O carte demnă de încredere — Partea I

EGIPTUL, cu piramidele lui şi fluviul Nil ce-l străbate, a fost prima putere mondială din istoria biblică. La umbra lui s-a format chiar naţiunea Israel. Aici s-a născut şi a crescut Moise, cel care a scris primele cinci cărţi ale Bibliei. Dar susţin istoria laică şi arheologia cele consemnate de Moise despre acest imperiu antic? Să examinăm câteva dovezi.

Titluri şi termeni.

De regulă, exactitatea unor consemnări istorice este dezvăluită de detalii ce ţin de obiceiurile, normele de etichetă, numele şi titlurile oficiale dintr-o anumită epocă. În baza acestui criteriu, ce se poate spune despre primele două cărţi biblice, Geneza şi Exodul? Referitor la relatarea din Geneza despre Iosif, fiul patriarhului Iacob, precum şi la cartea biblică Exodul, John Garrow Duncan declară în cartea sa New Light on Hebrew Origins: „[Scriitorul biblic] este familiarizat pe deplin atât cu limba egipteană, cât şi cu credinţele, cutumele, viaţa la Curte, normele de etichetă şi demnitarii vremii“. El adaugă: „[Scriitorul] foloseşte exact titlurile aflate în uz în acel timp, exact în maniera adecvată. . . . De fapt, utilizarea termenului «faraon» în diferite contexte istorice atestă mai mult decât orice altceva cunoştinţele temeinice despre cultura egipteană şi credibilitatea scriitorilor Vechiului Testament“. Duncan mai afirmă: „Când se înfăţişează înaintea faraonului, personajele [zugrăvite de Moise] respectă eticheta acceptată la Curte şi nu vorbesc decât aşa cum se cuvine“.

Confecţionarea cărămizilor.

În timpul sclaviei în Egipt, israeliţii făceau cărămizi din argilă amestecată cu paie, care slujeau drept liant (Exodul 1:14; 5:6–18)a. Cu ani în urmă, în cartea Ancient Egyptian Materials and Industries se făcea următoarea remarcă: „În puţine locuri din lume [confecţionarea de cărămizi] se practică la o amploare atât de mare ca în Egipt. Aici, cărămizile uscate la soare au fost şi continuă să fie materialul de construcţie caracteristic“. Cartea aminteşte şi de „obiceiul egiptenilor de a folosi paie în compoziţia cărămizilor“, ceea ce susţine exactitatea Bibliei.

Bărbierit.

Bărbaţii evrei din vechime obişnuiau să-şi lase barbă. Biblia ne spune însă despre Iosif că s-a ras înainte de a intra la faraon (Geneza 41:14). De ce? El a ţinut cont de normele de etichetă egiptene, potrivit cărora părul de pe faţă era o dovadă de necurăţenie. „[Egiptenii] se mândreau cu faţa lor bărbierită“, precizează cartea Everyday Life in Ancient Egypt. În unele morminte s-au găsit truse de ras — ce conţineau brice, pensete şi oglinzi —, toate în cutia lor. Concluzia evidentă este că Moise a fost un cronicar meticulos. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alţi scriitori biblici care au aşternut evenimente legate de Egiptul antic.

Activităţi comerciale.

Ieremia, care a scris cărţile biblice 1 Regi şi 2 Regi, a dat detalii exacte privitoare la comerţul cu cai şi care practicat de regele Solomon. Cei cu care făcea negoţ erau egiptenii şi hitiţii. Un car costa „şase sute de arginţi“, iar „un cal . . . o sută cincizeci de arginţi“, sau un sfert din costul unui car, specifică Biblia (1 Regi 10:29).

Potrivit cărţii Archaeology and the Religion of Israel, atât istoricul grec Herodot, cât şi descoperirile arheologice confirmă existenţa unui înfloritor comerţ cu cai şi care pe timpul lui Solomon. De fapt, cartea mai menţionează că „rata de schimb stabilită era de patru cai . . . la un car egiptean“, oferind o dovadă în plus a acurateţei scrierii biblice.

Războaie.

Ieremia şi Ezra amintesc de invazia faraonului Şişac în Iuda, precizând că ea a avut loc „în al cincilea an al regelui Roboam [al lui Iuda]“, adică în 993 î.e.n. (1 Regi 14:25–28; 2 Cronici 12:1–12). Vreme îndelungată, aceasta a fost singura menţiune istorică a invaziei lui Şişac. La un moment dat însă, s-a descoperit un basorelief pe zidul unui templu egiptean din Karnak (Teba antică).

Basorelieful îl surprinde pe regele Şişac stând înaintea zeului Amon şi având braţul ridicat, gata să-şi lovească prizonierii. Pe basorelief apar şi denumirile oraşelor israelite cucerite, multe corespunzând unor locuri amintite în Biblie. În plus, documentul vorbeşte despre un aşa-zis „ogor al lui Avram“, cea mai veche referire la patriarhul Avraam din analele egiptene (Geneza 25:7–10).

