MARCU
Note de studiu – capitolul 7
cu mâinile întinate, adică nespălate: Explicația oferită de Marcu aici și în versetele 3 și 4 le era utilă cititorilor care nu erau familiarizați cu expresia „mâini întinate” și cu obiceiul iudaic de spălare a mâinilor. (Vezi „Introducere la cartea Marcu”.) Acest obicei nu se referea la spălarea mâinilor din motive de igienă, ci mai degrabă la o curățare ceremonială impusă de tradiție. Mai târziu, Talmudul babilonian (Sota, 4b) afirma că aceia care mâncau cu mâinile nespălate erau la fel de vinovați ca aceia care întrețineau relații sexuale cu o prostituată. De asemenea, Talmudul preciza că acela care tratează cu superficialitate spălarea mâinilor „va fi dezrădăcinat de pe lumea asta”.
să-și spele mâinile: Potrivit Legii mozaice, preoții trebuiau să-și spele mâinile și picioarele înainte de a sluji la altar sau de a intra în cortul întâlnirii. (Ex 30:18-21) Totuși, așa cum se arată în nota de studiu de la Mr 7:2, fariseii și alți iudei din zilele lui Isus respectau o tradiție umană când se curățau din punct de vedere ceremonial. Dintre cei patru evangheliști, doar Marcu menționează că spălarea ceremonială a mâinilor se făcea până la cot.
să se spele: În multe manuscrise antice, aici apare termenul grecesc baptízō („a cufunda”, „a scufunda”). Acest termen este folosit de cele mai multe ori cu referire la botezul creștin, dar în Lu 11:38 face referire la o varietate de spălări rituale repetate, care își aveau originea în tradiția iudaică. În alte manuscrise antice, aici este folosit termenul grecesc rhantízō, care înseamnă „a stropi”, „a curăța prin stropire”. (Ev 9:13, 19, 21, 22) Indiferent de manuscrisul ales ca bază pentru traducere, în general sensul este același: iudeii pioși nu mâncau înainte să se curețe, într-un fel sau altul, din punct de vedere ceremonial. Descoperirile arheologice făcute la Ierusalim arată că, pe vremea lui Isus, iudeii foloseau băi pentru spălări rituale. Aceasta sugerează că, dacă în textul original apărea verbul grecesc baptízō, el ar putea fi redat aici prin „să se cufunde”.
cufundarea în apă: Cuvântul grecesc baptismós este folosit aici cu privire la ritualurile de curățare practicate de unii iudei din zilele lui Isus. Ei cufundau în apă paharele, urcioarele și vasele de aramă folosite cu ocazia mesei.
ipocriților: Vezi nota de studiu de la Mt 6:2.
corban: Termenul grecesc korbán provine din termenul ebraic qorbán, care înseamnă „ofrandă”. Acest cuvânt ebraic apare deseori în Leviticul și în Numerele și este folosit atât cu privire la ofrandele cu sânge, cât și la cele fără sânge. (Le 1:2, 3; 2:1; Nu 5:15; 6:14, 21) În Mt 27:6 apare un termen înrudit, korbanás, care este redat prin „trezoreria sacră”. (Vezi nota de studiu de la Mt 27:6.)
un dar dedicat lui Dumnezeu: Scribii și fariseii susțineau că banii, bunurile sau orice alt lucru pe care o persoană i-l dedica lui Dumnezeu aparținea templului. Potrivit acestei tradiții, un fiu care rezerva un anumit lucru pentru templu îl putea păstra și îl putea folosi în scopuri personale. Din câte se pare, unii își dedicau bunurile lui Dumnezeu pentru a se eschiva de la responsabilitatea de a le purta de grijă părinților. (Mr 7:12)
În unele manuscrise, aici apar cuvintele: „Dacă are cineva urechi de auzit, să audă”. Însă, având în vedere că ele nu se găsesc în manuscrisele timpurii importante, se pare că nu au făcut parte din textul original al cărții Marcu. Totuși, o redare asemănătoare se găsește în Mr 4:9, 23, în textul inspirat. Unii bibliști sunt de părere că un copist a luat aceste cuvinte din Mr 4:9, 23 și le-a introdus aici ca o urmare logică a versetului 14. (Vezi Ap. A3.)
