O nouă vizită pe planeta roşie

Doi „detectivi“ de pe Pământ au fost trimişi spre planeta Marte, vecina noastră din Sistemul Solar. Ei au fost trimişi pentru a se găsi un răspuns la câteva întrebări fundamentale legate de trecutul geologic al planetei roşii, precum şi de condiţiile care există în prezent pe planetă.

DIN cele mai vechi timpuri, imaginaţia oamenilor a prins aripi când a fost vorba de Marte. Strămoşii noştri au observat că acest corp ceresc roşu, strălucitor, care se mişcă pe bolta cerească în timpul nopţii mult mai repede decât celelalte stele, are ceva neobişnuit. Babilonienii, grecii şi romanii din vechime i-au pus acestei planete numele unor zei ai lor, şi anume numele zeului războiului şi cel al zeului morţii, fără să ştie că acea culoare roşiatică nu e decât un indiciu că planeta este acoperită cu praf ce conţine oxid de fier.

În epoca modernă, când astronomii şi-au îndreptat telescoapele tot mai puternice spre Sistemul Solar, ei au înţeles în mod clar că planeta roşie vecină are anotimpuri, poli cu calote îngheţate şi alte caracteristici care ne amintesc de cele ale Pământului. În secolul al XX-lea, Marte a fost explorată cu ajutorul mai multor sonde spaţiale (care pot fi formate din sonde orbitale şi roboţi), sau navete spaţiale, lansate atât de Uniunea Sovietică, cât şi de Statele Unite. Apoi a fost lansată sonda Mars Pathfinder, care în iulie 1997 a atras atenţia la milioane de telespectatori.a

În prezent, sonda orbitală Mars Global Surveyor culege date despre planeta roşie. Deşi aceste misiuni au furnizat o mulţime de informaţii, multe întrebări fundamentale referitoare la Marte au rămas încă fără răspuns.

Unde este apa?

Un element comun al acestor întrebări este apa. Oamenii de ştiinţă emit ipoteza că, în trecutul îndepărtat, Marte a fost foarte diferită de ceea ce vedem în prezent. Ei descriu o planetă care avea o climă mai caldă, o atmosferă umedă, iar pe suprafaţa ei curgeau râuri care şerpuiau prin văi. Însă, nu se ştie cum, apa a dispărut, lăsând în urmă un glob uscat, plin de praf, bătut de vânturi, care face ca până şi deşerturile de pe Pământ să pară luxuriante. Unde a dispărut apa? Unde poate fi găsită apă în prezent pe Marte şi sub ce formă? Cum a influenţat apa clima şi condiţiile atmosferice de pe Marte?

„E ca-ntr-o poveste poliţistă“, spune Norman Haynes, fost preşedinte al departamentului de explorare a planetei Marte de la NASA’s Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena (California). „Adevărata lovitură de maestru în cazul planetei Marte este aceea de a descoperi ce s-a întâmplat cu apa.“ Oamenii de ştiinţă speră ca în scurt timp să fie mai aproape de răspuns. Aproape la fiecare doi ani, când Pământul şi Marte sunt aliniate în mod favorabil, cercetătorii se gândesc să lanseze sonde cu roboţi care să ajute la dezlegarea treptată a misterului ce învăluie planeta Marte.

Care este cea mai recentă pereche de asemenea „detectivi“? Un „observator“ orbital al condiţiilor meteorologice din regiunile polare şi un „chimist“ robotizat aflat la locul analizei, care îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să examineze mai bine solul marţian. Numele lor: Mars Climate Orbiter şi Mars Polar Lander.

Călătoria spre Marte

Sonda Mars Climate Orbiter a fost lansată la 11 decembrie 1998 de la Centrul Spaţial Kennedy, din Cape Canaveral (Florida), începându-şi astfel călătoria de nouă luni spre Marte. Ea a fost proiectată să rămână pe o orbită la 400 km de Marte, de unde trebuia să observe atmosfera, relieful şi calotele polare ale planetei. Sonda trebuia să funcţioneze timp de un an marţian complet, adică 687 de zile terestre.

