Capitolul 13
O mare mulţime în faţa tronului lui Iehova
1. (a) Înainte ca slujitorii precreştini ai lui Dumnezeu şi cei 144 000 să-şi primească răsplata ce au trebuit sau trebuie ei să suporte? (b) Ce perspectivă are în schimb o „mare mulţime“ va fi află în viaţă la izbucnirea „necazului cel mare“?
DEŞI slujitorii fideli ai lui Iehova, de la Abel pînă la Ioan Botezătorul, au pus pe primul loc în viaţa lor îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu, totuşi ei au murit cu toţii şi aşteaptă învierea. Cei 144 000 de asociaţi ai lui Cristos, care vor fi cu el în Regatul ceresc, trebuie, de asemenea, să moară înainte de a-şi primi răsplata lor. Spre deosebire de toţi aceştia, apostolului Ioan i s-a arătat într-o viziune că va exista o mare mulţime de oameni care vor supravieţui efectiv „marele necaz“ şi care vor avea perspectiva să nu moară niciodată, ci să trăiască pentru totdeauna. — Apoc. 7:9–17.
Identificarea „marii mulţimi“
2. Ce etape au condus spre înţelegerea clară a identităţii „marii mulţimi“ de la Apocalips 7:9?
2 Vreme de secole identitatea acestei „mari mulţimi“ a fost necunoscută. Dar înţelegerea progresivă a profeţiilor legate de aceasta, a pregătit calea identificării ei. În 1923 a fost înţeles faptul că „oile“ lui Iehova din parabola lui Isus de la Matei 25:31–46, precum şi „alte oi“ la care s-a referit el la Ioan 10:16, reprezintă persoane care trăiesc în prezent şi care vor avea ocazia să locuiască pentru totdeauna pe pămînt. În 1931 au fost identificate persoanele care, potrivit descrierii de la Ezechiel 9:1–11, sînt marcate pe frunte de către bărbatul cu călimara de secretar, adică s-a înţeles că acestea reprezintă „oile“ de la Matei, capitolul 25. Apoi, în 1935, „marea mulţime“ sau „marea gloată“ de la Apocalips 7:9–17 s-a văzut evident că reprezintă aceleaşi „oi“ din parabola lui Isus despre oi şi capre. Deşi încă din 1923 a început să iasă în evidenţă prezenţa unor persoane asemenea „oilor“, totuşi numărul lor a început să crească cu rapiditate abia din 1935. În prezent există milioane de oameni care se străduiesc să fie identificaţi ca o parte a acestei „mari mulţimi“ de „alte oi“ care se bucură de favoarea divină.
3. De ce faptul că stau „în faţa tronului“ nu înseamnă că ar constitui o clasă cerească?
3 Cei care compun „marea mulţime“ se disting de cei 144 000 de membri ai Israelului spiritual, care sînt descrişi la începutul aceluiaşi capitol din Apocalips. În viziunea sa, Ioan nu a văzut această „mare mulţime“ în cer. Faptul că ei stau „în picioare în faţa tronului“ (greceşte: e·noʹpi·on tou throʹnou‚ „sub ochii tronului“) lui Dumnezeu, nu presupune neapărat ca ei să fie în cer. Poziţia lor este pur şi simplu „sub ochii“ lui Dumnezeu, care ne spune că el priveşte din cer la fiii oamenilor. (Apoc. 7:9; Ps. 11:4; compară Psalm 100:1, 2 şi Luca 1:74, 75, şi Fapte 10:33, Kingdom Interlinear.) În mod asemănător, nu este necesar ca „toate naţiunile“ să fie în cer pentru ca să poată sta în faţa tronului lui Cristos (în mod literal „în faţa lui“), aşa cum se observă din descrierea de la Matei 25:31, 32. Faptul că „marea mulţime pe care nici un om nu o putea număra,“ nu este o clasă cerească este arătat făcînd o comparaţie cu Apocalips 7:4–8 şi 14:1–4, unde este dezvăluit numărul precis al celor care sînt luaţi de pe pămînt pentru a fi în cer.
