Cînd predicarea devine o provocare

Ce ai zice tu, dacă pentru activitatea ta de propovăduire ţi s-ar repartiza un teritoriu care ar fi aproape aşa de mare cît jumătate din Europa sau Statele Unite? Ce ai spune, dacă cea mai mare parte a acestui teritoriu ar fi un pustiu, în care soarele ar arde nemilos, iar temperatura s-ar ridica de obicei cam la 50 grade Celsius? Ai accepta tu provocarea de a propovădui într-un teritoriu, în care drumuri rele, praf, muşte roiuri de insecte şi ocazional, ploi potopitoare nesfîrşite aduc multe greutăţi cu sine?

Soţiei mele şi mie ni s-a oferit un astfel de teritoriu în hinterlandul pustiu al Australiei şi noi l-am acceptat. Tu eşti poate surprins să afli că Australia este aşa de mare. Da, e de cincizeci şi opt de ori mai mare decît Anglia. Ea are mai multe teritorii acoperite de zăpadă decît Elveţia, mai multe lacuri decît Scoţia, Olanda, Franţa şi Belgia împreună şi mai mult soare şi mai multe ştranduri decît Hawaii, Tahiti, Bali, Insulele Fidji şi Pago Pago laolaltă. Pustiurile sale aparţin celor mai mari deşerturi din lume.

Timp de doi ani am străbătut acest teritoriu pustiu şi la fiecare 6 luni am parcurs cam 16.000 de kilometri pentru a vizita 14 adunări şi 7 grupe mici de martori ai lui Iehova. Stii tu ce înseamnă să călătoreşti în acest hinterland pustiu de la adunare la adunare?

PREGATIRI DE CALATORIE

In primul rînd a trebuit să ne punem la punct automobilul, ca cutele de teren şi hîrtoapele, traversarea rîurilor şi praful să nu-i poată provoca pagubă. Deosebit de grei pentru maşină au fost cei 4 800 de kilometri pe care a trebuit să-i parcurgem la fiecare călătorie prin circuitul în care propovăduiam, pe drumuri neîntreţinute.

Parbrizul l-am protejat printr-un grilaj de sîrmă. Apoi am fixat în faţă o bară specială pentru a evita să se ivească pagube din cauza cangurilor care puteau sări la lumina farurilor maşinii în mers. Am construit în faţă de asemenea arcuri spirale mai tari, pentru ca motorul şi direcţia să aibă mai multă libertate la sol. Rezervorul de benzină l-am înbrăcat cu o tablă, pentru ca să nu fie deteriorat de pietrele care ricoşează. In sfîrşit am montat un întăritor de diferenţial pentru a împiedica ca diferenţialul să oscileze liber şi să se poată lovi pe drum.

Maşina noastră a fost echipată cu un port bagaj care ocupa aproape toată suprafaţa acoperişului. El a fost încărcat mereu complet pînă la ultimul centimetru, căci aveam la noi anvelope de rezervă şi jantă de rezervă, rezervă de benzină şi ulei, filtru, o pompă de aer, funie de remorcat, cric, cablu de baterie, orezervă de apă de băut şi de spălat, scule şi piese de rezervă pentru ca — să zicem aşa — să putem înlătura orice pană. Tu ai dreptate dacă crezi că cineva trebuie să fie un bun mecanic pentru a putea propovădui într-un astfel de teritoriu. Faptul că în fiecare an un număr de oameni mor în automobilele lor rămase în drum, ca urmare a căldurilor neobişnuite, arată cît de important este să fii bine echipat. Adesea staţiile de alimentare cu combustibil lichid sînt cam la 500 de kilometri depărtate una de alta, iar o altă maşină abia de se poate întîlni pe drum.

Important este de asemenea ca toată îmbrăcămintea să fie învelită în plastic, înainte de a fi pusă în valiză. Apoi valiza se înveleşte în foaie de cort. Pentru ce? Pentru că, altfel, ar pătrunde la haine praf asemănător seului.

INTIMPLARI PE DRUM

In prima jumătate a săptămînii eram de obicei pe drum, iar a doua jumătate o petreceam împreună cu o adunare a martorilor lui Iehova, în activitatea de propovăduire. Noi am călătorit de la o adunare (sau grupă singuratică) la alta în medie cam 800 kilometri. Aceasta înseamnă, aşadar, că trebuia să dormim una sau două nopţi în fiecare săptămînă în automobil, la temperaturi de 40 grade Celsius sau mai mult.

