Maria (mama lui Isus)

Ce putem învăţa din relatarea biblică despre Maria?

1) Să fim gata să ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu prin mesagerii săi, chiar dacă, la început, lucrurile pe care le auzim ne tulbură sau ni se par imposibile. — Luca 1:26–37.

2) Să avem curajul să acţionăm în armonie cu ceea ce învăţăm despre voinţa lui Dumnezeu, încrezându-ne deplin în el. (Vezi Luca 1:38. Aşa cum se arată în Deuteronomul 22:23, 24, dacă o tânără evreică necăsătorită rămânea însărcinată, suporta consecinţe grave.)

3) Dumnezeu este dispus să ne folosească indiferent de condiţia noastră socială. — Compară Luca 2:22–24 cu Leviticul 12:1–8.

4) Să acordăm prioritate lucrurilor spirituale. (Vezi Luca 2:41; Fap. 1:14. Deşi soţiilor israelite nu li se cerea să meargă cu soţii lor în lunga călătorie la Ierusalim ce trebuia făcută în fiecare an cu ocazia Paştelui, Maria făcea acest lucru.)

5) Să apreciem puritatea morală. — Luca 1:34.

6) Părinţii trebuie să-i înveţe pe copii Cuvântul lui Dumnezeu. (Aceasta reiese din ceea ce a făcut Isus la vârsta de 12 ani. Vezi Luca 2:42, 46–49.)

A fost Maria într-adevăr fecioară când l-a născut pe Isus?

În Luca 1:26–31 (BC) se relatează că îngerul Gabriel a venit la o „fecioară“ numită Maria şi i-a adus această veste: „Iată, vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus“. Atunci, conform versetului 34, „Maria a zis îngerului: «Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat [când eu sunt încă fecioară, NTÎT; n-am relaţii intime cu vreun bărbat, NW]?»“ În Matei 1:22–25 (BC) se mai spune: „Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ce spusese DOMNUL prin proorocul care zice: «Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-I vor pune numele „Emanuel“, care tradus înseamnă: „Dumnezeu este cu noi“». Şi Iosif, trezindu-se din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul DOMNULUI; şi a luat la el pe soţia sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut pe Fiul ei ... Şi el I-a pus numele Isus“.

Este credibil lucrul acesta? Bineînţeles că pentru Creator, care a conceput organele de reproducere ale omului, nu era imposibil să determine fecundarea unui ovul în uterul Mariei prin mijloace supranaturale. Iehova a transferat în mod miraculos în uterul Mariei forţa vitală şi trăsăturile personalităţii Fiului său ceresc întâi-născut. Forţa activă a lui Dumnezeu, spiritul său sfânt, a ocrotit dezvoltarea copilului în uterul Mariei, astfel că acesta s-a putut naşte ca om perfect. — Luca 1:35; Ioan 17:5.

A rămas Maria veşnic fecioară?

Mat. 13:53–56, BC: „După ce a terminat Isus pildele acestea, a plecat de acolo. Şi venind în patria Sa, El a învăţat pe oameni în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: «De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu se numeşte mama lui Maria? Şi nu sunt fraţii [în greacă adelphói] Lui, Iacov, Iosif, Simon şi Iuda? Şi surorile [în greacă adelphái] Lui nu sunt toate printre noi?»“ (Având în vedere aceste versete, era Isus singurul fiu al Mariei sau ea avea şi alţi fii şi fiice?)

O enciclopedie catolică afirmă că termenii greceşti adelphói şi adelphái folosiţi în Matei 13:55, 56 „aveau în lumea greacă din timpul evanghelistului semnificaţia de frate şi soră de sânge, şi aşa îi înţelegeau cititorii de limbă greacă. Spre sfârşitul secolului al IV-lea [cca 380], Helvidius a evidenţiat acest fapt într-o operă care s-a pierdut, arătând că Maria a avut şi alţi copii în afară de Isus, dând-o astfel ca exemplu pentru mamele cu familii numeroase. Sf. Ieronim, animat de credinţa tradiţională a Bisericii în virginitatea perpetuă a Mariei, a scris un tratat împotriva lui Helvidius [383 A.D.], în care a formulat o explicaţie ... care este şi acum de actualitate printre erudiţii catolici“. — New Catholic Encyclopedia (1967, vol. IX, p. 337).

