Preţul amar al jocurilor de noroc
Bobby a fost găsit mort într-o maşină parcată pe o stradă din nordul Londrei. La numai 23 de ani, el s-a sinucis.
Bătrînul a dormit pe străzi cîtva timp înainte de a se prezenta la un centru de asistenţă socială. Era foarte slab deoarece nu mîncase patru zile, nici nu-şi luase medicamentele pentru inimă.
Emilio, tată a cinci copii, era copleşit de durere. Fusese abandonat de soţie şi copii. Acum ei refuzau chiar să-i vorbească.
UN SINUCIGAŞ, un vagabond şi un tată abandonat: trei cazuri triste, aparent fără legătură între ele, dar nu neobişnuite în societatea de astăzi. Însă aceste tragedii au ceva comun — viciul jocurilor de noroc.
Mulţi sclavi ai jocurilor de noroc refuză să admită că au o problemă, iar membrii familiei lor adesea îi ajută să o mascheze pentru a evita să fie condamnaţi de oameni. Dar în fiecare zi milioane de familii din lumea întreagă se confruntă cu teama şi desperarea din cauza acestui viciu distructiv.
Nimeni nu ştie cîţi jucători pasionaţi ai jocurilor de noroc există. În Statele Unite se estimează a fi cel puţin zece milioane. Cifrele sînt alarmante şi cresc vertiginos pretutindeni pe măsură ce jocurile de noroc iau amploare dintr-o ţară în alta. Jocurile de noroc au fost descrise drept „viciul care se răspîndeşte cel mai rapid“.
Mulţi dintre cei care în prezent sînt sclavi ai jocurilor de noroc au început ca jucători ocazionali care doar doreau să-şi „încerce norocul“. Apoi, ei au fost absorbiţi în vîrtejul viciului jocurilor de noroc.
Cînd dorinţa de a juca scapă de sub control
Ce face ca un jucător ocazional să devină un sclav al jocurilor de noroc? Cauzele sînt diverse, dar într-un mod sau altul, jucătorii ajung la un punct în viaţa lor cînd simt că nu pot să trăiască fără să joace (vezi chenarul de la pagina 7). Unii descoperă în jocurile de noroc o emoţie care le lipseşte în viaţă. O jucătoare a explicat: „În realitate nu contează dacă pierd sau cîştig. Cînd fac un pariu, îndeosebi dacă pariez pe o sumă mai mare decît cei din jurul meu, am sentimentul că sînt persoana cea mai importantă din lume. Oamenii mă respectă. Mă simt extraordinar!“
Alţii se îndreaptă spre jocurile de noroc din cauza singurătăţii sau depresiei. Ester, mamă a patru copii, era căsătorită cu un ofiţer care adesea era departe de casă. Simţindu-se singură, a început să joace la automat în sălile de jocuri. Nu după mult timp, ea juca timp de cîteva ore în fiecare zi. Banii de cumpărături dispăreau curînd, iar problemele se multiplicau. Ea încerca să ascundă de soţul ei faptul că pierdea încercînd cu frenezie să împrumute bani de la bănci sau de la alte persoane pentru a-şi întreţine viciul care o costa 200 de dolari pe zi.
Mai există şi cei care au devenit pasionaţi în urma unui cîştig uriaş. Robert Custer, o autoritate în jocurile de noroc, explică: „În general cei care cîştigă repede şi în mod repetat la jocurile de noroc devin sclavii acestora“. După aceea, dorinţa de a continua să cîştige devine necontrolabilă.
Capcana subtilă a superstiţiei
Mulţi jucători se ghidează mai degrabă după intuiţie decît după logică. Un simplu calcul aritmetic ar trebui să-l împiedice pe un jucător potenţial, dacă acesta s-ar lăsa condus numai de raţiune. De exemplu, în Statele Unite probabilitatea de a fi ucis de un fulger este de circa 1 la 1.700.000. Cîştigarea la o loterie de stat este de cel puţin două ori mai puţin probabilă.
Cine se aşteaptă să fie lovit de un fulger? Numai un pesimist incurabil. Totuşi, aproape oricine cumpără un bilet de loterie se aşteaptă ca numărul său să fie cîştigător. Adevărat, un cîştig la loterie este o perspectivă mult mai atrăgătoare, dar motivul pentru care mulţi speră în ceea ce este aproape imposibil este superstiţia. Alegerea „numărului norocos“ favorit le dă convingerea că s-ar putea să cîştige chiar dacă şansele sînt minime. — Vezi chenarul de la pagina 8.
