Astronomia este hobby-ul meu

LOCUIESC în Noua Zeelandă, pe insula North Island din sudul Pacificului. Am fost pasionat de astronomie încă de la vârsta de 15 ani. Acest hobby paşnic poate fi cât de simplu sau cât de complicat doreşti. Te asigur că nu e necesar să fii licenţiat în fizică sau expert în matematici ca să-ţi placă astronomia.

Majoritatea hobby-urilor pretind un anumit echipament în dotare. Aşadar, de ce anume ai nevoie? În primul rând, de ochi. Noaptea, când ieşi de la lumina din casă la întunericul de afară, trebuie să treacă în jur de zece minute până când ochii ţi se vor obişnui cu lumina redusă de afară. Dacă locuieşti la oraş, probabil că ai observat cât de mult deranjează luminile de pe străzi şi din case. Ce poţi face în acest caz? Ca să obţii rezultate bune, aşază-te într-o poziţie ferită de aceste surse de lumină.

Poţi beneficia de cele mai bune condiţii de vizibilitate când noaptea este întunecată, fără nori şi când nu este lună. Luna răspândeşte în atmosferă o lumină slabă, făcând ca multe stele abia perceptibile să dispară. Câte stele poţi vedea cu ochiul liber? În general, între 2 000 şi 4 000. Din cauză că trebuie să priveşti printr-un strat de atmosferă mai gros, stelele din apropierea orizontului sunt mai greu de văzut, motiv pentru care apar neclare şi deformate. Pe unii oameni îi surprinde faptul că cu ochiul liber poate fi văzut doar un număr relativ mic de stele, deşi, când ne uităm în sus, la prima vedere numărul lor pare să fie de ordinul milioanelor.

Stea sau planetă?

Când vedem pe cer un punct luminos mai strălucitor, imediat ne vine în minte întrebarea: Este stea sau planetă? Stelele sunt surse de lumină, mari centrale nucleare care lansează în spaţiu semnale electromagnetice. Ele se află la mari distanţe de pământ, cea mai apropiată — cu excepţia soarelui — aflându-se la o depărtare de 4,3 ani-lumină. Lumina „călătoreşte“ cu o viteză de aproximativ 300 000 de kilometri/secundă. Deoarece lumina provenită de la stele străbate o distanţă atât de mare ca să ajungă la noi, ea scade în intensitate. Apoi trebuie să străbată atmosfera din ce în ce mai densă a pământului, care împrăştie razele de lumină încoace şi încolo. „Mică stea ce licăreşti, mult mă-ntreb: Oare ce eşti?“, se spune într-o poezioară pentru copii, care parcă adaugă un strop de viaţă tăcutelor ceruri. Ei bine, dacă licăreşte, atunci este o stea.

Planetele, în schimb, doar reflectă lumina care provine de la soare, aşa cum face luna. Ele se află relativ aproape de noi, făcând şi ele parte din familia soarelui, adică din sistemul solar. Aşadar, planetele care pot fi văzute cu ochiul liber reflectă o lumină continuă, care nu licăreşte.

Există şi ajutoare

Dacă doreşti să te aventurezi mai departe, să îţi fac cunoştinţă cu câţiva dintre prietenii mei, graţie cărora hobby-ul meu devine şi mai plăcut. Primul este un atlas al stelelor. Eu am acum un Norton’s Star Atlas, o ediţie revizuită. În el pot fi găsite nişte hărţi ale cerului formidabile, precum şi numeroase informaţii care îl familiarizează pe amator cu vocabularul astronomic.

Cel de-al doilea prieten al meu este planisfera, care constă în două discuri din plastic, unul aşezat deasupra celuilalt, unite la mijloc printr-o cupolă. Discul de deasupra, care are o deschizătură, poate fi rotit peste cel de dedesubt, care are imprimată pe el harta cerului, şi poate fi adaptat în funcţie de ora şi data dorită. Acum poţi stabili singur ce stele pot fi observate din locul de unde ai hotărât să priveşti la ora, data şi latitudinea la care te afli. În Noua Zeelandă, o planisferă Philips poate fi cumpărată pe loc sau poate fi comandată la diferite librării. Când cumperi o planisferă trebuie să ştii latitudinea oraşului în care locuieşti, la nord sau la sud de ecuator.

Vrei să-ţi cumperi un telescop? Dacă îi rămâi fidel acestui hobby, bănuiesc că în cele din urmă îţi vei cumpăra. Există trei feluri de telescoape: de refracţie, de reflecţie şi de refracţie-reflecţie. La bibliotecă poţi găsi cărţi despre astronomie şi despre telescoape. Este extrem de uşor să-ţi faci chiar tu singur un telescop reflector. Cumpără-ţi o carte care nu e atât de scumpă, din care poţi învăţa cum se face un telescop astronomic. Vei constata că acest lucru este cât se poate de interesant.

Binoclul îţi dezvăluie o porţiune impresionantă din cer. Poţi vedea minunate roiuri stelare care atârnă ca nişte bijuterii pe catifeaua neagră a cerului. Poţi vedea pâlcuri de nori care nu sunt altceva decât nebuloase, nori de praf şi gaz, aflaţi la o depărtare de câţiva ani-lumină în spaţiul cosmic. Banda luminoasă a Căii Laptelui poate fi văzută din orice loc de pe pământ. Iar atunci când vrem să scrutăm cerul în căutare de comete — aceşti hoinari care se furişează din când în când în spaţiul din apropierea noastră —, binoclul este un instrument ideal. Probabil că în ziarele locale apar săptămânal articole care ne îndrumă când scrutăm cerul noaptea.

