Ezechiel
21 Cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine, zicând: 2 „Fiu al omului, îndreaptă-ți fața spre Ierusalim, vorbește împotriva locurilor sfinte și profețește împotriva țării lui Israel. 3 Spune țării lui Israel: «Așa zice Iehova: „Iată că sunt împotriva ta; îmi voi scoate sabia din teacă+ și îi voi nimici din mijlocul tău și pe cel drept, și pe cel rău. 4 Întrucât îi voi nimici din mijlocul tău pe cel drept și pe cel rău, sabia mea va fi scoasă din teacă împotriva tuturor*, de la sud până la nord. 5 Toți oamenii vor ști că eu, Iehova, mi-am scos sabia din teacă. Ea nu se va mai întoarce înapoi”».+
6 Și tu, fiu al omului, suspină tremurând*, da, suspină cu amar înaintea lor.+ 7 Iar dacă te vor întreba: «De ce suspini?», să le spui: «Din cauza unei vești». Căci aceasta va veni negreșit și toate inimile se vor topi de frică, toate mâinile vor atârna fără vlagă, orice spirit se va mâhni și de pe toți genunchii va picura apă*.+ «Iată! Aceasta va veni negreșit, se va împlini», zice Domnul Suveran Iehova”.
8 Cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine, zicând: 9 „Fiu al omului, profețește și spune: «Iată ce zice Iehova: „Să spui: «O sabie! O sabie+ este ascuțită și lustruită. 10 Este ascuțită pentru un mare măcel; este lustruită ca să scânteieze ca fulgerul»”»”.
Poporul a întrebat: „Să nu ne bucurăm oare?”.
Dar Dumnezeu a spus: „«Nu va respinge ea* sceptrul fiului meu,+ cum face cu orice copac?
11 Este dată să fie lustruită și mânuită. Această sabie este ascuțită și lustruită ca să fie dată în mâna celui trimis să ucidă.+
12 Strigă și tânguiește-te,+ fiu al omului, căci ea este îndreptată împotriva poporului meu, împotriva tuturor căpeteniilor Israelului.+ Ei vor fi dați pradă sabiei împreună cu poporul meu. De aceea, lovește-ți coapsa de durere. 13 Căci a fost făcută o cercetare.+ Și ce se va întâmpla dacă sabia respinge sceptrul? Acesta nu va mai exista»,+ zice Domnul Suveran Iehova.
14 Și tu, fiu al omului, profețește, bate din palme și repetă de trei ori: «O sabie!». Este sabia care ucide, sabia care face un mare măcel și care îi înconjoară.+ 15 Inimile lor se vor topi de frică+ și mulți vor cădea la porțile orașului lor. Voi face măcel cu sabia. Da, ea scânteiază ca fulgerul și este lustruită pentru măcel! 16 Sabie ascuțită, taie la dreapta! Lovește la stânga! Du-te oriunde îți este îndreptată lama! 17 Voi bate și eu din palme și îmi voi potoli furia.+ Eu, Iehova, am vorbit”.
18 Și cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine, zicând: 19 „Iar tu, fiu al omului, trasează două drumuri pe care să vină sabia regelui Babilonului. Amândouă să pornească din aceeași țară și să se pună un indicator* în locul în care drumul se bifurcă spre cele două orașe. 20 Să trasezi un drum pe care sabia să vină împotriva Rabei+ amoniților și un drum pe care să vină împotriva Ierusalimului fortificat,+ în Iuda. 21 Căci regele Babilonului se oprește la răscruce, acolo unde se bifurcă drumul, ca să ghicească: el scutură săgețile, își întreabă idolii* și cercetează ficatul. 22 Ceea ce are în mâna dreaptă ca să ghicească indică Ierusalimul, pentru ca acolo să pună berbeci, să poruncească un măcel, să scoată strigătul de război, să pună berbeci la porți, să ridice o rampă de asalt și să construiască un zid de asediu.+ 23 Însă aceasta va părea ca o ghicire falsă în ochii celor* care le-au făcut jurăminte.+ Dar el își amintește de vina lor și îi va lua prizonieri.+
24 De aceea, iată ce zice Domnul Suveran Iehova: «Voi ați făcut ca vina voastră să fie amintită, întrucât v-ați dat pe față fărădelegile și v-ați dezvăluit păcatele în toate faptele voastre. Acum, că se amintește de voi, veți fi luați cu forța*».
25 O, căpetenie rea a Israelului,+ rănită de moarte, ți-a venit ziua, timpul ultimei tale pedepse! 26 Iată ce zice Domnul Suveran Iehova: «Scoate turbanul și dă jos coroana!+ Nu va mai fi la fel.+ Înalță-l pe cel înjosit+ și înjosește-l pe cel înălțat!+ 27 O ruină, o ruină, o ruină o voi face! Ea nu va mai fi a nimănui până va veni cel ce are dreptul legal,+ și lui i-o voi da».+
28 Și tu, fiu al omului, profețește și spune: «Iată ce zice Domnul Suveran Iehova despre amoniți și despre insultele lor». Să spui: «O sabie! O sabie este scoasă pentru măcel. Este lustruită ca să devoreze și să scânteieze ca fulgerul. 29 În ciuda viziunilor false și a ghicirii mincinoase despre tine, vei fi îngrămădită* peste cei uciși*, peste oamenii răi cărora le-a venit ziua, timpul ultimei lor pedepse. 30 Pune sabia înapoi în teacă! Te voi judeca în locul în care ai fost creată, în țara ta de origine. 31 Îmi voi vărsa mânia asupra ta. Voi sufla peste tine focul furiei mele și te voi da în mâna unor oameni cruzi, maeștri în nimicire.+ 32 Vei fi pusă pe foc.+ Sângele tău va fi vărsat în țară. Nimeni nu-și va mai aminti de tine, căci eu, Iehova, am vorbit»”.