Cei drepţi îl vor lăuda veşnic pe Dumnezeu
„Cel drept va rămâne în amintire . . . Dreptatea lui dăinuie pentru totdeauna.“ (PS. 112:6, 9)
1. a) Ce viitor vor avea cei pe care Dumnezeu îi consideră drepţi? b) Ce întrebare se ridică?
CEI PE care Dumnezeu îi consideră drepţi vor avea un viitor minunat! Veşnic se vor bucura să înveţe despre calităţile minunate ale lui Iehova. Inima li se va umple de recunoştinţă pe măsură ce îşi vor adânci cunoştinţele despre lucrările Sale de creaţie. Pentru a ne bucura de un asemenea viitor, este esenţial printre altele să manifestăm „dreptate“, calitate subliniată în Psalmul 112. Dar cum poate Dumnezeul cel sfânt şi drept să-i considere drepţi pe oamenii păcătoşi? Oricât ne-am strădui să facem binele, greşim, uneori chiar grav (Rom. 3:23; Iac. 3:2).
2. Menţionaţi două miracole făcute de Iehova din iubire.
2 În marea-i iubire, Iehova a găsit o soluţie perfectă. Mai întâi, a făcut un miracol: a transferat viaţa Fiului său din cer în pântecele unei fecioare ca să se nască pe pământ ca om perfect (Luca 1:30–35). Apoi, după ce duşmanii i-au omorât Fiul, Iehova a mai făcut un miracol: l-a readus la viaţă ca fiinţă spirituală glorioasă (1 Pet. 3:18).
3. De ce l-a răsplătit Iehova pe Isus cu viaţă cerească?
3 Iehova şi-a răsplătit Fiul cu un dar pe care nu-l avea în existenţa preumană: „viaţă indestructibilă“ în cer (Evr. 7:15–17, 28). Iehova i-a dat cu bucurie acest dar deoarece Isus şi-a păstrat neştirbită integritatea chiar şi în cele mai grele încercări. Apoi, apărând interesele Tatălui său, Isus a dat cel mai bun răspuns, un răspuns complet, la acuzaţia lui Satan că oamenii îi slujesc lui Dumnezeu din motive egoiste, nu din iubire altruistă (Prov. 27:11).
4. a) Ce a făcut Isus pentru noi când s-a întors în cer, şi cum a reacţionat Iehova? b) Cum consideri ce au făcut Iehova şi Isus pentru noi?
4 Apoi, în cer, Isus ‘s-a înfăţişat pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu’ prezentându-i valoarea ‘sângelui său’. Plin de bunăvoinţă, iubitorul nostru Tată ceresc a acceptat preţioasa „jertfă de împăcare pentru păcatele noastre“ oferită de Fiul său. Prin urmare, având ‘o conştiinţă curată’, putem „să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeul cel viu“. Avem deci motive întemeiate să răspundem invitaţiei din Psalmul 112: „Lăudaţi-l pe Iah!“ (Evr. 9:12–14, 24; 1 Ioan 2:2).
5. a) Ce trebuie să facem ca Dumnezeu să ne considere drepţi? b) Cum sunt structuraţi Psalmii 111 şi 112?
5 Ca să fim consideraţi drepţi de Dumnezeu, trebuie să manifestăm credinţă în sângele vărsat al lui Isus. Să nu treacă zi fără să-i mulţumim lui Iehova pentru marea sa iubire! (Ioan 3:16) Să continuăm să studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi să facem tot ce ne stă în putinţă să aplicăm ce învăţăm. În Psalmul 112, o continuare a Psalmului 111, găsim sfaturi valoroase pentru toţi cei ce vor să-şi păstreze conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu. Ambii psalmi încep cu exclamaţia „Lăudaţi-l pe Iah!“, sau „Aleluia!“, urmată de 22 versuri, fiecare începând cu una dintre cele 22 de litere ale alfabetului ebraic.a
Are motive de bucurie
6. Cum este binecuvântat „omul“ temător de Dumnezeu descris în Psalmul 112?
6 „Fericit este omul care se teme de Iehova şi care găseşte o mare plăcere în poruncile lui. Urmaşii lui vor ajunge puternici pe pământ. Generaţia celor drepţi va fi binecuvântată.“ (Ps. 112:1, 2) Să observăm că psalmistul vorbeşte mai întâi despre ‘un om’, iar în partea a doua a versetului, foloseşte un plural, ‘cei drepţi’, ceea ce sugerează că psalmul se poate referi la un grup de oameni. Demn de remarcat este că, sub inspiraţie, apostolul Pavel a aplicat Psalmul 112:9 la creştinii din secolul I e.n. (Citeşte 2 Corinteni 9:8, 9.) Acest psalm arată clar cum pot fi fericiţi discipolii de azi ai lui Cristos care sunt pe pământ.
