Calificare de învăţători în adunare

«Cine este priceput şi înţelept între voi? Să-şi arate prin purtarea lui bună faptele făcute cu blîndeţea înţelepciunii.» — Iacov 3:13, T.N.R.

 1. De ce este foarte important ca aceia care servesc ca învăţători în adunarea creştină să fie bărbaţi calificaţi?

INFLUENŢA unui învăţător poate fi binefăcătoare, dar poate fi şi dăunătoare. Lucrul acesta este valabil mai ales în probleme de închinare. Isus a spus cu privire la farisei: «Sînteţi nişte călăuze oarbe. Şi dacă un orb călăuzeşte pe un alt orb, amîndoi vor cădea în groapă» (Mat. 15:14). Toţi cei care urmau orbeşte învăţăturile nescripturale ale fariseilor erau duşi la ruină spirituală şi moarte, pe cînd cei care urmau învăţătura sănătoasă a Fiului lui Dumnezeu se aflau pe drumul vieţii (Mat. 7:13–20, 24–27). Pentru că este în joc viaţa oamenilor, se cere cu tărie ca aceia care servesc ca învăţători în adunarea creştină să fie bărbaţi calificaţi.

 2. De ce putea spune Pavel: «Sînt curat de sîngele tuturor»?

² Ceea ce le-a spus apostolul Pavel bătrînilor din Efes cu privire la sine însuşi arată că felul în care îşi îndeplineşte un învăţător creştin răspunderea sa îl poate face vinovat de sînge sau îl poate face liber de vinovăţia de sînge. Apostolul a zis: «Vă iau de martori pînă în ziua aceasta că sînt curat de sîngele tuturor, căci nu m-am reţinut să vă spun tot sfatul lui Dumnezeu» (Fapte 20:26, 27). Dacă s-ar fi putut spune despre vreunul dintre bătrînii din Efes că a început să fie necredincios şi să denatureze Scripturile spre ruina sa spirituală şi spre paguba fraţilor sâi de credinţă, atunci s-ar fi putut spune lucrul acesta despre oricine numai despre Pavel nu. Vinovăţia de sînge o purtau în orice caz efesenii şi nu Pavel. Apostolul făcuse tot posibilul să le împărtăşească «tot sfatul lui Dumnezeu». El nu le-a reţinut nimic din ceea ce era necesar pentru salvare. Dorinţa sa nu fusese aceea de a cîştiga popularitate, gîdilîndu-le urechile sau evitînd subiectele care demascau cu putere atitudinile, cuvintele şi acţiunile greşite. — Compară cu 2 Timotei 4:3, 4.

 3. In armonie cu exemplul apostolului Pavel, ce ar trebui să aşteptăm din partea unui bărbat care se califică pentru a fi învăţător în adunare?

³ În armonie cu exemplul apostolului Pavel, un bărbat care se califică pentru a fi învăţător în adunarea creştină trebuie să cunoască şi să înţeleagă tot ce este esenţial pentru salvare; altfel învăţătura sa va avea serioase lipsuri. El mai trebuie să fie dispus şi să împărtăşească «tot sfatul lui Dumnezeu», indiferent care este atitudinea adunării. Pot exista momente în care adunarea reacţionează bine la mustrarea şi la corecţia pe care le face Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar pot exista şi momente în care, practic, mulţi nu doresc să îşi schimbe atitudinile şi căile greşite. Dar învăţătorul creştin trebuie să continue să adere strîns la Cuvîntul lui Dumnezeu în oferirea de ajutor spiritual. Dacă unii au înclinaţii greşite, el trebuie să se ferească să devină nerăbdător sau să se reţină de a mai spune adevărul. În această privinţă să luăm în considerare ceea ce i-a scris apostolul Pavel lui Timotei: «Predică Cuvîntul cu sentimentul urgenţei, în perioade favorabile şi în perioade critice mustră, ceartă cu asprime, cu toată îndelunga răbdare şi cu toată arta de a învăţa.» — 2 Tim. 4:2.