Ai un calculator personal? Există unele programe despre astronomie care sunt foarte utile atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Eu îmi înmagazinez în calculatorul meu tot felul de informaţii care au legătură cu hobby-ul meu. Există, de asemenea, unele reviste renumite despre astronomie. Din când în când, revista Treziţi-vă! publică unele articole pe această temă.

Luna şi planetele

Bineînţeles, nu există nici o dificultate în a localiza luna. Când este vizibilă, ea domină cerul nopţii. Pe măsură ce se apropie zorile, luna plină este într-adevăr frumoasă, părând că navighează de la est spre vest. Observând-o mai atent, stelele fiindu-ne ghidul, vedem că luna călătoreşte de fapt în aceeaşi direcţie ca şi noi: de la vest spre est. Lucrul acesta se poate vedea în decurs de o oră sau două sau în două nopţi consecutive, observând poziţia stelelor fixe în raport cu luna. Întrucât pământul se învârte în jurul axei sale mai repede decât se mişcă luna pe orbita ei, luna rămâne în urma noastră.

O problemă cu care se poate confrunta astronomul atunci când este lună plină o constituie lumina prea puternică. Întotdeauna cel mai mult mi-a plăcut să observ luna din a 4-a până în a 7-a zi sau din a 22-a până în a 24-a zi de la apariţia lunii noi, şi aceasta deoarece în aceste perioade umbrele munţilor ei şi marginile craterelor ei sunt mai lungi şi mai ascuţite. Întrucât luna este singurul corp ceresc situat suficient de aproape de noi pentru a-i putea vedea cu ochiul liber formele vizibile la suprafaţă, care sunt mereu aceleaşi, suprafaţa ei se vede în mod diferit, în funcţie de locul din care o priveşti: la nord sau la sud de ecuator.

Acest lucru este valabil şi în cazul constelaţiilor — modelele create de stele —, din acest motiv fiind preferabile hărţile tipărite în emisfera în care locuieşti. Altfel, constelaţiile apar răsturnate şi inversate, ceea ce poate crea o mare confuzie, în special pentru un amator. Mai trebuie amintit şi faptul că printr-un telescop astronomic imaginea unui corp se vede răsturnată. Dar unde sunt planetele? Înainte de toate trebuie să ştim două lucruri: Ce este ecliptica şi ce este zodiacul?

Ecliptica este orbita aparentă pe care o descrie soarele în mişcarea lui anuală, stelele fiind fundalul. Ecliptica intersectează ecuatorul ceresc la aproximativ 23,5 grade. Zodiacul, care înseamnă „cercul animalelor“, este un brâu imaginar de stele care se întinde de o parte şi de alta a eclipticii, la aproximativ 8 grade. Soarele, luna şi planetele pe care le putem vedea cu ochiul liber se află întotdeauna între limitele zodiacului. Îţi dai seama şi mai bine că ai de-a face cu o planetă după ce o observi în câteva nopţi succesive, deoarece planeta va fi situată în poziţii diferite în raport cu stelele aparent fixe.

Dar de unde ştiu la ce planetă mă uit? Seara, Mercur şi Venus vor fi situate pe cer întotdeauna spre vest, iar dimineaţa spre est, niciodată deasupra. Venus rivalizează doar cu luna. Fără îndoială, îl cunoşti sub denumirea de luceafărul de dimineaţă sau de seară. Planetele care gravitează dincolo de pământ pe orbita lor în jurul soarelui îşi continuă călătoria de la est spre vest. Marte, Jupiter, Saturn şi Uranus sunt şi ele vizibile cu ochiul liber. La început va trebui să cauţi în unele surse câteva informaţii privitoare la poziţia lor, deoarece ele sunt ascunse printre stele.

Stelele

Stelele ţi se vor părea mereu nişte puncte luminoase fascinante. Faptul de a cunoaşte mai bine constelaţiile poate constitui începutul unei noi prietenii cu această extraordinară lucrare a mâinilor Creatorului.

Unele stele prezintă un deosebit interes pentru noi. Una dintre acestea este Sirius, cea mai strălucitoare stea. Ea este de fapt o stea dublă, constând din două stele care gravitează pe orbita lor în jurul unui centru comun. A doua stea în ordinea strălucirii este Canopus. Navetele spaţiale au folosit această stea ca să-şi localizeze poziţia în spaţiu şi să-şi rotească antenele spre pământ, facilitând în felul acesta interceptarea comunicaţiilor.

Cuvinte demne de reţinut

1) Astronomia trebuie să fie un hobby, nu o obsesie. O regulă excelentă este următoarea: „Creatorul înaintea creaţiei“. 2) Niciodată să nu vă uitaţi la soare şi nici să nu scrutaţi cerul din jurul lui cu un telescop sau cu binoclul; aţi putea plăti această imprudenţă cu orbirea. 3) Nu credeţi tot ceea ce citiţi. Cărţile mai vechi vă pot induce în eroare, deoarece pot conţine multe teorii nedemonstrate. 4) Nu vă grăbiţi să vă cheltuiţi banii pentru a vă cumpăra echipament, deoarece s-ar putea să vă pierdeţi interesul.

Pentru mine, acest hobby este o nesfârşită aventură pe tărâmul descoperirilor şi al lucrurilor uluitoare. Chiar dacă vom trăi pentru totdeauna în lumea nouă a lui Dumnezeu, nu vom afla toate misterele cosmosului (Eclesiastul 3:11; 8:17). Dar va fi extrem de fascinant să aflăm din ce în ce mai multe lucruri despre el. — De la un colaborator.