7. De ce trebuie să avem o teamă sănătoasă de Dumnezeu, şi cum ar trebui să privim poruncile sale?
7 Aşa cum reiese din Psalmul 112:1, creştinii adevăraţi simt o mare bucurie pentru că umblă ‘în teamă de Iehova’. Această teamă sănătoasă de a nu-i displăcea îi ajută să se împotrivească spiritului lumii lui Satan. Ei ‘găsesc o mare plăcere’ în studierea Cuvântului lui Dumnezeu şi în aplicarea poruncilor sale. Una dintre ele este să predice vestea bună pe tot pământul. Ca urmare, se străduiesc să facă discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, dar şi să-i avertizeze pe cei răi cu privire la ziua de judecată a lui Dumnezeu care este aproape (Ezec. 3:17, 18; Mat. 28:19, 20).
8. a) Cum au fost răsplătiţi slujitorii de azi ai lui Dumnezeu pentru zelul lor? b) Ce binecuvântări le sunt rezervate celor cu speranţă pământească?
8 Întrucât respectă aceste porunci, slujitorii lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi. În prezent, ei numără circa 7 milioane. Poate nega cineva că acest popor a devenit ‘puternic pe pământ’? (Ioan 10:16; Rev. 7:9, 14). Iar când Dumnezeu îşi va îndeplini scopul, vor primi şi mai multe „binecuvântări“. Ca grup, cei care au speranţă pământească vor supravieţui ‘necazului cel mare’ fiind „un pământ nou“, în care „va locui dreptatea“. Cu timpul, supravieţuitorii Armaghedonului ‘vor fi binecuvântaţi’ într-o măsură şi mai mare. Ei vor întâmpina milioanele de oameni care vor fi înviaţi. Ce speranţă emoţionantă! În cele din urmă, cei care găsesc „o mare plăcere“ în poruncile divine vor ajunge la perfecţiune şi se vor bucura pentru totdeauna de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (2 Pet. 3:13; Rom. 8:21).
Îşi foloseşte cu înţelepciune „bogăţiile“
9, 10. Cum îşi folosesc creştinii adevăraţi bogăţiile spirituale, şi cum va dăinui dreptatea lor pentru totdeauna?
9 „În casa lui se află lucruri de valoare şi bogăţii, dreptatea lui dăinuie pentru totdeauna. Pentru cei drepţi, el străluceşte în întuneric ca o lumină. Este binevoitor, îndurător şi drept.“ (Ps. 112:3, 4) În timpurile biblice, unii slujitori ai lui Dumnezeu au fost foarte bogaţi. Cei care sunt aprobaţi de Dumnezeu devin cu adevărat bogaţi, însă nu din punct de vedere material. Adevărul este că majoritatea celor ce aleg să se umilească înaintea lui Dumnezeu sunt săraci şi probabil dispreţuiţi de alţii, la fel ca pe timpul lui Isus (Luca 4:18; 7:22; Ioan 7:49). Dar fie că avem mult, fie puţin pe plan material, în sens spiritual putem fi bogaţi! (Mat. 6:20; 1 Tim. 6:18, 19) (Citeşte Iacov 2:5.)
10 Creştinii unşi şi însoţitorii lor nu ţin bogăţiile spirituale doar pentru ei, ci ‘strălucesc ca o lumină pentru oamenii drepţi’ cufundaţi în întunericul lumii lui Satan. Astfel, ei îşi ajută semenii să se bucure de comorile spirituale ale cunoştinţei şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Împotrivitorii au încercat în zadar să oprească lucrarea de predicare a Regatului. Rezultatele acestei lucrări ‘vor dăinui pentru totdeauna’. Perseverând pe calea dreptăţii, slujitorii lui Dumnezeu au garanţia că ‘vor dăinui pentru totdeauna’.