Claudio Alsina, matematician spaniol, a făcut observaţia că dacă loteriile şi cazinourile ar utiliza litere în locul numerelor la jocurile de noroc, şansele de a cîştiga ar rămîne exact aceleaşi, dar atracţia irezistibilă — şi, probabil, o cantitate considerabilă de încasări — ar dispare. Fascinaţia pe care o exercită anumite numere este extraordinară. Numerele 9, 7, 6 şi 0 sînt preferate de unii, în timp ce alţii îşi aleg „numărul norocos“ pornind de la alte lucruri, cum ar fi o zi de naştere sau o prezicere a horoscopului. Şi mai există cei care se lasă ghidaţi de unele întîmplări bizare.
Într-o zi, un bărbat a avut o surpriză neplăcută în timp ce se apropia de cazinoul din Monte-Carlo. Un porumbel care zbura pe deasupra capului său i-a murdărit pălăria. În ziua respectivă, el a cîştigat 15.000 de dolari. Convins că excrementele de porumbel erau de bun augur, el niciodată nu a mai intrat în cazinou fără să hoinărească mai întîi prin împrejurimi în speranţa de a primi un alt „semn din cer“. Aşadar, superstiţia îi amăgeşte pe mulţi jucători cu ideea unui şir nesfîrşit de reuşite. Totuşi, acest lucru este adesea însoţit de nemiloasa încleştare a unei obsesii care pune stăpînire peste ei şi care poate în cele din urmă să-i distrugă.
De dragul banilor
Oamenii joacă pentru a cîştiga bani, dacă este posibil bani mulţi. Dar în cazul unui jucător pasionat, banii pe care îi cîştigă capătă o atracţie specială. În ochii săi, aşa cum explică Robert Custer, „banul înseamnă importanţă . . . Banul înseamnă prietenie . . . Banul este un medicament“. Şi de ce înseamnă banul atît de mult pentru el?
În rîndurile celor care joacă, oamenii îl admiră pe cel care cîştigă mult sau pe cel care pierde mult. Ei doresc să fie în prezenţa sa. Astfel, banii pe care i-a cîştigat arată că jucătorul este cineva, că este descurcăreţ. Banii îl fac totodată să uite de probleme, îl ajută să se simtă relaxat şi îi oferă o bună dispoziţie. Folosind cuvintele cercetătorului Jay Livingston, „jucătorii pasionaţi îşi găsesc refugiul în jocurile de noroc“. Aceasta este o tragică eroare.
Cînd frumosul vis se sfîrşeşte şi el pierde o dată şi încă o dată, banii devin şi mai importanţi. Acum el doreşte cu desperare să recupereze ce a pierdut. Cum poate agonisi suficienţi bani pentru a-şi achita creditorii, pentru a regăsi acel şir nesfîrşit de reuşite? În curînd, viaţa sa degenerează într-o constantă căutare după bani.
O astfel de stare jalnică este o realitate pentru milioane de jucători. Ea afectează bărbaţi şi femei, de orice vîrstă şi clasă socială. Şi nimeni nu este invulnerabil, după cum se poate vedea din recentul val de adolescenţi şi gospodine care devin jucători pasionaţi ai jocurilor de noroc.
Adolescenţi şi gospodine devin jucători pasionaţi
Tinerii sînt o pradă uşoară pentru fascinantele automate sau pentru alte jocuri de noroc ce le oferă perspectiva unei îmbogăţiri rapide. Un sondaj efectuat într-un oraş englez a dezvăluit că printre adolescenţii de 14 ani, 4 din 5 jucau cu regularitate la automat şi că majoritatea au început să joace de la 9 ani. Unii absentau de la şcoală pentru a juca. Un sondaj efectuat în Statele Unite printre elevii de liceu a scos în evidenţă că 6% „prezentau simptomul unui suspect joc patologic“.
Manuel Melgarejo, preşedintele unei asociaţii cu sediul la Madrid, Spania, constituită din foşti jucători ai jocurilor de noroc şi care îşi propune să-i ajute pe jucătorii care vor să abandoneze acest viciu, a explicat editorilor revistei Treziţi-vă! că un tînăr impresionabil poate fi uşor prins în cursă cîştigînd doar o singură dată o sumă considerabilă la automat. Dintr-odată, jocul de noroc devine o distracţie şi o pasiune. În curînd tînărul sclav al jocurilor de noroc poate să înceapă să vîndă bunuri aparţinînd familiei sau să fure lucruri din casă, chiar să se dedea la mici hoţii sau la prostituţie pentru a-şi întreţine viciul.
Experţii observă totodată o creştere semnificativă a numărului gospodinelor care sînt jucătoare pasionate. În Statele Unite, de exemplu, femeile reprezintă acum circa 30% din numărul total al jucătorilor pasionaţi, dar s-a estimat că spre anul 2000, acesta va creşte la 50%.
