O carte de profeţii

Oamenii sunt interesaţi de viitor. Ei caută preziceri demne de încredere cu privire la numeroase subiecte, de la prognozele meteo la indicatorii economici. Însă, când acţionează luând în considerare aceste prognoze, sunt deseori dezamăgiţi. Biblia conţine multe preziceri, sau profeţii. Cât de exacte sunt aceste profeţii? Sunt ele istorie scrisă cu anticipaţie sau istorie deghizată în profeţie?

SE ZICE că omul de stat roman Cato (234–149 î.e.n.) ar fi spus: „Mă mir că un ghicitor nu râde când vede un alt ghicitor“.¹ Într-adevăr, până în prezent oamenii sunt sceptici cu privire la prezicători, astrologi şi alţi ghicitori. Deseori, prezicerile lor sunt formulate în termeni vagi şi li se poate da o gamă largă de interpretări.

Ce se poate spune însă despre profeţiile Bibliei? Există vreun motiv de îndoială sau există o bază pentru a avea încredere?

Nu doar nişte deducţii savante

Probabil că oamenii instruiţi încearcă să se folosească de tendinţele vizibile pentru a face speculaţii exacte cu privire la viitor, însă ei nu au întotdeauna dreptate. În cartea Şocul viitorului se spune: „Oricare societate este pusă în faţa nu numai a unei succesiuni de tipuri probabile de viitor, dar şi a unei game de tipuri posibile de viitor şi a unui conflict privitor la tipurile preferabile de viitor“. Cartea mai adaugă: „Desigur că nimeni nu poate «cunoaşte» viitorul în sensul deplin al cuvântului. Tot ce putem face este să sistematizăm şi să aprofundăm supoziţiile noastre şi să încercăm să le stabilim gradul de probabilitate“.²

Însă scriitorii Bibliei nu au stabilit doar „gradul de probabilitate“ al ‘supoziţiilor’ referitoare la viitor. Iar prezicerile lor nu pot fi respinse ca afirmaţii obscure care permit o gamă largă de interpretări. Dimpotrivă, majoritatea profeţiilor lor au fost rostite în termeni extraordinar de clari şi au fost neobişnuit de exacte, deseori prezicând exact contrariul a ceea ce era de aşteptat să se întâmple. Să luăm ca exemplu ce a spus Biblia cu anticipaţie despre anticul oraş Babilon.

Va fi ‘măturat cu mătura nimicirii’

Babilonul antic a devenit „podoaba regatelor“ (Isaia 13:19, The New American Bible). Acest oraş întins era amplasat în mod strategic pe drumul comercial care lega Golful Persic de Marea Mediterană şi servea drept depozit comercial atât pentru comerţul pe mare, cât şi pentru cel pe uscat, efectuat între Orient şi Occident.

Prin secolul al VII-lea î.e.n., Babilonul era în aparenţă invincibila capitală a Imperiului Babilonian. Oraşul se întindea peste fluviul Eufrat, iar apele fluviului serveau la formarea unui şanţ larg şi adânc şi a unei reţele de canale. În plus, oraşul era protejat de un sistem masiv de ziduri duble, susţinute de numeroase turnuri de apărare. Nu-i de mirare că locuitorii lui se simţeau în siguranţă.

Cu toate acestea, în secolul al VIII-lea î.e.n., înainte ca Babilonul să atingă apogeul gloriei lui, profetul Isaia a profeţit că Babilonul avea să fie ‘măturat cu mătura nimicirii’ (Isaia 13:19; 14:22, 23). De asemenea, Isaia a descris chiar modul în care avea să cadă Babilonul. Invadatorii aveau să-i ‘sece’ râurile — sursa şanţului care servea drept mijloc de apărare —, oraşul devenind astfel vulnerabil. Isaia a dat chiar şi numele cuceritorului — „Cirus“, un mare rege persan, „înaintea căruia porţile se vor deschide şi nici o uşă nu se va închide“. — Isaia 44:27—45:2, The New English Bible.