11, 12. Daţi câteva exemple care arată cum îşi folosesc slujitorii lui Dumnezeu lucrurile materiale.
11 Poporul lui Dumnezeu, clasa sclavului uns şi membrii ‘marii mulţimi’, dăruieşte cu generozitate şi pe plan material. În Psalmul 112:9 se spune: „El a împărţit cu generozitate, a dat săracilor“. Creştinii adevăraţi de azi fac adesea donaţii pentru colaboratorii lor în credinţă, dar şi pentru alţi oameni care au nevoie de ajutor. Ei sprijină şi acţiunile de ajutorare organizate în zone calamitate. Aşa cum a spus Isus, acest lucru le aduce fericire. (Citeşte Faptele 20:35 şi 2 Corinteni 9:7.)
12 Gândiţi-vă şi la cât costă publicarea acestei reviste în 172 de limbi, multe dintre ele fiind vorbite de persoane sărace. Să nu uităm că ea este publicată şi în diverse limbaje ale semnelor, precum şi în alfabetul Braille.
Este binevoitor şi drept
13. Cine sunt cele mai mari exemple de bunăvoinţă şi generozitate, şi cum îi putem imita?
13 „Bun este omul binevoitor şi care dă cu împrumut!“ (Ps. 112:5) Fără îndoială, ai observat că nu toţi cei ce îi ajută pe alţii sunt binevoitori. Unii dau ajutor fără tragere de inimă sau ca să facă paradă de generozitate. Desigur, nu e plăcut să fii ajutat de cineva care te priveşte de sus sau care te face să te simţi o povară. Dar ce bine te simţi când eşti ajutat de un om binevoitor! Iehova este Exemplul suprem de generozitate şi bunăvoinţă. El dă cu bucurie (1 Tim. 1:11; Iac. 1:5, 17). Isus Cristos a reflectat perfect exemplul de bunăvoinţă al Tatălui său (Mar. 1:40–42). Aşadar, întrucât dorim să fim consideraţi drepţi de Dumnezeu, noi dăm dovadă de bunăvoinţă dăruind cu bucurie mai ales în lucrarea de predicare, unde ne ajutăm semenii pe plan spiritual.
14. Arătaţi prin câteva exemple cum ne putem ‘ocupa de treburile noastre cu dreptate’.
14 „El se ocupă de treburile lui cu dreptate.“ (Ps. 112:5) Potrivit profeţiei, clasa administratorului fidel se îngrijeşte de bunurile stăpânului acţionând în spiritul dreptăţii lui Iehova. (Citeşte Luca 12:42–44.) Acest lucru se observă, de pildă, în îndrumările biblice date bătrânilor, care trebuie să ia măsuri când cineva din congregaţie comite un păcat grav. Dreptatea este evidentă şi în îndrumările biblice pe care clasa sclavului le dă pentru buna desfăşurare a activităţii congregaţiilor, caselor de misionari şi familiilor Betel. Dar nu numai bătrânii trebuie să fie drepţi. Fiecare dintre noi trebuie să manifeste dreptate faţă de colaboratorii în credinţă, dar şi faţă de cei ce nu fac parte din congregaţie, iar asta e valabil şi în afaceri. (Citeşte Mica 6:8, 11.)
Cel drept este binecuvântat
15, 16. a) Ce efect au veştile rele din lume asupra celor drepţi? b) Ce sunt hotărâţi să facă slujitorii lui Dumnezeu?
15 „El nu se va clătina niciodată. Cel drept va rămâne în amintire pe veşnicie. El nu se va teme de veşti rele. Inima lui este statornică, încrezându-se în Iehova. Inima lui este de neclintit; el nu se va teme. Până la urmă, îi va privi triumfător pe vrăjmaşii lui.“ (Ps. 112:6–8) Azi, mai mult ca oricând, suntem martori la o avalanşă de veşti rele. Auzim întruna de terorism, războaie, boli necunoscute până acum, dar şi unele eradicate, care au reapărut, precum şi infracţiuni de tot felul, sărăcie şi poluare cu consecinţe dezastruoase. Cei pe care Dumnezeu îi consideră drepţi sunt şi ei afectaţi de asemenea veşti rele, dar ele nu îi tulbură peste măsură. Inima lor este „statornică“ şi „de neclintit“. Ei privesc spre viitor cu încredere, având convingerea că în curând Dumnezeu va instaura o lume dreaptă. Când se abate o nenorocire, ei reuşesc să îndure mai uşor fiindcă au încredere că Iehova îi susţine. Într-adevăr, el nu permite ca slujitorii săi drepţi ‘să se clatine’, nu-i lasă fără ajutor, ci le dă forţa de a merge mai departe (Filip. 4:13).
