Cauzele şomajului
ÎN UNELE ţări, mulţi oameni sunt nevoiţi să-şi câştige existenţa prin ore îndelungate de muncă fizică grea, epuizantă, poate chiar printr-o muncă periculoasă, prost plătită. Până nu demult, multe persoane din alte ţări au fost sigure că, după ce se vor angaja la o mare companie sau la o întreprindere de stat, vor avea asigurat un loc de muncă până la pensie. Astăzi însă se pare că nu mai există societăţi sau corporaţii care să poată oferi un loc de muncă convenabil sau sigur. De ce?
Cauzele problemei
Mii de tineri nici măcar nu-şi pot găsi un loc de muncă, indiferent că au absolvit sau nu liceul. În Italia, de exemplu, peste o treime dintre şomeri au între 15 şi 24 de ani. Vârsta medie a celor care deja lucrează şi care se străduiesc să-şi păstreze locul de muncă este în creştere, ceea ce face ca tinerii să-şi găsească şi mai greu de lucru. Chiar şi în rândul femeilor, care sunt prezente într-un număr din ce în ce mai mare pe piaţa forţei de muncă, există o rată ridicată a şomajului. Aşadar, un număr extraordinar de mare de noi muncitori depun eforturi să intre pe piaţa forţei de muncă.
Odată cu primele maşini industriale, inovaţiile tehnice au redus numărul necesarului de muncitori. Fiindcă se cereau ore îndelungate de muncă istovitoare, muncitorii au sperat că maşinile le vor reduce munca sau chiar o vor elimina. Automatizarea a dus la creşterea productivităţii şi a înlăturat multe pericole, dar tot ea a dus şi la reducerea locurilor de muncă. Cei care au ajuns de prisos riscă să rămână mult timp şomeri, dacă nu învaţă noi meserii.
Riscăm să ne scufundăm sub greutatea supraabundenţei de produse comerciale. Unii consideră că am ajuns deja la limitele prosperităţii. În plus, dacă există mai puţini angajaţi, există mai puţini cumpărători. În felul acesta, piaţa produce mai mult decât poate fi consumat. Nemaifiind viabile din punct de vedere economic, marile întreprinderi, construite pentru obţinerea creşterilor de producţie preconizate, se închid sau se reprofilează. Schimbările de acest gen fac victime: şomerii. În perioadele de criză economică, nevoia de forţă de muncă scade, iar locurile de muncă pierdute în timpul crizei au puţine şanse să fie reînfiinţate în perioadele de prosperitate. Este evident, şomajul are mai mult decât o singură cauză.
O plagă socială
Întrucât poate afecta pe oricine, şomajul este o plagă socială. Unele ţări iau anumite măsuri care au în vedere binele celor care sunt încă angajaţi, de exemplu reducerea săptămânii de lucru şi diminuarea salariului. Aceasta însă poate submina posibilităţile de angajare ale celor ce caută de lucru.
Atât cel care are un loc de muncă, cât şi cel care este şomer protestează din ce în ce mai mult datorită problemelor legate de locurile de muncă. Dar în timp ce şomerul caută un loc de muncă, cei care au un loc de muncă încearcă să-şi apere poziţia, două obiective care nu sunt întotdeauna compatibile. „Cei care au un loc de muncă sunt întotdeauna chemaţi la ore suplimentare. Cei care nu au un loc de muncă rămân şomeri. Există riscul ca societatea să se dividă în două . . . de o parte cei supraocupaţi, iar de altă parte şomerii marginalizaţi, care depind aproape în întregime de bunăvoinţa celor dintâi“, se arată în revista italiană Panorama. În Europa, sunt de părere experţii, rezultatele prosperităţii economice au fost resimţite mai degrabă de cei care deja munceau decât de cei care nu aveau un loc de muncă.
Pe lângă aceasta, şomajul depinde de situaţia economică existentă pe plan local, astfel că, în anumite ţări, cum ar fi Germania, Italia şi Spania, există diferenţe uriaşe între necesităţile dintr-o zonă şi cele dintr-o altă zonă. Sunt muncitorii dispuşi să înveţe meserii noi sau chiar să se mute într-o altă zonă sau într-o altă ţară? Acesta poate fi deseori un factor hotărâtor.
Există vreo soluţie în perspectivă?
De cele mai multe ori, speranţele se bazează pe o redresare economică. Însă unii oameni sunt sceptici şi consideră că o astfel de redresare nu va avea loc înainte de anul 2000. Potrivit opiniei altora, refacerea deja a început, însă cu greu dă rezultate, după cum se poate vedea din creşterea recentă a ratei şomajului în Italia. Refacerea economică nu implică neapărat reducerea ratei şomajului. Atât timp cât creşterea este nesemnificativă, patronii preferă să folosească mai degrabă angajaţii pe care îi au decât să-i angajeze pe alţii, ceea ce înseamnă „prosperitate fără locuri de muncă“. Şi apoi, de obicei, numărul celor care nu au un loc de muncă creşte mai repede decât numărul noilor locuri de muncă create.