Mar. 3:31–35, BC: „Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulţimea stătea în jurul Lui, când I-au spus: «Iată, mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută». El le-a răspuns, zicând: «Cine este mama Mea şi fraţii Mei?» Apoi, aruncându-şi privirile peste cei care stăteau împrejurul Lui, a zis: «Iată mama Mea şi fraţii Mei: căci oricine va face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mam㻓. (Aici se face o distincţie clară între fraţii carnali ai lui Isus şi fraţii săi spirituali, discipolii săi. Nimeni nu susţine că prin cuvintele „mama Ta“ nu s-a făcut referire la Maria, ci la altcineva. Atunci ar fi raţional să credem că prin cuvintele „fraţii Tăi“ nu s-a făcut referire la fraţii săi carnali, ci, probabil, la nişte veri? Când se face referire la alte rude, nu la fraţi, este folosit alt cuvânt grecesc [syggenón], de exemplu în Luca 21:16.)

A fost Maria mama lui Dumnezeu?

Îngerul care a anunţat-o pe Maria despre viitoarea naştere miraculoasă nu i-a spus că fiul ei avea să fie Dumnezeu, ci i-a spus: „Vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui-Prea-Înalt ... Sfântul care Se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu“. — Luca 1:31–35, BC; sublinierea noastră.

Evr. 2:14, 17, BC: „Astfel, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El [Isus] a luat parte la ele ... De aceea, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate“. (Dacă Isus ar fi fost om-Dumnezeu, ar fi putut oare „să Se asemene fraţilor Săi în toate“?)

Enciclopedia menţionată anterior spune: „Maria este cu adevărat mama lui Dumnezeu dacă sunt îndeplinite două condiţii: ea să fie cu adevărat mama lui Isus, iar Isus să fie cu adevărat Dumnezeu“ (New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. X, p. 21). Biblia arată că Maria a fost mama lui Isus, dar oare Isus era Dumnezeu? În secolul al IV-lea, la mult timp după ce scrierea Bibliei fusese încheiată, Biserica a formulat doctrina Trinităţii (New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. XIV, p. 295; vezi paginile 392, 393, la subiectul „Trinitate“). În timpul acela, în Crezul niceean, Biserica l-a numit pe Isus Cristos „Dumnezeu adevărat“. Apoi, la Conciliul de la Efes, din 431 e.n., Biserica a proclamat-o pe Maria Theotókos, care înseamnă „Născătoare de Dumnezeu“ sau „Mama lui Dumnezeu“. Totuşi, nici expresia, nici noţiunea aceasta nu se găsesc în vreun text biblic, indiferent de traducere (vezi paginile 171–175, la subiectul „Isus Cristos“).

A fost Maria imaculată, liberă de păcatul originar, când a fost concepută de mama ei?

Vorbind despre originea acestei doctrine, aceeaşi enciclopedie afirmă următoarele: „. . . Imaculata Concepţie nu este explicată cu claritate în Scripturi. ... Primii Părinţi ai Bisericii o considerau pe Maria sfântă, dar nu complet fără păcat. ... Este imposibil să se indice o dată precisă când această doctrină a început să fie considerată articol de credinţă, dar se pare că ea era general acceptată în secolul al VIII-lea sau al IX-lea. ... [În 1854, papa Pius al IX-lea a definit dogma] «potrivit căreia Preafericita Fecioară Maria, din primul moment al Conceperii sale, a fost ocrotită de orice pată a păcatului originar»“ (New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. VII, p. 378–381). Această doctrină a fost confirmată de Conciliul Vatican II (1962–1965). — The Documents of Vatican II, editate de W. M. Abbott, S.J. (New York, 1966), p. 88.