Cînd am călătorit 1 200 kilometri de la Wyndham (Australia de Vest) spre Broome, am ajuns pe o vreme rea. Adesea a trebuit să ne abatem din drum, pentru a ocoli locurile grele. Uneori coboram din maşină şi nivelam un muşuroi de furnici pentru a umple gropile de pe drum. Dar dacă eu împingeam, iar soţia mea conducea, reuşeam mereu peste tot.

La cea dintîi călătorie în circuit, am parcurs 16 000 kilometri. Afară de o localitate, n-am găsit iarbă nicăieri. Domnea o secetă îngrozitoare. Insă, după cum arată Biblia, pustia poate înflori după ploaie ca şofranul (Isaia 35:1). După vremea ploioasă puteam să călătorim mii de kilometri şi cît vedeai cu ochii, se vedeau florile cele mai minunate. Chiar şi lumea animalelor este foarte variată în aceste teritorii de deşert. Există acolo canguri, varani (şopîrle uriaşe), măgari sălbatici, cai, emu (struţul australian), dingo (cîinele sălbatic) şi chiar cămile singuratice.

Intr-o regiune deosebit de izolată a trebuit să parcurgem 730 kilometri pe un drum neconsolidat. Pentru a avea mai puţine bagaje, ne-am hotărît să nu luăm cu noi rezerva noastră specială de apă. Insă pe drum am avut mai întîi un „placaj“ (o oprire forţată) şi apoi ne-a explodat un cauciuc. Acum ambele noastre cauciucuri de rezervă erau în folosinţă. Abia de ne întîlneam cu un alt vehicul, şi mai erau încă 190 kilometri pînă la cel mai apropiat oraş.

De abia dacă rosteam cîte un cuvînt, iar bătaia inimii o simţeam pînă la gît, în timp ce ne tîram doar cu 30 km. pe oră. Călătoria ni s-a părut fără sfîrşit, deoarece ne temeam că în fiecare moment ar fi putut exploda încă un cauciuc. Erau aproape 45 grade Celsius şi nu mai aveam decît o jumătate de canistră de apă caldă. Atunce deodată ne-a explodat din nou un cauciuc, însă noi eram deja la marginea oraşului. Era bine să petrecem aceea noapte din nou în „civilizaţie“.

Altă dată am trecut printr-o ploaie înafara anotimpului ploios. Autocamioane mari erau împotmolite de-a lungul drumului în noroi. „Nu veţi ajunge niciodată la destinaţie“, ne-a spus un conducător de autocamion. Dar i-am replicat că noi doream să vedem cel puţin drumul. Se părea, într-adevăr, că drumul ar fi impracticabil, aşa că am parcat în noaptea aceea în mijlocul drumului şi am dormit cîteva ore.

In dimineaţa următoare i-am spus soţiei mele: „Acum numai să nu ţipi!“ Am încălzit cu băgare de seamă motorul şi apoi cu gîndul la Iehu, cel amintit de Biblie că mîna cu o grabă nebună, am luat-o spre înălţimi cu „Karacho“-ul nostru de sub care noroiul şi nămolul zburau în toate părţile (2 Regi 9:20). Uneori este într-adevăr necesar un oarecare „elan“, după cum spune australianul. Noi aveam doar o singură ţintă în ochii noştri: să ajungem la cea mai apropiată adunare şi să luăm parte împreună cu fraţii noştri creştini la activitatea de predicare.

Noi nu ne-am putut ţine însă, întotdeauna programul nostru. Din cauza inundaţiilor a trebuit să facem odată un ocol de 4 200 km., pentru a vizita o adunare. In loc să ajungem la începutul săptămînii, am ajuns de abia joi seara, obosiţi, plini de praf şi cu părul complet ciufulit, căci cam cu 720 km. înainte de locul nostru de destinaţie s-a apart parbrizul. Dar de vineri pînă duminică am putut participa cu adunarea la activitatea de propovăduire.

Am mai întreprins călătorii şi mai mari, pentru a merge la congresele creştine. Cînd am participat la congresul internaţional din Sydney, am călătorit cu dus şi întors peste 9 600 km. Am călătorit de la Port Hedland încolo şi ne-am întors spre Mount Newman înapoi. La asemenea călătorii am luat cu noi pentru toate cazurile o rezervă de alimente suficientă pentru 14 zile. Preferinţa mea era pesmeţi şi „Bakked Beans“ (fasole prăjită), în timp ce soţia mea prefera sardine conservate.