Astăzi, economiile naţionale devin globale. Unii economişti cred că crearea de noi zone comerciale internaţionale de proporţii, cum ar fi Înţelegerea Nord-Americană a Liberului Schimb (NALS) şi Colaborarea Economică Asia-Pacific (CEAP), poate, de asemenea, să stimuleze economia mondială. Şi totuşi, această tendinţă face ca marile corporaţii să se înmulţească în locurile în care forţa de muncă este mai ieftină, iar numărul locurilor de muncă să scadă în naţiunile industrializate. Totodată, salariaţii care nu câştigă atât de bine văd deja cum veniturile lor mici scad şi mai mult. Nu este o simplă coincidenţă faptul că în unele ţări mulţi au protestat, uneori chiar într-un mod violent, împotriva acestor înţelegeri comerciale.
Experţii au sugerat multe reţete pentru lupta împotriva şomajului. Unele chiar se contrazic între ele; depinde dacă cei care le-au sugerat au fost economişti, politicieni sau chiar muncitori. Există unii care le propun companiilor unele oferte tentante: să crească necesarul de muncitori prin reducerea impozitelor. Unii cred că este necesară o intervenţie majoră din partea statului. Alţii sugerează o nouă diviziune a muncii şi reducerea orelor de lucru. Acest lucru a fost deja pus în practică de unele dintre marile companii, deşi, încă din secolul trecut, în toate ţările industrializate săptămâna de lucru a fost treptat redusă, fără ca acest fapt să contribuie la reducerea şomajului. „Cu timpul, fiecare metodă se dovedeşte a fi ineficientă, preţurile fiind mai mari decât beneficiile“, este de părere economistul Renato Brunetta.
„Să nu ne facem iluzii: problema este dificilă“, conchide revista L’Espresso. Prea dificilă ca să poată fi rezolvată? Există vreo soluţie la problema şomajului?
[Chenarul de la pagina 8]
O problemă străveche
Şomajul este o problemă străveche. Pe parcursul secolelor, fără să vrea, oamenii s-au găsit uneori în situaţia de a nu avea de lucru. După ce treaba era terminată, zeci de mii de muncitori folosiţi în marile proiecte de construcţii rămâneau şomeri, cel puţin până când îşi găseau de lucru în altă parte. Până atunci, ei duceau o viaţă mai degrabă nesigură, ca să nu spunem mai mult.
În evul mediu, „chiar dacă problema şomajului, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, încă nu exista“, existau şomeri (La disoccupazione nella storia [Şomajul în istorie]). Pe atunci însă, toţi cei care nu munceau erau consideraţi, înainte de toate, buni de nimic sau vagabonzi. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, mulţi psihanalişti britanici „asociau şomerii îndeosebi cu «bădăranii» şi cu haimanalele care dormeau sub cerul liber sau care colindau noaptea pe străzi“, explică profesorul John Burnett. — Idle Hands (Mâini leneşe).
„Descoperirea şomajului“ a avut loc spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. În 1895 au fost înfiinţate comisii guvernamentale speciale care să analizeze şi să rezolve problema, aşa cum Comitetul Selecţionat al Camerei Comunelor a Marii Britanii s-a ocupat de „situaţia nefericită a celor care îşi caută de lucru“. Lipsa unui loc de muncă devenise o plagă socială.
Această nouă situaţie îngrijorătoare s-a amplificat în mod spectaculos îndeosebi după primul război mondial. Conflictul, cu frenetica lui producţie de armament, practic a eliminat şomajul. Însă la începutul anilor ’20, lumea occidentală s-a confruntat cu o serie de crize ce au culminat cu Marea Depresiune care a început în 1929 şi care a afectat toate economiile industriale ale lumii. După cel de-al doilea război mondial, multe ţări au cunoscut o nouă perioadă de înflorire economică, în care rata şomajului a scăzut. Însă „actuala problemă a şomajului îşi are originea la mijlocul anilor ’60“, afirmă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Piaţa forţei de muncă a primit o nouă lovitură din cauza crizelor de petrol din anii ’70 şi din cauza exploziei de informaţii computerizate, cu concedierile ei ulterioare. Şomajul şi-a început ascensiunea necruţătoare, pătrunzând chiar şi în rândurile funcţionarilor şi ale celor aflaţi în poziţii de răspundere, locuri de muncă ce erau considerate cândva sigure.
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Faptul de a cere noi locuri de muncă nu va rezolva problema şomajului.
[Provenienţa fotografiei]
Reuter/Bettmann