 4. Cui i-a fost adresat sfatul din Iacov 3:1?

⁴ Pentru că învăţătura sănătoasă are de a face cu salvarea unui om, învăţarea altora este o răspundere care trebuie încredinţată numai bărbaţilor calificaţi. «Să nu devină mulţi dintre voi învăţători, fraţii mei» (Iac. 3:1). Acest îndemn inspirat nu a fost dat pentru a-i descuraja pe bărbaţii calificaţi să devină învăţători, căci tot Scripturile spun şi că: «Dacă un bărbat oarecare tinde spre serviciul de supraveghetor, el doreşte o lucrare excelentă» (1 Tim. 3:1). Iacov şi-a adresat cuvintele către bărbaţii care se puneau ei înşişi în postura de învăţători ai fraţilor lor de credinţă, deşi nu fuseseră numiţi sau calificaţi să înveţe. Aceşti bărbaţi necalificaţi doreau poziţia şi autoritatea care se împletesc cu calitatea de învăţător, neluînd în seamă necesitatea de a avea însuşirile corespunzătoare. Ei trebuie să fi fost ca şi bărbaţii despre care apostolul Pavel a spus «că vor să fie învăţători ai legii, şi nu ştiu măcar ce spus, nici ce urmăresc.» — 1 Tim. 1:7, T.N.R.

‘O JUDECATA MAI ASPRA’

 5. De ce primesc învăţătorii «o mai aspră judecată»?

⁵ Pentru că le lipsea înţelegerea sau aprecierea deplină cu privire la «tot sfatul lui Dumnezeu» era nevoie ca pretinşii învăţători să fie bine convinşi de importanţa poziţiei în care se găseşte un învăţător. Iacov a arătat că învăţătorii, inclusiv el însuşi, «vor primi o mai aspră judecată» (Iac. 3:1). Pentru că un învăţător stă în fruntea altora, instruindu-i sau conducîndu-i, din partea lui se aşteaptă mai mult decît din partea altor membri ai adunării. Faptul acesta este în armonie cu principiul biblic: «Cui i se încredinţează mult i se şi cere mult» (Luca 12:48). În consecinţă, cuvintele şi acţiunile unui învăţător sînt supuse unei mai atente cercetări decît acelea ale altor creştini. Dar mai mult decît atît, dacă un bărbat greşeşte în învăţătura pe care o dă, astfel încît din greşeala sa rezultă dificultăţi pentru membrii adunării, sau dacă acţiunile sale dau prilej de îndreptăţită indignare, el este chemat la o judecată mai severă din partea lui Iehova Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos. Fiul lui Dumnezeu s-a exprimat astfel: «Vă spun că oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii de orice cuvînt nefolositor pe care îl rostesc; căci prin cuvintele tale vei fi condamnat» — Mat. 12:36, 37.

 6. După Iacov 3:2, ce primejdie este inerentă activităţii de învăţare?

⁶ Discipolul Iacov îşi continuă astfel argumentarea: «Toţi avem scăpări de multe ori. Dacă cineva nu are nici o scăpare în cuvinte este un om desăvîrşit» (Iac. 3:2). Dacă şi învăţătorii exemplari sînt înclinaţi să greşească în cuvinte, atunci fireşte că primejdia aceasta este cu mult mai mare în cazul bărbaţilor necalificaţi. Dar paguba care rezultă pentru adunare este cu atît mai mare cu cît cel care a greşit este un învăţător, astfel că şi judecată împotriva lui va fi cu atît mai aspră.

«CINE ESTE INŢELEPT ŞI CU CAPACITATE DE INŢELEGERE»?

 7. Ce dezvăluie întrebarea care se găseşte în Iacov 3:13 cu privire la calificarea unui bărbat ca învăţător?

⁷ Avînd în vedere primejdiile inerente activităţii de învăţare a altora, se poate pune pe bună dreptate întrebarea: Cine este deci cu adevărat calificat să-i înveţe pe alţii? Discipolul Iacov a pus şi el o întrebare asemănătoare: «Cine este priceput şi înţelept printre voi»? (Iac. 3:13). Este demn de remarcat faptul că Iacov nu a întrebat doar: ‘Cine are o bună capacitate de vorbire?’ Pentru a fi un bun învăţător, un bărbat are nevoie de mai mult decît numai de capacitatea de a se exprima cu uşurinţa. Esenţiale sînt înţelepciunea şi înţelegerea. Cineva despre care se poate spune că este înţelept, manifestă o teamă corespunzătoare faţă de Iehova Dumnezeu şi ştie cum să aplice cunoştinţa ca să aibă rezultate bune (Prov. 9:10). Cel care are capacitate de înţelegere este capabil să vadă înăuntrul lucrurilor, să prindă sensul lor şi să sesizeze legăturile dintre diferitele aspecte ale unei situaţii sau împrejurări. Oricine îşi va putea da seama de întreaga importanţă a lucrurilor pe care le cercetează el. Aceasta înseamnă că el trebuie să fie un creştin matur ‘a cărui putere de percepere s-a exersat prin întrebuinţarea să deosebească binele şi răul.’ — Evr. 5:14.

