Foloasele pădurilor tropicale

ÎN 1844, Konstantin von Tischendorf, biblist şi lingvist în greacă, a găsit într-o mănăstire 129 de pagini ale unui manuscris antic, aruncate într-un coş de gunoi. Tischendorf a luat paginile valoroase, iar acum ele fac parte din Codex Sinaiticus — unul dintre cele mai renumite manuscrise biblice din lume.

Această comoară a fost salvată la timp. Pădurile tropicale — a căror adevărată valoare este şi ea, de cele mai multe ori, ignorată — rareori sunt atât de norocoase. În fiecare an, în anotimpul secetos, mii de focuri aprinse de crescătorii de vite şi de fermierii itineranţi luminează cerul tropical. Iată ce a declarat Al Gore, actualmente vicepreşedintele Statelor Unite, martor la un astfel de incendiu de mari proporţii din regiunea Amazonului: „Efectiv nu-ţi vine să crezi câtă pădure se distruge. Este una dintre marile tragedii din întreaga istorie“.

Rareori dăm foc la ceva ce ştim că este preţios. Tragedia pădurilor tropicale constă în faptul că ele sunt distruse înainte ca noi să ne dăm seama cât valorează, înainte să înţelegem cum funcţionează şi chiar înainte să ştim ce conţin ele. Când se dă foc unei păduri tropicale este ca şi cum s-ar arde cărţile dintr-o bibliotecă pentru a încălzi o locuinţă — fără să se verifice conţinutul acestor cărţi.

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au început să studieze aceste „cărţi“, adică imensul depozit de informaţii pe care le conţin pădurile tropicale. „Citirea“ lor ne furnizează informaţii fascinante.

O pădure cum nu este alta

„Arborii acestor Indii de Vest sunt ceva ce nu se poate explica, dacă ne gândim la marele lor număr“, a exclamat cronicarul spaniol Gonzalo Fernández de Oviedo în 1526. Nici după cinci secole, remarca sa nu este deloc departe de adevăr. „Pădurea tropicală“, arată scriitoarea Cynthia Russ Ramsay, constituie „cel mai variat, cel mai complex şi cel mai puţin înţeles ecosistem de pe pământ“.

Seymour Sohmer, biolog care studiază pădurile tropicale, declară următoarele: „Nu ar trebui să pierdem niciodată din vedere faptul că noi nu cunoaştem decât puţin sau nimic despre modul în care majoritatea pădurilor tropicale umede sunt alcătuite şi despre modul în care ele funcţionează, ca să nu mai vorbim de speciile [de plante şi de animale] care se găsesc aici“. Marele număr de specii şi complexitatea relaţiilor dintre ele fac ca sarcina cercetătorilor să fie descurajantă.

O pădure din zona temperată poate conţine doar câteva specii de arbori pe un hectar. Însă, o jumătate de hectar de pădure tropicală poate hrăni peste 80 de specii diferite, chiar dacă numărul total de arbori pe hectar este, în medie, de aproape 700 de arbori. Întrucât clasificarea unei asemenea diversităţi este o sarcină extenuantă şi minuţioasă, până în prezent au fost cercetate doar câteva porţiuni de pădure tropicală, având o suprafaţă mai mare de un hectar. Cu toate acestea, rezultatele au fost uimitoare.

Marea varietate de arbori oferă nenumărate locuri potrivite pentru un număr foarte mare de locuitori ai pădurii — mult mai mare decât şi-a imaginat vreodată cineva. Academia Americană de Ştiinţe arată că o zonă tipică de 10 kilometri pătraţi de pădure tropicală virgină poate adăposti nu mai puţin de 125 de specii de mamifere, 100 de specii de reptile, 400 de specii de păsări şi 150 de specii de fluturi. Pentru a face o comparaţie, precizăm că în toată America de Nord trăiesc sau vin în vizită mai puţin de 1 000 de specii de păsări.