Este clar, aşadar, că ceea ce au consemnat scriitorii Bibliei nu este nici pe departe ficţiune. Conştienţi că trebuie să-i dea socoteală lui Dumnezeu, ei au scris adevărul, oricât de dureros ar fi fost acesta, ca în cazul victoriilor lui Şişac asupra lui Iuda. Onestitatea ce transpare din scrierile lor contrastează net cu poleiala şi exagerările din cronicile scribilor egipteni, care au refuzat să consemneze orice ar fi aruncat o lumină mai puţin înnobilatoare asupra poporului ori conducătorilor lor.

Doar Iehova Dumnezeu, Autorul Bibliei, poate prezice fără greş viitorul. Să observăm, de pildă, ce l-a inspirat el pe Ieremia să prezică referitor la două oraşe egiptene, Memfis şi Teba. Memfisul, sau Nof, era odinioară un renumit centru comercial, politic şi religios. Cu toate acestea, Dumnezeu a profeţit: „Noful va ajunge o pricină de uimire; i se va da foc şi va rămâne fără locuitori“ (Ieremia 46:19). Şi aşa a fost! Cartea In the Steps of Moses the Lawgiver spune că „imensele ruine ale Memfisului“ au fost prădate de cuceritorii arabi, care au transformat locul într-o carieră de piatră. Lucrarea adaugă că, în prezent, „pe solul negru al anticului oraş nu se mai vede nici măcar o piatră“.

Teba, numită în trecut No-Amon sau doar No, a avut parte de un sfârşit asemănător, ca de altfel toţi zeii ei neputincioşi. Privitor la Teba, capitala de altădată a Egiptului şi principalul centru de închinare la zeul Amon, Iehova a declarat: „Iată că-mi îndrept atenţia spre Amon . . ., spre faraon şi spre Egipt, spre dumnezeii lui . . . Şi îi voi da . . . în mâna lui Nebucadreţar, regele Babilonului“ (Ieremia 46:25, 26). Aşa cum s-a profeţit, monarhul babilonian a cucerit Egiptul, fără să cruţe ilustrul oraş No-Amon. Ulterior, după ce conducătorul persan Cambise al II-lea l-a lovit din nou, în 525 î.e.n., declinul oraşului a fost constant, el căzând în cele din urmă în mâinile romanilor, care l-au distrus cu desăvârşire. Într-adevăr, profeţiile exacte disting Biblia de toate cărţile scrise vreodată şi ne dau încrederea că şi ceea ce spune ea despre viitor se va împlini negreşit.

Prima profeţie biblică a fost consemnată de Moise chiar pe parcursul dominaţiei puterii mondiale egiptene.b Ea se găseşte în Geneza 3:15 şi precizează că Dumnezeu avea să aducă în existenţă o „sămânţă“, sau un urmaş, care îl va zdrobi pe Satan şi „sămânţa“ lui, alcătuită din cei ce urmează căile sale rele (Ioan 8:44; 1 Ioan 3:8). Partea principală a „seminţei“ lui Dumnezeu s-a dovedit a fi Mesia, Isus Cristos (Luca 2:9–14).

Cristos îşi va exercita domnia asupra întregului pământ, de pe care va înlătura răutatea şi guvernele umane opresive. Atunci ‘niciun om nu va mai stăpâni peste alt om spre paguba lui’, promite Biblia (Eclesiastul 8:9). Asemenea lui Iosua din vechime, care a condus naţiunea Israel în Ţara Promisă, Isus va conduce „o mare mulţime“ de oameni temători de Dumnezeu într-o „Ţară Promisă“ mult mai măreaţă: un pământ curăţat de tot ce este rău, care va fi transformat în paradis (Revelaţia 7:9, 10, 14, 17; Luca 23:43).

Această speranţă minunată ne aminteşte de o altă profeţie biblică scrisă tot pe vremea Egiptului antic. Consemnată în Iov 33:24, 25, aceasta prezice că Dumnezeu îi va elibera pe oameni până şi din „groapă“, sau din mormânt, prin intermediul învierii. Da, pe lângă cei ce vor supravieţui iminentei distrugeri a celor răi, milioane de oameni ce dorm acum în moarte vor fi readuşi la viaţă, cu perspectiva de a trăi veşnic în paradis pe pământ (Faptele 24:15). „Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! . . . El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“, se spune în Revelaţia 21:3, 4.

Relatări istorice şi profeţii demne de încredere — această temă se va regăsi şi în următorul articol al seriei, care ne va aduce în atenţie antica Asirie, cea de-a doua putere mondială din istoria biblică.