Sfinţi

Potrivit Bibliei, pentru ca o persoană să fie considerată sfântă trebuie să primească mai întâi glorie cerească?

Biblia spune clar că în cer există sfinţi. Iehova este numit „Cel Sfânt [greceşte hágion]“ (1 Pet. 1:15, 16; vezi Leviticul 11:45). Când a fost pe pământ, Isus Cristos a fost numit „Sfântul [hágios] lui Dumnezeu“, iar în cer este numit „sfânt [hágios]“ (Mar. 1:24; Rev. 3:7). Şi îngerii sunt ‘sfinţi’ (Fap. 10:22, BC). În textul grecesc original, acelaşi termen de bază este folosit cu privire la un mare număr de persoane de pe pământ.

Fap. 9:32, 36–41, BC: „Pe când Petru trecea prin tot ţinutul, s-a coborât şi la sfinţii [hagíous] care locuiau în Lida. În Iope era o ucenică, numită Tabita [care murise] ... [Petru] s-a întors spre trup şi a zis: «Tabita, scoală-te!» Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. El i-a dat mâna şi a ridicat-o. A chemat pe sfinţi şi pe văduve şi le-a dat-o vie“. (Este clar că acei sfinţi nu se aflau încă în cer; de asemenea, nu erau considerate sfinte doar persoanele importante, ca Petru.)

2 Cor. 1:1; 13:12, 13, BC: „Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii [hagíois] care sunt în toată Ahaia“. „Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă. Toţi sfinţii vă salută.“ (Toţi creştinii din primul secol care fuseseră purificaţi prin sângele lui Cristos şi puşi deoparte pentru serviciul lui Dumnezeu ca viitori comoştenitori cu Cristos erau numiţi sfinţi. Bineînţeles, calitatea de sfinţi le era acordată doar după ce mureau.)

Potrivit Bibliei, pot fi invocaţi „sfinţii“ ca să mijlocească pe lângă Dumnezeu?

Isus Cristos a spus: „Voi, deci, aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri!»“ Rugăciunile trebuie deci adresate Tatălui. Isus a mai zis: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face“ (Mat. 6:9; Ioan 14:6, 14, BC). Aşadar, Isus a arătat că nimeni altcineva nu putea îndeplini rolul de mijlocitor. Apostolul Pavel a adăugat cu privire la Cristos: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi“. Cristos „trăieşte pururea, ca să mijlocească pentru ei“ (pentru cei „care se apropie prin El de Dumnezeu“) (Rom. 8:34; Evr. 7:25, BC). Dacă dorim într-adevăr ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile, n-ar fi oare înţelept să ne adresăm lui Dumnezeu aşa cum suntem îndemnaţi în Cuvântul său (vezi şi pagina 212, la subiectul „Maria“)?

Ef. 6:18, 19, BC: „Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi cu rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei“ (sublinierea noastră). (Aici suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru sfinţi, nu să ne rugăm la ei sau prin ei. O enciclopedie spune: „De obicei, în N[oul] T[estament] orice rugăciune, atât individuală, cât şi liturgică, îi este adresată lui Dumnezeu, Tatăl, prin Cristos“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XI, p. 670.)

Rom. 15:30, BC: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine“. (Apostolul Pavel, el însuşi un sfânt, îi îndemna pe colaboratorii creştini, care erau şi ei sfinţi, să se roage pentru el. Să remarcăm însă că Pavel nu şi-a adresat rugăciunea acelor sfinţi şi nici rugăciunile lor în favoarea lui nu înlocuiau relaţiile personale strânse pe care Pavel le avea cu Tatăl prin intermediul rugăciunii. Compară cu Efeseni 3:11, 12, 14.)

Cum ar trebui considerată practica venerării relicvelor şi a chipurilor „sfinţilor“?

Într-o enciclopedie se spune: „Este deci inutil să căutăm în Vechiul Testament o justificare pentru cultul relicvelor. Nici în Noul Testament nu se vorbeşte despre relicve. ... După cât se pare, Origene [„părintele“ Bisericii] considera că această practică era un semn păgân de respect faţă de un obiect material“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XII, p. 234, 235.

Este demn de remarcat că Dumnezeu l-a îngropat pe Moise şi că niciun om n-a ştiut vreodată unde îi era mormântul (Deut. 34:5, 6). Dar Iuda 9 ne informează că arhanghelul Mihael a avut o dispută cu Diavolul cu privire la corpul lui Moise. De ce? Scopul lui Dumnezeu de a îngropa corpul lui Moise în aşa fel încât niciun om să nu-l găsească a fost prezentat cu claritate. N-ar fi vrut vrăjmaşul ca oamenii să-l găsească, să-l expună în văzul tuturor şi, probabil, să facă din el un obiect de cult?

