Cartea biblică numărul 25 — Plângerile

Scriitorul: Ieremia

Locul scrierii: lângă Ierusalim

Data încheierii scrierii: 607 î.e.n.

 1. De ce este potrivit numele cărţii Plângerile?

CU SIGURANŢĂ, această carte a Scripturilor inspirate are un titlu potrivit. Aceste plângeri exprimă durerea profundă cauzată de un eveniment tragic din istoria poporului lui Dumnezeu: distrugerea Ierusalimului în 607 î.e.n. de către Nebucadneţar, regele Babilonului. Titlul ebraic al cărţii provine de la cuvântul cu care începe ea: Ekháh!, ce înseamnă „Cum!“. Traducătorii Septuagintei au numit cartea Thrénoi, care înseamnă „bocete, plângeri“. Talmudul babilonian foloseşte termenul Qinóth, adică „bocete, elegii“. Ieronim, traducător al Bibliei în latină, este cel care i-a pus numele Lamentationes, termen de la care provine titlul acestei cărţi în multe limbi moderne.

 2. Din ce grup de cărţi face parte cartea Plângerile şi unde se află ea în Biblie?

² În ediţiile româneşti ale Bibliei, cartea Plângerile se află după Ieremia. Însă în canonul ebraic ea se găseşte de obicei alături de Cântarea Cântărilor, Rut, Eclesiastul şi Estera în Hagiografa, sau Scrierile, — un mic grup de cărţi cunoscute drept cele cinci Meghillóth (Suluri). În unele Biblii ebraice moderne, Plângerile se află între Rut şi Eclesiastul sau între Estera şi Eclesiastul, dar se spune că în manuscrisele antice, locul acestei cărţi era după Ieremia, aşa cum apare ea în Bibliile noastre actuale.

 3, 4. Ce dovezi arată că Ieremia a scris Plângerile?

³ Cartea nu menţionează numele scriitorului. Totuşi, este aproape sigur că acesta a fost Ieremia. În Septuaginta, cartea Plângerile are următoarea prefaţă: „Şi s-a întâmplat că, după ce Israelul a fost luat captiv, iar Ierusalimul devastat, Ieremia s-a aşezat jos plângând şi a jelit Ierusalimul, zicând . . .“. Ieronim a considerat apocrife aceste cuvinte şi le-a omis din ediţia sa. Totuşi, faptul de a-i atribui lui Ieremia Plângerile este în armonie cu tradiţia iudaică, aşa cum confirmă, între altele, Biblia siriacă, Vulgata, Targumul lui Ionatan şi Talmudul babilonian.

⁴ Unii critici au încercat să demonstreze că Plângerile nu au fost scrise de Ieremia. Totuşi, o lucrare în care scrierea acestei cărţi îi este atribuită lui Ieremia prezintă ca dovezi „descrierile pline de viaţă ale Ierusalimului din capitolele 2 şi 4, care sunt făcute fără îndoială de un martor ocular, la fel şi compătimirea profundă şi elementul profetic care străbat poemele de la un capăt la altul, precum şi stilul, construcţia frazelor şi ideile, care îi sunt caracteristice lui Ieremia“.a În cartea Plângerile şi în cartea Ieremia apar numeroase expresii asemănătoare, cum ar fi ‘ochiul din care curg şuvoaie de apă (lacrimi)’, expresie care dă glas durerii profunde (Plâng. 1:16; 2:11; 3:48, 49; Ier. 9:1; 13:17; 14:17), şi exprimările de dezgust la adresa profeţilor şi a preoţilor corupţi (Plâng. 2:14; 4:13, 14; Ier. 2:34; 5:30, 31; 14:13, 14). Pasajele din Ieremia 8:18–22 şi 14:17, 18 demonstrează fără îndoială că Ieremia putea să scrie într-un stil trist, cum este cel al cărţii Plângerile.