Acestea erau preziceri îndrăzneţe. Dar s-au adeverit ele? Răspunsul ni-l oferă istoria.

„Fără nici o luptă“

La două secole după ce Isaia şi-a consemnat profeţia, în noaptea de 5 octombrie 539 î.e.n., armatele Medo-Persiei, aflate sub comanda lui Cirus cel Mare, şi-au aşezat tabăra lângă Babilon. Însă babilonienii se simţeau în siguranţă. Potrivit istoricului grec Herodot (secolul al V-lea î.e.n.), ei aveau provizii suficiente, care să le ajungă ani de zile.³ De asemenea, ei erau protejaţi de fluviul Eufrat şi de zidurile puternice ale Babilonului. Cu toate acestea, chiar în acea noapte, potrivit Cronicii lui Nabonid, „armata lui Cirus a intrat în Babilon fără nici o luptă“.⁴ Cum a fost posibil lucrul acesta?

Herodot ne spune că, în interiorul oraşului, oamenii „dansau şi se distrau cu ocazia unei sărbători“.⁵ În afara oraşului însă, Cirus deviase apele Eufratului. Pe măsură ce nivelul apei scădea, armata lui înainta prin albia fluviului, apa ajungându-le până la coapse. Ei au mărşăluit până dincolo de zidurile uriaşe şi au intrat prin ceea ce Herodot a numit „porţile care dădeau spre râu“, porţi care, din neatenţie, fuseseră lăsate deschise (compară cu Daniel 5:1–4; Ieremia 50:24; 51:31, 32).⁶ Alţi istorici, printre care şi Xenofon (cca. 431 – cca. 352 î.e.n.), precum şi tăbliţele cuneiforme găsite de arheologi confirmă căderea bruscă a Babilonului în mâinile lui Cirus.⁷

Astfel, profeţia lui Isaia cu privire la Babilon s-a împlinit. Dar a fost ea cu adevărat o profeţie? Este posibil oare ca aceasta să nu fi fost o prezicere, ci să fi fost scrisă, de fapt, după căderea Babilonului? În realitate, aceeaşi întrebare se poate pune şi cu privire la alte profeţii biblice.

Istorie deghizată în profeţie?

Dacă profeţii Bibliei, dintre care face parte şi Isaia, au rescris pur şi simplu istoria în aşa fel încât să semene a profeţie, atunci aceşti oameni nu au fost altceva decât nişte farsori inteligenţi. Dar care să fi fost mobilul unei asemenea înşelătorii? Adevăraţii profeţi au făcut cunoscut cu promptitudine că nu puteau fi mituiţi (1 Samuel 12:3; Daniel 5:17). Iar noi am analizat deja câteva dovezi convingătoare potrivit cărora scriitorii Bibliei (dintre care mulţi erau profeţi) au fost bărbaţi demni de încredere care au fost gata să dezvăluie chiar şi propriile lor greşeli jenante. Pare puţin probabil ca oameni de felul acesta să fie tentaţi să înfăptuiască asemenea şarlatanii complicate, deghizând istoria în profeţie.

Mai este ceva ce nu trebuie pierdut din vedere. Numeroase profeţii biblice conţin învinuiri usturătoare chiar la adresa profeţilor poporului, printre care s-au numărat preoţii şi conducătorii. Isaia, de exemplu, a criticat în mod direct starea morală deplorabilă a israeliţilor — atât a conducătorilor, cât şi a poporului — din zilele sale (Isaia 1:2–10). Alţi profeţi au demascat cu putere păcatele preoţilor (Ţefania 3:4; Maleahi 2:1–9). Este greu de imaginat de ce ar fi născocit ei profeţii care conţineau cele mai usturătoare critici imaginabile la adresa propriului lor popor şi de ce preoţii ar fi colaborat la un asemenea şiretlic.