16 Slujitorii drepţi ai lui Dumnezeu trebuie totodată să înfrunte ura duşmanilor şi minciunile pe care le răspândesc. Însă până acum duşmanii n-au izbutit să-i reducă la tăcere, şi nici nu vor izbuti vreodată. Slujitorii lui Dumnezeu rămân statornici în lucrarea pe care le-a încredinţat-o el: predicarea veştii bune despre Regat şi facerea de discipoli. Fără îndoială, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestui sistem, duşmanii îşi vor înteţi atacurile împotriva celor drepţi. Ura lor va ajunge la apogeu când Gog din Magog, Satan Diavolul, va declanşa un atac împotriva slujitorilor lui Dumnezeu de pe tot pământul. În cele din urmă, ‘vom privi triumfători’ înfrângerea umilitoare a vrăjmaşilor. Ce extraordinar va fi să vedem sfinţirea deplină a numelui lui Iehova! (Ezec. 38:18, 22, 23).
„Înălţat cu glorie“
17. Cum „va fi înălţat cu glorie“ cel drept?
17 Ce plăcut va fi să-l lăudăm cu toţii pe Iehova, fără să mai avem de îndurat opoziţia lui Satan şi a lumii lui. Toţi cei ce rămân drepţi în ochii lui Dumnezeu se vor putea bucura veşnic de acest privilegiu. Ei nu vor trăi umilinţa de a fi învinşi, fiindcă Iehova mai promite că cel drept „va fi înălţat cu glorie“ (Ps. 112:9). Slujitorii drepţi ai lui Iehova vor fi triumfători şi vor exulta văzând distrugerea împotrivitorilor suveranităţii lui Iehova.
18. Cum se vor împlini cuvintele de încheiere ale Psalmului 112?
18 „Cel rău va vedea şi se va mânia. Va scrâşni din dinţi şi se va topi. Dorinţa celor răi va pieri.“ (Ps. 112:10) Cei ce continuă să se împotrivească poporului lui Dumnezeu ‘se vor topi’ de invidie şi ură. În ‘necazul cel mare’, dorinţa lor de a pune capăt lucrării noastre va pieri odată cu ei (Mat. 24:21).
19. Ce convingere putem avea?
19 Te vei număra şi tu printre cei care vor supravieţui acelui necaz şi se vor bucura de marea victorie? Iar dacă se va întâmpla să fii răpus de boală sau de bătrâneţe înainte de sfârşitul lumii lui Satan, vei fi printre ‘cei drepţi’ care vor învia? (Fap. 24:15) Poţi fi sigur că aşa va fi, dacă vei continua să manifeşti credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus şi să-l imiţi pe Iehova, cum fac cei reprezentaţi de „omul“ drept din Psalmul 112. (Citeşte Efeseni 5:1, 2.) Iehova garantează că ei vor rămâne „în amintire“ pe veşnicie, iar faptele lor drepte vor fi răsplătite. El îi va iubi veşnic! (Ps. 112:3, 6, 9)
[Notă de subsol]
a Structura şi conţinutul acestor psalmi arată că Psalmul 112 continuă Psalmul 111. Calităţile lui Iehova evidenţiate în Psalmul 111 sunt imitate de „omul“ temător de Dumnezeu descris în Psalmul 112, după cum reiese din compararea textului din Psalmul 111:3, 4 cu cel din Psalmul 112:3, 4.
Ce am reţinut?
• Ce motive avem să spunem „Aleluia“?
• Menţionaţi câteva evenimente din zilele noastre care îi bucură pe creştinii adevăraţi.
• Dacă vrem să avem parte de iubirea lui Iehova, cum trebuie să dăruim?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]
Pentru a rămâne drepţi în ochii lui Dumnezeu, trebuie să manifestăm credinţă în sângele lui Isus
[Legenda fotografiilor de la pagina 26]
Prin donaţii, sprijinim acţiunile de ajutorare în caz de catastrofe şi răspândirea publicaţiilor biblice