 5. Cum poate fi stabilită data redactării cărţii?

⁵ În ce priveşte data redactării cărţii, este general acceptat că aceasta a fost anul 607 î.e.n., la puţin timp după căderea Ierusalimului. Ororile din timpul asediului şi dezastrul provocat de incendierea oraşului erau încă vii în mintea lui Ieremia, de aceea suferinţa pe care o exprimă el este sfâşietoare. Un comentator a remarcat că niciuna dintre faţetele durerii nu este descrisă în mod complet într-un singur poem, ci fiecare apare de repetate ori în toate poemele cărţii. El a mai spus: „Această avalanşă de gânduri . . . constituie una dintre cele mai convingătoare dovezi că redactarea cărţii a avut loc când amintirea evenimentelor şi a sentimentelor pe care scriitorul a încercat să le redea era încă puternică“.b

 6. Prin ce se caracterizează stilul şi structura cărţii Plângerile?

⁶ Structura cărţii Plângerile este foarte interesantă pentru biblişti. Cartea conţine cinci capitole, mai exact cinci poeme lirice. Primele patru sunt scrise în acrostih, fiecare vers începând cu una din cele 22 de litere ebraice, în ordine alfabetică. Al treilea capitol are 66 de versuri, în grupuri de câte trei, versurile din fiecare grup începând cu aceeaşi literă, în ordine alfabetică. Al cincilea poem nu este scris în acrostih, deşi are tot 22 de versuri.

 7. Cărei mâhniri dă glas Ieremia, dar ce speranţă rămăsese?

⁷ Plângerile exprimă mâhnirea sfâşietoare provocată de asedierea, cucerirea şi distrugerea Ierusalimului de către Nebucadneţar. Prin dramatismul şi patetismul ei, această carte este fără egal în literatura universală. Scriitorul dă glas durerii profunde pe care o simte văzând dezastrul, jalea şi confuzia din jur. Foametea, sabia şi alte orori aduseseră o suferinţă îngrozitoare asupra oraşului, toate acestea fiind expresia pedepsei divine pentru păcatele poporului, ale profeţilor şi ale preoţilor. Totuşi, credinţa şi speranţa în Iehova rămăseseră. De aceea, spre el se îndreptau rugăciunile pentru restabilire.

CONŢINUTUL CĂRŢII PLÂNGERILE

 8. Ce pustiire este descrisă în primul poem, dar ce spune Ierusalimul personificat?

⁸ „Vai, cum a ajuns să stea singuratică cetatea aceasta care era plină de locuitori!“ Cu aceste cuvinte începe primul poem al cărţii. Fiica Sionului fusese o prinţesă, dar cei ce o iubeau au abandonat-o, iar locuitorii ei au mers în exil. Porţile ei erau pustiite. Iehova o pedepsise pentru multele ei fărădelegi. Ea îşi pierduse splendoarea. Vrăjmaşii au râs de prăbuşirea ei. Căderea ei a fost îngrozitoare şi n-a fost nimeni să o mângâie, iar cei rămaşi în ea sufereau de foame. Cetatea (Ierusalimul personificat) întreabă: „Mai există durere ca durerea mea?“. Ea îşi întinde mâinile şi spune: „Iehova este drept, căci m-am răzvrătit împotriva gurii sale“ (1:1, 12, 18). Apoi îi cere lui Iehova ca, aşa cum adusese nenorocirea asupra ei, aşa să aducă nenorocirea şi asupra duşmanilor ei, care jubilau.

 9. a) Cine a adus nenorocirea asupra Ierusalimului? b) Ce cuvinte foloseşte Ieremia pentru a descrie batjocurile cu care era împroşcată cetatea şi starea jalnică a acesteia?

