16, 17. În ce ordine de idei ajunge Pavel să menţioneze în 1 Timotei 1:20 pînă la 2:7 rolul de mediator jucat de către Isus Cristos?

¹⁶ În prima scrisoare adresată lui Timotei, Pavel face aluzie la acest rol al lui Isus, de mediator. El zice: „Dintre aceştia fac parte Imeneu şi Alexandru; eu i-am dat pe mîna lui Satan, ca să fie învăţaţi prin disciplină să nu huleasca. De aceea vă îndemn înainte de toate să se facă implorări, rugăciuni, intervenţii, exprimări de mulţumiri cu privire la orice fel de oameni [dar nu şi cu privire la Imeneu şi Alexandru care erau blasfemiatori], cu privire la regi şi toţi cei care se află în poziţii înalte; ca să putem continua să ducem o viaţă calmă şi liniştită, cu devoţiune sfîntă şi cu toată seriozitatea.“

18. (a) L-a îndemnat Pavel pe Timotei să intervină ca mediator între Dumnezeu şi persoanele oficiale? (b) Cine trebuia să beneficieze de rugăminţile adresate lui Dumnezeu cu privire la acei funcţionari publici?

¹⁸ Astfel Pavel a îndemnat să se facă „implorări, rugăciuni, intervenţii . . . cu privire la regi şi la toţi cei care se află în poziţii înalte.“ Dar el nu l-a îndemnat pe Timotei să acţioneze ca mijlocitor între Dumnezeu şi acei funcţionari publici. Nu convertirea sau întoarcerea la creştinism a unor asemenea funcţionari publici trebuia să fie motivul înălţării acelor „implorări, rugăciuni, intervenţii.“ Cine trebuia să tragă în realitate folos din asemenea rugăminţi adresate lui Dumnezeu? Cu ce scop îi erau ele prezentate? „Ca să putem [creştinii ca Pavel şi Timotei] continua să ducem o viaţă calmă şi liniştită, cu devoţiune sfîntă şi cu toată seriozitatea.“ — 1 Tim. 2:2.

19. La ce contribuie trăirea unei asemenea vieţi ce se caracteriza prin devoţiune? Cine o judeca a fi ceva „frumos şi plăcut“?

¹⁹ Trăirea unei asemenea vieţi calme, ce se caracteriza prin devoţiune şi seriozitate contribuia la salvarea creştinilor care se rugau pentru şefii politici. Iar salvarea unor asemenea creştini inofensivi era ceva „frumos şi plăcut în ochii Salvatorului nostru, Dumnezeu.“ De ce oare? Pentru că voinţa lui Dumnezeu este „ca tot felul de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului.“ Potrivit acestei declaraţii, cel numit aici „Salvatorul nostru“ nu este Isus Cristos, ci „Dumnezeu.“