Bătălia de la Plateea: Înfrângerea unui „urs“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GRECIA

CÂTEVA ruine ale unui templu cufundate în tăcere. Pietre cioplite abandonate şi cărări neumblate, acoperite cu pietriş. O câmpie pustie se întinde între colinele de la poalele munţilor. Această câmpie se află pe cursul râului Asopós, la 50 de kilometri nord-vest de Atena (Grecia).

Nimic nu lasă să se înţeleagă că ne-am afla pe locul unde, cu aproximativ 2 500 de ani în urmă, a avut loc unul dintre ultimele acte ale conflictului armat dintre Persia şi Grecia. Acest loc a fost scena uneia dintre cele mai mari bătălii terestre din cadrul războaielor medice: Bătălia de la Plateea.

Indicii ale unui conflict

Asemenea unui document bine redactat, profeţia biblică a prezis cu secole înainte ascensiunea şi căderea puterilor mondiale. În armonie cu această profeţie, puterea mondială medo-persană, simbolizată printr-un urs şi un berbec, a cucerit noi teritorii în urma unei ofensive expansioniste îndreptate mai ales spre vest (Daniel 7:5; 8:4). Însă, în campania întreprinsă împotriva Greciei, forţele armate persane aflate sub conducerea regelui Darius I au suferit o înfrângere zdrobitoare la Maraton, în anul 490 î.e.n. După patru ani de la acest eveniment, Darius a murit.

Profeţia lui Daniel vorbea în continuare despre ‘trei împăraţi care se vor ridica în Persia’ şi despre un al patrulea rege persan, care avea să „răscoale totul împotriva împărăţiei Greciei“. Acest rege a fost, după cât se pare, fiul lui Darius, şi anume Xerxes (Daniel 11:2). În încercarea de a se răzbuna pentru înfrângerea suferită la Maraton, în 480 î.e.n. Xerxes a pornit cu o uriaşă forţă militară împotriva părţii continentale a Greciei. Însă, după victoria de la Termopile, unde au înregistrat mari pierderi, forţele sale armate au suferit, în cele din urmă, o înfrângere dureroasă la Salamina.a

Mardonios — Un luptător nehotărât?

Ruşinat, Xerxes a plecat repede spre Lydia, lăsând în urmă 300 000 de combatanţi sub comanda iscusitului luptător Mardonios, care fusese însărcinat cu menţinerea ordinii în regiunile cucerite din Grecia. Din tabăra sa aşezată în Tesalia, unde ierna, Mardonios a trimis un sol la atenieni cu o propunere: perşii le acordau atenienilor iertare completă, le rezideau templele arse, le înapoiau teritoriul şi încheiau o alianţă de egalitate, Atena fiind declarată oraş liber, autonom. Însă atenienii au respins cu dispreţ această propunere şi s-au îndreptat spre Sparta pentru ajutor militar.

Mardonios a fost sfătuit de disidenţii greci care erau de partea lui că i-ar putea cuceri pe aceşti greci nesupuşi mituindu-i pe conducătorii lor. Dar el a considerat că era nedemn să apeleze la astfel de mijloace. Mardonios a continuat să evite un conflict direct cu grecii şi s-a arătat din nou dispus să le permită atenienilor să se predea în condiţii favorabile. Însă aceştia au rămas neclintiţi în ce priveşte refuzul lor.

Actul final

Prin urmare, actul final al conflictului dintre Persia şi Grecia a avut loc la Plateea, în august 479 î.e.n. Aici, o armată de 40 000 de pedestraşi greci — spartani, atenieni şi trupe ale altor oraşe-state —, aflată sub comanda generalului spartan Pausanias, a înfruntat forţele armate ale lui Mardonios, alcătuite din 100 000 de combatanţi puternici.

Timp de trei săptămâni, între principalele corpuri de armată ale celor două armate, ambele temându-se foarte mult de un conflict frontal, au avut loc mici ciocniri de o parte şi de alta a râului Asopós, însă fără un rezultat hotărâtor. Potrivit legendei, ghicitorii celor două tabere le-au prezis ambelor armate victoria, cu condiţia să rămână în defensivă. Totuşi, cavaleria persană i-a hărţuit fără încetare pe greci, capturându-le un convoi de aprovizionare, care furniza proviziile necesare, şi otrăvindu-le fântânile, care le asigurau grecilor apa de care aveau nevoie.

Lui Mardonios i se părea că sfârşitul războiului era aproape. Însă acest comandant persan a subestimat capacitatea de luptă a duşmanului său. Generalul spera să obţină o victorie imediată, senzaţională, ceea ce îl încânta. Prin urmare, el s-a grăbit să treacă râul cu armata sa şi să atace.

Perşii şi-au aşezat scuturile din nuiele ca un zid şi, din spatele lor, au început să tragă spre duşmani o ploaie de săgeţi. Disidenţii greci care se aliaseră cu perşii i-au atacat pe cei 8 000 de atenieni, în timp ce grosul armatei lui Mardonios s-a năpustit asupra celor 11 500 de spartani. Pentru a se apăra împotriva acestei ploi de săgeţi, spartanii s-au ghemuit în spatele scuturilor lor. Apoi însă, ca o falangă, au pornit un contraatac ordonat. Cu suliţele lor mai lungi şi cu o armură mai grea, ei au înaintat rapid, ajungând la perşi.