Însă Biblia spune: „De aceea, după cum printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit“ (Rom. 5:12, BC; sublinierea noastră). Inclusiv Maria? Biblia relatează că, în conformitate cu cerinţele Legii mozaice, după 40 de zile de la naşterea lui Isus, Maria a prezentat la templul din Ierusalim o ofrandă pentru păcat în vederea purificării de necurăţia ei. Aşadar, şi ea moştenise păcatul şi imperfecţiunea de la Adam. — Luca 2:22–24; Lev. 12:1–8.

A urcat Maria la cer cu corpul ei de carne?

Vorbind despre proclamaţia din 1950 prin care papa Pius al XII-lea a făcut în mod oficial din această dogmă un articol al credinţei catolice, New Catholic Encyclopedia (1967, vol. I, p. 972) spune: „În Biblie nu există nicio referire clară la Adormirea Maicii Domnului. Cu toate acestea, în decretul de promulgare, papa insistă asupra faptului că această doctrină are ca fundament Scripturile“.

Biblia însă declară: „Nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea“ (1 Cor. 15:50, BC). Isus a spus că „Dumnezeu este spirit“. La învierea sa, Isus a redevenit spirit, fiind acum „un spirit viu-făcător“. Îngerii sunt spirite (Ioan 4:24; 1 Cor. 15:45; Evr. 1:13, 14, SS 1874). Atunci pe ce bază scripturală se poate afirma că o persoană ajunge la viaţă cerească într-un corp care are nevoie de mediul de pe pământ? (Vezi paginile 188–191, la subiectul „Înviere“.)

Este potrivit să ne rugăm Mariei ca să mijlocească pentru noi?

Isus Cristos a spus: „Voi, deci, aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri! . . .»“. El a mai spus: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. ... Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face“. — Mat. 6:9; Ioan 14:6, 14 (BC); sublinierea noastră.

Rugăciunile adresate Tatălui prin Isus Cristos vor fi oare ascultate cu aceeaşi înţelegere şi compasiune ca atunci când ar fi prezentate prin intermediul unei persoane care a fost mamă şi femeie? Referitor la Tatăl, Biblia spune: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură DOMNUL de cei care se tem de El. Căci El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Ps. 103:13, 14; Ex. 34:6, BC). Iar despre Cristos este scris: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit“. — Evr. 4:15, 16, BC.

Este în armonie cu creştinismul biblic venerarea chipurilor care o reprezintă pe Maria?

Această practică religioasă a fost încurajată foarte mult de Conciliul Vatican II (1962–1965). „Conciliul preasfânt ... îi îndeamnă pe toţi fiii Bisericii să practice cu generozitate închinarea, în special pe cea liturgică, adusă Preafericitei Fecioare, să acorde o înaltă stimă practicilor şi manifestărilor de devoţiune faţă de ea, care au fost recomandate de-a lungul secolelor de autoritatea doctrinară a Bisericii, şi să respecte cu scrupulozitate tot ce s-a stabilit în trecut cu privire la venerarea chipurilor care-l reprezintă pe Cristos, pe Preafericita Fecioară şi pe sfinţi.“ — The Documents of Vatican II, p. 94, 95.

Pentru a şti ce spune Biblia în această privinţă, vezi subiectul „Chipuri, icoane“, paginile 71–75.

I s-a acordat Mariei o onoare specială în congregaţia creştină din secolul I?

Apostolul Petru nu o menţionează deloc în scrierile sale inspirate. Apostolul Pavel nu a amintit deloc numele ei în scrisorile sale inspirate, ci s-a referit la ea doar cu termenul „femeie“. — Gal. 4:4.

