Ce s-a întâmplat cu divertismentele?

CUM puteau romanii din antichitate, despre care se credea că se aflau în culmea culturii lor, să considere agonia semenilor lor drept distracţie? „Această atitudine poate fi explicată numai printr-o dorinţă nestăpânită de stimulente noi, mai puternice“, scrie Gerhard Uhlhorn în cartea The Conflict of Christianity With Heathenism. „Sătui de toate plăcerile posibile, oamenii au căutat . . . o senzaţie pe care nu o mai întâlniseră nicăieri.“

În prezent, multe persoane manifestă aceeaşi „dorinţă nestăpânită de stimulente noi, mai puternice“. În mod sigur, ei poate că nu se adună ca să privească pe viu măcelurile sau imoralitatea. Dar modalitatea de destindere pe care o aleg dezvăluie o obsesie asemănătoare, legată de violenţă şi sex. Să analizăm câteva exemple.

Filmele. În ultimii ani, producătorii de filme au demonstrat „o predilecţie pentru perversiune“, afirmă criticul de film Michael Medved. „Mesajul transmis de industria filmului — adaugă el — pare să arate că cruzimea şi demenţa merită mai multă consideraţie şi respect decât orice încercări de a transmite nobleţe sau bunătate.“

Concurenţa cu televiziunea i-a obligat pe cineaşti să meargă, practic, oricât de departe ar fi necesar ca să-i atragă pe oameni la cinematograf. „Avem nevoie de filme care să-i captiveze, care să le ofere ceva în plus şi care să se situeze deasupra tuturor programelor pe care oamenii le văd la televizor“, afirmă directorul unui studio de film. „Asta nu înseamnă că ne plac sângele, măruntaiele şi cuvintele [murdare], dar de aşa ceva ai nevoie ca să poţi scoate un film.“ Într-adevăr, multe persoane nu mai sunt indignate nici măcar de cele mai crude scene de violenţă prezentate la televizor. „Oamenii devin imuni la efectele speciale“, afirmă regizorul Alan J. Pakula. „Există de patru ori mai mulţi morţi, exploziile au o putere de o megatonă, iar ei devin surzi la toate acestea. Doresc cu nesaţ să simtă cruzimea.“

Televiziunea. Scenele de pe micul ecran în care se prezintă în mod explicit relaţiile sexuale sunt ceva obişnuit acum în multe regiuni ale lumii, inclusiv în Brazilia, Europa şi Japonia. Într-un singur an, telespectatorul american de rând este „bombardat“ de aproximativ 14 000 de aluzii la sex. „Tendinţa de creştere a numărului de subiecte şi discuţii despre sex nu dă nici un semn de ameliorare“, afirmă o echipă de cercetători. „Subiecte precum incestul, sadomasochismul şi bestialitatea, considerate cândva tabu, au devenit o mare sursă de câştig.“

Potrivit cărţii Watching America, există un motiv pentru care nebunia este tolerată la televizor. În carte se scrie: „Sexul are trecere. . . . Odată ce reţelele şi companiile producătoare de programe TV au descoperit că numărul telespectatorilor pe care i-au atras este mai mare decât al telespectatorilor pe care i-au ofensat, ele şi-au mărit treptat potenţialul de vânzare al produselor lor prin faptul că au permis ca tot mai multe subiecte interzise să fie prezentate într-un mod cât mai deschis“.

Jocurile video. Epoca relativ inocentă a jocurilor Pac-Man şi Donkey Kong a deschis calea unei ere noi, a unor jocuri marcate de un sadism înspăimântător. Profesorul Marsha Kinder este de părere că aceste jocuri sunt „mai rele decât televizorul sau filmele“. Ele îţi transmit „ideea că singura modalitate prin care poţi deţine putere este violenţa“.

