CAPITOLUL 12
Cum este susținută lucrarea Regatului pe plan local și mondial
CA ÎMPLINIRE a profeției lui Isus cu privire la ultimele zile, Martorii lui Iehova predică vestea bună „până în cea mai îndepărtată parte a pământului”. (Fap. 1:8; Mat. 24:14) În acest sens, ei își folosesc de bunăvoie timpul și energia pentru a le împărtăși semenilor idei spirituale. Având încredere că Iehova își susține colaboratorii, ei continuă să pună Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viață. (Mat. 6:25-34; 1 Cor. 3:5-9) Rezultatele obținute dovedesc clar că Iehova aprobă și binecuvântează lucrarea lor.
CUM ESTE FINANȚATĂ LUCRAREA REGATULUI PE PLAN MONDIAL
2 Când observă metodele noastre de predicare și când înțeleg că oferim Biblii și publicații biblice în mod gratuit, mulți se întreabă: „Cum este posibil acest lucru?”. Desigur, este nevoie de bani pentru producerea de Biblii și de publicații biblice. Este nevoie de bani și pentru construirea și întreținerea Betelurilor, unde locuiesc slujitori care lucrează în tipografii, supraveghează lucrarea de predicare și sprijină în alte moduri predicarea veștii bune. În plus, supraveghetorii de circumscripție, misionarii, pionierii speciali și alții care slujesc în serviciul special cu timp integral primesc un ajutor financiar pentru a-și continua activitatea. Așadar, este limpede că lucrarea de predicare a veștii bune, atât pe plan local, cât și pe plan mondial, necesită cheltuirea unor mari sume de bani. De unde provin acești bani?
3 Mulți oameni care apreciază lucrarea de instruire biblică a Martorilor lui Iehova se bucură să facă donații pentru lucrarea mondială. Însă lucrarea noastră este susținută în principal chiar de Martori, unii dintre ei trimițând donații la filiala locală. Ei manifestă un spirit generos, la fel ca slujitorii din vechime ai lui Dumnezeu, care au susținut construirea locului de închinare al lui Iehova. (Ex. 35:20-29; 1 Cron. 29:9) Unele donații sunt lăsate prin testament, în timp ce altele sunt făcute de diferite persoane, de congregații și de circumscripții și sunt, în general, mici. Puse la un loc, aceste donații sunt suficiente pentru susținerea lucrării.
Martorii lui Iehova consideră că este un privilegiu să-și folosească banii și alte resurse pentru a susține lucrarea de predicare
4 Martorii lui Iehova consideră că este un privilegiu să-și folosească banii și alte resurse pentru a susține lucrarea de predicare. Isus și discipolii săi aveau o casetă cu bani, pe care-i foloseau pentru a-și acoperi unele cheltuieli. (Ioan 13:29) Biblia vorbește despre femei care le-au slujit lui Isus și discipolilor lui. (Mar. 15:40, 41; Luca 8:3) Apostolul Pavel a acceptat cu recunoștință ajutorul material oferit cu iubire de cei preocupați de răspândirea veștii bune și dornici să susțină lucrarea de predicare. (Filip. 4:14-16; 1 Tes. 2:9) Martorii lui Iehova continuă să urmeze exemplul acestor slujitori din vechime, care au fost zeloși și au dăruit cu generozitate. Astfel, oamenii sinceri de pretutindeni au posibilitatea de a primi „apa vieții fără plată”. (Rev. 22:17)
ACOPERIREA CHELTUIELILOR CONGREGAȚIEI LOCALE
5 Cheltuielile congregației locale sunt acoperite tot prin donații. Nu se fac colecte, nu se stabilește o cotizație pentru cei ce fac parte din congregație și nu se solicită fonduri. La locurile de întrunire există cutii de donații pentru ca fiecare să poată oferi ceva „așa cum a hotărât în inima lui”. (2 Cor. 9:7)
6 Banii donați sunt folosiți în primul rând pentru funcționarea și întreținerea sălii Regatului. Corpul de bătrâni poate decide să trimită o parte din bani la filiala locală a Martorilor lui Iehova pentru a fi folosiți la finanțarea lucrării mondiale. În această situație, se face o rezoluție, care este supusă aprobării congregației. Astfel, multe congregații fac cu regularitate donații pentru lucrarea mondială. Dacă toți sunt atenți la necesitățile locale care se ivesc din când în când, nu va fi necesar să se facă prea des anunțuri cu privire la donații.
DONAȚIILE
7 După fiecare întrunire, doi frați iau banii strânși în cutia de donații și îi înregistrează. (2 Re. 12:9, 10; 2 Cor. 8:20) Corpul de bătrâni se va îngriji ca aceste fonduri să fie păstrate la loc sigur până când vor fi trimise la filială sau până când vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor congregației. Fratele care se ocupă de contabilitatea congregației completează în fiecare lună un formular pe baza căruia informează congregația cu privire la fondurile strânse. La fiecare trei luni, coordonatorul corpului de bătrâni ia măsuri în vederea efectuării reviziei contabile.
CHELTUIELILE CIRCUMSCRIPȚIEI
8 Cheltuielile pentru congrese, precum și alte cheltuieli ale circumscripției sunt acoperite de donațiile Martorilor din circumscripție. La congrese există cutii de donații, astfel că se pot face donații pentru sprijinirea circumscripției. În plus, congregațiile pot face donații și cu alte ocazii, pentru a acoperi alte cheltuieli necesare.
