Zgomotul: o problemă supărătoare de actualitate
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE
„Una dintre cele mai mari surse de stres.“ — Makis Tsapogas, consilier la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
„Cel mai răspândit poluant din America.“ — The Boston Sunday Globe, SUA.
„Cel mai nociv poluant din zilele noastre.“ — Daily Express, Londra.
NU-L puteţi vedea, nici mirosi, nici gusta şi nici atinge. ZGOMOTUL, năpasta vieţii urbane de azi, poluează acum şi zonele rurale.
Un naturalist american care a petrecut aproape 16 ani făcând înregistrări cu sunete din natură a constatat că munca sa este tot mai grea. În 1984, el a studiat 21 de locuri liniştite din statul Washington, SUA, unde timp de 15 minute sau mai mult nu era zgomot. După cinci ani, mai rămăseseră doar trei locuri de acest gen.
Multor locuitori ai lumii le este extrem de greu să găsească trei locuri în care să nu fie zgomot. În Japonia, un raport naţional pe anul 1991 a arătat că zgomotul a stat la baza mai multor plângeri decât oricare altă formă de poluare. Într-adevăr, ziarul londonez The Times prezintă pe bună dreptate zgomotul drept „cel mai mare flagel al vieţii contemporane“. De la lătratul enervant al unui câine care nu se mai opreşte la muzica stridentă de la aparatul stereo al unui vecin sau la sunetul asurzitor al unei alarme antifurt pentru maşină sau al unui radio din maşină, zgomotul a devenit un lucru obişnuit. Totuşi, poluarea fonică nu este ceva nou. Ea are o istorie lungă.
Nu este o problemă nouă
Pentru a evita aglomerarea traficului, Iuliu Cezar a interzis în centrul Romei circulaţia vehiculelor pe roţi în timpul zilei. Din nefericire pentru el şi pentru concetăţenii săi romani, acest decret a creat o imensă poluare fonică pe timpul nopţii, din cauza „roţilor de lemn sau a celor cu talpă de fier de la căruţe care hodorogeau pe pietrele din pavaj“ (The City in History, de Lewis Mumford). După mai bine de un secol, poetul Juvenal s-a plâns că zgomotul i-a condamnat pe romani la o insomnie permanentă.
În secolul al XVI-lea, Londra, capitala Angliei, devenise o metropolă care fremăta de activitate. „Primul lucru care trebuie să-i fi izbit pe majoritatea vizitatorilor era gălăgia: zăngănitul şi ciocănitul de la o mie de ateliere, huruitul şi scârţâitul roţilor de la căruţe, mugetul vacilor care erau duse la piaţă, strigătele răguşite ale vânzătorilor ambulanţi care îşi făceau reclamă la mărfuri“, scrie Alison Plowden, autoarea cărţii Elizabethan England.
În secolul al XVIII-lea a început revoluţia industrială. Acum au început să se vadă care erau consecinţele zgomotului mecanic, întrucât muncitorii din fabrici aveau probleme cu auzul. Însă chiar şi locuitorii oraşelor care nu locuiau în apropierea fabricilor se plângeau că sufereau de tot mai multe tulburări ale auzului. Istoricul Thomas Carlyle s-a refugiat într-o „încăpere, departe de zgomotul străzii“, aflată pe acoperişul casei lui din Londra, ca să nu mai audă cântatul cocoşilor, pianul vecinilor şi traficul de pe străzile din apropiere. The Times spune: „N-a mers“. De ce? „El a fost înnebunit apoi de o nouă serie de zgomote, printre care sirenele vapoarelor şi cele ale locomotivelor!“
Un poluant actual, foarte răspândit
În prezent, cei care protestează împotriva zgomotului au în vedere îndeosebi aeroporturile, întrucât liniile aeriene rezistă voiniceşte în faţa încercărilor de a se elabora legi împotriva poluării fonice. Aeroportul din Manchester, Anglia, a impus aplicarea automată a unor amenzi ori de câte ori un Concorde supersonic decola de aici. A fost această măsură eficientă? Nu. Un căpitan de pe un Concorde a recunoscut că avionul făcea zgomot, însă, dacă ar decola cu o încărcătură de combustibil mai mică pentru a reduce nivelul zgomotului, nu ar mai ajunge fără escală până la Toronto sau New York.
La fel de dificilă este şi problema prevenirii zgomotului produs de traficul rutier. De exemplu, în Germania, studiile dezvăluie că acest tip de poluare afectează 64% din populaţie. În plus, aceasta este o problemă care ia proporţii tot mai mari: potrivit rapoartelor, ea este de o mie de ori mai mare decât înainte ca societatea să se motorizeze. Un raport din Grecia arată că „Atena este unul dintre cele mai zgomotoase oraşe din Europa, iar gălăgia este atât de infernală, încât distruge sănătatea atenienilor“. În mod similar, Agenţia Japoneză pentru Mediu remarcă în legătură cu zgomotul traficului o tendinţă spre agravare, pe care o atribuie creşterii continue a numărului de autovehicule folosite. La viteze mici, motorul unei maşini este sursa principală de zgomot, însă la viteze de peste 60 km/h, cauciucurile sunt cele care fac cel mai mare zgomot.
În Marea Britanie, cele mai multe plângeri împotriva zgomotului sunt cele legate de zgomotul casnic. În 1996, Institutul Britanic pentru Sănătatea Mediului a remarcat o creştere de 10% a plângerilor împotriva unor vecini gălăgioşi. O purtătoare de cuvânt a institutului a făcut următorul comentariu: „Este greu de explicat. S-ar putea ca, din cauza vieţii agitate de la serviciu, oamenii să-şi dorească mai multă linişte şi pace acasă“. În cazul a două treimi din totalul plângerilor depuse în Marea Britanie pe parcursul anului 1994 era vorba despre muzică ascultată noaptea târziu, motoare de maşini, alarme şi claxoane zgomotoase. Însă ce se întâmplă cu cele 70% din victimele poluării fonice care nu îndrăznesc să depună o plângere de teama represaliilor? Problema este cu adevărat foarte răspândită.
Ca urmare a faptului că problema supărătoare a zgomotului ia amploare, agenţiile care au ca obiectiv protejarea mediului fac presiuni pentru a se adopta unele legi care să limiteze poluarea fonică. De exemplu, în Statele Unite, unele comunităţi au adoptat nişte reglementări locale pentru a limita utilizarea uneltelor mecanice pentru spaţiile verzi. În Marea Britanie, o nouă Lege împotriva zgomotului îi vizează pe vecinii gălăgioşi şi autorizează aplicarea pe loc a unor amenzi pentru nerespectarea programului de linişte între orele 23.00 şi 7.00. Autorităţile locale sunt împuternicite chiar şi să confişte echipamentul stereo care deranjează. Cu toate acestea, zgomotul persistă.
Având în vedere că poluarea fonică este într-adevăr o problemă tot mai mare, v-aţi putea întreba pe bună dreptate ce puteţi face ca victime ale acesteia. Dar şi cum puteţi să nu faceţi zgomot. Va fi vreodată pace şi linişte pentru totdeauna? Citiţi următoarele articole şi veţi afla răspunsul la aceste întrebări!