Deşi unele dintre nenumăratele specii de plante şi de animale se pot găsi pe o suprafaţă întinsă a pădurii tropicale, altele nu trăiesc decât pe un anumit lanţ muntos. Acest lucru le face să fie foarte vulnerabile. Cu câţiva ani în urmă, când tăietorii de lemne au terminat de defrişat o culme muntoasă din Ecuador, 90 dintre speciile de plante endemice au dispărut.

În faţa unor asemenea tragedii, Grupul Operativ American pentru Pădurile Tropicale a lansat următorul avertisment: „Comunitatea statelor trebuie să întreprindă o acţiune rapidă şi bine coordonată în legătură cu această problemă, dacă vrea să protejeze aceste resurse subapreciate foarte mult şi, probabil, de neînlocuit, ca să nu se ajungă să fie efectiv distruse în prima parte a secolului următor“.

Dar se pot pune următoarele întrebări: Sunt aceste resurse naturale atât de valoroase? Va afecta oare dispariţia pădurii tropicale într-o mare măsură viaţa noastră?

Alimente, aer curat şi medicamente

Vă începeţi ziua servind un castronaş cu fulgi de porumb, poate un ou fiert şi o cană de cafea fierbinte? Dacă da, atunci indirect beneficiaţi de pe urma pădurilor tropicale. Porumbul, boabele de cafea, găina care a făcut oul şi chiar şi vaca ce a dat laptele, toate îşi au originea în flora şi fauna pădurii tropicale. Porumbul a fost adus din America de Sud, cafeaua sălbatică a crescut iniţial în Etiopia, găinile domestice au ca strămoş găina bankivă care trăieşte în jungla asiatică, iar vaca de lapte descinde din vaca banteng din sud-estul Asiei, specie care este pe cale de dispariţie. „Cel puţin 80% din ceea ce mâncăm îşi are originea la tropice“, se explică în cartea Tropical Rainforest.

Omul nu-şi poate permite să întoarcă spatele originii rezervei sale de alimente. Atât recoltele, cât şi şeptelul pot fi secătuite din cauza efectuării prea multor consangvinizări. Pădurea tropicală, cu uriaşa ei colecţie de specii, poate furniza varietatea genetică necesară pentru întărirea acestor plante sau animale. De exemplu, botanistul mexican Rafael Guzmán a descoperit o nouă specie de graminee înrudită cu porumbul de azi. Descoperirea ei i-a entuziasmat pe fermieri, deoarece această graminee (Zea diploperennis) este rezistentă la cinci dintre cele şapte boli principale care distrug recoltele de porumb. Oamenii de ştiinţă speră să folosească această nouă specie pentru a obţine o varietate de porumb care să fie rezistentă la boli.

În 1987, guvernul mexican a protejat lanţul muntos pe care s-a descoperit acest porumb sălbatic. Însă, având în vedere că se distruge atât de multă pădure, specii extrem de valoroase ca aceasta se pierd, în mod sigur, chiar înainte de a fi descoperite. În pădurile din sud-estul Asiei există câteva specii de vite sălbatice care ar putea întări rasele domestice din cirezile crescătorilor. Însă toate aceste specii se află pe punctul de a dispărea, din cauză că habitatul lor este distrus.

Aerul curat este la fel de important ca şi alimentele pe care le mâncăm. După cum au remarcat toţi cei cărora le place să facă o plimbare înviorătoare prin pădure, arborii efectuează o muncă inestimabilă în ce priveşte completarea oxigenului din atmosferă. Însă când arborii sunt arşi, se eliberează carbon sub formă de dioxid de carbon şi monoxid de carbon. Ambele gaze cauzează probleme.

Unii estimează că activitatea omului a dublat deja cantitatea de dioxid de carbon din atmosfera pământului. Deşi se crede că poluarea industrială este principalul vinovat, se spune că arderea pădurilor este răspunzătoare de peste 35% din toată emisia de dioxid de carbon. Odată ajuns în atmosferă, dioxidul de carbon creează aşa numitul efect de seră, despre care mulţi oameni de ştiinţă prezic că va cauza încălzirea semnificativă a atmosferei pământului.

