Ondol — o instalaţie de încălzire neobişnuită

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN COREEA

CUM iarna din Coreea e foarte rece şi cum eram zgribuliţi de frig, am fost invitaţi în casă de un locatar zâmbitor. Atmosfera primitoare de aici ne-a încălzit trupurile înfrigurate, deşi nu vedeam nici un calorifer sau radiator primprejur. După ce ne-am scos încălţămintea, am păşit pe podea. Era caldă! Ne-am aşezat pe podea şi ne-am apropiat mâinile îngheţate de aceasta. Simţeam cum mâinile ni se încălzeau.

În Coreea, aproape orice casă are o astfel de instalaţie de încălzire prin pardoseală. Ea se numeşte ondol. Dar cum funcţionează acest neobişnuit sistem de încălzire? Şi în ce fel a influenţat el stilul de viaţă coreean? Dar înainte de a răspunde la aceste întrebări să vedem care este originea tradiţionalului ondol.

Istoria instalaţiei de încălzire prin pardoseală

Această instalaţie de încălzire prin pardoseală îşi are începuturile cu mult timp înainte ca Isus Cristos să vină pe pământ. Potrivit descoperirilor arheologice şi consemnărilor istorice, se pare că romanii au fost primii care au folosit o instalaţie de încălzire prin pardoseală.a Cam prin secolele al IV-lea sau al V-lea e.n., în toată Peninsula Coreeană a devenit populară instalaţia de încălzire prin pardoseală, ce a ajuns să fie numită ondol. Termenul provine din caracterele chinezeşti ce înseamnă „şanţuri calde“. Relatarea istorică chineză Books of Old Tang face referire la ondol; aici se spune: „Pe timp de iarnă, [coreenii] făceau focul în casă şi săpau nişte şanţuri lungi [pe sub podea] pentru ca aerul să se menţină cald mai mult timp“.

Cum funcţiona un ondol tradiţional

În mod obişnuit, sursa de căldură în cazul unui ondol era un şemineu, care se găsea fie în bucătărie, fie pe peretele de afară al camerei de zi. Dacă bucătăria avea două sau trei şeminee, de jur împrejurul ei puteau exista tot atâtea camere încălzite prin intermediul ondol-ului. Într-o bucătărie coreeană veche puteai găsi pe şemineu unul sau două cazane. În felul acesta, focul era folosit nu numai pentru a găti orez sau supă, ci şi pentru a încălzi camera de lângă bucătărie. Practic, nu-i aşa?

De obicei, bucătăria era construită cu aproape un metru mai jos decât camera ce trebuia încălzită. Diferenţa de nivel permitea fumului şi aerului cald să circule pe sub pardoseala camerei. Să circule fumul pe sub pardoseală? Da. De fapt, acesta este secretul ondol-ului.

Pe sub pardoseala camerei se aflau coşuri orizontale, sau tunele pentru aer cald şi fum, care făceau legătura între şemineu şi horn. Aerul cald trecea prin coşuri şi încălzea podeaua de piatră şi pământ. Dar să ştiţi că acest sistem nu era atât de simplu pe cât pare! Trebuiau întrunite două cerinţe contradictorii. Pentru ca să ardă bine combustibilul, fumul trebuia să treacă rapid prin coşuri şi să urce nestingherit pe horn. Coşurile drepte şi scurte erau cele mai potrivite. Însă pentru ca podeaua să se încălzească, aerul cald şi fumul trebuiau să rămână în coşuri cât mai mult timp cu putinţă. Pentru a întruni aceste cerinţe, coşurile erau în aşa fel aşezate, încât să acopere toată suprafaţa de sub pardoseala camerei; în felul acesta aerul cald şi fumul nu mai ieşeau prea repede pe horn. Când focul şi aerul cald circulau cu viteza optimă, camera putea fi ţinută caldă pe parcursul întregii nopţi cu un foc doar de vreo două ore.

Se spune că, în urmă cu câteva secole, a existat o cameră cu ondol care menţinea foarte bine temperatura. Datorită designului structurii de coşuri, podeaua camerei rămânea caldă 45 de zile, încălzită fiind doar o dată! După câte se pare, căldura se putea simţi 100 de zile. Din nefericire, camera a fost distrusă în timpul războiului coreean din prima jumătate a anilor ’50. În 1982, inginerii constructori au restaurat acea structură, iar turiştii pot vizita camera cu ondol. În prezent, instalaţia nu mai încălzeşte precum cea originală. Cu toate acestea, după ce este încălzită doar o dată, pardoseala rămâne caldă zece zile primăvara şi toamna, şi trei zile pe timp de iarnă — chiar şi atunci când se înregistrează -10°C.

Un alt secret al acestei instalaţii de încălzire e structura pardoselii. Coşurile erau făcute înainte de a fi pusă pardoseala. Apoi, erau acoperite cu pietricele plate, de 5–7 cm grosime. Cum pardoseala de lângă şemineu e de obicei mai caldă, pentru a preveni pierderea căldurii erau puse în acea zonă pietre mai groase. După aceea, peste pietre se punea lut galben şi se nivela podeaua. În cele din urmă, se lipeau câteva straturi de hârtie galbenă, unsă cu ulei.

