SIDA în Africa: În ce măsură este creştinătatea răspunzătoare?

De la corespondentul nostru din Africa

Termenul „creştinătate“, aşa cum este folosit în acest articol, se referă la totalitatea celor care se pretind a fi creştini, şi nu la creştinismul prezentat în Biblie.

Creştinătate

„Totalitatea zonelor din lume unde majoritatea locuitorilor declară că împărtăşesc credinţa creştină.“ — Webster’s New World Dictionary.

SIDA

„O stare de deficienţă imunologică dobândită care este asociată cu infectarea celulelor sistemului imunitar provocată de un retrovirus.“ — Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary.

EPIDEMIA SIDA a luat proporţii mondiale. Se estimează că 17 milioane de persoane au fost deja infectate cu HIV, virusul care cauzează SIDA. Iar aceasta se răspândeşte cu rapiditate.

Deşi s-a acordat multă atenţie chestiunilor de ordin medical, politic şi emoţional legate de această epidemie, s-a vorbit foarte puţin despre problema religioasă implicată aici. Ideea că religia are legătură cu răspândirea epidemiei SIDA poate părea deplasată pentru unii cititori. Însă aceasta nu este o idee absurdă dacă ne gândim la situaţia care există pe continentul african.

Africa a fost lovită deosebit de grav de epidemia SIDAa. Unii susţin că pe acest continent se găsesc 67 la sută din toate cazurile de SIDA din lume. În Ciad, numărul cazurilor raportate pe parcursul ultimilor cinci ani a crescut de 100 de ori. Totuşi se estimează că numai o treime din toate cazurile au fost raportate. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, SIDA a ajuns să fie cea mai răspândită cauză a morţii în rândul adulţilor din numeroase zone urbane ale Africii.

Religia: A jucat ea vreun rol?

În mod sigur, creştinismul — religia pe care a predat-o Isus Cristos — nu poate fi făcut răspunzător pentru acest dezastru. Însă, aşa cum se arată mai jos, cuvântul „creştinătate“ cuprinde acele ţări în care oamenii susţin că sunt creştini. Iar creştinătatea este în mod clar implicată în acest dezastru. Aceasta nu înseamnă că bisericile au creat virusul care provoacă SIDA, nici că ele au fost cele care l-au răspândit în mod direct. Dar SIDA s-a răspândit în Africa, în principal, din cauza promiscuităţii heterosexualeb. Astfel, SIDA poate fi numită o problemă morală şi, ca urmare, ea generează în mintea unora câteva îndoieli tulburătoare pe plan religios. La urma urmei, „creştinismul“ african a fost transplantat direct din ţările occidentale. Conducătorii religioşi au început să-i convertească pe africani la forma lor de religie, pretinzând că aceasta le oferea un mod de viaţă superior formelor tradiţionale africane. A influenţat oare creştinătatea în bine moralitatea noilor săi adepţi? Criza SIDA demonstrează în mod viu că a avut loc exact contrariul.

Să luăm, de exemplu, Ciadul. Dintre cele patru oraşe principale ale sale, trei au o populaţie formată în cea mai mare parte din „creştini“. În cel de-al patrulea oraş, majoritatea sunt musulmani. Însă virusul se răspândeşte acum în cele trei oraşe „creştine“! Acelaşi lucru se petrece pe tot continentul african. În Africa Centrală şi în Africa de Sud, care se declară creştine, numărul cazurilor de infecţie este mult mai mare decât în Africa de Nord, unde majoritatea populaţiei este musulmană.

Cum a devenit Africa „creştină“

De ce s-a răspândit acest virus atât de rapid în rândul celor care se pretind a fi continuatori ai lui Cristos? În realitate, cu toate că mulţi africani îşi spun creştini, puţini trăiesc conform normelor morale ale creştinismului, norme prezentate în Biblie. Această situaţie pare să fie o consecinţă directă a modului în care misionarii creştinătăţii au realizat „convertirea“ populaţiei africane.