Astfel, a declarat curate toate alimentele: Textul grecesc permite interpretarea acestei afirmații ca o continuare a cuvintelor lui Isus rostite anterior. Însă, în general, ea este înțeleasă ca fiind un comentariu al lui Marcu la cele spuse de Isus. Ea nu transmite ideea că Isus le permitea acum evreilor să consume alimente care, potrivit Legii mozaice, erau considerate necurate. Legea a rămas în vigoare până la moartea lui Isus. Comentariul lui Marcu trebuie înțeles în lumina acestui context istoric. (Le, cap. 11; Fa 10:9-16; Col 2:13, 14) Conducătorii religioși atașați de tradiții considerau că până și alimentele „curate” făceau o persoană necurată dacă aceasta nu urma ritualurile de curățare complexe, care nu erau stipulate în Lege. Prin urmare, Marcu afirma că, din punctul de vedere al lui Isus, alimentele considerate „curate” potrivit Legii mozaice nu îl întinau pe cel care le consuma doar pentru că nu urmase ritualul de spălare a mâinilor, impus de tradițiile umane. În opinia unora, Marcu a făcut referire și la implicațiile pe care cuvintele lui Isus urmau să le aibă în cazul creștinilor. În perioada în care Marcu și-a redactat evanghelia, Petru primise viziunea în care i se spusese, într-un limbaj asemănător celui din acest pasaj din Marcu, că ‘Dumnezeu a curățat’ alimentele care altădată erau considerate pângărite potrivit Legii mozaice. (Fa 10:13-15) Indiferent cum ar sta lucrurile, propoziția concluzivă din Mr 7:19 pare să fie un comentariu inspirat al lui Marcu – care prezintă succint implicațiile cuvintelor lui Isus –, nu o afirmație a lui Isus.
imoralitatea sexuală: Vezi nota de studiu de la Mt 15:19.
adulterul: Termenul grecesc redat prin „adulter” (moikheía) este aici la plural. (Vezi Glosarul, „Adulter”.)
conduita nerușinată: Sau „conduita sfidătoare”. Termenul grecesc asélgeia se referă la o conduită care reprezintă o încălcare gravă a legilor divine și care reflectă o atitudine nerușinată sau sfidătoare. (Vezi Glosarul.)
invidia: Sau „un ochi invidios”. Expresia din limba greacă înseamnă literalmente „ochi rău”. Termenul „ochi” este folosit cu sens figurat și se referă la intențiile, atitudinea sau sentimentele cuiva. (Vezi notele de studiu de la Mt 6:23; 20:15.)
grecoaică: Această femeie neisraelită era, probabil, de origine greacă.
siro-feniciană: Acest cuvânt compus, format prin alăturarea termenilor „sirian” și „fenician”, a apărut, probabil, datorită faptului că Fenicia făcea parte din provincia romană Siria. (Vezi nota de studiu de la Mt 15:22, unde femeia este numită „feniciană”, sau „canaanită”.)
copiilor . . . căței: Întrucât câinii erau animale necurate potrivit Legii mozaice, Scripturile folosesc deseori termenul „câine” în sens depreciativ. (Le 11:27; Mt 7:6; Flp 3:2; Re 22:15) Totuși, atât în relatarea lui Matei (15:26), cât și în relatarea lui Marcu apare diminutivul acestui termen, care înseamnă „cățel” sau „câine de casă”, ceea ce îndulcește comparația. Se pare că Isus a folosit aici un termen plin de afecțiune prin care neevreii făceau referire la câinii lor de casă. Asemănându-i pe israeliți cu niște „copii” și pe neevrei cu niște „căței”, Isus a vrut să arate care era ordinea priorităților. Într-o casă în care existau și copii, și căței, copiii erau hrăniți primii.
Decapole: Vezi Glosarul și Ap. B10.
un om surd și cu un defect de vorbire: Doar Marcu menționează faptul că Isus l-a vindecat pe acest om surd, care avea un defect de vorbire. (Mr 7:31-37)
l-a luat pe om deoparte: De obicei, Isus nu proceda așa când vindeca bolnavi. Dorind, probabil, ca omul acela să nu se simtă stânjenit, Isus a vrut să-l ajute în cel mai delicat mod posibil.
a scuipat: Atât unii evrei, cât și unii neevrei asociau scuipatul cu vindecarea. Așadar, este posibil ca Isus să fi scuipat pur și simplu pentru a-l ajuta pe acest om să înțeleagă că urma să-l vindece. Indiferent cum au stat lucrurile, Isus nu a folosit saliva ca remediu natural.
a suspinat adânc: Marcu consemnează deseori ce a simțit Isus, probabil așa cum i-a relatat Petru, un om cu sentimente profunde. (Vezi „Introducere la cartea Marcu”.) Verbul grecesc folosit aici ar putea face referire la un suspin sau la un geamăt scos de Isus în timp ce se ruga, ceea ce dezvăluie compasiunea lui Isus pentru acest om sau chiar durerea pe care o simțea el văzând suferința oamenilor în general. Un verb înrudit cu acesta este folosit în Ro 8:22, unde se spune că toată creația „continuă să geamă”.
Efata: Aceasta este o transliterare în greacă. În opinia unor erudiți, termenul provine dintr-o rădăcină ebraică, redată în Is 35:5 prin „se vor destupa”. Folosirea acestui cuvânt de către Isus trebuie să fi produs o impresie de neșters asupra unui martor ocular, probabil Petru, care ulterior se pare că i l-a transmis ad litteram lui Marcu. Aceasta este una dintre puținele ocazii în care cuvintele lui Isus sunt citate în mod exact. Un alt exemplu este expresia „Talita cumi”. (Mr 5:41)