Prima scrisoare către Timotei
2 Mai întâi de toate, îndemn să se facă implorări, rugăciuni și mijlociri și să se aducă mulțumiri pentru oameni de orice fel, 2 pentru regi și pentru toți cei care sunt în poziții înalte*,+ ca să putem duce în continuare o viață calmă și liniștită, cu deplină devoțiune sfântă și demnitate.+ 3 Lucrul acesta este bun și plăcut înaintea Salvatorului nostru, Dumnezeu,+ 4 care vrea ca oameni de orice fel să fie salvați+ și să ajungă la cunoștința exactă a adevărului. 5 Căci este un singur Dumnezeu+ și un singur mediator+ între Dumnezeu și oameni:+ omul Cristos Isus,+ 6 care s-a dat pe sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toți*;+ despre aceasta se va depune mărturie la timpul potrivit. 7 Pentru această mărturie+ am fost numit eu predicator și apostol+ – spun adevărul, nu mint – , învățător al națiunilor+ în ce privește credința și adevărul.
8 Vreau deci ca, în orice loc*, bărbații să se roage ridicând mâini loiale,+ fără mânie+ și dispute.+ 9 Tot așa, femeile să se împodobească cu o îmbrăcăminte decentă*, cu modestie și judecată sănătoasă, nu cu împletituri de păr neobișnuite și cu aur, cu perle sau cu haine foarte scumpe,+ 10 ci așa cum se cuvine unor femei care susțin că i se închină lui Dumnezeu,+ și anume cu fapte bune.
11 Femeia să învețe ascultând în tăcere*, cu supunere deplină.+ 12 Nu-i dau voie femeii să predea, nici să exercite autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere*.+ 13 Căci Adam a fost făcut primul, apoi Eva.+ 14 Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia a fost amăgită+ și a ajuns să încalce legea. 15 Totuși, femeile vor fi în siguranță prin nașterea de copii,+ cu condiția ca ele să rămână în credință, în iubire și în sfințenie și să dea dovadă de judecată sănătoasă.+