 8. Ce anume va arăta dacă un bărbat posedă priceperea şi înţelepciunea necesară pentru a-i învăţa pe fraţii săi de credinţă?

⁸ Cum se poate vedea că un bărbat are înţelepciunea şi capacitatea de înţelegere necesară pentru a-i învăţa pe fraţii săi de credinţă? Viaţa sa este aceea care dovedeşte că are înţelepciune şi pricepere, însoţite de o teamă profundă şi plină de veneraţie faţă de Iehova Dumnezeu. Discipolul Iacov continua astfel: «Să-şi arate prin purtarea lui bună faptele făcute cu blîndeţea înţelepciunii» (Iac. 3:13). Prin urmare, alţii vor putea vedea că el se comporta într-un fel care este în armonie cu personalitatea, cu căile şi cu procedurile lui Dumnezeu.

 9. Cum ar putea fi manifestată de cineva «blîndeţea înţelepciunii», şi de ce este ea importantă dacă respectivul serveşte ca învăţător?

⁹ O asemenea conduită corectă include manifestarea de «blîndeţe a înţelepciunii». Pentru a fi calificat ca învăţător, bărbatul respectiv trebuie să fie blînd, calm şi paşnic, şi în nici un caz aspru gălăgios, încăpăţînat şi arogant. De asemenea, el nu trebuie să aibă nici înclinaţia de a face cu tărie afirmaţii pe care nu le poate susţine cu argumente sănătoase sau cu dovezi puternice. Bărbatul căruia îi lipseşte blîndeţea va găsi că este foarte greu să acţioneze în armonie cu sfatul lui Pavel dat lui Timotei: «Un sclav al Domnului nu e nevoie să se certe, ci trebuie să fie blînd faţă de toţi, calificat să-i înveţe pe alţii, stăpînindu-se în împrejurări critice, învăţîndu-i cu blîndeţe pe cei lipsiţi de o dispoziţie favorabilă.» — 2 Tim. 2:24, 25.

TRĂSĂTURI CARE DESCALIFICĂ

10. (a) Ce s-ar putea cuprinde în «invidia amară» a cuiva? (b) Ce este agresivitatea?

¹⁰ Indreptîndu-şi atenţia mai întîi asupra bărbaţilor care pretindeau pe nedrept că erau calificaţi ca învăţători în adunare, discipolul Iacov a continuat apoi prin a arăta trăsăturile care descalifică. Astfel citim: «Dar dacă aveţi în inimă invidie amară şi agresivitate, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului» (Iac. 3:14). Aceste cuvinte invită la examinare de sine: ‘Nutresc eu invidie amară? Sînt eu pus pe ceartă?’ Invidia amară include dorinţa excesivă a cuiva de a se slăvi pe sine însuşi şi părerile sale. Această dorinţă s-ar putea manifesta printr-un zel fanatic şi încăpăţînat faţă de propriile sale vederi, în timp ce discreditează sau condamnă cu putere părerile care diferă de ale lui, sau refuză să recunoască faptul că alţii poate dispun de o înţelepciune şi o pricepere egală cu a lui sau chiar superioară. In ce priveşte agresivitatea, aceasta se referă la spiritul de ceartă sau de conflict. Cineva ar putea fi înclinat să facă uz de mijloace care dau naştere la agitaţie sau tulburare ca să-i deruteze pe alţii şi să-şi urmărească astfel propriile sale scopuri. O asemenea agresivitate este o roadă a mîndriei şi a ambiţiei egoiste.

11. De ce a putut Iacov să dea de înţeles că un pretins învăţător care manifestă invidie amară şi agresivitate «se laudă şi minte împotriva adevărului»?