4. (a) Ce este „marele necaz“ căruia îi va supravieţui „marea mulţime“? (b) Potrivit cu Apocalips 7:11, 12, cine remarcă „marea mulţime“ şi participă împreună cu membrii ei la închinare?
4 În descrierea pe care o face „marii mulţimi“, Ioan scrie: „Aceştia sînt cei care vin din necazul cel mare.“ Ceea ce supravieţuiesc ei este, într-adevăr, cel mai mare necaz pe care l-a cunoscut vreodată planeta noastră (Apoc. 7:13, 14; Mat. 24:21). Supravieţuitorii acestei zile a lui Iehova, zi inspiratoare de teamă, nu vor avea nici o îndoială cu privire la identitatea acelora cărora le datorează salvarea. Potrivit viziunii lui Ioan, atunci cînd membrii acestei „mari mulţimi“ atribuie plini de recunoştinţă salvarea lor lui Dumnezeu şi Mielului, toate creaturile fidele din cer îşi unesc vocile lor cu ale acestora, pentru a-i aduce închinare singurului Dumnezeu adevărat, spunînd: „Amin! A Dumnezeului nostru să fie binecuvîntarea şi gloria şi înţelepciunea şi acţiunile de mulţumire şi onoarea şi puterea şi forţa pentru veşnicie! Amin.“ — Apoc. 7:11, 12.
Testaţi cu privire la demnitatea de a supravieţui
5. (a) Cum anume putem determina ce se pretinde pentru ca cineva să facă parte din „marea mulţime“ care va fi salvată? (b) Răspunzînd la întrebările din cadrul acestui paragraf, să se explice ce anume se pretinde pentru a supravieţui „necazul cel mare“?
5 Salvarea „marii mulţimi“ are loc în armonie cu propriile norme drepte ale lui Iehova. În cadrul profeţiilor biblice care se referă la membrii acestei clase sînt cuprinse indicaţii clare cu privire la trăsăturile care trebuie să-i caracterizeze pe cei care vor fi eliberaţi, astfel că cei care iubesc dreptatea pot deja de pe acum să acţioneze în interesul supravieţuirii lor. Noi ne-am referit deja la textele scripturale care urmează, dar acum analizează-le cu atenţie, împreună cu celelalte texte scripturale indicate, şi reflectează asupra celor ce trebuie să faci pentru a corespunde acestor descrieri profetice.
„Alte oi“ la care se face referinţă la Ioan 10:16
Ce înseamnă în realitate faptul că cineva ascultă de glasul lui Isus? (Ioan 10:27; Mat. 9:9; Ef. 4:17–24).
Cum putem dovedi că îl recunoaştem pe Cristos drept „singurul nostru păstor“? (Mat. 23:10, 11).
„Oile“ din pilda lui Isus despre oi şi capre (Mat. 25:31–46)
Cine sînt „fraţii“ lui Cristos cărora aceste „oi“ le fac bine? (Evr. 2:10, 11; 3:1).
În ce împrejurări dificile sînt ei invitaţi să se solidarizeze cu fraţii lui Cristos de pe pămînt? Şi în ce lucrare le acordă ei un ajutor loial? (Apoc. 12:12, 17; Mat. 24:14; 28:19, 20).
Oamenii marcaţi pentru supravieţuire de către bărbatul cu călimara de secretar (Ezec. 9:1–11)
Cum dovedesc ei că nu se conformează lucrurilor detestabile care se practică în Ierusalimul prefigurativ, adică în creştinătate? (Apoc. 18:4, 5).
Din ce se compune „semnul“ care-i deosebeşte pe aceştia de pretinşii creştini prin care sînt recunoscuţi ca vrednici de a fi salvaţi? (1 Pet. 3:21; Mat. 7:21–27; Ioan 13:35).
