⁵²

Data a. 125 e.n.

Limba greacă

Păstrat la Manchester (Anglia)

Conţinutul aproximativ Ioan 18:31–33, 37, 38

Numele manuscrisului Bodmer 2

Simbolul P⁶⁶

Data a. 200 e.n.

Limba greacă

Păstrat la Geneva (Elveţia)

Conţinutul aproximativ Cea mai mare parte din Ioan

Numele manuscrisului Bodmer 7, 8

Simbolul P⁷²

Data sec. III/IV e.n.

Limba greacă

Conţinutul aproximativ Iuda, 1 Petru şi 2 Petru

Numele manuscrisului Bodmer 14, 15

Simbolul P⁷⁵

Data sec. III e.n.

Limba greacă

Păstrat la Geneva (Elveţia)

Conţinutul aproximativ Cea mai mare parte din Luca şi Ioan

[Tabelul de la pagina 314]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MANUSCRISE IMPORTANTE PE VELIN ŞI PIELE

Ale Scripturilor ebraice (în ebraică)

Numele manuscrisului Codexul de la Aleppo

Simbolul Al

Data 930 e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Un timp la Aleppo (Siria). Acum în Israel.

Numele manuscrisului Codexul Or4445 Muzeul Britanic

Data sec. X e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Londra (Anglia)

Conţinutul aproximativ Cea mai mare parte a Pentateuhului

Numele manuscrisului Codexul Karaite, de la Cairo

Simbolul Ca

Data 895 e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Cairo (Egipt)

Conţinutul aproximativ Profeţii mai vechi şi mai noi

Numele manuscrisului Codexul de la Leningrad

Simbolul B 19^A

Data 1008 e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Sankt Petersburg

(Rusia)

Conţinutul aproximativ Scripturile ebraice

Numele manuscrisului Codexul de la Petersburg

Simbolul B 3

Data 916 e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Sankt Petersburg

(Rusia)

Conţinutul aproximativ Profeţii mai noi

Simbolul 1QIs^a

Data Sfârşitul sec. II î.e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Ierusalim (Israel)

Conţinutul aproximativ Isaia

Numele manuscrisului Sulul de la Marea Moartă al Psalmilor

Simbolul 11QPs^a

Data sec. I e.n.

Limba ebraică

Păstrat la Ierusalim (Israel)

Ale Septuagintei şi ale Scripturilor greceşti creştine

Numele manuscrisului Codex Sinaiticus

Simbolul 01( א)

Data sec. IV e.n.

Limba greacă

Păstrat la Londra (Anglia)

Numele manuscrisului Codex Alexandrinus

Simbolul A (02)

Data sec. V e.n.

Limba greacă

Păstrat la Londra (Anglia)

Numele manuscrisului Codex Vaticanus 1209

Simbolul B (03)

Data sec. IV e.n.

Limba greacă

Păstrat la Biblioteca Vaticanului de la Roma (Italia)

Numele manuscrisului Codex Ephraemi Syri rescriptus

Simbolul C (04)

Data sec. V e.n.

Limba greacă

Păstrat la Paris (Franţa)

Numele manuscrisului Codex Bezae Cantabrigiensis

Simbolul D^ea (05)

Data sec. V e.n.

Limba greacă–latină

Păstrat la Cambridge (Anglia)

Numele manuscrisului Codex Claromontanus

Simbolul D^P (06)

Data sec. VI e.n.

Limba greacă–latină

Păstrat la Paris (Franţa)

Conţinutul aproximativ Epistolele lui Pavel (inclusiv Evrei)

[Diagrama de la pagina 308]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Surse ale textului Traducerii lumii noi — Scripturile ebraice

Scrieri ebraice originale şi copii vechi

Targumurile arameice

Sulurile de la Marea Moartă

Pentateuhul samaritean

Septuaginta

Latina veche

Coptă, etiopiană, armeană

Textul consonantic ebraic

Vulgata

Versiuni greceşti — Aquila, Theodotion, Symmachus

Peshitta siriacă

Textul masoretic

Codexul de la Cairo

Codexul de la Petersburg

Codexul de la Aleppo

Textul ebraic al lui Ginsburg

Codexul de la Leningrad B 19A

Traducerea lumii noi

Scripturile ebraice — engleză; din engleză în multe alte limbi moderne

[Diagrama de la pagina 309]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Surse ale textului Traducerii lumii noi — Scripturile greceşti creştine

Scrieri greceşti originale şi copii vechi

Versiunea armeană

Versiuni copte

Latina veche

Vulgata

Texte latineşti sixtine şi clementine revizuite

Manuscrise greceşti cursive

Textul lui Erasmus

Textul lui Stephanus

Textus receptus

Textul grecesc al lui Griesbach

Emphatic Diaglott

Textul grecesc al lui Westcott şi Hort

Textul grecesc al lui Bover

Textul grecesc al lui Merk

Textul grecesc al lui Nestle şi Aland

Textul grecesc al Societăţilor Biblice Unite

Traducerea lumii noi

Scripturile greceşti creştine — engleză; din engleză în multe alte limbi moderne