În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, convingerile tradiţionale ale creştinătăţii au început să fie criticate. Înaltul criticism s-a răspândit, ceea ce a scăzut valoarea Bibliei în ochii multora, aceasta ajungând o simplă piesă de literatură antică. Teoria evoluţiei a ajuns şi ea să fie acceptată, printre cei care au acceptat-o numărându-se chiar şi unii clerici. Seminţele îndoielii fuseseră semănate. Credinţa în Sfintele Scripturi era pusă la îndoială. În acest climat, nu este deloc surprinzător faptul că eforturile creştinătăţii de a-i „converti“ pe africani s-au concentrat mai mult asupra problemelor laice. Misionarii bisericii au predicat evanghelia socială, punând un mai mare accent pe îndeplinirea unor acţiuni umanitare decât pe sprijinirea celor care s-au convertit ca să se conformeze normelor morale ale Bibliei. Fără să-şi dea seama probabil, misionarii şi-au adus de fapt contribuţia la subminarea structurii morale existente.

De exemplu, poligamia a fost pentru mult timp ceva obişnuit în multe ţări africane. Însă promiscuitatea sexuală era un lucru rar, întrucât majoritatea triburilor aveau legi aspre privitoare la adulter. Joseph Darnas, un profesor bine cunoscut în Ciad, acum ieşit la pensie, a declarat revistei Treziţi-vă! că, înainte de sosirea misionarilor bisericii, „se credea că adulterul aduce ghinion“. Ca urmare, „cei vinovaţi erau pedepsiţi aspru pentru că puneau comunitatea în pericol, deseori acordându-li-se pedeapsa cu moartea“. Superstiţie? Da, însă asemenea convingeri erau o piedică în calea promiscuităţii.

Apoi au sosit misionarii creştinătăţii. Ei au predicat împotriva poligamiei, însă nu prea au depus eforturi pentru a aplica normele biblice referitoare la moralitate. Cu toate că Biblia spune că fornicatorii şi persoanele adultere care nu se căiesc trebuie să fie daţi afară din congregaţia creştină, bisericile creştinătăţii rareori au întreprins acţiuni disciplinare împotriva acestor păcătoşi (1 Corinteni 5:11–13). Până în zilele noastre, mulţi politicieni de frunte din Africa au fost şi sunt bine cunoscuţi pentru legăturile lor imorale, şi cu toate acestea ei continuă să aibă o bună reputaţie ca membri ai bisericii. Fidelitatea conjugală este un lucru rar printre africanii care spun că sunt creştini.

Apoi mai este exemplul rău pe care îl dau chiar clericii. În aceste culturi care pun accentul pe familie este ceva normal să te căsătoreşti şi să ai mulţi copii. Probabil că din acest motiv un număr surprinzător de mare de preoţi catolici se simt îndreptăţiţi să încalce jurămintele de castitate şi celibat. Iată ce anunţa The New York Times din 3 martie 1980: „În multe dintre zonele din sălbăticie, . . . preoţii şi episcopii sunt poligami“.

După cum este de aşteptat, aceste căsătorii nu sunt legale, iar „soţiile“ nu sunt în realitate decât nişte amante. O asemenea conduită nu poate fi considerată ceva lipsit de importanţă. Ziarul Times a arătat că „un preot catolic renumit“ recunoaşte că „preotul african este mai degrabă simbolul autorităţii, o imagine a puterii, decât slujitorul lui Isus Cristos“. Mesajul acestor „imagini ale autorităţii“ pare să fie: „Fă ce spun, nu ce fac“.

Invazia formelor de divertisment occidentale

Ceea ce nu poate fi trecut cu vederea este şi mulţimea formelor de divertisment imorale care au invadat Africa în ultimii ani. În Ciad, saloanele video, unde publicului larg i se oferă astfel de distracţii, fără ca acestea să fie controlate, au răsărit pretutindeni: în locuinţe particulare, în garaje şi, cel mai adesea, în curţi, după lăsarea întunericului. Aceste spectacole sunt ieftine, costând doar 25 de franci (5 cenţi S.U.A.). Aici sunt prezenţi şi copii mici. De unde vine acest material? O mare parte provine din Statele Unite, o ţară care se pretinde a fi în esenţă creştină!