În 23 septembrie — data la care era programată începerea observării planetei Marte cu ajutorul sondei orbitale — oamenii de ştiinţă de la NASA’s Jet Propulsion Laboratory au declarat că au pierdut legătura cu sonda orbitală care trebuia să studieze condiţiile atmosferice de pe această planetă. „Credem că naveta spaţială a ajuns la o altitudine mai mică decât cea la care ne aşteptam noi“, a declarat Richard Cook, coordonatorul proiectului pentru această misiune. „Acest fapt a dus, probabil, la pierderea misiunii.“ Această sondă trebuia să observe modificările sezonale care au loc la suprafaţa planetei şi să le furnizeze cercetătorilor indicii importante în legătură cu clima din trecutul foarte îndepărtat.

Oamenii de ştiinţă cred că mai există speranţe. Aceasta deoarece a doua navetă spaţială — Mars Polar Lander — se află în drum spre Marte. Ea a fost lansată la 3 ianuarie 1999, aterizarea pe Marte fiind programată pentru începutul lunii decembrie a acestui an. Unde ar trebui să aterizeze acest robot pentru ca rezultatele să fie cele mai bune?

Unde să aterizeze?

Să ne amintim că apa reprezintă cea mai importantă problemă legată de explorarea planetei Marte. Care este locul ideal pe această planetă pentru a studia apa? Condiţiile atmosferice, clima şi circuitul apei de pe Pământ sunt studiate comparând rezultatele a mii de studii efectuate separat, studii în care se folosesc o mulţime de instrumente, iar măsurătorile se fac în mai multe locuri. Însă explorarea altor planete necesită urmarea unei proceduri mult mai selective. Întrucât ocaziile de studiere a planetei Marte la sol sunt rare, cercetătorii trebuie să fie atenţi când decid ce instrumente trimit şi locul în care le trimit.

Pentru studierea climei marţiene, regiunile polare constituie locuri ideale — chiar dacă sunt foarte diferite de valea presărată cu roci, formată de un fost fluviu, unde a aterizat sonda Mars Pathfinder cu doi ani în urmă. În regiunile polare se înregistrează temperaturi sezonale extreme. Se crede că, după furtunile sezonale de praf, în regiunile polare se depune un strat fin de praf. Când vine iarna, praful îngheaţă sub un strat de gheaţă şi bioxid de carbon. De-a lungul anilor s-au format multe straturi. „Aceste straturi conţin date despre trecutul climateric [al planetei Marte]“, spune Ralph Lorenz, de la Universitatea din Arizona. Specialiştii sunt de părere că explorarea acestui nou teritoriu va fi un pas important în cercetarea planetei Marte. Cum anume? Ce va face robotul după ce va ateriza pe Marte?

O privire în adâncime

Mars Polar Lander este o maşină asemănătoare unui păianjen; are o înălţime de 1 metru, trei picioare, precum şi un braţ robotic lung de 2 metri, cu o cupă la capăt. Misiunea sa va începe înainte de a atinge solul marţian. Cu puţin timp înainte de a intra în atmosfera planetei roşii, robotul va larga o pereche de capsule, de mărimea unor mingi de baschet.

Aceste proiectile vor cădea liber şi vor lovi solul cu o viteză de aproximativ 700 km/h. Capsulele sunt în aşa fel proiectate încât în momentul impactului să se spargă în bucăţi, lăsând ca o pereche de sonde mai mici să pătrundă în sol până la o adâncime de 1 m. Odată ajunse în sol, sondele vor da drumul unor micuţe foreze, care vor începe să studieze compoziţia chimică a solului marţian. Pentru început se vor căuta urme de apă care s-ar putea să existe în solul îngheţat.

La puţin timp după ce sondele vor atinge solul, va ateriza şi robotul, care va coborî cu ajutorul unei paraşute. Robotul este echipat cu camere de luat vederi şi cu senzori, fiind proiectat pentru a studia relieful şi vremea de pe Marte. El va face fotografii instantanee atât în timpul coborârii, cât şi după ce aterizează pe sol. Microfonul cu care este echipat robotul va înregistra pentru prima oară sunetul produs de vânturile marţiene. Robotul este programat să funcţioneze timp de aproximativ 90 de zile de la aterizare.

