CHENARUL 15A
Ohola și Oholiba
În capitolul 23 din Ezechiel, poporul lui Dumnezeu este demascat în termeni incisivi pentru infidelitatea lui. În acest capitol găsim multe asemănări cu capitolul 16. Și în capitolul 23, infidelitatea poporului este comparată cu prostituția. Aici se vorbește despre două surori: cetatea Ierusalim este sora mai mică, iar Samaria, sora mai mare. Ambele capitole arată că sora mai mică a călcat pe urmele surorii mai mari și a început să se prostitueze, devenind cu timpul chiar mai nelegiuită și mai imorală decât aceasta. În capitolul 23, Iehova menționează numele celor două surori: Ohola și Oholiba. Ohola este sora mai mare, Samaria (capitala regatului celor zece triburi ale Israelului), iar Oholiba este sora mai mică, Ierusalimul (capitala lui Iuda).a (Ezec. 23:1-4)
Între cele două capitole există și alte asemănări. Probabil cele mai semnificative sunt acestea: 1) Cele două surori au fost la început soțiile lui Iehova, dar apoi l-au trădat. 2) Ambele capitole conțin un mesaj de speranță, și anume că ele vor renunța la practicile lor. Deși în capitolul 23 această speranță de reabilitare este mai puțin explicită, asemănarea cu capitolul 16 reiese clar din următoarele cuvinte ale lui Iehova: „Voi face să înceteze comportamentul tău obscen și prostituția ta”. (Ezec. 16:16, 20, 21, 37, 38, 41, 42; 23:4, 11, 22, 23, 27, 37)
Prefigurează ele creștinătatea?
În trecut, în publicațiile noastre s-a afirmat că cele două surori, Ohola și Oholiba, sunt tipuri, sau reprezentări profetice, ale creștinătății, îndeosebi ale celor două ramuri principale ale ei: catolicismul și protestantismul. Totuși, cercetările ulterioare și meditarea sub rugăciune au dat naștere unor întrebări pertinente: A fost vreodată creștinătatea în vreun fel soția lui Iehova? A încheiat Iehova vreodată un legământ cu ea? Categoric, nu. Creștinătatea nici nu exista când Isus a mediat „noul legământ” cu Israelul spiritual și nici nu a făcut vreodată parte din această națiune spirituală, alcătuită din creștinii unși. (Ier. 31:31; Luca 22:20) Ea nu a apărut decât la mult timp după moartea apostolilor, în secolul al IV-lea e.n. În plus, ea a fost de la bun început o organizație coruptă și apostată, alcătuită din creștini falși, adică „neghina” din profeția lui Isus. (Mat. 13:24-30)
O altă diferență majoră între cele două surori și creștinătate este aceea că Iehova le-a dat Ierusalimului și Samariei speranța că vor avea din nou favoarea sa. (Ezec. 16:41, 42, 53-55) Dar arată Biblia că și creștinătatea are o astfel de speranță? Nu! Pentru creștinătate nu există nicio speranță, așa cum nu există nici pentru restul Babilonului cel Mare!
Așadar, Ohola și Oholiba nu prefigurează creștinătatea. Totuși, din această relatare înțelegem ceva mult mai important: ce simte Iehova față de cei care pretind că i se închină, dar care dezonorează numele său sfânt și încalcă normele sale în ce privește închinarea curată. Creștinătatea se face deosebit de vinovată în această privință deoarece nenumăratele ei religii pretind că îl reprezintă pe Dumnezeul Bibliei. În plus, ele pretind că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este conducătorul lor, dar infirmă această pretenție întrucât susțin că Isus este o parte dintr-o trinitate și nesocotesc porunca sa clară de ‘a nu face parte din lume’. (Ioan 15:19) Prin idolatria ei și prin implicarea ei permanentă în controversele politice, creștinătatea a dovedit categoric că este parte integrantă a „marii prostituate”. (Rev. 17:1) Nu încape deci nicio îndoială: Sfârșitul ei nu va fi cu nimic diferit de sfârșitul imperiului mondial al religiei false!
a Numele nu au fost alese la întâmplare. „Ohola” înseamnă „Cortul ei [de închinare]”, din câte se pare, o aluzie la faptul că Israelul își stabilise propriile centre de închinare în loc să meargă la templul lui Iehova din Ierusalim. „Oholiba” înseamnă „Cortul meu [de închinare] este în ea”, ceea ce amintea că Ierusalimul era locul în care se afla casa de închinare a lui Iehova.