Îţi place să fii singur?

ERA un tînăr căruia îi plăcea să fie singur. Nu că ar fi trăit ca un sihastru, sau că s-ar fi retras într-o mănăstire, nu, căci el ieşea în public. Apreape zilnic intra în contact cu mulţi oameni. Era învăţător. Rapoartele pe care le avem despre el concordă în părerea că era cel mai mare învăţător al tuturor timpurilor. El se consuma pe deplin pentru alţii. În acelaşi timp însă urmărea cu grijă să aibă puţin timp şi pentru sine.

El ştia că pentru a fi profund şi mulţumit doar cu sine avea nevoie de timp ca să chibzuiască şi să reflecteze. În plus, pentru că era un bărbat foarte religios el cunoştea şi simţea necesitatea de a se ruga. Momentele de retragere dintre semenii săi îi ofereau ocazia de a-şi cerceta propria fiinţă, pînă în cel mai adînc ungher, în crezenţa Dumnezeului său şi de a se ruga Tatălui său ceresc.

Bogăţia lui lăuntrică în care se cuprindea şi cunoaşterea sa perfectă a Bibliei, i-ar fi dat posibilitatea să-şi păstreze echilibrul şi să se simtă mulţumit doar cu sine, chiar dacă ar fi ajuns pentru un timp mai îndelungat în detenţiune celulară. Diversele traduceria ale raportului cu privire la el afirmă că ‘ieşea în pustie’ şi că ‘se retrăgea tot mereu în locuri izolate pentru a se ruga în linişte’. În alte rapoarte se spune că se scula „devreme, cînd încă era întuneric“ şi se ducea într-un loc izolat „pentru a se ruga acolo“. — Luca 5:16; Marcu 1:35

Acel tînăr era Isus Cristos. Cu toate că Isus era solicitat în permanenţă de mulţimile de oameni şi avea o strînsă comuniune cu prietenii lui, el reuşea totuşi să fie şi singur.

ÎŢI PLACE SĂ FII SINGUR?

Cum stau lucrurile cu tine? Îţi place să fii şi singur uneori? Cauţi singurătatea cînd ai probleme sufleteşti? ‘Vorbeşti în inima ta cînd eşti în pat şi rămîi tăcut’? (Ps. 4:4) O tînără femeie şi mamă care a trecut prin sfîşietoare probleme familiale s-a retras pentru un timp dintre unii din prietenii ei care s-au simţit ofensaţi din pricina asta. Soţul ei însă a spus: „Maria e un om care se caută foarte mult pe sine însuşi. Lăsaţi-i timp. Se va regăsi“.

Era un lucru greşit că Maria, ca un om care „se caută . . . pe sine însuşi“, avea nevoia de timp pentru a-şi găsi drumul? Nu, dacă în retragerea ei nu nutrea resentimente faţă de alţii sau dacă nu rămînea singură atîta pînă cînd să devină un om bizar şi închis. „Cine se izolează umblă după propriile-i dorinţe; el va izbucni împotriva oricărei înţelepciuni practice“ (Prov. 18:1). Totuşi, un oarecare timp de singurătate se poate dovedi un mijloc salutar în vederea redobîndirii unei facultăţi de gîndire clare şi a unui echilibru sufletesc, pentru cineva care-şi lasă gîndurile şi sentimentele conduse de principii sănătoase.

Îţi făgăduieşti momente de singurătate? Îţi place să fii uneori numei cu tine? Şi îţi place să fii singur cînd ai o conştiinţă rea? Deliberezi tu cinştit cu tine însuţi şi cauţi să-ţi pui din nou în ordine problemele? Tragi tu folos din singurătate prin faptul că meditezi la lucrurile nou învăţate? Te concentrezi tu ca să dobîndeşti o mai bună înţelegere cu privire la anumite lucruri? Reflectezi cu plăcere asupra unor probleme şi chestiuni constructive?

