După Ioan
16 V-am spus toate acestea ca să nu vă poticniți. 2 Vă vor da afară din sinagogă.+ De fapt, vine timpul când oricine vă va omorî+ va crede că a îndeplinit un serviciu sacru pentru Dumnezeu. 3 Dar vor face aceste lucruri pentru că n-au ajuns să-l cunoască nici pe Tatăl, nici pe mine.+ 4 Totuși, v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni timpul să se întâmple, să vă aduceți aminte că vi le-am spus.+
Nu vi le-am spus de la început fiindcă eram cu voi. 5 Acum însă mă duc la Cel care m-a trimis;+ cu toate acestea, niciunul dintre voi nu mă întreabă: «Unde te duci?». 6 Dar, pentru că v-am spus toate acestea, întristarea v-a umplut inima.+ 7 Totuși, vă spun adevărul: Este în folosul vostru că plec. Pentru că, dacă nu plec, ajutorul+ nu va veni la voi; dar, dacă plec, vi-l voi trimite. 8 Și, când acela va veni, va aduce lumii dovezi convingătoare cu privire la păcat, la dreptate și la judecată: 9 mai întâi, cu privire la păcat,+ pentru că ei nu manifestă credință în mine;+ 10 apoi, cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl și nu mă veți mai vedea; 11 iar apoi, cu privire la judecată, pentru că conducătorul acestei lumi a fost judecat.+
12 Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți duce.+ 13 Însă, când va veni acela, spiritul adevărului,+ el vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă nu va vorbi de la el, ci va spune ce aude și vă va anunța lucrurile care vor veni.+ 14 Acela mă va glorifica,+ pentru că el vă va anunța ceea ce primește de la mine.+ 15 Tot ce are Tatăl este și al meu.+ De aceea am spus că vă va anunța ceea ce primește de la mine. 16 Încă puțin timp și nu mă veți mai vedea+ și din nou încă puțin timp și mă veți vedea”.
17 Atunci unii dintre discipolii săi au zis între ei: „Ce vrea să spună prin cuvintele: «Încă puțin timp și nu mă veți mai vedea și din nou încă puțin timp și mă veți vedea» și «pentru că mă duc la Tatăl»?”. 18 Și au continuat să zică: „Ce vrea să spună prin cuvintele «încă puțin timp»? Nu înțelegem despre ce vorbește”. 19 Isus știa că voiau să-i pună întrebări, de aceea le-a zis: „Vă întrebați unii pe alții ce am vrut să spun prin cuvintele: «Încă puțin timp și nu mă veți mai vedea și din nou încă puțin timp și mă veți vedea»? 20 Foarte adevărat vă spun: Veți plânge și veți jeli,+ dar lumea se va bucura. Vă veți întrista, dar tristețea voastră se va transforma în bucurie.+ 21 Când trebuie să nască, o femeie este cuprinsă de neliniște* pentru că i-a sosit timpul. Dar, după ce a dat naștere copilului, nu-și mai amintește suferința*, de bucurie că a venit un copil pe lume. 22 Tot așa, și voi sunteți acum cuprinși de tristețe, dar eu vă voi vedea din nou și inima vi se va bucura+ și nimeni nu vă va lua bucuria. 23 În ziua aceea nu-mi veți mai pune nicio întrebare. Foarte adevărat vă spun: Dacă veți cere ceva de la Tatăl,+ el vă va da în numele meu.+ 24 Până acum n-ați cerut nimic în numele meu. Cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
25 V-am spus aceste lucruri folosind comparații. Vine timpul când nu vă voi mai vorbi folosind comparații, ci vă voi vorbi deschis despre Tatăl. 26 În ziua aceea îi veți adresa cereri Tatălui în numele meu; și, prin aceste cuvinte, nu vreau să spun că eu voi adresa cereri pentru voi. 27 Căci Tatăl însuși are afecțiune pentru voi, fiindcă și voi ați avut afecțiune pentru mine+ și ați crezut că am venit ca reprezentant al lui Dumnezeu.+ 28 Eu am venit ca reprezentant al Tatălui și am venit în lume. Acum părăsesc lumea și mă duc la Tatăl”.+
29 Discipolii săi au zis: „Iată că acum vorbești deschis și nu folosești comparații. 30 Acum știm că tu cunoști toate lucrurile și n-ai nevoie să ți se pună întrebări. De aceea credem că ai venit de la Dumnezeu”. 31 Isus le-a spus: „Acum credeți? 32 Iată că vine timpul, și chiar a venit, când vă veți împrăștia, fiecare ducându-se la casa lui, și mă veți lăsa singur.+ Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine.+ 33 V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace prin intermediul meu.+ În lume veți avea necazuri,+ dar curaj! Eu am învins lumea”.+