Cîteodată a trebuit să mă ocup în unele zile de îndeletniciri lumeşti pentru ca să ne putem întreţine automobilul. Nu voi uita niciodată cum am lucrat împreună cu indigenii în Wyndham — cunoscut ca una din cele mai calde regiuni ale pămîntului. Unul din ei era deosebit de interesat de Biblie, şi eu am putut să vorbesc bine cu el despre noul sistem promis a lui Dumnezeu (2 Petru 3:13).

LUPTA CU ARSITA

Uneori n-am fi avut nimic împotrivă să cedăm ceva din arşiţa noastră contra a ceva vreme mai răcoroasă. In decursul marii secete din anul 1972, termometrul s-a oprit permanent la aproximativ 50° Celsius. Soţia mea a suportat arşiţa doar prin faptul că şi-a tamponat într-una faţa şi ceafa cu o pînză umedă. Pentru a ne lua masa de prînz, ne-am ghemuit pentru moment sub o tufă, căci în întreaga cîmpie fără arbori prin care a trebuit să călătorim 1 300 km., nu exista nici un copac. Această cîmpie este pe drept numită aşa, căci „Nullarbor“ înseamnă „fără nici un copac“.

Totul era încins ca focul. Dacă te atingeai de maşină, te frigeai. Arşiţa de lungă durată a atacat garniturile de etanşare din cauciuc de la ferestrele maşinii. Eu am cumpărat în mod nesocotit, o pereche de pantofi ieftini, şi deja după cîteva săptămîni s-au desfăcut tălpile din cauza arşiţei. Odată temperatura a scăzut, după ce am ajuns la locul nostru de destinaţie, la 45° Celsius, şi ni s-a părut că era aproape rece.

Adesea, în decursul activităţii de predicare, temperatura era peste 43° Celsius, dar noi am putut totuşi, să ne ţinem programul de vizite din casă în casă. Odată, în Exmouth, cînd, înainte de ora 9 dimineaţa, am bătut la prima uşă, erau deja 43° Celsius. Oamenii din acest teritoriu sînt însă, foarte rezistenţi, şi s-au obişnuit cu această vreme.

Noi am văzut cum un copil în vîrstă de 22 de luni al unor martori a lui Iehova, ne-a însoţit la o temperatură de 40° Celsius, fără a se plînge, întreaga dimineaţă din casă în casă. Cînd ne-am întîlnit la masa de prînz, faţa sa era acoperită de sus pînă jos cu praf roşu, şi stropi de transpiraţie îi curgeau de pe frunte peste obraji, în timp ce el venea ţinut de mînă de tatăl său. Doar el rîdea de întreaga problemă şi încerca să ne povestească ce ziceau oamenii, la care au fost ei înainte de masă.

În Mekatharra am ţinut o dată o cuvîntare publică, la 45° Celsius, într-o locuinţă. Cînd mai tîrziu, m-am dezbrăcat de pantaloni, la piciorul stîng unde ţineam Biblia, era o crustă de sare, iar pe suprafaţa şezutului erau două pete albe. Localnicii care sînt obişnuiţi cu această arşiţă, n-au dat deloc buzna pentru a da drumul la ventilatoare în aceea după masă. Soţia mea şi cu mine am putut suporta această arşiţă doar pentru că am înghiţit suplimentar sare şi am avut încredere că Iehova Dumnezeu ne va întări.

SA RAMINEM TARI SPIRITUAL

O dată am vizitat o familie de Martori a lui Iehova, care locuieşte la sute de kilometri depărtare de cea mai apropiată adunare. Dar această familie este interesată să primească aceeaşi hrană spirituală ca toţi ceilalţi Martori ai lui Iehova. In seara prevăzută pentru întrunire, îmbracă cu toţii haine bune şi membrii individuali ai familiei tratează aceleaşi puncte de program ca adunările martorilor lui Iehova din întreaga lume.

Totuşi, o dată s-a iscat o problemă: Mama era în spital. Intr-o zi ea a născut un copil. Acum s-a ridicat întrebarea, cum va conduce familia seara şcoala teocratică de serviciu pentru propovăduire, căci mama avusese o sarcină de îndeplinit. După o scurtă hotărîre s-au dus cu toţii la spital şi au ţinut întrunirea lor acolo. Nimic nu poate împiedica această familie să-şi ducă la îndeplinire programul, care serveşte educaţia spirituală.