Sau poate faci parte dintre persoanele cărora le vine greu să gîndească şi să judece? Astfel de persoane nu rămîn cu plăcere singure. Ele au după cît se pare, pornirea de a fi cît mai mult posibil împreună cu alţii. Ele dau impresia că nici n-ar putea gîndi fără a se întreţine cu alţii. Tot ce-i preocupă şi orice îndemn al inimii le ţîşneşte clocotind, fără alegere, din gură. Ce s-ar întîmpla cu asemenea persoane dacă ar fi în detenţiune celulară? Ce s-ar întîmpla cu tine?

CERCETAREA LAUNTRICĂ

La ce reflectezi cînd te trezeşti la ore matinale? Te laşi în voia visurilor? Psalmistul David ştia să profite de orele fără somn: „De fapt, în timpul nopţii rinichii mei m-au mustrat.“ — Ps. 16:7

Mulţi îşi închipuie că printr-o îndelungă şi profundă cercetare de sine dai în cele din urmă peste o comoară de cunoştinţe şi de adevăruri. S-ar putea ca o profundă şi continuă „cercetare a sufletului“ să ducă la o mai bună înţelegere a concepţiilor noastre, a înclinaţiilor, a punotelor de vedere, a sentimentelor, a dorinţelor şi a nostalgiilor noastre. Dar dacă ne lăsăm conduşi de Biblie, ne va fi limpede că multe din lucrurile pe care le aflăm prezente în noi vor trebui rectificate, eliminate şi chiar înlocuite printr-un eu nou. Noi înţelegem că interiorul nostru se aseamănă cu un vas sau cu un recipient: el este ept să asimileze, dar stă neutilizat, fiind un vast vid. Noi putem dobîndi cunoştinţe şi înţelepciune, le putem asimila, prelucra şi aplica, şi putem creşte în capacitate de gîndire. Dar toate aceste pietre de construcţie ale intelectului trebuie să le obţinem dintr-un izvor din afara eului nostru. „Dacă înţelepciunea va fi găzduită în inima ta iar cunoştinţa va fi plăcută sufletului tău, peste tine va veghea întotdeauna însăşi capacitatea de gîndire“, se spune într-un proverb inspirat. Iar un alt proverb indică unicul izvor de încredere şi sigur al cunoştinţei care provine din afară: „Increde-te în Iehova din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelegerea ta. Ia-l în considerare în toate căile tale şi el însuşi îţi va îndrepta cărările.“ — Prov. 2:10, 11; 3:5, 6

SĂ PROMOVĂM CAPACITATEA DE GÎNDIRE

În singurătate se poate chibzui, studia, reflecta şi se poate promova capacitatea de gîndire. Cineva poate avea, ce-i drept, talent muzical sau înclinaţii sportive. Ce se întîmplă însă dacă un asemenea talent rămîne necultivat? Ar fi exact ca şi cum nu l-ar avea. Aşa stau lucrurile şi cu facultatea de gîndire. Fără informaţii, experienţa şi instruire ea nu poate fi promovată.

Nu este uşor să promovezi puterea de gîndire. Ea pretinde o veritabilă muncă spirituală. Să admitem că dorim să dobîndim o anumită aptitudine spirituală, de pildă facultatea de a aprecia cu toată siguranţa tipurile umane. Să ne gîndim la o persoană pe care o cunoaştem. Această persoană poate fi văzută, auzită, simţită, şi percepută cu simţurile noastre. Dar este vorba de gîndire într-o asemenea percepţie? Nu.

Cînd începam să ne gîndim la o persoană nu vom fi imediat influenţaţi de sentimentele pe care le avem faţă de ea? Nu se înfăţişează imediat ceea ce simţim faţă de această persoană — predilecţie, aversiune, consideraţie, desconsideraţie, încredere, neîncredere, — încă înainte de a gîndi cu adevărat, înainte de a ajunge la o evaluare rezonabilă?