Cum a considerat-o Isus însuşi pe mama sa?

Ioan 2:3, 4, BC: „Când s-a terminat vinul [la ospăţul de nuntă din Cana], mama lui Isus I-a zis: «Nu mai au vin». Isus i-a zis: «Femeie, ce am Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul»“. (Când era copil, Isus le-a fost supus mamei sale şi tatălui său adoptiv. Dar acum, când era matur, a respins cu amabilitate, dar ferm, îndrumarea Mariei, iar ea a acceptat cu umilinţă corectarea.)

Luca 11:27, 28, BC: „Pe când spunea Isus aceste cuvinte, o femeie din mulţime şi-a ridicat glasul şi I-a zis: «Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de sânii pe care i-ai supt!» Dar El a zis: «Ferice mai degrabă de cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc!»“ (Isus ar fi avut acum o excelentă ocazie de a-i acorda onoare deosebită mamei sale dacă lucrul acesta ar fi fost potrivit. Dar Isus nu a făcut aşa.)

Care sunt originile istorice ale închinării la Maria?

Preotul catolic Andrew Greeley a afirmat: „Maria constituie unul dintre cele mai importante simboluri religioase din istoria lumii occidentale ... Simbolul Mariei leagă în mod nemijlocit creştinismul de religiile antice ale zeiţelor-mame“. — The Making of the Popes 1978 (S.U.A., 1979), p. 227.

Este interesant de ştiut locul unde a fost adoptată oficial doctrina potrivit căreia Maria este mama lui Dumnezeu. „Conciliul de la Efes s-a reunit în bazilica Theotokos în anul 431. Chiar acolo, în acel oraş renumit pentru devoţiunea faţă de Artemis (sau Diana, cum o numeau romanii), unde, după cum se spunea, imaginea zeiţei căzuse din cer, la umbra marelui templu care îi fusese dedicat acestei Magna Mater începând din anul 330 î.e.n. şi în care se afla, conform tradiţiei, o reşedinţă temporară a Mariei, titlul de «Născătoare de Dumnezeu» nu putea să nu fie adoptat.“ — The Cult of the Mother-Goddess, de E. O. James (New York, 1959), p. 207.

„Credeţi în Fecioara Maria?“

Aţi putea răspunde: „Sfintele Scripturi arată clar că mama lui Isus Cristos a fost fecioară şi noi credem lucrul acesta. Tatăl lui a fost Dumnezeu. Copilul care s-a născut a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, întocmai cum îi spusese Mariei îngerul (Luca 1:35)“. Apoi aţi putea adăuga: „Dar v-aţi întrebat vreodată de ce a fost atât de important ca Isus să se nască în felul acesta? ... Numai aşa putea fi furnizat un preţ de răscumpărare corespunzător, care să ne elibereze din păcat şi moarte. — 1 Tim. 2:5, 6; eventual şi Ioan 3:16“.

Sau aţi putea spune: „Sigur că da. Noi credem tot ce spun despre ea Sfintele Scripturi, iar acestea arată clar că Maria a fost fecioară când l-a născut pe Isus. Eu găsesc foarte încurajatoare şi alte lucruri pe care le relatează Scripturile despre Maria, precum şi ceea ce putem învăţa din exemplul ei“. (Folosiţi informaţiile de la pagina 208.)

„Dumneavoastră nu credeţi în Fecioara Maria“

Aţi putea răspunde: „Ştiu că există persoane care nu cred că Fiul lui Dumnezeu s-a născut dintr-o fecioară. Dar noi credem acest lucru“. (Deschideţi una dintre cărţile noastre la un capitol în care se vorbeşte despre acest subiect şi arătaţi-i-l persoanei respective.) Apoi aţi putea adăuga: „Dar mai avem nevoie şi de altceva pentru a obţine salvarea? ... Iată ce a zis Isus într-o rugăciune adresată Tatălui său (Ioan 17:3)“.