Însă i-a influenţat oare în vreun fel pe spectatori această invazie a culturii occidentale? Iată ce spune un misionar Martor al lui Iehova, care locuieşte de 14 ani în Africa Centrală: „Adesea, localnicii nu prea au contact cu lumea occidentală decât prin ceea ce văd pe videocasete. Ei doresc să fie ca occidentalii pe care îi văd în aceste filme. Nu am descoperit nici un studiu documentat care să demonstreze acest lucru, însă ceea ce pare evident pentru majoritatea oamenilor de aici este faptul că asemenea divertismente încurajează imoralitatea sexuală“.

Ce ironie: În timp ce oficialităţile medicale încearcă cu disperare să pună capăt răspândirii unei boli mortale, transmisibile pe cale sexuală, ţările care se declară creştine dau frâu liber unei propagande ce promovează comportamentul imoral, foarte periculos! În timp ce bisericile nu au făcut mai nimic pentru a stăvili acest val nici la ele acasă, nici peste hotare, unele guverne africane, cum ar fi cel al Ciadului şi cel al Camerunului, au încercat să interzică sau cel puţin să limiteze intrarea materialelor pornografice în ţările lor. Însă eforturile lor s-au dovedit adesea fără succes.

Rezultatul final al tuturor acestor acţiuni a fost un declin moral larg răspândit în rândul „creştinilor“ africani. Condiţiile economice rele au avut şi ele o influenţă dezastruoasă. Din cauză că locurile de muncă sunt puţine, bărbaţii sunt adesea obligaţi să-şi părăsească familiile luni întregi ca să caute de lucru. Aceşti bărbaţi devin în mod clar ţinta prostituatelor din oraşul respectiv. Însă şi prostituatele sunt de obicei victimele sărăciei. O altă cauză este şi faptul că părinţii cer un preţ al miresei exagerat de mare. Mulţi bărbaţi nu se căsătoresc pentru că nu pot să strângă suma de bani care le trebuie ca să plătească preţul miresei. Astfel că unii ajung să ducă o viaţă caracterizată prin legături întâmplătoare. Într-un asemenea climat moral şi economic, SIDA s-a răspândit foarte rapid.

Soluţia la această criză

Bineînţeles, creştinătatea nu poartă întreaga vină pentru criza SIDA din Africa. Însă este dureros de clar faptul că ea poartă o mare parte din vină. Acest lucru are consecinţe serioase asupra persoanelor care doresc să se numere printre cei pe care Isus i-a numit ‘închinători adevăraţi’. — Ioan 4:23.

În pofida acestei vine, ce se poate face pentru a opri epidemia SIDA? Guvernele africane au organizat campanii anti-SIDA, care încurajează folosirea prezervativelor. Însă dr. Samuel Brew-Graves, reprezentantul Nigeriei la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a recunoscut în mod deschis următoarele: „Individul trebuie să adopte un mod de viaţă sănătos . . ., în timp ce familia trebuie . . . să nu trăiască în promiscuitate sexuală“.

Cu mult înainte ca SIDA să devină un cuvânt obişnuit, Biblia a condamnat promiscuitatea şi a promovat castitatea, autocontrolul şi fidelitatea conjugală (Proverbele 5:18–20; 1 Corinteni 6:18). Sute de mii de Martori ai lui Iehova din Africa pot furniza o mărturie directă a faptului că, urmând aceste principii, putem beneficia de multă ocrotire în faţa epidemiei SIDA şi a altor boli transmisibile sexual. Faptul că ei se conformează normelor biblice este o acuzaţie clară la adresa creştinătăţii. Aceşti creştini adevăraţi şi-au pus, de asemenea, speranţa într-o lume nouă, care va veni în curând şi în care va ‘locui dreptatea’ (2 Petru 3:13). Pentru oamenii credinţei, aceasta constituie soluţia definitivă la criza SIDA.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 20]

„În multe dintre zonele din sălbăticie, . . . preoţii şi episcopii sunt poligami.“ — The New York Times.

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Exemplul rău pe care l-au dat clericii creştinătăţii a alimentat epidemia promiscuităţii sexuale din Africa.

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Cei tineri sunt expuşi la forme de divertisment imorale, exportate de ţările „creştine“.