Prima carte a Regilor
14 În timpul acela, Abiia, fiul lui Ieroboam, s-a îmbolnăvit. 2 Atunci Ieroboam i-a spus soției sale: „Ridică-te, te rog, deghizează-te, ca să nu se știe că ești soția lui Ieroboam, și du-te la Șilo. Iată că acolo este profetul Ahia. El a spus despre mine că voi deveni rege peste poporul acesta.+ 3 Ia cu tine zece pâini, turte și un vas cu miere și du-te la el. El îți va spune ce se va întâmpla cu băiatul”.
4 Soția lui Ieroboam a făcut ce i s-a spus. S-a ridicat, s-a dus la Șilo+ și a ajuns la casa lui Ahia. Ahia nu putea să vadă, căci vederea îi slăbise din cauza vârstei.
5 Dar Iehova îi spusese lui Ahia: „Iată că vine soția lui Ieroboam să te întrebe despre fiul ei, căci este bolnav. Îți voi spune ce să-i zici.* Când va veni, ea se va da drept altcineva”.
6 Când ea intra pe ușă, Ahia a auzit zgomotul pașilor ei și i-a zis: „Intră, soția lui Ieroboam! De ce te dai drept altcineva? Am fost însărcinat să-ți transmit un mesaj aspru. 7 Du-te și spune-i lui Ieroboam: «Iată ce zice Iehova, Dumnezeul Israelului: „Te-am ales din mijlocul poporului tău ca să te fac conducător al poporului meu, Israel.+ 8 Și am smuls regatul de la casa lui David și ți l-am dat ție.+ Dar tu n-ai fost ca slujitorul meu David, care a respectat poruncile mele și m-a urmat din toată inima, făcând numai ce este drept în ochii mei.+ 9 Tu ai acționat mai rău decât toți cei care au fost înaintea ta și ți-ai făcut alt dumnezeu și chipuri de metal* ca să mă insulți,+ iar mie mi-ai întors spatele.+ 10 De aceea voi aduce nenorocirea asupra casei lui Ieroboam. Voi nimici* orice bărbat* din casa lui Ieroboam, chiar și pe cel neputincios și slab din Israel, și voi mătura cu totul casa lui Ieroboam,+ așa cum se mătură balega până nu mai rămâne nimic! 11 Cel din casa lui Ieroboam care va muri în oraș va fi mâncat de câini, iar cel care va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului, fiindcă Iehova a vorbit”».
12 Acum ridică-te și du-te acasă. Când vei pune piciorul în oraș, copilul va muri. 13 Tot Israelul îl va jeli și îl va înmormânta, căci din casa lui Ieroboam numai el va fi pus într-un mormânt, deoarece el este singurul din casa lui Ieroboam în care Iehova, Dumnezeul Israelului, a găsit ceva bun. 14 Iehova își va ridica un rege peste Israel care va nimici* casa lui Ieroboam+ când va veni ziua, da, chiar acum. 15 Iehova va lovi Israelul și acesta va fi ca o trestie care se clatină în apă; va smulge Israelul din această țară bună pe care le-a dat-o strămoșilor lor+ și îi va împrăștia dincolo de Fluviu*+ pentru că și-au făcut stâlpi sacri*,+ insultându-l pe Iehova. 16 El va părăsi Israelul din cauza păcatelor pe care Ieroboam le-a comis și i-a făcut și pe israeliți să le comită”.+
17 Atunci soția lui Ieroboam s-a ridicat, a plecat și a venit la Tirța. Când a ajuns în pragul casei, băiatul a murit. 18 El a fost înmormântat și tot Israelul l-a jelit, după cuvântul pe care îl spusese Iehova prin slujitorul său Ahia, profetul.
19 Celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum a purtat războaie+ și cum a domnit, sunt scrise în cartea faptelor din timpurile regilor Israelului. 20 Ieroboam a domnit 22 de ani, după care a adormit alături de strămoșii săi.+ În locul lui a devenit rege Nadab, fiul său.+
21 Roboam, fiul lui Solomon, devenise rege în Iuda. Roboam avea 41 de ani când a devenit rege și a domnit 17 ani la Ierusalim, orașul pe care Iehova îl alesese+ dintre toate orașele triburilor Israelului ca să-și pună numele acolo.+ Mama lui Roboam se numea Naama și era amonită.+ 22 Și locuitorii lui Iuda făceau ce este rău în ochii lui Iehova,+ iar prin păcatele pe care le-au comis, l-au provocat mai mult decât o făcuseră strămoșii lor.+ 23 Și-au construit și ei locuri înalte, coloane sacre și stâlpi sacri*+ pe orice deal înalt+ și sub orice copac cu frunziș bogat.+ 24 În țară existau chiar și prostituați sacri.+ Ei au făcut toate lucrurile dezgustătoare ale națiunilor pe care Iehova le alungase dinaintea israeliților.
25 În al cincilea an al regelui Roboam, Șișac,+ regele Egiptului, a urcat împotriva Ierusalimului.+ 26 El a luat tezaurele casei lui Iehova și tezaurele casei* regelui.+ A luat totul, inclusiv toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.+ 27 Atunci regele Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă și le-a dat în grija comandanților gărzilor*, care păzeau intrarea casei regelui. 28 Ori de câte ori venea regele la casa lui Iehova, gărzile le purtau și apoi le duceau înapoi în încăperea de gardă.
29 Celelalte fapte ale lui Roboam, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea faptelor din timpurile regilor lui Iuda?+ 30 Și între Roboam și Ieroboam a fost întotdeauna război.+ 31 Roboam a adormit alături de strămoșii lui și a fost înmormântat alături de strămoșii lui, în Cetatea lui David.+ Mama lui se numea Naama și era amonită.+ În locul lui a devenit rege Abiiam*,+ fiul său.