Cu privire la Solomon.
72 O, Dumnezeule, învață-l pe rege hotărârile tale judecătorești,
pe fiul regelui, dreptatea ta!+
2 El să apere cauza poporului tău cu dreptate
și cauza celor de condiție umilă cu justiție!+
3 Munții să aducă pace poporului,
iar colinele să aducă dreptate.
4 El să-i apere pe cei de condiție umilă din popor,
să-i salveze pe fiii săracilor
și să-l zdrobească pe cel înșelător.+
5 Ei se vor teme de tine cât timp va exista soarele
și cât timp va exista luna,
din generație în generație.+
6 El va fi ca ploaia care cade pe iarba cosită,
ca ploile bogate, care udă pământul.+
7 În zilele sale, cel drept va înflori+
și va fi belșug de pace+ până nu va mai exista luna.
8 El va avea supuși de la o mare la alta
și de la Fluviu până la marginile pământului.+
9 Locuitorii pustiului se vor pleca înaintea lui,
iar dușmanii lui vor linge țărâna.+
10 Regele Tarsisului și regii insulelor vor plăti tribut.+
Regele Șebei și al Sebei vor aduce daruri.+
11 Toți regii se vor pleca înaintea lui
și toate națiunile îi vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor
și, la fel, pe cel de condiție umilă și pe cel neajutorat.
13 El va avea milă de cel de condiție umilă și de sărac
și va salva viața săracilor.
14 Îi va scăpa de asuprire și de violență
și sângele lor va fi prețios în ochii săi.
15 Să trăiască regele și să i se dea aurul Șebei!+
Să se facă neîncetat rugăciuni pentru el,
să fie binecuvântat cât e ziua de lungă!
16 Va fi bogăție de grâne pe pământ,+
pe vârful munților va fi belșug.
Roadele regelui vor crește ca în Liban,+
iar, în orașe, oamenii vor înflori ca plantele pământului.+
17 Numele lui să dăinuie pentru totdeauna,+
să rămână cât va exista soarele.
Prin intermediul regelui, poporul să obțină o binecuvântare;+
toate națiunile să-l numească fericit!
18 Lăudat să fie Iehova Dumnezeu, Dumnezeul Israelului,+
singurul care face lucruri minunate!+
19 Lăudat să fie numele său glorios pentru totdeauna+
și gloria lui să umple întregul pământ!+
Amin și amin.
20 Aici se încheie rugăciunile lui David, fiul lui Iese.+