Îndemnuri eficiente

BĂTRÂNII creştini trebuie să fie capabili să „îndemne prin învăţătura care este sănătoasă“ (Tit 1:9). Uneori, ei sunt nevoiţi să facă acest lucru în împrejurări deosebit de dificile. Deoarece este important să dea îndemnuri în armonie cu normele biblice, ei trebuie să urmeze sfatul: „Continuă să te dedici . . . îndemnării“ (1 Tim. 4:13). Deşi această lecţie se adresează în primul rând bătrânilor sau celor ce aspiră la acest privilegiu, principiile enunţate aici sunt valabile şi pentru părinţi, căci ei trebuie uneori să-şi îndemne copiii, precum şi pentru cei ce conduc studii biblice, căci şi ei trebuie să-şi îndemne elevii.

Situaţii care pretind îndemnuri. Pentru a şti în ce situaţii trebuie să dai un îndemn, este bine să examinezi câteva dintre îndemnurile consemnate în Biblie. Apostolul Petru i-a sfătuit pe bătrâni să-şi îndeplinească bine responsabilitatea de a păstori turma lui Dumnezeu (1 Pet. 5:1, 2). Pavel l-a povăţuit pe Tit să-i îndemne pe tineri „să aibă o minte sănătoasă“ (Tit 2:6). Pavel şi-a îndemnat colaboratorii creştini ‘să vorbească toţi în acord’ şi să-i evite pe cei care încercau să producă dezbinări între fraţi (1 Cor. 1:10; Rom. 16:17; Filip. 4:2). Deşi i-a lăudat pe membrii congregaţiei din Tesalonic pentru lucrările lor bune, Pavel i-a încurajat totuşi să aplice şi mai mult instrucţiunile primite (1 Tes. 4:1, 10). Petru şi-a implorat colaboratorii creştini ‘să se abţină de la dorinţele carnale’ (1 Pet. 2:11). Iuda şi-a încurajat fraţii ‘să lupte din greu pentru credinţă’ din cauza influenţei exercitate de oamenii nelegiuiţi, care aveau o conduită libertină (Iuda 3, 4). Creştinii, în general, au fost sfătuiţi să se îndemne unii pe alţii pentru ca nici unul să nu devină insensibil din cauza puterii înşelătoare a păcatului (Evr. 3:13). Petru i-a încurajat pe iudeii care încă nu manifestau credinţă în Cristos: „Salvaţi-vă din această generaţie strâmbă“. — Fap. 2:40.

Ce calităţi sunt necesare pentru a da îndemnuri pline de forţă în situaţii de acest gen? Cum ar putea cel ce dă îndemnuri să imprime urgenţă sfatului său, fără să pară autoritar sau aspru?

„Pe baza iubirii.“ Dacă îndemnul nostru nu se ‘bazează pe iubire’, va suna a dojană (Filim. 9). Este adevărat că, atunci când se cere o acţiune imediată, oratorul ar trebui să transmită prin cuvântarea sa urgenţa situaţiei. Dacă vorbeşte pe un ton blând, ar putea da impresia că-şi cere scuze. Apelul său ar trebui să reflecte sinceritate şi empatie. Un îndemn plin de iubire va impulsiona mai mult ca sigur auditoriul. Vorbind despre sine şi despre colaboratorii săi, Pavel le-a scris tesalonicenilor: „Ştiţi bine că, aşa cum face un tată cu copiii lui, nu am încetat să vă îndemnăm pe fiecare dintre voi“ (1 Tes. 2:11). Acei supraveghetori creştini îi implorau pe fraţi cu iubire. Cuvintele tale trebuie să izvorască dintr-un interes sincer faţă de ascultători.

