Cultivă arta conversaţiei

ŢI-E uşor să porţi o conversaţie? Pentru mulţi, chiar şi gândul de a se angaja într-un dialog, mai ales cu cineva necunoscut, este stresant. Asemenea persoane sunt, probabil, timide şi poate că se întreabă: „Ce ar trebui să spun? Cum să încep discuţia? Cum aş putea să o continuu?“ Oamenii volubili, siguri de sine, au uneori tendinţa să domine conversaţia. Însă şi lor le-ar putea fi greu să-i antreneze pe alţii în discuţie şi să înveţe să asculte. Prin urmare, indiferent că suntem timizi sau volubili, cu toţii trebuie să cultivăm arta conversaţiei.

Ai putea învăţa arta conversaţiei chiar de-acasă. Dialogurile ziditoare pot contribui foarte mult la fericirea familiei.

Secretul unor astfel de conversaţii stă în grija profundă faţă de ceilalţi (Deut. 6:6, 7; Prov. 4:1–4). Când ţinem la o persoană, comunicăm cu ea şi ascultăm când vrea să ne spună ceva. Un alt factor important îl constituie discutarea unor subiecte interesante. Dacă vom urma un program regulat de citire şi studiere a Bibliei, vom avea ce să le împărtăşim altora. Folosind-o în mod judicios, broşura Să examinăm Scripturile în fiecare zi poate fi punctul de plecare al unei discuţii interesante. Probabil că pe parcursul zilei ai parte de o experienţă plăcută în serviciul de teren. Sau poate că ai citit ceva educativ sau hazliu. Ar trebui să ne facem obiceiul de a aminti aceste idei în timpul conversaţiilor sănătoase din familie; astfel ne va fi mai uşor să dialogăm cu persoanele din afara căminului nostru.

Mulţi ezită să înceapă o conversaţie cu un necunoscut. Dar, din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, Martorii lui Iehova fac eforturi sincere de a învăţa să converseze pentru a le împărtăşi altora adevărurile biblice. Ce anume te-ar putea ajuta să faci îmbunătăţiri în acest domeniu?

În această situaţie este valabil principiul enunţat în Filipeni 2:4. Aici suntem îndemnaţi să ne interesăm ‘nu doar de propriile noastre treburi, ci şi de treburile celorlalţi’. Gândeşte-te: Din moment ce persoana respectivă nu te cunoaşte, ea te va privi ca pe un străin. Dar ce-ai putea face ca să se simtă mai la largul ei? Un zâmbet cald şi un salut prietenesc vor avea mare efect, dar nu vor fi suficiente!

Poate că i-ai întrerupt şirul gândurilor. Dacă, fără să-ţi pese de ceea ce o preocupă pe ea, încerci să o atragi într-o discuţie despre ceva ce ai tu în minte, te poţi oare aştepta să reacţioneze favorabil? Ce a făcut Isus când a întâlnit o femeie lângă o fântână din Samaria? Ea voia să scoată apă. Isus s-a folosit chiar de această situaţie pentru a-şi începe conversaţia, pe care a transformat-o în scurt timp într-o antrenantă discuţie spirituală. — Ioan 4:7–26.

Cu puţin spirit de observaţie, vei putea şi tu intui gândurile oamenilor. Este persoana veselă sau tristă? Este în vârstă sau chiar infirmă? Ai observat ceva ce-ţi sugerează că în casă sunt copii? Pare persoana respectivă să aibă o situaţie materială înfloritoare sau una precară? Decoraţiunile interioare sau bijuteriile pe care le poartă îţi sugerează că ai de-a face cu o persoană religioasă? Dacă în introducere vei ţine cont de aceste aspecte, interlocutorul va observa că aveţi interese comune.

Dar dacă nu îl vezi pe locatar, ci doar îl auzi vorbind de după uşă, ce concluzie ai putea trage? Este posibil ca persoana respectivă să fie timorată. N-ai putea să te foloseşti chiar de acest indiciu pentru a începe o conversaţie, fie ea şi prin uşă?

În unele zone poţi antrena pe cineva în conversaţie povestindu-i câte ceva despre tine — despre trecutul tău sau despre ce te-a determinat să vii la uşa lui, despre motivul pentru care crezi în Dumnezeu şi ai început să studiezi Biblia sau despre modul în care te-a ajutat ea în viaţă (Fap. 26:4–23). Evident, aceste discuţii trebuie purtate cu tact şi cu un obiectiv clar în minte. La rândul ei, persoana în cauză s-ar putea simţi îndemnată să-ţi spună ceva despre sine şi despre concepţiile ei.

În unele ţări, ospitalitatea faţă de străini este ceva obişnuit. S-ar putea ca oamenii să te invite imediat să intri şi să iei loc. După ce te-ai aşezat, ai putea să-i întrebi în mod politicos câte ceva despre sănătatea familiei lor şi apoi să asculţi cu atenţie răspunsul. Dacă vei proceda aşa, s-ar putea ca şi gazda să fie atentă la ceea ce ai de spus. Alte popoare sunt chiar şi mai ospitaliere, aşa încât să te vezi nevoit să prelungeşti discuţiile introductive. În timpul conversaţiei, locatarul îşi va da seama că aveţi în comun anumite lucruri, ceea ce ar putea duce la discuţii spirituale ziditoare.