Un alt martor a lui Iehova, care locuieşte foarte izolat, a procedat după acelaşi model. Deoarece el însă, era singur, a trebuit să trateze el însuşi toate punctele din program, ba chiar şi cîntarea Impărăţiei, tot singur a cîntat-o. Concetăţenii săi au observat că el nu activa în nici o asociaţie, au vrut să-i facă o plăcere şi i-au trecut numele pe lista de membri a două cluburi din orăşelul lor. El le-a arătat cu tact pentru ce nu prefera să aibă nici un fel de funcţiune într-un club.

Acest bărbat nu era de mult timp un martor a lui Iehova şi a durat un timp oarecare, pînă cînd a avut curajul să propovăduiască în împrejurimea sa. Deseori oamenii îi spuneau atunci: „Astăzi nu, colega. Tu eşti, de altfel un băiat bun, dar lasă-ne totuşi în pace cu religia ta“. El a putut totuşi să înceapă un studiu biblic cu cineva şi deja după scurt timp, n-a mai trebuit să conducă singur programul adunării. Noi am găsit că vizita noastră la cei doi a fost prea scurtă.

Am vizitat cîteva localităţi unde nu există decît un singur martor al lui Iehova. Intr-o asemenea localitate, locuia o soră de credinţă, care la activitatea ei de propovăduire ţinea un anumit program, căci în teritoriul ei trăiau 10 000 de persoane, cărora le pusese mărturie. Copilul mic şi-l purta pe spinare, iar un al doilea copil îl ducea de mînă. Ea putea să trezească interesul multora din aceşti oameni, pentru Cuvîntul lui Dumnezeu. Ocazional, vestitorilor din aceste teritorii izolate li s-au trimis plăci de casetofon înregistrate, conţinînd cuvîntări biblice publice, care au fost ţinute în adunări, pentru ca şi ei să poată trage foloase spirituale din acestea.

In locuri îndepărtate ale regiunilor miniere este de cele mai multe ori o bucurie să predici. Pentru a ajunge acolo, martorii călătoresc adesea sute de Kilometri şi locuiesc atunci aproximativ o săptămînă în corturi. Noi am venit în aceste teritorii la multe perechi tinere căsătorite, cu copii, şi oamenii erau, în general foarte prietenoşi. Ei nu au aşa multe distracţii şi din această cauză au mai mult timp de citit. In Karratha cineva a luat o dată toate scrierile biblice pe care le aveam la mine.

Cu toate că activitatea în aceste teritorii era cîteodată oarecumva obositoare, am fost într-adevăr foarte binecuvîntaţi. Uneori stăteam prost cu banii. O dată eram într-o regiune „unde vulpile îşi spun noapte bună“. Eu stăteam culcat sub maşină şi încercam să găsesc o garnitură de frînă care dispăruse. Spre surprinderea noastră s-a oprit o maşină. S-a stabilit că şoferul era un martor a lui Iehova, care predica într-un teritoriu nerepartizat. Bucuria noastră era de nedescris. După sosirea sa acasă ne-a remis imediat telegrafic 50 de dolari la locul nostru de destinaţie cel mai apropiat. Niciodată nu ne-au lipsit cele necesare vieţii.

Pentru martorii din hinterlandul australian nu e nimic deosebit să călătorească peste 100 de kilometri la o întrunire săptămînală consacrată studiului biblic. Un comitet de 3 bătrîni creştini trebuie să parcurgă, poate, la un sfîrşit de săptămînă 1 900 km. pentru a ajuta unei adunări la reglementarea unei probleme juridice. Unii martori, cînd vizitează congresul semianual, trebuie să călătorească tur-retur pînă la 4 800 km. Dacă drumurile sînt inundate sau sînt prea rele, ei zboară cu avionul în măsura în care pot să facă aceasta. O familie a plătit pentru călătoria cu avionul la congresul ei de circuit şi pentru locuinţă, peste 1 000 de dolari. Era o bucurie de a fi împreună cu aceşti oameni, care pun interesele spirituale, într-adevăr, pe primul plan în viaţa lor.

Acum ne ducem activitatea de propovăduire într-un alt teritoriu. Teritoriul noului nostru circuit este aproximativ tot aşa de mare ca acele al unei singure adunări din ultimul nostru circuit. Noi ne gîndim mult la fraţii noştri din hinterlandul întins al Australiei; ei ni s-au lipit foarte tare la inima. (Comunicat de la cititori.)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Contururile Australiei şi itinerarul de călătorie pe o hartă a Europei.