9 Este de preferat ca circumscripțiile să acopere cheltuielile, iar banii rămași să fie donați pentru lucrarea mondială. Dacă în contul circumscripției nu există suficienți bani pentru acoperirea cheltuielilor făcute la ultimul congres sau a celor necesare la începutul următorului congres, cum ar fi un avans pentru închirierea unei clădiri, supraveghetorul de circumscripție le poate scrie congregațiilor despre privilegiul de a face donații. Fiecare corp de bătrâni va analiza situația și va stabili cât poate dona congregația lor pentru fondul circumscripției. Apoi va face o rezoluție și o va supune aprobării congregației.
10 Când în circumscripție apar necesități de natură financiară, se organizează o întrunire cu bătrânii circumscripției în ziua congresului. Toate deciziile care nu au în vedere cheltuieli ce țin de circumscripție trebuie prezentate sub forma unor rezoluții aprobate de bătrâni. Rezoluțiile trebuie făcute pentru sume exacte și trebuie supuse spre aprobare de fiecare dată când se cheltuiesc bani din fondurile circumscripției.
11 Periodic, se iau măsuri pentru efectuarea unei revizii contabile.
AJUTAREA SĂRACILOR
12 Un motiv pentru care Isus și discipolii săi aveau o casetă cu bani era acela de a-i ajuta pe săraci. (Mar. 14:3-5; Ioan 13:29) Creștinii au în continuare această responsabilitate, întrucât Isus a spus: „Pe săraci îi aveți mereu cu voi”. (Mar. 14:7) Cum se achită Martorii lui Iehova de această responsabilitate?
13 Din când în când, unii frați fideli din congregație ar putea avea nevoie de ajutor material din cauza vârstei înaintate, a unei boli sau a unei situații care îi depășește. Membrii familiei, rudele și alții care cunosc situația s-ar putea simți îndemnați să ajute. Acest lucru este în armonie cu cele spuse de apostolul Ioan: „Dacă cineva are bunurile materiale ale acestei lumi și îl vede pe fratele său în nevoie, însă refuză să-i arate compasiune, cum poate să rămână în el iubirea pentru Dumnezeu? Copilașilor, noi nu trebuie să iubim doar cu vorba sau cu gura, ci și cu fapta și cu adevărul!”. (1 Ioan 3:17, 18; 2 Tes. 3:6-12) Adevărata închinare presupune și să ne îngrijim de cei fideli care ar putea avea nevoie de ajutor financiar. (Iac. 1:27; 2:14-17)
14 În prima scrisoare către Timotei, apostolul Pavel a explicat cum pot fi ajutați pe plan material cei merituoși. Putem citi cuvintele sale consemnate în 1 Timotei 5:3-21. Fiecare creștin are responsabilitatea de a se îngriji de propria casă. Cei în vârstă sau bolnavi trebuie să fie ajutați de copiii și de nepoții lor sau de alte rude apropiate. Uneori, se poate obține ajutor financiar prin intermediul programelor guvernamentale sau sociale, iar rudele sau alții îi pot ajuta pe cei nevoiași să facă demersurile necesare pentru a primi acest ajutor. Ar putea apărea situații când întreaga congregație trebuie să-i ajute pe unii frați și surori care și-au dovedit fidelitatea în serviciul lui Iehova de-a lungul multor ani. Dacă nu au rude care să-i poată ajuta, iar agențiile guvernamentale nu oferă un astfel de ajutor, corpul de bătrâni poate lua unele măsuri potrivite pentru a-i sprijini. Slujitorii lui Iehova consideră că este un privilegiu să-i ajute pe plan material pe cei aflați în nevoie.
15 Mulți frați și surori pot ajunge să aibă nevoie de ajutor din cauza persecuțiilor, a războaielor, a cutremurelor, a inundațiilor, a foametei sau a altor calamități specifice acestor timpuri grele. (Mat. 24:7-9) S-ar putea ca, în astfel de împrejurări, congregațiile locale să nu se poată ajuta reciproc. De aceea, Corpul de Guvernare coordonează activitățile fraților de pretutindeni pentru a oferi ajutorul necesar. Așa s-a întâmplat și în secolul I, când creștinii din Asia Mică le-au trimis hrană fraților din Iudeea care sufereau din cauza foametei. (1 Cor. 16:1-4; 2 Cor. 9:1-5) Urmându-le exemplul, noi ne dovedim iubirea față de frații noștri și arătăm că suntem adevărați discipoli ai lui Isus Cristos. (Ioan 13:35)
DISTRIBUIREA PUBLICAȚIILOR
16 Bibliile și publicațiile biblice au un rol important în răspândirea mesajului despre Regat. De obicei, corpul de bătrâni numește un slujitor auxiliar care să se ocupe de literatură. Acești frați se achită cu seriozitate de responsabilitățile lor. Ei păstrează evidențe exacte pentru ca în congregație să existe suficiente publicații.
17 În calitate de creștini dedicați, noi știm că timpul, capacitățile fizice și intelectuale, aptitudinile, bunurile și chiar viața noastră sunt daruri de la Dumnezeu și că trebuie să le folosim în serviciul său. (Luca 17:10; 1 Cor. 4:7) Folosindu-ne cu înțelepciune toate resursele, dovedim cât de profundă ne este iubirea față de Iehova. Noi vrem să-l onorăm pe Iehova cu lucrurile noastre de valoare, deoarece știm că el se bucură de orice dar pe care îl oferim ca expresie a devoțiunii noastre complete. (Prov. 3:9; Mar. 14:3-9; Luca 21:1-4; Col. 3:23, 24) Isus a spus: „Fără plată ați primit, fără plată să dați”. (Mat. 10:8) În timp ce ne dăruim pe noi înșine și ne folosim resursele în serviciul lui Iehova, avem parte de multă bucurie. (Fap. 20:35)