Reforma din Anglia: o perioadă de schimbări — Watchtower

Reforma din Anglia: o perioadă de schimbări

„Era o lume ce se afla în toiul schimbărilor şi al reevaluărilor.“

ASTFEL descria J. Scarisbrick Anglia secolului al XVI-lea în biografia intitulată Henric al VIII-lea. Tulburările religioase din Europa au venit în sprijinul unora care considerau că religia tradiţională avea nevoie de o reformă.

Învăţăturile controversate ale lui Martin Luther au găsit adepţi în Anglia. Iar spre sfârşitul secolului al XIV-lea, lollarzii, predicatori zeloşi şi apărători înflăcăraţi ai Bibliei, au început să-şi răspândească învăţăturile în toată Anglia, suportând persecuţii.

În anul 1526, în Anglia au pătruns copii ale traducerii în engleză a Scripturilor greceşti realizate de William Tyndale, chiar dacă unii duşmani puternici au luptat din greu ca să împiedice distribuirea acesteia. Unele învăţături catolice tradiţionale, cum ar fi purgatoriul, transsubstanţierea şi celibatul preoţesc, au fost demascate, arătându-se că nu sunt bazate pe Biblie.

Însă criza ce a apărut în familia regelui a aprins scânteia Reformei din Anglia. Henric al VIII-lea căuta să divorţeze de soţia sa catolică, Caterina de Aragon, întrucât el dorea să aibă un moştenitor la tronul Angliei. Toţi cei şase copii pe care Caterina i-a născut au murit fie la naştere, fie la puţin timp după aceea, cu excepţia unuia singur, şi anume a unei fete pe nume Mary. În plus, Henric era fascinat de Anne Boleyn, o tânără plină de viaţă, şi dorea să se căsătorească cu ea.

Cardinalul Thomas Wolsey, puternicul şi iscusitul aliat al lui Henric, a dat un nou impuls Reformei, fără să fie conştient de acest lucru. Din 1509, de când Henric a început să domnească, Wolsey a acumulat în permanenţă putere şi bogăţii. În cele din urmă, a ajuns să fie al doilea după rege în ce priveşte influenţa. Însă Wolsey nu era iubit de ceilalţi, deoarece se purta ca un stăpân şi mărise taxele. În plus, se părea că se consideră mai presus de legile propriei biserici, fiind tatăl a doi copii nelegitimi.

Nobilii au pus la cale căderea lui Wolsey, a cărui soartă i-a fost pecetluită când nu a reuşit să-i obţină lui Henric divorţul pe care şi-l dorea cu disperare. Înlăturat din funcţia sa, Wolsey moare în 1530, chiar înainte de a fi adus în faţa regelui sub acuzaţia de trădare.

În Anglia, spiritul anticlerical a început să se facă simţit tot mai mult. Istoricul Scarisbrick a scris că se „discuta despre faptul că Biserica trebuia să se descotorosească complet de elementele nedorite, că societatea nu mai putea suporta această povară neeconomică, această imensă instituţie care a absorbit atâta forţă de muncă, care a secătuit atâta bogăţie, care a luat atât de mult şi a dat atât de puţin . . . şi că economia [Angliei] a fost distrusă . . . din cauză că monedele englezeşti se duceau spre Roma“.

Epoca lui Cromwell

În cele din urmă, problemele conjugale ale lui Henric au fost „rezolvate“ cu ajutorul principalului său sfetnic, Thomas Cromwell, şi a noului arhiepiscop de Canterbury, Thomas Cranmer. Biserica Angliei a rupt legăturile cu Biserica din Roma, iar regele a devenit capul Bisericii Angliei. În 1533, Cranmer a anulat căsătoria lui Henric cu Caterina. Henric era deja căsătorit cu Anne Boleyn, care era însărcinată. Această eliberare de sub autoritatea papală a avut consecinţe profunde.

Lui Cromwell i s-a acordat autoritate nelimitată peste Biserică, nefiind supus decât regelui. Încetul cu încetul au fost demolate mănăstirile, iar proprietăţile acestora au trecut în patrimoniul Coroanei, furnizând astfel veniturile atât de necesare. În plus, Cromwell a avut un rol important în ce priveşte tipărirea şi distribuirea Bibliei în limba engleză. Arthur Dickens vorbeşte despre acest lucru în cartea sa The English Reformation: „Iniţiativa pe plan politic, planificarea publicării şi finanţarea Marii Biblii, precum şi presiunile exercitate pentru a impune Bisericii Angliei această Biblie au avut loc sub conducerea guvernatorului Thomas Cromwell“.

Pe măsură ce ajungea la tot mai mulţi oameni, Biblia influenţa în mod profund modul în care aceştia priveau religia tradiţională. Iată ce scrie Dickens: „Simplitatea neprefăcută care a marcat viaţa lui Isus Cristos şi a apostolilor contrasta în mod ciudat cu imensul aparat judiciar, de constrângere, cu imensa bogăţie şi cu măreţele realizări arhitecturale ale Bisericii medievale târzii şi ale celei renascentiste“.

Henric s-a arătat interesat de anumite reforme religioase, însă acţiunile sale erau adesea dictate de urmărirea unor interese politice şi nu de convingeri religioase puternice. El era pe deplin conştient de cele două facţiuni de la curte care se aflau în opoziţie, şi anume cei care erau pentru reformă şi cei care doreau ca religia tradiţională să fie păstrată, conservatorii. Pentru a menţine controlul, el avea să aţâţe cele două grupuri unul împotriva celuilalt.

În 1540, epoca de aur a reformei a fost întreruptă pentru scurt timp de căderea lui Cromwell. Duşmanii lui conservatori l-au convins pe Henric că acesta era un trădător şi un eretic. Cromwell a fost executat fără să fie judecat.

Un timp se părea că aceşti conservatori deţineau controlul. Însă ei nu au putut să oprească reforma care deja începuse. Cu toate acestea, Reforma nu a realizat ceea ce promisese. Reformatorii protestanţi nu au reuşit să înlăture multe dintre învăţăturile omeneşti false şi dintre tradiţiile care au contaminat credinţa romano-catolică.

În 1543, când Henric s-a căsătorit pentru a şasea şi ultima oară, cu Catherine Parr, cei care susţineau reforma au prins curaj. Catherine a arătat un mare interes faţă de noile învăţături religioase. Însă conservatorii nu au fost dispuşi să renunţe fără luptă. Uneltirile lor şi intrigile de la curte aveau să o arunce pe noua regină într-o luptă disperată pentru propria ei viaţă. Această luptă va constitui subiectul unui articol dintr-un număr viitor al revistei Treziţi-vă!