În plus, cum puteau profeţii — dacă nu erau decât nişte farsori — să ducă la bun sfârşit un asemenea fals, în ciuda dificultăţilor? Ştiinţa de carte era încurajată în Israel. De la o vârstă fragedă, copiii erau învăţaţi să scrie şi să citească (Deuteronomul 6:6–9). Se recomanda citirea în particular a Scripturilor (Psalmul 1:2). Se făcea o citire publică a Scripturilor în sinagogi cu ocazia sabatului săptămânal (Faptele 15:21). Pare puţin probabil ca o întreagă naţiune, care cunoştea bine Scripturile, să fi fost indusă în eroare de o asemenea înşelătorie.

În plus, profeţia lui Isaia despre căderea Babilonului mai conţine ceva. Este vorba despre un detaliu care pur şi simplu nu ar fi putut fi scris după împlinirea profeţiei.

„El nu va mai fi locuit“

Ce avea să devină Babilonul după căderea lui? Isaia a profeţit: „El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el, din generaţie în generaţie. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo“ (Isaia 13:20). Probabil că a părut ciudat, ca să nu spunem decât atât, faptul de a prezice că un oraş cu o poziţie atât de avantajoasă avea să ajungă nelocuit pentru totdeauna. Ar fi putut fi scrise cuvintele lui Isaia după ce acesta văzuse un Babilon pustiu?

După ce oraşul a trecut în mâinile lui Cirus, un Babilon locuit, chiar dacă era inferior primului, a continuat să existe timp de câteva secole. Să ne amintim că printre Sulurile de la Marea Moartă se află o copie a cărţii complete a lui Isaia, care datează din secolul al II-lea î.e.n. Cam în aceeaşi perioadă în care era copiat acest sul, parţii au luat în stăpânire Babilonul. În secolul I e.n. a existat o colonie de evrei în Babilon, iar Petru, un scriitor al Bibliei, a mers acolo (1 Petru 5:13). Pe timpul acela, Sulul de la Marea Moartă al lui Isaia exista deja de aproape două secole. Astfel, în secolul I e.n., Babilonul nu era încă complet pustiu, totuşi, cartea lui Isaia fusese terminată cu mult timp înainte.a

După cum a fost profeţit, Babilonul a devenit în cele din urmă doar un „morman de dărâmături“ (Ieremia 51:37). Potrivit eruditului evreu Ieronim (secolul al IV-lea e.n.), în zilele lui, Babilonul era un teren de vânătoare unde hoinăreau „tot felul de animale sălbatice“.⁹ Babilonul a rămas pustiu până în ziua de azi.

Isaia nu a trăit să vadă Babilonul devenit un oraş nelocuit. Însă ruinele acestui oraş, cândva impunător, situat la aproximativ 80 de kilometri sud de Bagdad, în actualul Iraq, depun o mărturie tăcută în sprijinul împlinirii cuvintelor sale: „El nu va mai fi locuit“. Numai vreo restaurare a Babilonului ca punct de atracţie turistică ar putea să-i fascineze pe vizitatori, însă ‘fiul şi nepotul’ Babilonului s-au dus pentru totdeauna. — Isaia 13:20; 14:22, 23.

Astfel, profetul Isaia nu a rostit nişte preziceri vagi care să se poată aplica la orice eveniment viitor, nici nu a rescris istoria pentru a o face să semene a profeţie. Gândiţi-vă: De ce ar fi riscat un farsor să „profeţească“ despre ceva asupra căruia nu avea absolut nici un control — acel Babilon impunător avea să nu mai fie locuit niciodată?

Această profeţie referitoare la distrugerea Babilonului nu este decât un exemplu din Biblie.b Mulţi oameni văd în împlinirea profeţiilor ei un indiciu că Biblia trebuie să provină dintr-o sursă superioară omului. Veţi fi probabil de acord că această carte de profeţii merită, cel puţin, să fie examinată. Un lucru este sigur: Există o diferenţă enormă între prezicerile neclare şi senzaţionale ale prezicătorilor din zilele noastre şi profeţiile precise, juste şi clare ale Bibliei.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 28]

Au fost scriitorii Bibliei profeţi adevăraţi sau farsori inteligenţi?

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Ruinele anticului Babilon