6. Cum ne ajută descrierea pe care o face Ioan „marii mulţimi“ să înţelegem de ce este salvată?
6 Descrierea „marii mulţimi“ de la Apocalips 7:9–15 ne oferă în continuare detalii importante. Descriind aspectul celor din „marea mulţime“ după „necazul cel mare“, Scripturile ne atrag atenţia în acelaşi timp şi asupra factorilor care au dus la salvarea lor.
7. Ce anume au făcut ei înainte de „necazul cel mare“ şi cum este sugerat lucrul acesta?
7 Deşi aceştia vin din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, ei sînt înfăţişaţi „stînd în picioare în faţa tronului“, recunoscîndu-l în unanimitate pe Iehova, Cel care este aşezat pe tron, drept Suveran al universului. Ei au dovedit prin modul lor de viaţă că sînt nişte susţinători loiali ai domniei sale. Faptul că „şi-au spălat robele şi le-au albit în sîngele Mielului“ arată că ei au recunoscut că au nevoie de meritul jertfei ispăşitoare a lui Isus, Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29; 1 Ioan 2:2). Cu deplină credinţă, ei s-au dedicat lui Dumnezeu pe baza acestei jertfe, şi-au simbolizat dedicarea lor prin botezul în apă, iar acum se bucură de o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu, fapt care este evocat de robele lor albe. Ei nu au dat înapoi în ce priveşte mărturisirea publică a credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu (Mat. 10:32, 33). În directă legătură cu toate acestea, ei sînt descrişi ca fiind în templul lui Dumnezeu sau în casa sa universală de închinare, ca închinători ai săi care îi aduc un „serviciu sacru zi şi noapte“. În acest fel ei se fac cunoscuţi în calitate de susţinători loiali ai închinării adevărate şi proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu. — Is. 2:2, 3.
8. Pentru ca aceste informaţii să ne fie de folos, ce anume trebuie să facem?
8 Corespunzi tu cu amănuntele acestui portret profetic? Există anumite domenii în care este necesar să-ţi armonizezi viaţa într-o mai mare măsură cu ceea ce se descrie aici? Dacă aşa stau lucrurile, acum este momentul potrivit s-o faci!
Trăind într-un paradis spiritual
9. Cum descrie Ioan binecuvîntările spirituale de care se bucură „marea mulţime“ încă de pe acum?
9 Te afli şi tu printre aceia care speră în supravieţuire, ca unul dintre membrii „marii mulţimi“? Dacă te-ai conformat căilor drepte ale lui Iehova, atunci tu fără îndoială ai început să te bucuri de condiţiile promise care au fost cuprinse în mod foarte adecvat în expresia ’paradis spiritual‘. Apostolul Ioan a spus: „Nu le va mai fi foame şi nu le va mai fi sete, nu-i va mai arde nici soarele, nici vreo căldură dogoritoare, căci Mielul, care este în mijlocul tronului îi va păstori şi îi va conduce spre izvoarele apelor vieţii. Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Apoc. 7:16, 17). Cum s-a dovedit valabil acest lucru în cazul tău?
10. (a) Cum se dovedeşte valabil în sens spiritual faptul că celor din „marea mulţime“ „nu le mai este foame nici sete“? (b) Ai simţit şi tu acest lucru?
10 Înainte de-a ajunge sub îngrijirea iubitoare a Păstorului Excelent, Isus Cristos, îţi era foame şi sete de dreptate? (Compară Matei 5:6.) Dacă aşa a fost, înseamnă că tu tînjeai după ceva ce numai Iehova poate dărui, prin Fiul său. Dar cînd ai învăţat despre căile drepte ale lui Iehova — despre scopul său de a-i distruge pe cei răi, precum şi despre favoarea nemeritată pe care el o manifestă, făcînd posibilă salvarea descendenţilor lui Adam — fără îndoială că atunci, pentru prima dată în viaţă, te-ai simţit cu adevărat mulţumit. Hrana şi băutura spirituală din Cuvîntul lui Dumnezeu, pe care el ţi le-a servit prin organizaţia sa, au continuat să-ţi aducă mari satisfacţii (Is. 65:13, 14). Iar dacă te-ai dedicat lui Dumnezeu prin Cristos, ai acum un scop real în viaţă. (Compară Ioan 4:32–34.) În faţa ta se află perspectiva fericită de a trăi etern pe un pămînt paradiziac, deoarece Mielul „va conduce [«marea mulţime»] spre izvoarele apelor vieţii“.
