Isaia
Când vei înceta să distrugi, vei fi distrus.+
Când vei înceta să trădezi, vei fi trădat.
2 O, Iehova, arată-ne favoare!+
În tine ne punem speranța.
3 Când aud vuietul, popoarele fug.
Când tu te ridici, națiunile se risipesc.+
4 Prada voastră va fi strânsă cum strâng lăcustele devastatoare;
oamenii se vor năpusti asupra ei ca roiurile de lăcuste.
5 Iehova va fi înălțat,
căci locuiește în înălțimi.
El va umple Sionul de justiție și de dreptate.
6 El îți dă stabilitate;
belșug de salvare,+ înțelepciune, cunoștință și teamă de Iehova,+
acestea sunt comoara sa.
7 Iată! Eroii lor strigă pe stradă,
mesagerii păcii plâng cu amar.
8 Drumurile mari sunt pustii,
nu mai merge nimeni pe cărări.
9 Țara jelește* și se ofilește.
Libanul este făcut de rușine,+ se veștejește.
Saronul a ajuns ca un pustiu,
iar Basanul și Carmelul își scutură frunzele.+
11 Voi concepeți iarbă uscată și nașteți miriște.
Spiritul vostru vă va mistui ca un foc.+
12 Popoarele vor ajunge ca varul ars.
Ca spinii tăiați, vor fi arse în foc.+
13 Voi, cei de departe, ascultați ce voi face!
Și voi, cei de aproape, recunoașteți-mi puterea!
«Cine dintre noi poate să locuiască lângă un foc mistuitor?+
Cine dintre noi poate să locuiască lângă niște flăcări care nu se sting?».
15 Cel care umblă mereu în dreptate+
și vorbește ce este corect,+
care respinge câștigul necinstit, obținut prin înșelăciune,
ale cărui mâini nu iau mită, ci o refuză,+
care își astupă urechile ca să nu audă de vărsare de sânge
și care își închide ochii ca să nu vadă ce este rău,
16 acela va locui în înălțimi.
Refugiul lui* sigur va fi în locuri stâncoase, greu accesibile.
I se va da pâine,
iar rezerva lui de apă nu se va termina”.+
17 Ochii tăi vor privi un rege în splendoarea lui,
vor vedea o țară îndepărtată.
18 În inima ta îți vei aminti de* lucrul înspăimântător:
„Unde este secretarul?
Unde este cel care cântărea tributul?+
Unde este cel care număra turnurile?”.
19 Nu vei mai vedea poporul acela nerușinat,
un popor cu o limbă prea grea* pentru a fi înțeleasă,
cu o limbă bâlbâită, pe care n-o pricepi.+
20 Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre!+
Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, o locuință liniștită,
un cort care nu va fi mutat.+
Țărușii lui nu vor fi niciodată smulși
și niciuna dintre frânghiile lui nu va fi ruptă.
21 Ci acolo, Cel Măreț, Iehova,
va fi pentru noi un loc cu râuri, cu canale largi,
pe unde nu va pătrunde nicio flotă de corăbii cu vâsle
și nu va trece nicio corabie măreață.
22 Căci Iehova este Judecătorul nostru,+
Iehova este Legislatorul nostru,+
Iehova este Regele nostru.+
El ne va salva.+
23 Frânghiile tale vor atârna dezlegate,
nu vor putea să țină catargul ridicat, nici să întindă pânzele.
În timpul acela se va împărți o mare pradă;
chiar și ologii vor lua multă pradă.+
24 Niciun locuitor nu va spune: „Sunt bolnav”.+
Poporul care locuiește în țară va fi iertat de nelegiuirea lui.+