Dar să admitem că ne constrîngem să ne gîndim pur şi simplu numai la persoană, la concepţiile ei, la punctele ei de vedere, la conduita ei la capacităţile ei, la realizările ei şi la alte asemenea lucruri. Cît de bune informaţii avem în această privinţă despre cineva? Putem noi prezice în mod logic, cum va reacţiona respectivul în anumite împrejurări? Pentru a evalua calităţile sufleteşti, emoţionale şi spirituale ale unei persoane se pretinde putere de gîndire. Trebuie să ne deplasăm pe un teren care se află dincolo de percepţia prin simţurile noastre, cum sînt cel al auzului, al văzului şi simţul tactil. În acelaşi timp trebuie să fim atenţi să nu se strecoare nici un sentiment deghizat ca gînd şi să provoace deraierea procesului nostru de gîndire.

REZOLVAREA CONFLICTULUI DINTRE INIMA ŞI MINTE

Inima sau sediul sentimentelor înclină să domine mintea, sediul intelectului. Atracţie sexuală, de exemplu, poate scoate din circuit buna capacitate de discernămînt, ba chiar şi conştiinţa. Gîndurile pot fi orientate într-o extraordinar de mare măsură să facă planuri, să urzească intrigi şi să dea sprijin satisfacerii unei dorinţe senzuale. De aceea Biblia dă sfatul: „Ceea ce trebuie păzit mai mult decît orice altceva, păzeşte-ţi inima, căci din ea ies izvoarele vieţii“ (Prov. 4:23). Inima trebuie instruită şi educată înainte de toate în aşa fel încît să se lase condusă de Biblie. Ea trebuie să înveţe să aprecieze însuşirile lui Dumnezeu. Inima omului ar trebui să se entuziasmeze pentru că omul a fost făcut după chipul Creatorului său (Gen. 1:26). „Iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea, stăpînirea de sine“ sînt enumerate în Galateni 5:22, 23 drept roade ale spiritului lui Dumnezeu. Urmăreşte cu ajutorul unei concordanţe unde apar în Biblie, pretutindeni, aceste cuvinte: „iubire“, „bucurie“, „pace“. Atunci vei înţelege cît timp se poate întrebuinţa pentru studiu personal şi meditaţie pentru a dobîndi capacitate de discernămînt. Noi trebuie să ne străduim să cunoaştem însuşirile personale ale Creatorului pentru a ni le putea însuşi. Pentru a-l putea imita, avem nevoie de ajutorul lui. De aceea pentru obţinerea capacităţii de discernămînt înafară de studiu este indispensabilă şi rugăciunea. Toate acestea pretind ca uneori să fii singur.

NECESITATEA DE A FI SINGUR

Cînd i s-a poruncit lui Iosua să conducă poporul lui Israel în Ţara Promisă, Iehova i-a indicat să ţină cu stricteţe la „Cartea legii“ care a fost transmisă prin Moise. „Să citeşti din ea zi şi noapte, cu glas scăzut“ (Ios. 1:8). Iosua trebuia să studieze cîtva timp singur şi însoţit de rugăciune. Alte traduceri spun: „Citeşte zi şi noapte din ea, meditînd“, sau: „Să reflectezi asupra ei zi şi noapte“.

Psalmistul Asaf a ajuns la concluzia: „Cu inima voi manifesta purtare de grijă, iar cu spiritul voi cerceta temeinic.“ Conform altor traduceri cuvintele lui sună astfel: „Inima mea, meditează“, „eu reflectez şi întrebînd se înalţă spiritul meu“ (Ps. 77:6).

În sfatul dat tînărului Timotei, apostolul Pavel a accentuat: „Reflectează asupra acestor lucruri; fii absorbit de ele“ (1 Tim. 4:15). Altădată el a scris: „Meditează stăruitor la ceea ce îţi spun“ (2 Tim. 2:7).

Ca să putem face toate acestea trebuie ca şi Isus, să ne facem, într-o măsură raţională, timp pentru singurătate ca să putem medita, să putem studia şi să ne putem ruga.

[Notă de subsol]