În ce priveşte venerarea chipurilor „sfinţilor“, vezi subiectul „Chipuri, icoane“.

De ce la catolici şi la ortodocşi „sfinţii“ sunt reprezentaţi cu aureolă?

O enciclopedie spune: „Trăsătura comună a tuturor sfinţilor este nimbul (norul), un cerc luminos în jurul capului lor. Originea nimbului este precreştină, exemple de acest fel găsindu-se în arta elenistică de inspiraţie păgână. Aureola încununa capul unor semizei şi divinităţi, cum ar fi Neptun, Jupiter, Bachus şi, în special, Apolo (zeul soarelui), după cum o dovedesc mozaicurile şi monedele“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XII, p. 963.

Altă enciclopedie afirmă: „În arta elenistică şi cea romană, zeul-soare Helios şi împăraţii romani erau deseori reprezentaţi cu o coroană de raze. Având origine păgână, această formă de reprezentare a fost evitată în arta creştină primitivă, dar împăraţii creştini au adoptat pentru portretele lor oficiale un nimb circular simplu. De pe la mijlocul secolului al IV-lea, şi Cristos a fost reprezentat cu această caracteristică imperială ... Abia în secolul al VI-lea aureola a devenit un element comun în reprezentările Fecioarei Maria şi ale altor sfinţi“. — The New Encyclopædia Britannica (1976), Micropædia, vol. IV, p. 864.

Este corect pentru creştini să folosească simboluri păgâne?

„Ce părtăşie are lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Belial [Satan]? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? ... De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei», zice DOMNUL; «nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice», zice DOMNUL Cel Atotputernic».“ — 2 Cor. 6:14–18, BC.

Ar putea fi toţi membrii unui grup religios sfinţi şi fără păcat?

Este adevărat că toţi membrii congregaţiei creştine din secolul I erau sfinţi (1 Cor. 14:33, 34; 2 Cor. 1:1; 13:13, BC). Despre ei se spune că au primit „iertarea păcatelor“ şi că au fost „sfinţiţi“ de Dumnezeu (Fap. 26:18; 1 Cor. 1:2, BC). Totuşi, ei n-au susţinut că sunt fără păcat. Prin naştere, ei erau descendenţi ai păcătosului Adam. Din cauza acestei moşteniri, deseori trebuiau să lupte pentru a face ce este drept, aşa cum a spus plin de umilinţă apostolul Pavel (Rom. 7:21–25). Apostolul Ioan a afirmat pe bună dreptate: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi“ (1 Ioan 1:8, BC). Aşadar, a fi sfânt în sensul în care este folosit termenul cu privire la adevăraţii continuatori ai lui Cristos nu înseamnă că, în timpul vieţii sale în carne, o persoană nu are niciun păcat.

Pentru a afla dacă toţi creştinii adevăraţi de astăzi sunt sfinţi, având perspectiva vieţii cereşti, vezi paginile 67–71.

„Dumneavoastră credeţi în sfinţi?“

Aţi putea răspunde: „La care sfinţi vă referiţi?“ Dacă persoana o menţionează pe Maria şi/sau pe apostoli, aţi putea adăuga: 1) „Da, ei sunt menţionaţi în Sfintele Scripturi, iar eu cred ce spun acestea. Dar mă interesează mai mult ce fac ei în prezent şi cum ne afectează aceasta pe noi. Nu credeţi că acest lucru ar trebui să ne intereseze pe toţi? ... Referitor la sfinţi am găsit ceva foarte interesant în Sfintele Scripturi şi mi-ar face plăcere să vă arăt şi dumneavoastră (Rev. 5:9, 10)“. (Dacă sunteţi întrebaţi despre sensul prepoziţiei „peste“ din versetul 10, deschideţi la pagina 71, la subiectul „Cer“, unde veţi găsi informaţii referitoare la redarea în limba greacă.) 2) „Cum va fi viaţa sub un asemenea guvern (Rev. 21:2–4)?“

Sau aţi putea spune (dacă aţi fost catolic sau ortodox): „Mulţi ani am participat şi eu la sărbătorile ţinute în onoarea sfinţilor şi chiar m-am rugat la ei cu regularitate. Dar apoi am citit în Scripturi ceva ce m-a făcut să-mi reexaminez atitudinea. Aş vrea să vă arăt şi dumneavoastră despre ce este vorba“ (vezi paginile 353, 354).