11. (a) În ce sens ’nu-i va mai arde nici soarele nici vreo căldură dogoritoare‘? (b) Ce importanţă are acest lucru pentru tine?
11 Asemenea unor „oi“, membrii „marii mulţimi“, plini de încredere, sînt ocrotiţi şi îndrumaţi în mod sigur de către Excelentul Păstor. Iată de ce, vorbind într-un limbaj figurativ, ’nu-i va mai arde nici soarele, nici vreo căldură dogoritoare‘. Aceasta nu înseamnă că, dacă cineva face parte din „marea mulţime“, nu va mai suferi persecuţii din partea lumii. Aceste cuvinte au mai degrabă semnificaţia că o astfel de persoană este la adăpost de dezaprobarea divină care este asemenea unei călduri arzătoare. Iar atunci cînd Dumnezeu ’va face să plouă‘ distrugerea asupra celor răi, tu nu te vei afla printre cei care vor fi nimiciţi. Această relaţie favorizată a ta poate continua pentru totdeauna. — Ezec. 38:22, 23; compară Psalmi 11:6; 85:3, 4.
12. În ce sens au fost şterse lacrimile din ochii tăi încă de pe acum?
12 Iată ce motive minunate de bucurie ai, dacă eşti cu adevărat un membru al „marii mulţimi“! Tu ai speranţa minunată de a vedea personal înlăturarea completă a celor răi şi de a simţi apoi cum corpul şi mintea ta se eliberează de toate efectele păcatului. Dar chiar de pe acum tu nu mai treci prin acele mîhniri adînci de care sînt copleşiţi majoritatea oamenilor pentru că nu-l cunosc pe Dumnezeu. Tu ai început deja să simţi bucuria pe care o trăieşte numai poporul al cărui Dumnezeu este Iehova (Ps. 144:15b). În felul acesta ai început deja să trăieşti împlinirea promisiunii: „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“
13. Ce se va adăuga bucuriilor paradisului spiritual, pe măsură ce domnia de o mie de ani a lui Cristos va înainta?
13 Şi paradisul spiritual, întocmai ca „marea mulţime“, va supravieţui sfîrşitul acestui sistem de lucruri. Dacă faci parte din această „mare mulţime“, atunci vei continua să savurezi un banchet spiritual de mîncăruri grase, pe măsură ce domnia de o mie de ani a lui Cristos va înainta. Cunoştinţele tale despre Dumnezeu se vor aprofunda pe măsură ce vei vedea cum scopul său înaintează fără greş spre o glorioasă împlinire. Bucuria ta se va intensifica atunci cînd vei lua parte la întîmpinarea călduroasă a unei mulţimi mereu crescînde dintre cei morţi, care se vor alătura în unitate închinării adevărate. Binecuvîntările de ordin fizic de care se vor bucura slujitorii loiali ai lui Dumnezeu, vor fi cu atît mai apreciate de către aceştia cu cît ele vor reoglindi expresia marii iubiri din partea lui Iehova. — Is. 25:6–9; Iac. 1:17.
Recapitulare
● Cu ce eveniment extraordinar asociază Biblia „marea mulţime“ şi cum face ea lucrul acesta?
● Ce trebuie să facem acum dacă dorim cu adevărat să facem parte din această „mare mulţime“ care se bucură de favoarea divină?
● Ce importanţă au pentru tine binecuvîntările paradisului spiritual?