Exodul
38 Apoi a făcut altarul ofrandei arse din lemn de acacie. Acesta era pătrat; avea 5 coți* lungime și 5 coți lățime. Înălțimea lui era de 3 coți.+ 2 A făcut coarnele pentru cele patru colțuri ale lui. Coarnele erau făcute dintr-o singură bucată cu el. Și l-a îmbrăcat în aramă.+ 3 După aceea a făcut toate ustensilele altarului: gălețile, lopețile, castroanele, furculițele și fărașele pentru foc. Toate ustensilele lui le-a făcut din aramă. 4 A făcut pentru altar și un grătar, o plasă de aramă, sub bordura altarului, spre mijlocul lui. 5 Apoi a turnat patru inele la cele patru colțuri, lângă grătarul de aramă, pentru ca prin ele să treacă drugii. 6 A făcut drugii din lemn de acacie și i-a îmbrăcat în aramă. 7 A introdus drugii în inelele de pe părțile laterale ale altarului, ca să poată fi transportat. A făcut altarul ca o ladă goală din scânduri.
8 A făcut apoi ligheanul de aramă+ și suportul lui de aramă folosind oglinzile* femeilor care erau organizate pentru a sluji la intrarea în cortul întâlnirii.
9 Apoi a făcut împrejmuirea curții.+ Pentru latura sudică a curții a făcut împrejmuirea din pânze de in fin răsucit; aceasta avea 100 de coți lungime.+ 10 Cei 20 de stâlpi și cele 20 de suporturi cu scobitură erau de aramă, iar cârligele stâlpilor și piesele lor de legătură* erau de argint. 11 Împrejmuirea de pânze pentru latura nordică avea tot 100 de coți. Cei 20 de stâlpi și cele 20 de suporturi cu scobitură erau de aramă. Cârligele stâlpilor și piesele lor de legătură* erau de argint. 12 Dar, pentru latura vestică, împrejmuirea de pânze avea 50 de coți. Avea 10 stâlpi și 10 suporturi cu scobitură, iar cârligele stâlpilor și piesele lor de legătură* erau de argint. 13 Lățimea, pe latura estică, dinspre răsărit, era de 50 de coți. 14 De o parte a intrării erau 15 coți de pânze, cu 3 stâlpi și 3 suporturi cu scobitură. 15 De cealaltă parte a intrării în curte erau 15 coți de pânze, cu 3 stâlpi și 3 suporturi cu scobitură. 16 Toate pânzele care împrejmuiau curtea erau de in fin răsucit. 17 Suporturile cu scobitură ale stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor și piesele lor de legătură* erau de argint, iar partea de sus a stâlpilor era îmbrăcată în argint. Toți stâlpii curții aveau piese de legătură de argint.+
18 Perdeaua* de la intrarea în curte era țesută din fir albastru, din lână purpurie, din fir stacojiu și din in fin răsucit. Avea 20 de coți lungime și 5 coți înălțime, aceeași înălțime ca a pânzelor împrejmuirii curții.+ 19 Cei 4 stâlpi ai ei și cele 4 suporturi cu scobitură ale acestora erau făcute din aramă. Cârligele lor și piesele lor de legătură* erau de argint, iar partea de sus a lor era îmbrăcată în argint. 20 Toți țărușii tabernacolului și ai împrejmuirii curții erau de aramă.+
21 La porunca lui Moise au fost inventariate materialele tabernacolului, ale tabernacolului Mărturiei;+ această responsabilitate au îndeplinit-o leviții,+ sub îndrumarea lui Itamar,+ fiul preotului Aaron. 22 Și Bețaleel,+ fiul lui Uri, fiul lui Hur, din tribul lui Iuda, a făcut tot ce-i poruncise Iehova lui Moise. 23 Împreună cu el a fost Oholiab,+ fiul lui Ahisamac, din tribul lui Dan, meșteșugar, creator de modele și broder cu fir albastru, cu lână purpurie, cu fir stacojiu și cu in fin.
24 Tot aurul folosit pentru întreaga lucrare a locului sfânt a fost tot aurul dat ca ofrandă+ legănată: 29 de talanți* și 730 de sicli*, după siclul standard al locului sfânt*. 25 Argintul de la cei înregistrați din adunare a fost de 100 de talanți și 1 775 de sicli, după siclul standard al locului sfânt*. 26 Jumătatea de siclu primită de la fiecare dintre cei înregistrați era jumătate de siclu după siclul standard al locului sfânt*. Au fost înregistrați în total 603 550 de bărbați,+ de la vârsta de 20 de ani în sus.+
27 La turnarea suporturilor cu scobitură ale locului sfânt și a suporturilor cu scobitură ale perdelei s-au folosit 100 de talanți de argint: pentru 100 de suporturi cu scobitură a fost nevoie de 100 de talanți, un talant pentru fiecare suport cu scobitură.+ 28 Din cei 1 775 de sicli, el a făcut cârlige pentru stâlpi, a îmbrăcat partea de sus a lor și i-a unit.
29 Arama dată ca ofrandă* a fost de 70 de talanți și 2 400 de sicli. 30 Cu aceasta a făcut suporturile cu scobitură de la intrarea în cortul întâlnirii, altarul de aramă cu grătarul de aramă și toate ustensilele altarului, 31 suporturile cu scobitură ale împrejmuirii curții, suporturile cu scobitură de la intrarea în curte, toți țărușii tabernacolului și toți țărușii+ împrejmuirii curții.