Dă dovadă de tact. Nu-ţi atrage antipatia celor pe care încerci să-i îndemni la acţiune. Dar, în acelaşi timp, nu te reţine să le spui „tot sfatul lui Dumnezeu“ (Fap. 20:27). Cei ce apreciază sfaturile nu se vor simţi jigniţi şi nici nu te vor iubi mai puţin pentru că i-ai îndemnat cu amabilitate să se comporte corect. — Ps. 141:5.

Deseori, este bine să-ţi începi îndemnul cu laude concrete, sincere. Reflectează la lucrurile pozitive pe care le fac fraţii şi care, cu siguranţă, îl bucură pe Iehova. Gândeşte-te la credinţa pe care o manifestă în lucrarea lor, la iubirea care-i îmboldeşte să meargă înainte, la perseverenţa de care dau dovadă în situaţiile dificile (1 Tes. 1:2–8; 2 Tes. 1:3–5). Dacă vei face aşa, îi vei ajuta să se simtă apreciaţi şi înţeleşi, şi-i vei pregăti sufleteşte pentru îndemnurile pe care li le vei da.

„Cu toată îndelunga răbdare.“ Îndemnurile trebuie date „cu toată îndelunga răbdare“ (2 Tim. 4:2). Ce presupune aceasta? Suportarea cu răbdare a unei nedreptăţi sau a unei provocări. Cel ce este îndelung răbdător nutreşte speranţa că ascultătorii săi vor pune în practică ceea ce le spune. Dacă îi vei îndemna în acest spirit, nu vor avea impresia că ai o părere negativă despre ei. Exprimându-ţi convingerea că fraţii şi surorile tale vor să-i slujească lui Iehova cu tot ce au mai bun, le vei întări hotărârea de a se comporta corect. — Evr. 6:9.

„Prin învăţătura care este sănătoasă.“ Cum poate un bătrân „să îndemne prin învăţătura care este sănătoasă“? Fiind „ferm ataşat de cuvântul fidel în ce priveşte arta lui de a preda“ (Tit 1:9). În loc să avansezi păreri personale, bazează-ţi îndemnurile pe Cuvântul lui Dumnezeu. Permite Bibliei să te ajute să discerni ceea ce trebuie să spui. Menţionează beneficiile pe care le aduce aplicarea sfaturilor biblice referitoare la problema în discuţie. Reflectează îndelung asupra consecinţelor prezente şi viitoare ale nerespectării Cuvântului lui Dumnezeu. Adu-le în discuţie, pentru a-ţi convinge auditoriul de necesitatea de a acţiona cum se cuvine.

Asigură-te că le explici limpede celor prezenţi ce au de făcut şi cum să acţioneze. Fă-i să înţeleagă bine că raţionamentul tău se bazează în exclusivitate pe Biblie. Dacă Scripturile ne lasă o oarecare libertate de alegere în luarea anumitor decizii, specifică limitele ce n-ar trebui totuşi depăşite. Apoi, în încheiere, lansează-le un ultim apel care să le cimenteze hotărârea de a trece la fapte.

Cu „libertate de exprimare“. Pentru a putea îndemna cu eficienţă, trebuie să ai ‘libertate de exprimare în credinţă’ (1 Tim. 3:13). Cum poate avea cineva libertate de exprimare? Arătând prin ‘exemplul său de lucrări excelente’ că aplică şi el îndemnurile pe care li le dă fraţilor săi (Tit 2:6, 7; 1 Pet. 5:3). În acest caz, cei îndemnaţi să treacă la fapte vor înţelege că cel ce le dă sfaturi nu aşteaptă ca ei să facă ceva ce nici el nu face. Dimpotrivă, vor vedea că îi pot imita credinţa în timp ce şi el se străduieşte să-l imite pe Cristos. — 1 Cor. 11:1; Filip. 3:17.

Îndemnurile bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu şi date în spiritul iubirii pot fi deosebit de eficiente. Cei cărora le-a fost încredinţată această sarcină ar trebui să se străduiască să se achite de ea cu simţul responsabilităţii! — Rom. 12:8.