María, soţie de muncitor şi mamă a două fete, este un exemplu tipic al multor gospodine care au devenit sclave ale jocurilor de noroc. În ultimii şapte ani, ea a cheltuit 35.000 de dolari — în principal banii casei — pentru bingo şi automat. „Banii sînt pierduţi pentru totdeauna, oftează ea. Doresc cu ardoare ziua cînd să pot intra într-o cafenea cu 50 de dolari în portofel şi să am puterea să-i cheltui pentru copiii mei [în loc să-i arunc în automat].“
Visuri care devin obsesii
Visurile sînt materia primă care alimentează jocurile de noroc. Pentru unii jucători, visurile de îmbogăţire sînt efemere, dar pentru cei pasionaţi, ele devin o obsesie, o himeră pe care ei o urmăresc necontenit, pînă la punctul de a se ruina, de a ajunge în închisoare sau chiar a muri.
Jocurile de noroc promit că le vor satisface nevoile legitime — o distracţie plăcută, puţină emoţie, cîţiva bani în plus sau o evadare din îngrijorările cotidiene — dar preţul ascuns se poate dovedi exorbitant, după cum au descoperit, spre regretul lor, jucătorii pasionaţi ai jocurilor de noroc. Pot fi satisfăcute aceste nevoi în alt mod?
[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]
Portretul unui jucător pasionat
JUCĂTORUL continuă să joace indiferent ce sumă pierde. În cazul în care cîştigă, utilizează banii pentru a continua să joace. Deşi spune, probabil, că poate renunţa oricînd doreşte, jucătorul pasionat care are bani în buzunar nu va rezista mai mult de cîteva zile fără să depună o miză. Simte un impuls patologic de a juca.
Face în mod constant datorii. Cînd nu reuşeşte să-şi plătească creditorii, împrumută cu frenezie mai mulţi bani pentru a acoperi datoriile cele mai urgente şi pentru a continua să joace. Mai devreme sau mai tîrziu, devine necinstit. Poate joacă chiar pe banii patronului său. De obicei, sfîrşeşte prin a-şi pierde locul de muncă.
Totul, inclusiv soţia şi copiii, devine subordonat jocului de noroc. Pasiunea sa îl conduce în mod inevitabil la certuri familiale şi în final ea poate avea drept rezultat separarea sau divorţul.
Puternice sentimente de vinovăţie îl fac să devină din ce în ce mai introvertit. Găseşte că îi este dificil să se asocieze cu alţii. În final, suferă de depresie acută şi probabil chiar încearcă să se sinucidă neîntrevăzînd nici o altă cale de ieşire.
[Chenarul de la pagina 8]
Omul care a avut un succes extraordinar la Monte Carlo
ÎN IULIE 1891, englezul Charles Wells a vizitat cazinoul din Monte Carlo. În numai cîteva zile, el şi-a transformat cei zece mii de franci într-un milion şi, în mod surprinzător, a repetat acţiunea patru luni mai tîrziu. Mulţi alţi jucători au încercat să descopere „sistemul“ său, dar în zadar. Wells insista spunînd că niciodată nu a avut vreunul. De fapt, anul următor el a pierdut totul şi a murit fără un ban în buzunar. Dar culmea ironiei, episodul s-a transformat în publicitate pentru cazinou. El şi-a cîştigat o faimă internaţională care dăinuie şi în prezent.
„Iluzia Monte Carlo“
Mulţi jucători cred că automatele sau roţile ruletelor au memorie. Astfel, cel care joacă la ruletă poate presupune că dacă pînă acum numerele au ieşit într-o anumită succesiune, este posibil ca roata să continue să favorizeze numerele care corespund succesiunii respective. În mod similar, unii care joacă la automat consideră ca de la sine înţeles că dacă potul nu a fost cîştigat un anumit timp la un anumit automat, el trebuie să apară curînd. Astfel de presupuneri eronate sînt numite „iluzia Monte Carlo“.
Atît roata ruletei, cît şi mecanismul care determină cîştigul la automat funcţionează absolut la întîmplare. Astfel, ceea ce s-a întîmplat mai înainte nu este relevant. În aceste jocuri de noroc, aşa cum subliniază The New Encyclopædia Britannica, „fiecare joc are aceeaşi probabilitate ca oricare altul de a produce un anumit rezultat“. Aşadar, şansele de cîştig sînt exact aceleaşi de fiecare dată. „Iluzia Monte Carlo“ i-a ruinat însă pe mulţi jucători în timp ce a umplut casele cazinourilor.