Auzul, un dar care trebuie preţuit

OSEARĂ liniştită la ţară, departe de larma civilizaţiei, îţi oferă posibilitatea să te cufunzi în freamătul plăcut al nopţii. O uşoară adiere stârneşte un foşnet slab printre frunze. Insecte, păsări şi animale îşi unesc chemările îndepărtate. Ce senzaţie plăcută e să auzi toate aceste sunete delicate! Le auzi?

Capacitatea sistemului auditiv uman este pur şi simplu uimitoare. Dacă stai o jumătate de oră într-o cameră anecoidă — o încăpere izolată fonic, ale cărei suprafeţe absorb sunetele —, capacitatea de a auzi ţi se va mări îndeajuns ca să începi să auzi sunete neobişnuite chiar în corpul tău. Alton Everest, specialist în acustică, descrie o astfel de experienţă în lucrarea The Master Handbook of Acoustics. Mai întâi auzi destul de tare bătăile inimii. După vreo oră petrecută în cameră, auzi sângele curgând în vene. În final, dacă ai auzul fin, „răbdarea îţi este răsplătită când auzi un şuierat ciudat între bătăile inimii şi zgomotul circulaţiei sângelui. Ce este acesta? Este sunetul produs în urechi de particulele de aer care se lovesc de timpane“, explică Everest. „Vibraţia timpanului cauzată de acest şuierat este incredibil de mică — doar 1 la sută dintr-o milionime a unui centimetru!“ Acesta este „pragul auzului“, limita inferioară a capacităţii tale de a percepe sunetele. O mai mare sensibilitate auditivă nu ar fi de nici un folos, deoarece sunetele mai slabe ar fi înăbuşite de zgomotul particulelor de aer care se lovesc de timpane.

Auzul se datorează funcţiilor urechii externe, ale celei medii şi ale celei interne împreună cu capacitatea sistemului nervos şi a creierului de a percepe şi de a prelucra sunetele. Sunetul străbate aerul sub formă de unde produse de variaţiile de presiune. Aceste unde produc o mişcare a timpanelor înainte şi înapoi, iar această mişcare, la rândul ei, este transmisă de urechea medie urechii interne. La acest nivel, vibraţia este transformată în influxuri nervoase care sunt percepute de creier ca sunete.a

Importanţa urechii externe

Partea exterioară flexibilă a urechii ce prezintă proeminenţe arcuate se numeşte pavilion. Pavilionul captează sunetul, dar face mult mai mult decât atât. Te-ai întrebat vreodată de ce are urechea atât de multe cute? Undele sonore reflectate de suprafeţele pavilionului sunt uşor modificate în funcţie de unghiul lor de incidenţă. Creierul este capabil să decodifice aceste minuscule variaţii şi să determine poziţia sursei sunetului. Creierul face acest lucru pe lângă faptul că pune în legătură durata cu intensitatea unui sunet în timp ce acesta pătrunde în ambele urechi.

De exemplu, pocneşte-ţi degetele mişcându-ţi mâna în sus şi în jos, exact în faţa unei persoane care stă cu ochii închişi. Cu toate că degetele tale rămân la aceeaşi distanţă faţă de fiecare dintre urechile sale, persoana va fi totuşi în stare să îşi dea seama dacă sunetul vine de sus, de jos sau de undeva de la mijloc. De fapt, chiar şi o persoană care aude bine doar cu o ureche poate stabili destul de bine de unde vin sunetele.

Urechea medie — O minune a mecanicii

Funcţia principală a urechii medii este de a transmite vibraţiile timpanului la lichidul care umple urechea internă. Acest lichid este mult mai greu decât aerul. Astfel, ca în cazul unui biciclist care urcă pe un deal abrupt, este nevoie de un bun „raport de transmisie“ pentru a transmite energia în cel mai eficient mod posibil. În urechea medie, vibraţia timpanului este transmisă de trei oscioare, cunoscute sub numele de ciocan, nicovală şi scăriţă datorită formei pe care o au. Acest mecanism în miniatură formează un „raport de transmisie“ aproape perfect pentru urechea internă. S-a estimat că, fără acesta, s-ar pierde 97 la sută din puterea sunetului.