Un imbold pentru a explora planeta

Bineînţeles, oamenilor de ştiinţă le vor trebui ani de zile pentru a studia şi analiza datele culese în această misiune, care face parte dintr-un program de studiu ce va dura 16 ani. În afară de NASA, la acest program participă şi agenţii spaţiale europene, japoneze şi ruse. În cele din urmă, oamenii de ştiinţă speră ca misiunile viitoare să aducă la întoarcere eşantioane de sol marţian care să fie analizate în laboratoare de pe Pământ. Cu ajutorul acestora, ei speră să răspundă la întrebarea „Ce s-a întâmplat cu clima vecinei noastre Marte, planeta roşie?“.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 15]

Provine viaţa de pe Marte?

În 1984, în Antarctica s-a descoperit meteoritul ALH84001 — despre care se crede că provine de pe Marte. În august 1996, unii cercetători de la NASA’s Johnson Space Center şi de la Universitatea Stanford au anunţat că această piatră de mărimea unui cartof conţine dovezi, însă nu prea clare, că pe Marte există viaţă — compuşi organici, sedimente minerale şi microbi fosilizaţi. S-a tras concluzia că viaţa de pe Pământ ar putea proveni de pe Marte.

Însă aproape întreaga comunitate ştiinţifică este în prezent de acord că acest meteorit nu poate furniza nici o dovadă clară că viaţa provine de pe Marte. „Eu cred că este aproape imposibil ca [cercetătorii care studiază meteoritul] să fi găsit urme ale unei activităţi biologice“, a declarat William Schopf, de la Universitatea California, din Los Angeles. În aceeaşi ordine de idei, Ralph P. Harvey, de la Case Western Reserve University, a spus: „Deşi viaţa pe Marte este o idee atrăgătoare pentru foarte mulţi dintre noi, este clar că ALH[84001] conţine foarte puţine dovezi în acest sens“.b

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 16 şi 17]

40 de ani de explorare a planetei Marte

◼ În 1960, Uniunea Sovietică a lansat primele sonde planetare, care trebuiau apoi să se îndrepte spre Marte. Acestea n-au ajuns pe orbită.

◼ La 14 iulie 1965, Mariner-4, lansată de Statele Unite, a trecut pe lângă Marte şi a transmis pe Pământ fotografii şi măsurători.

◼ În 1971, Mars-3, o sondă sovietică, a largat o capsulă care a aterizat pentru prima oară pe Marte, contactul cu solul fiind lin. Mariner-9, o staţie americană, a ajuns la Marte în acelaşi an şi a fotografiat cea mai mare parte a suprafeţei planetei. Mariner-9 a mai fotografiat şi cei doi mici sateliţi naturali ai planetei, Phobos şi Deimos.

◼ În 1976, două sonde americane, Viking-1 şi Viking-2, au aterizat pe Marte. Sondele au funcţionat câţiva ani, efectuând experimente complicate.

◼ În 1988, oamenii de ştiinţă sovietici au lansat două navete spaţiale, Phobos-1 şi Phobos-2, cu destinaţia Marte. Phobos-1 s-a defectat în timpul zborului, însă Phobos-2 a ajuns la Marte şi a transmis pe Pământ timp de câteva zile descoperirile făcute.

◼ În 1992, Statele Unite au lansat sonda Mars Observer, care nu şi-a dus până la capăt misiunea.

◼ Mars Pathfinder, care a purtat roverul Sojourner, a aterizat pe Marte la 4 iulie 1997. A transmis pe Pământ fotografii color uimitoare ale suprafeţei acestei planete roşii.

[Legenda fotografiilor]

Mariner-4

Unul dintre roboţii Viking

Phobos-2

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Mars Climate Orbiter

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Mars Polar Lander

[Legenda fotografiei de la paginile 16 şi 17]

Fotografie a peisajului marţian făcută de Mars Pathfinder

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 15–17]

Pagina 15: meteorit: foto NASA; fundal: NASA/U.S. Geological Survey; sonda orbitală şi robotul: NASA/JPL/Caltech

Paginile 16 şi 17: peisaj, Mariner-4, robotul Viking: NASA/JPL/Caltech; planeta: foto NASA; Phobos-2: NASA/National Space Science Data Center