⁹ „Oh, cum o acoperă Iehova cu nori pe fiica Sionului, în mânia lui!“ (2:1) Al doilea poem arată că Iehova însuşi aruncase la pământ frumuseţea lui Israel. El făcuse ca sărbătoarea şi sabatul să fie uitate şi respinsese altarul şi sanctuarul său. Ce privelişte tristă oferea Ierusalimul! Ieremia exclamă: „Mi s-au stins ochii de atâtea lacrimi. Lăuntrul mi s-a tulburat. Ficatul mi s-a vărsat pe pământ, din cauza căderii fiicei poporului meu“ (2:11). Cu ce o putea asemăna el pe fiica Ierusalimului? Cum o putea mângâia pe fiica Sionului? Profeţii ei preziseseră lucruri deşarte şi amăgitoare. Trecătorii râdeau şi îşi băteau joc de ea, zicând: „Aceasta este oare cetatea despre care se spunea: «Este perfecţiunea frumuseţii, o exultare pentru tot pământul»?“ (2:15). Duşmanii ei îşi deschideau gura, fluierau şi scrâşneau din dinţi, spunând: „O vom înghiţi! Aceasta este ziua pe care am aşteptat-o“. Din cauza foametei, copiii ei cădeau fără vlagă, iar femeile îşi mâncau copiii. Cadavrele umpleau străzile. „În ziua mâniei lui Iehova nimeni n-a scăpat, nimeni n-a supravieţuit.“ (2:16, 22)

10. Ce calităţi ale lui Dumnezeu menţionează Ieremia ca bază a speranţei sale?

¹⁰ Al treilea poem, alcătuit din 66 de versuri, scoate în evidenţă speranţa Sionului în îndurarea lui Dumnezeu. Folosind mai multe metafore, profetul arată că Iehova este cel care a adus captivitatea şi pustiirea. Plin de amărăciune, scriitorul îl roagă pe Dumnezeu să-şi aducă aminte de necazul lui şi îşi exprimă încrederea în bunătatea Sa iubitoare şi în îndurările Sale. În trei versete consecutive apar cuvintele „bun“ sau „bine“, subliniind cât de potrivit este să aşteptăm salvarea lui Iehova (3:25–27). Iehova adusese mâhnirea, dar el avea să arate şi îndurare. Dar acum, deşi iudeii îşi mărturisiseră răzvrătirea, Iehova nu-i ierta. El se învăluise cu un nor pentru ca rugăciunile poporului său să nu străbată până la el şi îl făcuse să fie „pleavă şi gunoi“ (3:45). Vărsând lacrimi amare, profetul şi-a amintit că fusese urmărit de duşmanii lui ca o pasăre. Iehova s-a apropiat însă de el în groapă şi i-a spus: „Nu-ţi fie frică“. Profetul l-a implorat pe Iehova să răspundă la batjocurile duşmanului: „Îi vei urmări cu mânie, Iehova, şi-i vei nimici de sub ceruri“ (3:57, 66).

11. Cum a fost revărsată peste Sion mânia aprinsă a lui Iehova, şi de ce?

¹¹ „Oh, cum se înnegreşte aurul strălucitor, aurul curat!“ (4:1) Al patrulea poem deplânge dispariţia gloriei templului lui Iehova, ale cărui pietre zăceau împrăştiate pe străzi. Preţioşii fii ai Sionului ajunseseră să fie priviţi ca nişte urcioare de lut, de mică valoare. Nu exista nici apă, nici pâine, iar cei ce crescuseră în lux „strâng[eau] în braţe grămezi de cenuşă“ (4:5). Pedeapsa era mai mare chiar şi decât cea pentru păcatul Sodomei. Nazireii, care cândva ‛erau mai puri decât zăpada şi mai albi decât laptele’, ajunseseră „mai negri decât funinginea“ şi li se zbârcise toată pielea (4:7, 8). În acele zile, când femeile îşi fierbeau propriii copii, era mai bine de cei ce mureau ucişi de sabie decât de cei ce mureau de foame! Iehova îşi vărsase mânia aprinsă. Ceea ce părea de necrezut se întâmplase: Vrăjmaşul intrase pe porţile Ierusalimului! De ce? „Din cauza păcatelor profeţilor săi şi a nelegiuirilor preoţilor săi“, care vărsaseră sângele celor drepţi (4:13). Iehova nu se mai uita la ei. Totuşi, nelegiuirea fiicei Sionului luase sfârşit. Ea nu avea să fie dusă din nou în exil. Venise rândul fiicei Edomului să bea din cupa amară a lui Iehova.