În urechea medie există doi muşchi delicaţi care sunt ataşaţi acestui mecanism. Când urechea este expusă timp de o sutime de secundă unui sunet puternic de joasă frecvenţă, aceşti muşchi se contractă automat, împiedicând în mare măsură vibraţia mecanismului şi prevenind astfel posibile afecţiuni ale auzului. Acest reflex este suficient de rapid ca să te protejeze, practic, de toate sunetele puternice care apar în mediul înconjurător, totuşi, nu de toate sunetele produse de echipamente electronice sau mecanice. Mai mult decât atât, aceşti muşchiuleţi îşi pot menţine poziţia protectoare numai timp de 10 minute. Dar acest lucru îţi dă posibilitatea de a te îndepărta de zgomotul supărător. Interesant, când vorbeşti, creierul trimite anumite semnale la aceşti muşchi ca să reducă sensibilitatea auzului, astfel încât vocea ta să nu fie prea tare pentru tine.

Uimitoarea ureche internă

Partea componentă a urechii interne care are un rol în auz se află în melc (sau cohlee), cavitate numită astfel datorită formei sale. Cavitatea care îi protejează mecanismul delicat este cel mai tare os din corp. În acest labirint se găseşte membrana bazilară, unul dintre ţesuturile care împart melcul în canale longitudinale. De-a lungul membranei bazilare se află organul lui Corti, care susţine mii de celule ciliate — celule senzoriale ce prezintă terminaţii asemănătoare părului care se prelungesc în lichidul cohlear.

Când vibraţia oscioarelor urechii medii este transmisă la fereastra ovală a melcului, aceasta produce unduiri în lichid. Aceste unduiri pun în mişcare membranele, la fel cum vălurelele unui iaz unduiesc frunzele plutitoare. Unduirile încreţesc membrana bazilară în locuri care corespund anumitor frecvenţe. Celulele ciliate din această regiune ating membrana tectoria care se află deasupra. Această atingere excită celulele ciliate care, la rândul lor, generează influxuri pe care le trimit la creier. Cu cât sunetul este mai puternic, cu atât celulele ciliate sunt stimulate mai mult, iar vibraţiile lor sunt mai rapide. Astfel, creierul percepe sunetele mai puternice.

Creierul şi auzul

Creierul este cel mai important organ al sistemului auditiv. El are capacitatea extraordinară de a transforma avalanşa de informaţii sub formă de influxuri nervoase în percepţia mentală de sunet. Această funcţie importantă a creierului arată clar legătura specială dintre gândire şi auz, obiect de studiu al psihoacusticii. De pildă, creierul vă ajută să detaşaţi un dialog dintre multe altele într-o cameră aglomerată. Un microfon nu are această capacitate şi, prin urmare, o înregistrare făcută în aceeaşi cameră ar fi aproape ininteligibilă.

Neplăcerea cauzată de sunetele nedorite demonstrează un alt aspect al acestei legături. Indiferent cât de mică este intensitatea unui sunet, dacă totuşi îl auzi chiar dacă nu vrei, acest lucru poate fi iritant. De pildă, intensitatea zgomotului produs de un robinet care picură este foarte scăzută. Totuşi poate fi foarte supărător dacă, în liniştea nopţii, te ţine treaz!

Într-adevăr, sentimentele noastre sunt strâns legate de auz. Gândiţi-vă doar la efectul contagios al unui râs din inimă sau la căldura pe care o transmite un cuvânt sincer de afecţiune sau de laudă. În mod asemănător, o mare parte din ceea ce învăţăm pe plan intelectual asimilăm prin intermediul urechilor.

Un dar care trebuie preţuit

Multe dintre secretele fascinante ale auzului rămân încă nedezvăluite. Dar descoperirile ştiinţifice ne adâncesc aprecierea faţă de inteligenţa şi iubirea pe care le reflectă acest dar. Alton Everest, cercetător în domeniul acusticii, scrie: „Luând în considerare sistemul auditiv uman în complexitatea lui, este greu să nu admitem concluzia că structura şi funcţiile lui complicate dovedesc contribuţia unei mâini generoase“.