Monoxidul de carbon este şi mai periculos. Acesta este principalul element mortal din smogul care sufocă suburbiile oraşelor. Însă cercetătorul James Greenberg a rămas uluit când a constatat că „deasupra junglei amazoniene se găseşte la fel de mult monoxid de carbon ca şi deasupra suburbiilor din Statele Unite“. Arderea necugetată a pădurilor din regiunea Amazonului a poluat chiar atmosfera pe care arborii trebuiau să o cureţe!

Pe lângă faptul că este o sursă de hrană şi de aer curat, pădurea tropicală poate fi un adevărat cabinet medical. Un sfert din toate medicamentele pe care medicii le prescriu sunt obţinute din plantele care cresc în pădurile tropicale. Din pădurile tropicale montane ale Anzilor vine chinina, folosită împotriva malariei; din regiunea Amazonului, curara, folosită în chirurgie pentru relaxare musculară; iar din Madagascar, planta Catharanthus roseus, ai cărei alcaloizi cresc în mod uimitor rata supravieţuirii în cazul multor bolnavi de leucemie. În pofida unor astfel de rezultate impresionante, doar aproximativ 7% din toate plantele tropicale au fost examinate pentru eventuale proprietăţi medicinale. Iar timpul expiră. Institutul American de Oncologie avertizează că „distrugerea pe scară largă a pădurilor tropicale umede ar putea constitui o serioasă piedică în campania anticancer“.

Pădurile tropicale mai îndeplinesc şi alte sarcini vitale — deşi importanţa lor nu este apreciată decât rareori înainte ca pădurile să dispară. Printre acestea se numără reglarea cantităţii de precipitaţii şi a temperaturii, precum şi protecţia oferită împotriva eroziunii solului. „Bogăţia pădurilor tropicale de pe glob depăşeşte cu mult înţelegerea noastră din prezent“, se spune în cartea The Emerald Realm: Earth’s Precious Rain Forests. „Însă ştim chiar şi acum că valoarea ei este incalculabilă.“

„Vom ocroti numai ceea ce iubim“

Distrugerea resurselor care ne pot da atât de multe lucruri este, cu siguranţă, culmea nesăbuinţei. Cu mai bine de 3 000 de ani în urmă, Dumnezeu i-a instruit pe israeliţi să ocrotească pomii fructiferi atunci când luptau împotriva unei cetăţi vrăjmaşe. Motivul pe care l-a menţionat el a fost foarte simplu: „Mănânci din ei“. Apoi i-a întrebat: „Pomul de pe câmp este oare un om, ca să fie distrus de tine?“ (Deuteronomul 20:19, 20). Acelaşi lucru se poate spune şi despre pădurea tropicală asaltată de atâtea probleme.

Este clar, pădurile tropicale, ca şi pomii fructiferi, sunt mult mai valoroase când sunt lăsate în picioare decât când sunt doborâte. Însă în lumea de azi, foloasele pe termen scurt sunt adesea mai importante decât valoarea pe termen lung. Cu toate acestea, instruirea poate schimba mentalitatea. Ecologul senegalez Baba Dioum spune următoarele: „În final, vom ocroti numai ceea ce iubim; vom iubi numai ceea ce înţelegem; şi vom înţelege numai ceea ce suntem învăţaţi“.

Tischendorf a furat acele pagini antice din deşertul Sinai deoarece iubea manuscrisele antice şi dorea să le păstreze. Vor învăţa oare oamenii să iubească pădurile tropicale în timp util ca să le poată salva?

[Text generic pe pagina 11]

Când se dă foc unei păduri tropicale este ca şi cum s-ar arde cărţile dintr-o bibliotecă pentru a încălzi o locuinţă — fără să se verifice conţinutul acestor cărţi

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]

Protejarea vieţuitoarelor pădurii

TIMP de aproape 15 ani, Jesús Elá a vânat gorile şi alte animale care trăiesc în pădurea tropicală africană. Însă acum nu mai vânează. El a devenit ghid într-o rezervaţie naturală din Guineea Ecuatorială, rezervaţie care a fost înfiinţată pentru a proteja 750 de gorile de câmpie.

