Prima carte a lui Samuel
23 După un timp, David a fost înștiințat: „Filistenii luptă împotriva Cheilei+ și jefuiesc ariile de treierat”. 2 Și David l-a întrebat pe Iehova:+ „Să mă duc și să-i bat pe filistenii aceștia?”. Iehova i-a spus lui David: „Du-te, bate-i pe filisteni și salvează Cheila”. 3 Dar oamenii lui David i-au zis: „Iată că nouă ne este frică și aici, în Iuda;+ cu atât mai mult dacă am merge la Cheila împotriva armatei filistenilor!”.+ 4 Atunci David l-a întrebat din nou pe Iehova.+ Și Iehova i-a răspuns: „Scoală-te și coboară la Cheila, fiindcă îi voi da pe filisteni în mâna ta”.+ 5 David s-a dus deci cu oamenii săi la Cheila și a luptat împotriva filistenilor. Le-a luat animalele, iar pe ei i-a omorât, făcând un mare măcel. Astfel, David i-a salvat pe locuitorii Cheilei.+
6 Când Abiatar,+ fiul lui Ahimelec, a fugit la David, la Cheila, avea cu el un efod. 7 Saul a fost înștiințat: „David a venit la Cheila”. Atunci Saul a zis: „Dumnezeu l-a dat* în mâna mea,+ căci s-a închis singur intrând într-un oraș cu porți și zăvoare”. 8 Și Saul și-a chemat toți soldații la război ca să coboare la Cheila și să-i împresoare pe David și pe oamenii lui. 9 Când David a aflat că Saul plănuia să-i facă rău, i-a spus preotului Abiatar: „Adu aici efodul!”.+ 10 Apoi David a zis: „O, Iehova, Dumnezeul Israelului, slujitorul tău a auzit că Saul vrea să vină la Cheila ca să distrugă orașul din cauza mea.+ 11 Mă vor da căpeteniile* din Cheila în mâna lui? Va coborî Saul, așa cum a auzit slujitorul tău? O, Iehova, Dumnezeul Israelului, spune-i, te rog, slujitorului tău!”. Și Iehova a zis: „Va coborî”. 12 David a întrebat: „Ne vor da căpeteniile din Cheila pe mine și pe oamenii mei în mâna lui Saul?”. Iehova a răspuns: „Vă vor da”.
13 Imediat, David și oamenii săi, aproximativ 600 de bărbați,+ s-au ridicat și au ieșit din Cheila și s-au dus dintr-un loc în altul, pe unde au putut. Când Saul a fost înștiințat că David fugise din Cheila, nu s-a mai dus după el. 14 David a stat în pustiu, în locuri greu accesibile, în regiunea muntoasă din pustiul Zifului.+ Saul l-a căutat fără încetare,+ dar Iehova nu l-a dat în mâna lui. 15 David știa că* Saul ieșise ca să-i ia viața*. David era pe atunci în pustiul Zifului, la Horeș.
16 Ionatan, fiul lui Saul, s-a dus la David, la Horeș, și i-a întărit încrederea* în Iehova.+ 17 El i-a zis: „Nu-ți fie frică, fiindcă tatăl meu, Saul, nu te va găsi. Tu vei fi rege peste Israel,+ iar eu voi fi al doilea după tine. Și tatăl meu, Saul, știe că așa va fi”.+ 18 Atunci au făcut amândoi un legământ+ înaintea lui Iehova. David a rămas la Horeș, iar Ionatan s-a dus acasă.
19 Mai târziu, oamenii din Zif au urcat la Saul, la Ghibea,+ și au zis: „Nu se ascunde David aproape de noi,+ în locurile greu accesibile de la Horeș,+ pe dealul Hachila,+ care se află la sud* de Ieșimon*?+ 20 Oricând dorești* să cobori, coboară, o, rege! Și noi îl vom preda în mâna regelui”.+ 21 Atunci Saul a zis: „Iehova să vă binecuvânteze, căci ați avut milă de mine! 22 Duceți-vă, vă rog, și încercați să aflați unde este și cine l-a văzut acolo, fiindcă mi s-a spus că este foarte viclean. 23 Cercetați cu atenție unde sunt toate ascunzătorile lui și întoarceți-vă la mine când știți ceva sigur. Apoi voi merge cu voi și, dacă este în țară, îl voi căuta printre toate miile* lui Iuda”.
24 Ei au plecat deci și s-au dus la Zif,+ înaintea lui Saul, în timp ce David și oamenii lui se aflau în pustiul Maonului,+ în Araba,+ la sud de Ieșimon. 25 Atunci Saul a venit cu oamenii lui să-l caute.+ Când i s-a dat de veste lui David, el a coborât îndată la o stâncă+ din pustiul Maonului și a rămas acolo. Auzind aceasta, Saul a pornit în urmărirea lui David în pustiul Maonului. 26 Saul a ajuns pe o parte a muntelui, iar David și oamenii lui erau pe cealaltă parte a muntelui. David se grăbea să scape+ de Saul, dar Saul și oamenii lui se apropiau tot mai mult de David și de oamenii lui ca să-i prindă.+ 27 Însă un mesager a venit la Saul și a zis: „Vino repede, căci filistenii au năvălit în țară!”. 28 Atunci Saul nu l-a mai urmărit pe David,+ ci a plecat să-i înfrunte pe filisteni. Iată de ce locul acela a fost numit Stânca Separării.
29 După aceea, David a urcat de acolo și a stat în locurile greu accesibile din En-Ghedi.+