Dar ce faci dacă în zona în care locuieşti există multe persoane care vorbesc alte limbi? Cum poţi ajunge la aceşti oameni? Dacă vei învăţa chiar şi numai câteva formule de salut simple în unele dintre aceste limbi, oamenii vor vedea că eşti interesat de ei. Aceasta ar putea deschide o portiţă spre comunicare.

Pentru a nu lăsa conversaţia să lâncezească, trebuie să fii interesat de ceea ce gândeşte interlocutorul. Încurajează-l să se exprime. Întrebările bine alese pot fi de mare ajutor. Întrebările de opinie sunt cele mai indicate deoarece, în general, răspunsul nu se va rezuma la un „da“ sau la un „nu“. De exemplu, după ce menţionezi o problemă de interes local, ai putea să întrebi: „Ce anume credeţi că a provocat această stare de lucruri?“ sau „Care credeţi că ar fi soluţia?“

Când pui o întrebare, ascultă cu atenţie răspunsul. Arată-ţi interesul sincer printr-un cuvânt, încuviinţând din cap sau printr-un gest. Nu-ţi întrerupe interlocutorul. Fii receptiv la ceea ce spune. Fii „prompt la ascultare, încet la vorbire“ (Iac. 1:19). Când e cazul să răspunzi, demonstrează că ai fost atent la cele spuse.

Însă trebuie să fii conştient că nu toată lumea îţi va răspunde la întrebări. Uneori, singurul răspuns pe care-l vei primi va fi un ridicat din sprâncene sau un surâs. Alţii nu-ţi vor spune decât „da“ sau „nu“. Nu te enerva. Ai răbdare. Nu încerca să forţezi nota. Dacă persoana este dispusă să asculte, profită de ocazie pentru a-i împărtăşi câteva idei biblice încurajatoare. Cu timpul, va ajunge poate să te considere prieten şi să-ţi spună fără reţinere ceea ce gândeşte.

În timp ce vorbeşti cu oamenii, pregăteşte-i pentru o vizită ulterioară. Dacă cineva îţi pune mai multe întrebări, răspunde-i la câteva, dar lasă una sau două în suspans, pentru următoarea vizită. Oferă-te să faci cercetări şi să-i spui ulterior ce-ai aflat. Dacă nu îţi pune întrebări, ai putea încheia conversaţia cu o întrebare ce l-ar putea interesa. Propune-i să discutaţi despre aceasta data viitoare. Poţi găsi o mulţime de idei în cartea Să aducem argumente din Scripturi, în broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi şi în numerele recente ale revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă!

Când te întâlneşti pentru prima oară cu un Martor al lui Iehova, iei iniţiativa să faci cunoştinţă cu el? Sau preferi să stai în banca ta? Iubirea pentru fraţii şi surorile noastre ar trebui să ne îndemne să dorim să-i cunoaştem (Ioan 13:35). Cum ai putea să începi? Recomandându-te şi întrebându-l cum îl cheamă. Întrebarea „Cum ai cunoscut adevărul?“ duce de obicei la conversaţii interesante şi vă va ajuta să vă cunoaşteţi reciproc. Chiar dacă vorbele nu-ţi vor veni de la sine, eforturile pe care le faci îi vor arăta că eşti interesat de persoana lui. Şi, în fond, asta contează!

Însă cum ai putea avea o conversaţie plăcută cu un membru al congregaţiei? Arată-i că eşti sincer interesat de el şi de familia lui. Abia s-a terminat întrunirea? Adu atunci în discuţie ideile care ţi s-au părut practice. O asemenea conversaţie vă va fi de folos amândurora. Ai putea să aminteşti o idee interesantă dintr-un număr recent al Turnului de veghere sau din Treziţi-vă! Această discuţie nu este o etalare sau o testare a cunoştinţelor, ci o cale de a le împărtăşi altora ceva ce ţi-a plăcut în mod deosebit. Poţi discuta cu el despre o temă pe care unul dintre voi a primit-o la Şcoala de Minister Teocratic şi despre modul în care ar putea fi ea prezentată. Aţi putea chiar povesti unele experienţe din ministerul de teren.

Evident, interesul nostru faţă de oameni va duce deseori la discuţii despre oameni, adică despre ceea ce spun sau fac ei. Nici umorul nu ar trebui să lipsească! Va fi ceea ce spunem încurajator pentru alţii? Dacă punem în practică sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu şi suntem animaţi de iubire pentru Dumnezeu, cuvintele noastre vor fi, cu siguranţă, încurajatoare. — Prov. 16:27, 28; Ef. 4:25, 29; 5:3, 4; Iac. 1:26.

Înainte de a merge în predicare, noi ne pregătim. În mod asemănător, am putea pregăti câteva idei interesante despre care să vorbim cu prietenii noştri. Când citeşti sau auzi ceva deosebit, memorează ideile pe care vrei să le transmiţi altora. Cu timpul, vei strânge multe informaţii şi vei avea de unde să alegi. În felul acesta vei putea să-ţi diversifici subiectele de conversaţie, evitând să te limitezi la problemele cotidiene. Dar, mai presus de toate, fie ca vorbirea ta să oglindească aprecierea profundă pe care o ai faţă de Cuvântul lui Dumnezeu! — Ps. 139:17.