Într-o cameră încălzită de o instalaţie tradiţională ondol, podeaua de la capătul cel mai îndepărtat al camerei rămânea rece. Prin urmare, cei în vârstă, bunicii sau părinţii, precum şi musafirii erau invitaţi să se aşeze în porţiunea de podea mai caldă. Aceasta era, de altfel, o manifestare a respectului faţă de ei.

Camerele tradiţionale cu ondol din partea nordică a Peninsulei Coreene se deosebeau în câteva privinţe de cele din sud. În nord, camera încălzită de ondol şi bucătăria nu erau separate de un perete. Camera era încălzită şi de şemineu şi de pardoseala cu ondol. În sud, bucătăria era despărţită de camera de zi printr-un perete, nelăsând ca fumul să deranjeze oamenii aflaţi în acea încăpere.

De obicei, pentru acest tip de şemineu, coreenii foloseau drept combustibil lemnul. Aşadar, înainte de a pune în funcţiune ondol-ul, ei stocau lemne de foc uscate lângă şemineu. Ca să aprindă focul foloseau hârtie şi paie. Şi cărbunele era folosit drept combustibil. În secolul al XX-lea însă coreenii au început să folosească brichetele cu cărbune. Este foarte important ca o cameră cu ondol să fie bine întreţinută. Când un coş începe să se fisureze, monoxidul de carbon poate pătrunde prin podea în camera de zi, probabil cu consecinţe tragice.

Ondol-ul modern

În zilele noastre rar mai întâlneşti în casele coreenilor instalaţia de încălzire tradiţională ondol. În schimb, în casele moderne, chiar şi în apartamentele aflate la etajele superioare ale unei clădiri, se foloseşte o „versiune“ actualizată a ondol-ului — o instalaţie de încălzire prin pardoseală, alcătuită dintr-un sistem de ţevi prin care circulă apa. Pentru a încălzi podeaua, instalaţia foloseşte apă caldă în loc de aer cald. Interesant este că nu coreenii au inventat această instalaţie.

Pe la începutul anilor 1900, când un celebru arhitect american, pe nume Frank Lloyd Wright, construia un hotel în Japonia, a fost invitat la un nobil japonez acasă. Acolo, Wright a descoperit o cameră ce nu prea semăna cu o cameră tipic japoneză. Pardoseala era acoperită cu hârtie galbenă şi era caldă. Era o cameră cu ondol în stil coreean! Pe când era în Coreea, nobilul japonez a văzut ce înseamnă un ondol, şi nu l-a putut uita! Aşa că, odată întors în Japonia, el şi-a construit în propria casă o cameră cu ondol. „Confortul deosebit de a simţi căldura venind de sub picioare“ l-a impresionat pe Wright. El şi-a dat seama imediat că ondol-ul era sistemul de încălzire ideal şi a început să-l introducă în clădirile sale. Wright a inventat sistemul de încălzire prin pardoseală ce foloseşte apă caldă care circulă prin ţevi în loc de aer cald care circulă prin coşuri.

Această instalaţie de încălzire era foarte potrivită stilului de viaţă al coreenilor din acea perioadă. Odată importat, sistemul simplificat a câştigat imediat popularitate. În prezent, îl găseşti în aproape toate casele coreenilor.

Ondol-ul şi stilul de viaţă

Ondol-ul a avut un impact foarte mare asupra stilului de viaţă coreean. Cum podeaua este mult mai caldă decât atmosfera din casă, oamenii preferă podeaua caldă decât scaunele, care sunt mai reci. Aşadar, coreenii şed, mănâncă, stau împreună cu musafirii şi dorm pe podea. Ca să menţină şi mai caldă pardoseala, uneori ei o acoperă cu o plapumă groasă numită ibul. Când membrii familiei vin de afară, îşi pun picioarele reci sub plapumă ca să se bucure împreună de căldură — o experienţă ce îi apropie cu adevărat pe membrii unei familii!

Întrucât stilul de viaţă coreean se occidentalizează din ce în ce mai mult, generaţia mai tânără preferă adesea să stea la masă pe scaune şi să doarmă pe pat. Cu toate acestea, majoritatea coreenilor preferă confortul unui ondol, folosind o instalaţie de încălzire prin pardoseală, cu apă caldă. Dacă veţi vizita Coreea, vă va plăcea cu siguranţă această instalaţie de încălzire neobişnuită — ondol-ul.

[Notă de subsol]

[Diagrama/Fotografiile de la pagina 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Vedere de deasupra a unui sistem de coşuri

1 Şemineu

2 Coşuri orizontale

3 Horn

→ → 2 → →

→ → 2 → →

→ → 2 → →

● 1 → → 2 → → ● 3

→ → 2 → →

→ → 2 → →

→ → 2 → →

[Legenda fotografiilor]

Un şemineu era folosit şi pentru a pregăti mâncarea şi pentru a încălzi camera alăturată

Pentru un „ondol“ eficient era nevoie de un bun sistem de coşuri-horn

[Provenienţa fotografiilor]

Locul: Sat coreean

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Într-o cameră cu „ondol“, porţiunea cea mai caldă este rezervată celor mai în vârstă

[Provenienţa fotografiei]

Locul: Sat coreean