„Îmi place mai mult pădurea tropicală acum, când nu mai vânez“, explică Jesús. „Pentru mine, pădurea este ca şi satul meu, pentru că aici mă simt ca acasă şi pentru că ea îmi dă tot ceea ce am nevoie. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra aceste păduri pentru copiii noştri.“

Jesús, care le împărtăşeşte cu entuziasm şi altora dragostea lui faţă de pădure, este norocos. Acum, când ocroteşte gorilele, el câştigă mai mulţi bani decât atunci când le împuşca. Întrucât turiştii sunt fericiţi să plătească pentru privilegiul de a vedea aceste animale în sălbăticie, parcurile le pot aduce localnicilor un venit, iar vizitatorilor le oferă o imagine fugară, de neuitat a bogăţiei de vieţuitoare. Însă conservarea acestei fascinante „ţesături a vieţii“ pretinde înfiinţarea unor „rezervaţii întinse, care să cuprindă, în cel mai ideal caz, bazine hidrograficea întregi“, se arată în cartea Tropical Rainforest.

De ce trebuie ca parcurile să fie atât de mari pentru a oferi o protecţie adecvată? În cartea sa Diversity and the Tropical Rain Forest, John Terborgh a calculat că pentru o populaţie viabilă de jaguari (circa 300 de adulţi care se reproduc) este necesară o suprafaţă de aproximativ 7 500 de kilometri pătraţi. „Având în vedere acest criteriu, pe pământ există doar câteva parcuri care pot să ofere destul spaţiu pentru jaguari“, spune el în concluzie. Tigrii au nevoie chiar de mai mult spaţiu. Pentru un grup de tigri care se reproduc (400 de animale) este necesară o suprafaţă de nu mai puţin de 40 000 de kilometri pătraţi.

Prin înfiinţarea unor mari rezervaţii cu scopul de a proteja aceste animale de pradă se vor putea ocroti şi suprafeţe întregi de păduri tropicale. Un alt folos este faptul că aceste animale au un rol esenţial în păstrarea unei sănătăţi generale a comunităţii de animale.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]

Vieţuitoare mari şi mici

1. Multe lăcuste din pădurea tropicală au nişte culori ţipătoare. Alte insecte sunt atât de bine camuflate, încât cu greu le poţi distinge

2. Fluturii sunt cele mai delicate vieţuitoare din pădurea tropicală, dar şi cel mai uşor de observat

3. Un grup de maimuţe care sar din creangă în creangă este cea mai amuzantă privelişte din pădure

4. Deşi jaguarul este regele necontestat al pădurilor tropicale din America, doar câţiva naturalişti au văzut un jaguar în sălbăticie

5. Delicatele flori de orhidee împodobesc pădurile tropicale umede, care acoperă ca un covor munţii aflaţi la tropice

6. În sălbăticie au rămas mai puţin de 5 000 de tigri

7. Numit pe bună dreptate gândacul-rinocer din America tropicală, acesta are nişte coarne înspăimântătoare, însă este complet inofensiv

8. Deşi gorilele sunt o specie ocrotită, pe pieţele din Africa se poate găsi şi în prezent carne de gorilă. Acest uriaş blând este vegetarian şi cutreieră pădurile în grupuri familiale

9. Ocelotul a fost vânat pentru pielea lui superbă, până când a ajuns aproape în pragul dispariţiei

10. Papagalii se numără printre cele mai gălăgioase şi mai sociabile păsări din pădure

11. După cum sugerează şi ochii ei mari, galago îşi caută hrana noaptea

[Provenienţa unor fotografii de la pagina 8]

Foto: Zoo de Baños

Foto: Zoo de la Casa de Campo, Madrid

[Provenienţa unei fotografii de la pagina 9]

Foto: Zoo de Baños

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Pădurile tropicale produc: 1) cacao, 2) Catharanthus roseus, folosită în tratarea leucemiei şi 3) ulei de palmier. 4) Despăduririle provoacă alunecări de teren devastatoare