Datorită grijii pentru cumpărători, un mare producător din Statele Unite foloseşte în prezent un sistem de catalogare a jocurilor video pe care le deţine. O etichetă „MA-17“ — care arată că jocul catalogat „matur“ nu este potrivit pentru copiii sub 17 ani — poate include violenţă atroce, subiecte legate de sex şi înjurături. Pe de altă parte, unii se tem că o catalogare „matur“ nu va face altceva decât să facă mai de dorit jocul respectiv. „Dacă aş avea 15 ani şi aş vedea o etichetă MA-17 — mărturiseşte un pasionat al jocurilor de acest fel —, aş da oricât pe un astfel de joc.“

Muzica. O revistă care examinează conţinutul cântecelor îndrăgite afirmă că la sfârşitul anului 1995 numai 10 dintre albumele „Top 40“ nu conţineau înjurături sau nu vorbeau despre droguri, violenţă sau sex. „Muzica la care au acces preadolescenţii este stupefiantă, o mare parte din ea fiind de-a dreptul nihilistă“, se arată în St. Louis Post-Dispatch. „[Muzica] pe care unii adolescenţi o consideră atrăgătoare este plină de mânie şi deznădejde şi alimentează sentimentul că lumea şi cel care ascultă această muzică sunt condamnaţi.“

Muzica death-metal, rock-ul „grunge“ şi rap-ul „gangsta“ par să găsească plăcere în violenţă. Şi, potrivit unui articol din San Francisco Chronicle, „mulţi cunoscători într-ale industriei divertismentelor prezic că grupurile cele mai de temut sunt pe punctul de a ajunge în top“. Imnuri ale mâniei şi morţii au ajuns binecunoscute în Australia, Europa şi Japonia. Este adevărat, unele grupuri au încercat să adopte un mesaj mai blând. Totuşi, iată ce se consemnează în Chronicle: „Dovezile indică faptul că inocenţa nu prea are trecere“.

Computerele. Acestea sunt aparate preţioase, cu numeroase întrebuinţări utile. Cu toate acestea, şi ele au fost folosite de unii ca mijloace de propagare a materialului obscen. În revista Maclean’s, de exemplu, se arată că acest material include „imagini şi texte despre orice: de la fetişuri bizare la prostituţie şi pedofilie — un material care i-ar şoca pe mulţi adulţi, ca să nu mai vorbim de copiii acestora“.

Materialul tipărit. Multe cărţi îndrăgite sunt inundate de sex şi violenţă. În ultimul timp, în Statele Unite şi Canada este la modă aşa-numita „ficţiune-şoc“, nişte povestiri de groază şocante, ale căror victime sunt copii de opt ani. În revista New York Teacher, Diana West scrie că aceste cărţi „îi fac insensibili pe cei foarte tineri, distrugându-le capacitatea mintală înainte ca aceasta să înceapă să se dezvolte“.

Multe comicsuri publicate în Hong Kong, Japonia şi Statele Unite acordă un loc important „povestirilor războinice violente, canibalismului, decapitărilor, satanismului, violului şi înjurăturilor“, se arată într-un studiu efectuat de Coaliţia Naţională împotriva Violenţei la Televizor (NCTV). „Gradul ridicat al violenţei şi al degradării din punct de vedere sexual a conţinutului acestor reviste te şochează“, afirmă Thomas Radecki, directorul responsabil cu cercetările din cadrul NCTV-ului. „El arată cât de insensibili ne-am permis să devenim.“

Trebuie să fim prudenţi

În mod evident, lumea de azi este fascinată de sex şi violenţă, iar acest lucru se reflectă în industria divertismentelor. Situaţia existentă este asemănătoare celei descrise de apostolul creştin Pavel: „Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, ca să practice cu lăcomie orice fel de necurăţie“ (Efeseni 4:19). Pe bună dreptate, multe persoane din prezent speră în ceva mai bun. Speraţi şi voi? Dacă da, veţi fi fericiţi să aflaţi că puteţi găsi divertismente sănătoase, aşa cum va arăta articolul următor.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 5]