Regele David al Israelului antic nu deţinea actuala cunoştinţă ştiinţifică referitoare la funcţiile auzului. Totuşi, el şi-a admirat corpul şi multele lui daruri şi i-a cântat Făuritorului său: „Sunt minunat făcut, într-un mod care inspiră teamă. Lucrările tale sunt minunate“ (Psalmul 139:14, NW). Cercetările ştiinţifice asupra minunilor şi misterelor corpului, inclusiv asupra auzului, dovedesc că cuvintele lui David sunt adevărate — am fost minunat creaţi de un Creator înţelept şi iubitor!

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 24]

Ajutor pentru cei cu auzul afectat

Expunerea de durată la sunete puternice cauzează afecţiuni auditive permanente. Având în vedere afecţiunile care ar putea rezulta, nu merită să-ţi supui auzul la muzică excesiv de tare sau să lucrezi în preajma unui aparat zgomotos fără măsuri de protecţie. Aparatele auditive le pot fi de folos celor care au auzul slab şi chiar unora care s-au născut surzi. Pentru mulţi, asemenea dispozitive le redau capacitatea de a percepe o mare varietate de sunete. După ce i s-au instalat nişte aparate auditive, o femeie a auzit un sunet ciudat prin fereastra de la bucătărie. „Erau păsările!“, a exclamat ea. „Nu mai auzisem păsările de ani de zile!“

Chiar dacă nu avem afecţiuni serioase, de obicei, odată cu vârsta, capacitatea noastră de a percepe sunetele înalte şi stridente scade. Din nefericire, aceasta are legătură cu frecvenţa consoanelor — deseori sunetele cele mai importante în înţelegerea vorbirii. De aceea, persoanele mai în vârstă îşi dau seama că, uneori, această comunicare verbală poate fi întreruptă de anumite sunete din casă, cum ar fi cel produs de apa care curge sau de o hârtie care este mototolită, pentru că aceste sunete au frecvenţe înalte care se intercalează cu consoanele. Aparatele auditive pot oferi uşurare într-o oarecare măsură, dar prezintă propriile dezavantaje. În primul rând, aparatele auditive de calitate sunt foarte scumpe, depăşind net posibilităţile financiare ale persoanei de rând din multe ţări. Şi, în orice caz, nici un aparat auditiv nu îţi poate reda complet auzul normal. Aşadar, ce se poate face?

Faptul de a manifesta consideraţie poate însemna mult. Înainte de a-i vorbi unei persoane care nu aude bine, asiguraţi-vă că ştie că vreţi să-i spuneţi ceva. Încercaţi să staţi în faţa persoanei. Aceasta îi va permite să vadă mişcarea corpului şi a buzelor voastre şi să audă pronunţia completă a consoanelor din cuvinte. Apropiaţi-vă de ea, dacă este posibil, şi vorbiţi rar şi clar; nu strigaţi. De fapt, sunetele puternice îi deranjează pe mulţi care suferă de afecţiuni auditive. Dacă nu aţi fost înţeleşi, încercaţi să folosiţi alte cuvinte decât să le repetaţi pe cele precedente. În mod asemănător, dacă auzul tău nu mai este la fel ca înainte, poţi face ca altora să le fie mai uşor să comunice cu tine dacă te vei apropia de persoana care îţi vorbeşte şi dacă vei avea răbdare. Aceste eforturi suplimentare vor avea ca rezultat relaţii mai bune şi te vor ajuta să rămâi la curent cu ceea ce te înconjoară.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Când vă adresaţi unei persoane care are auzul slab, staţi în faţa sa şi vorbiţi-i rar şi clar

[Diagrama de la pagina 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Urechea

Pavilionul

Canalul auditiv

Timpanul

Ciocanul (malleus)

Nicovala (incus)

Scăriţa (stapes)

Fereastra rotundă

Fereastra ovală

Melcul

Nervul auditiv

Organul lui Corti

Nervul auditiv

Celule ciliate

Membrana tectoria

Fibre nervoase

Membrana bazilară