Prima carte a lui Samuel
9 Era un bărbat din Beniamin, pe nume Chiș,+ fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, un beniaminit,+ un bărbat foarte bogat. 2 El avea un fiu pe nume Saul,+ care era tânăr și frumos; niciun bărbat dintre israeliți nu era mai frumos decât el. Era mai înalt cu un cap decât tot poporul.
3 Când măgărițele lui Chiș, tatăl lui Saul, s-au pierdut, Chiș i-a zis lui Saul, fiul său: „Ia-l cu tine, te rog, pe unul dintre slujitori și du-te să cauți măgărițele”. 4 Ei au trecut prin regiunea muntoasă a lui Efraim și prin ținutul Șalișei, dar nu le-au găsit. S-au dus și prin ținutul Șaalimului, dar măgărițele nu erau nici acolo. Au trecut prin întregul ținut al beniaminiților, dar tot nu le-au găsit.
5 Au ajuns în ținutul Țufului și Saul i-a zis slujitorului care era cu el: „Hai să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu să înceapă să se îngrijoreze mai degrabă pentru noi decât pentru măgărițe”.+ 6 Dar slujitorul i-a zis: „Uite, în orașul acesta este un om al lui Dumnezeu, un om respectat. Tot ce spune el se împlinește negreșit.+ Hai acum să mergem acolo. Poate că ne va spune pe ce drum s-o luăm”. 7 Atunci Saul i-a zis slujitorului său: „Dacă vom merge, ce-i putem duce acestui om? Pâinea din traistă ni s-a terminat și nu avem nimic să-i ducem în dar omului adevăratului Dumnezeu. Ce mai avem la noi?”. 8 Slujitorul i-a răspuns din nou lui Saul: „Iată că am în mână un sfert de siclu* de argint. O să i-l dau omului adevăratului Dumnezeu, iar el o să ne spună pe ce drum s-o luăm”. 9 (Odinioară, în Israel, așa spunea omul care se ducea să-l caute pe Dumnezeu: „Haideți să mergem la văzător!”.+ Căci profetul de astăzi era numit odinioară văzător.) 10 Atunci Saul i-a zis slujitorului său: „E bine ce ai spus. Hai să mergem!”. S-au dus deci spre orașul unde era omul adevăratului Dumnezeu.
11 În timp ce urcau panta spre oraș, au întâlnit niște fete care ieșeau să scoată apă și le-au zis: „Este aici văzătorul?”.+ 12 Ele au răspuns: „Da. Iată, este chiar înaintea voastră! Grăbiți-vă! Chiar astăzi a venit în oraș, căci poporul aduce astăzi o jertfă+ pe locul înalt.+ 13 De îndată ce veți intra în oraș, îl veți găsi înainte ca el să urce la locul înalt să mănânce. Poporul nu va mânca înainte să vină el, fiindcă el este cel care binecuvântează jertfa. După aceea, invitații pot să mănânce. Urcați chiar acum și-l veți găsi!”. 14 Și ei au urcat. În timp ce intrau în oraș, iată că Samuel le-a ieșit înainte ca să meargă împreună la locul înalt.
15 Cu o zi înainte să vină Saul, Iehova îi spusese* lui Samuel: 16 „Mâine, pe vremea aceasta, voi trimite la tine un om din ținutul lui Beniamin.+ Să-l ungi conducător peste poporul meu, Israel.+ El va salva poporul meu din mâna filistenilor, căci am văzut asuprirea poporului meu și strigătul lor a ajuns la mine”.+ 17 Când Samuel l-a văzut pe Saul, Iehova i-a zis: „Iată omul despre care ți-am spus: «Acesta va conduce* poporul meu»”.+
18 Atunci Saul s-a apropiat de Samuel la poarta orașului și a zis: „Spune-mi, te rog, unde este casa văzătorului?”. 19 Samuel i-a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea la locul înalt și astăzi veți mânca împreună cu mine.+ Te voi lăsa să pleci dimineață și îți voi spune tot ce vrei să știi*. 20 Cât despre măgărițele care s-au pierdut acum trei zile,+ nu te mai îngrijora pentru ele, fiindcă au fost găsite. Și cui îi aparține tot ce este mai de preț în Israel? Oare nu ție și întregii case a tatălui tău?”.+ 21 Saul a răspuns: „Nu sunt eu un beniaminit din cel mai mic dintre triburile Israelului+ și nu este familia mea cea mai neînsemnată dintre toate familiile tribului lui Beniamin? De ce-mi spui asemenea lucruri?”.
22 Atunci Samuel i-a luat pe Saul și pe slujitorul lui, i-a dus la sala de mese și le-a dat locul cel mai de seamă printre ceilalți invitați; erau în jur de 30 de oameni. 23 Samuel i-a spus bucătarului: „Adu porția pe care ți-am dat-o și despre care ți-am zis: «Pune-o deoparte»”. 24 Atunci bucătarul a luat pulpa și tot ce era pe ea și a pus-o înaintea lui Saul. Și Samuel a zis: „Ce a fost păstrat a fost pus înaintea ta. Mănâncă, fiindcă pentru ocazia aceasta ți-a fost păstrată. Căci le-am spus: «Am invitați»”. Astfel, Saul a mâncat în ziua aceea împreună cu Samuel. 25 După aceea au coborât de la locul înalt+ în oraș și el a vorbit în continuare cu Saul pe acoperișul casei. 26 Ei s-au trezit devreme și, când s-au ivit zorile, Samuel l-a chemat pe Saul, care era pe acoperișul casei, zicând: „Pregătește-te și o să te las să pleci”. Saul s-a pregătit, iar el și Samuel au ieșit afară. 27 În timp ce coborau spre marginea orașului, Samuel i-a zis lui Saul: „Spune-i slujitorului+ să treacă înaintea noastră”. Și el a trecut înainte. „Dar tu oprește-te acum ca să-ți fac cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.”