Televizorul poate fi periculos

TELEVIZORUL şi-a făcut apariţia în faţa publicului american în 1939, la târgul internaţional ţinut la New York. Un ziarist care a fost prezent şi-a exprimat scepticismul faţă de viitorul acestei noi invenţii. „Neajunsul pe care-l prezintă televizorul — scria el — este că oamenii trebuie să şadă şi să-şi ţină ochii lipiţi de ecran; familia americană de rând nu are timp pentru aşa ceva.“

Cât de mult s-a înşelat el! Într-adevăr, s-a spus că, până la absolvirea şcolii, americanul de rând va fi petrecut cu 50 la sută mai mult timp în faţa televizorului decât în faţa unui profesor. „Copiii care se uită mult la televizor sunt mai agresivi, mai pesimişti, mai graşi, au mai puţină imaginaţie, mai puţină empatie şi vor fi elevi mai puţin capabili decât colegii lor care nu se uită atât de mult la televizor“, afirmă dr. Madeline Levine în cartea ei Viewing Violence.

Ce sfat ne dă ea? „Copiii trebuie să fie învăţaţi că televizorul, ca orice alt aparat casnic, are un anumit rol. Nu lăsăm uscătorul de păr să funcţioneze şi după ce ne-am uscat părul, nici prăjitorul să mai meargă după ce s-a prăjit ceea ce trebuia prăjit. Noi ştim concret cum să folosim aceste aparate şi ştim când să le oprim. Copiii noştri trebuie să fie educaţi în mod asemănător şi atunci când este vorba de televizor.“

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Divertismentele în lume

Revista Treziţi-vă! şi-a rugat corespondenţii din diferite părţi ale lumii să descrie tendinţele pe care le-a luat destinderea în zona lor. Iată câteva dintre comentarii:

Brazilia: „Programele TV au devenit tot mai degradate. Însă, fiindcă mulţi părinţi lucrează în afara căminului, copiii sunt lăsaţi deseori să se distreze singuri în faţa televizorului. CD-ROM-urile cu teme oculte şi jocurile video care prezintă o violenţă crasă sunt tot mai căutate“.

Republica Cehă: „Odată cu căderea comunismului, ţara a fost inundată de genuri de distracţii nemaiîntâlnite până acum aici, printre care programele TV occidentale şi magazinele cu produse pornografice. Tinerii frecventează discotecile, cluburile de biliard şi pub-urile. Publicitatea extravagantă şi presiunile din partea colegilor au deseori o mare influenţă asupra lor“.

Germania: „Din nefericire, numeroşi părinţi sunt prea obosiţi ca să mai organizeze destinderi pentru copiii lor, de aceea tinerii depind deseori unii de alţii ca să se distreze. Unii se izolează cu jocurile pe computer. Alţii participă la reuniuni dansante care ţin toată noaptea, nişte chefuri la care se consumă din belşug droguri“.

Japonia: „Comicsurile sunt un mod de destindere preferat de tineri şi de adulţi, dar deseori acestea sunt pline de violenţă, imoralitate şi cuvinte murdare. Sunt răspândite şi jocurile de noroc. O altă tendinţă îngrijorătoare constă în faptul că unele tinere sună la cluburile la care se face multă publicitate pentru a fi puse în legătură cu bărbaţi care au intenţii imorale. Unele sună doar ca să se amuze, altele ajung până acolo încât îşi dau întâlnire în schimbul unor sume de bani, fapt care, în unele cazuri, duce la prostituţie“.

Nigeria: „De-a lungul Africii de Vest sunt răspândite numeroase videoteci. În aceste cocioabe improvizate pot intra persoane de orice vârstă, inclusiv copii. Cu regularitate sunt prezentate casete video cu filme porno şi de groază. În plus, filmele nigeriene transmise la televizor conţin deseori spiritism“.

Africa de Sud: „Aici proliferează reuniunile dansante care ţin toată noaptea, iar deseori la acestea se găsesc din abundenţă droguri“.

Suedia: „În Suedia prosperă pub-urile şi cluburile de noapte şi, deseori, aceste locuri sunt frecventate de delincvenţi şi de traficanţi de droguri. Divertismentele prezentate la televizor şi pe casete video sunt pline de violenţă, spiritism şi imoralitate“.