Luaţi prin surprindere, perşii s-au retras. În acest timp, atenienii i-au înfrânt pe grecii care i-au trădat. Sub acoperirea cavaleriei persane, armata lui Mardonios s-a întors rapid, trecând râul. Mardonios a fost doborât din şa şi ucis. Armata persană rămasă fără conducător s-a risipit, fugind din faţa duşmanului.

Cam în acelaşi timp, de partea cealaltă a mării, la Mykale, în faţa coastei ioniene, flota elenă a înregistrat o mare victorie asupra forţei navale persane, care, cu un an înainte, abia reuşise să supravieţuiască înfrângerii de la Salamina. Atât forţele navale, cât şi cele terestre ale puternicei armate persane au primit o lovitură decisivă.

Un „urs“ mutilat

Forţele armate ale Persiei nu aveau să mai poarte nici o bătălie pe pământul Europei. Ca maşină de război, armata persană era complet distrusă. După aceea, potrivit cărţii A Soaring Spirit, „Xerxes s-a retras în capitalele sale şi la plăcerile haremului său. Din când în când, el se deştepta din toropeala care îl cuprindea şi continua proiectele de construcţie începute de tatăl său, construind noi palate şi clădiri monumentale în capitala de ceremonii a Persiei, Persepolis. Însă în alte domenii el a realizat foarte puţine lucruri importante“.

La adăpostul siguranţei oferite de viaţa de la curte, cuceritorul ambiţios de altădată a permis ca preocupările sale să se limiteze la un cerc de persoane meschine, care se ocupau de manevre politice şi de intrigile de la curte. Dar chiar şi în acest cerc, el a ajuns să fie dezamăgit. În 465 î.e.n., un grup de conspiratori l-au ucis în propriul său pat.

În cartea A Soaring Spirit se spune: „Nici unul dintre regii persani care au urmat la tron nu a ajuns să demonstreze o putere şi o inteligenţă ca ale lui Cirus sau ale lui Darius — cel puţin din punctul de vedere al scriitorilor greci, care constituie principala sursă de informaţii referitoare la Imperiul Persan din această perioadă. Sub domnia lui Artaxerxes I, fiul lui Xerxes, banii, şi nu trupele armate, au devenit principalul instrument al politicii imperiale persane. Acesta a folosit moneda regatului pentru a se amesteca în treburile Greciei, mituind mai întâi un [oraş-stat], apoi un altul şi stârnind astfel tulburări. . . . Monedele, darici din aur, purtau chipul lui Darius, care era reprezentat purtând un arc şi o tolbă cu săgeţi; grecii le numeau în bătaie de joc «arcaşi persani»“.

Casa regală a Imperiului Persan avea să fie mereu pătată cu sânge prin conspiraţii şi crime, până la dispariţia ei. Declinul Imperiului Persan a continuat, iar dinastia persană a început să-şi piardă autoritatea şi capacitatea de a guverna.

În ciuda ultimelor eforturi pentru întărirea sistemului de guvernare, casa regală era pe punctul de a se prăbuşi când Alexandru cel Mare — un bărbat care a avut aceeaşi viziune şi ambiţie imperialistă ca şi Cirus — a început în secolul al IV-lea î.e.n. să mărşăluiască prin imensul imperiu. Încă o dată, profeţia biblică avea să se împlinească până în cele mai mici detalii.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 26]

Medo-Persia şi Grecia — Două secole de conflicte

539 î.e.n. Medo-Persia devine cea de-a patra putere mondială. Cucereşte teritorii în trei direcţii principale: nord (Asiria), vest (Ionia) şi sud (Egipt) (Daniel 7:5; 8:1–4, 20)

500 î.e.n. Grecii din Ionia (Asia Mică) se răscoală împotriva guvernării persane

490 î.e.n. Atenienii resping atacul perşilor la Maraton

482 î.e.n. Xerxes „răscoală totul împotriva împărăţiei Greciei“ (Daniel 11:2)

480 î.e.n. Perşii obţin victoria la Termopile, însă cu mari pierderi; perşii suferă o mare înfrângere la Salamina

479 î.e.n. Atenienii şi spartanii îi înving pe perşi la Plateea

336 î.e.n. Alexandru devine rege al Macedoniei

331 î.e.n. Armata persană suferă o înfrângere zdrobitoare la Gaugamela în faţa armatei lui Alexandru cel Mare; Grecia devine cea de-a cincea putere mondială (Daniel 8:3–8, 20–22)

[Legenda fotografiilor]

Arcaş persan

Procesiune a cavaleriei elene

[Provenienţa fotografiilor]

Musée du Louvre, Paris

Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum

[Chenarul de la pagina 26]

Finalul tuturor luptelor pentru putere purtate de om:

„În zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna.“ — Daniel 2:44

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Câmpul de luptă de la Plateea, unde armata persană ca maşină de război a fost distrusă