12. Ce implorare plină de umilinţă se face în al cincilea poem?

¹² Al cincilea poem începe cu implorarea ca Iehova să-şi aducă aminte de poporul său rămas orfan. Locuitorii Ierusalimului sunt prezentaţi ca şi cum ei înşişi ar vorbi. Strămoşii lor păcătuiseră, iar ei trebuiau să poarte nelegiuirea acestora. Peste ei domneau nişte slujitori şi erau chinuiţi de foame. Exultarea inimii lor încetase, iar dansul lor se preschimbase în jale. Li se îmbolnăvise inima. Plini de umilinţă, ei au recunoscut: „Dar tu, o, Iehova, vei sta veşnic pe tronul tău, care este din generaţie în generaţie“. Ei strigau: „Adu-ne înapoi la tine, o, Iehova, şi ne vom întoarce îndată! Adu-ne zile noi, ca odinioară! Dar tu ne-ai respins de tot. Te-ai mâniat foarte mult pe noi“ (5:19–22).

DE CE ESTE DE FOLOS

13. Ce încredere exprimă cartea Plângerile, totuşi de ce este de folos faptul că ea descrie asprimea lui Dumnezeu?

¹³ Cartea Plângerile exprimă încrederea deplină a lui Ieremia în Dumnezeu. Copleşit de durere şi de înfrângerea zdrobitoare, fără să aibă vreo speranţă de mângâiere din partea vreunui om, profetul aştepta salvarea din mâna lui Iehova, marele Dumnezeu al universului. Plângerile ar trebui să le insufle tuturor închinătorilor adevăraţi dorinţa de a asculta şi de a rămâne integri. Totodată, cartea ar trebui să constituie un avertisment serios pentru cei ce desconsideră cel mai important nume din univers şi ceea ce reprezintă el. Istoria nu vorbeşte despre niciun alt oraş prefăcut în ruine care să fi fost deplâns cu atâta sensibilitate şi patetism. Această carte este cu siguranţă de folos deoarece descrie asprimea lui Dumnezeu faţă de cei ce continuă să se răzvrătească şi să se încăpăţâneze fără să se căiască.

14. Despre împlinirea căror profeţii şi avertismente divine se vorbeşte în Plângerile, şi cum se armonizează această carte cu alte scrieri inspirate?

¹⁴ Plângerile sunt de folos şi deoarece arată împlinirea multor profeţii şi avertismente divine (Plâng. 1:2 — Ier. 30:14; Plâng. 2:15 — Ier. 18:16; Plâng. 2:17 — Lev. 26:17; Plâng. 2:20 — Deut. 28:53). Remarcăm, de asemenea, că Plângerile sunt o mărturie vie a împlinirii cuvintelor din Deuteronomul 28:63–65. Mai mult decât atât, cartea face numeroase referiri la alte părţi din Sfintele Scripturi (Plâng. 2:15 — Ps. 48:2; Plâng. 3:24 — Ps. 119:57). Cuvintele din Daniel 9:5–14 confirmă ceea ce se spune în Plângerile 1:5 şi 3:42, arătând că nenorocirea a venit din cauza nelegiuirilor poporului.

15. Spre ce „zile noi“ îndreaptă atenţia cartea Plângerile?

¹⁵ Într-adevăr, este zguduitoare soarta tragică a Ierusalimului! Cu toate acestea, cartea Plângerile exprimă încrederea că Iehova avea să arate bunătate iubitoare şi îndurare şi că avea să-şi amintească de Sion şi să-l aducă înapoi din exil (Plâng. 3:31, 32; 4:22). Cartea exprimă speranţa că vor veni „zile noi“ ca zilele de odinioară, când regii David şi Solomon domneau în Ierusalim. Legământul pentru un regat veşnic, pe care Iehova îl încheiase cu David, era încă în vigoare! „Îndurările sale nu se vor sfârşi. Se înnoiesc în fiecare dimineaţă.“ Ele vor continua să se reverse peste cei ce îl iubesc pe Iehova până când, sub guvernarea dreaptă a Regatului său, fiecare creatură va exclama cu recunoştinţă: „Iehova este partea mea“ (5:21; 3:22–24).

[Note de subsol]