¹¹ Un om stăpînit de invidie amară şi de agresivitate, dar care atrage atenţia asupra însuşirilor sale de învăţător, fără îndoială că nu face decît să se laude şi să se împăuneze. Dar adevărul creştin, pe care afirmă că îl învaţă, condamnă trăsăturile rele pe care le manifestă el. In consecinţă, un om cu un spirit de rivalitate cauzator de dezbinare, dar care totuşi consideră că posedă însuşirile unui învăţător creştin, denaturează adevărul sau minte împotriva adevărului expus în Scripturi. In plus, pentru că are asemenea trăsături nedorite, el nu are nici un motiv de a se lăuda cu privire la calităţile de învăţător calificat pe care de fapt nu le are. Lăudîndu-se, nu face decît să mintă. Faptul că este egoist şi că are o inimă înclinată spre ceartă, îl va descalifica, făcîndu-l nepotrivit pentru a fi un învăţător creştin.

12. Ce fel de înţelepciune posedă un om care manifestă invidie amară şi agresivitate?

¹² Întţelepciunea pe care un asemenea om egoist şi agresiv pretinde că o posedă nu este o înţelepciune cerească. Discipolul Iacov scrie: «Aceasta nu este înţelepciunea care vide de sus, ci este pămîntească animalică, demonică» (Iac. 3:15). Înţelepciunea divină se află în opoziţie cu invidia amară şi agresivitatea. — Prov. 6:16–19.

13–15. De se este acest fel de înţelepciune (a) «pămîntească», (b) «animalică» şi (c) «demonică»?

¹³ Pretinsa înţelepciune a unui aşa-zis învăţător le este caracteristică oamenilor pămînteşti, înstrăinaţi de Dumnezeu. El este ca şi cei lipsiţi de spiritualitate, care îşi irosesc timpul şi energia răsfăţîndu-şi pofta lor de plăceri sau urmărind să ajungă la prestigiu şi la bunuri materiale în acest sistem de lucruri nesigur şi schimbător (Filip. 3:19; Col. 3:2). Motivele dorinţei lui de a fi învăţător sînt false. Pentru că e mîndru, el doreşte respect şi onoare care, în mintea lui, se asociază cu poziţia.

¹⁴ Înţelepciunea unui om mîndru şi certăreţ este totodată şi animalică sau sufletească, adică ea rezultă în mod natural din faptul că omul este o creatură înzestrată cu simţuri, care este un suflet. Potrivit Scripturilor atît omul cît şi animalul sînt suflete (Gen. 2:7; Num. 31:28; Apoc. 16:3). Oamenii ca creaturi (suflete) care posedă simţuri sînt înzestraţi cu capacităţi morale şi intelectuale, pe cînd animalele ca creaturi care posedă simţuri sînt neraţionale (2 Pet. 2:12; Iuda 10). Prin urmare, atunci cînd este numită «animalică» sau ‘sufletească’, acest fel de înţelepciune se dovedeşte a fi nespirituală, un rezultat al simţurilor, poftelor şi înclinaţiilor cărnii.

¹⁵ Apoi Iacov a mai numit-o pe bună dreptate şi înţelepciune demonică. Aceasta, pentru că demonii (spiritele rele) manifestă o dispoziţie contrară înţelepciunii divine. Ei nu sînt blînzi, ci brutali şi corupţi, aşa cum se poate vedea din situaţia tristă a persoanelor pe care le posedă ei (Marcu 5:2-5). Cît despre Satan Diavolul, stăpînitorul demonilor, Bibliadezvăluie că tocmai mîndria şi ambiţia s-au dovedit a fi pricina căderii sale. — 1 Tim. 3:6.

ÎNSUŞIRILE DE DORIT ASOCIATE CU ÎNŢELEPCIUNEA CEREASCA

16. Care sînt trăsăturile înţelepciunii cereşti?

¹⁶ Pentru ca cineva să se califice ca învăţător al tovarăşilor săi de credinţă, el trebuie să rămînă neatins de trăsăturile care însoţesc înţelepciunea pămîntească, sufletească şi demonica. Viaţa sa trebuie să dezvăluie că el se lasă condus de înţelepciunea cerească. Discipolul Iacov descrie această înţelepciune după cum urmează: «Inţelepciunea de sus este mai întîi de toate castă, apoi paşnică, raţională, gata să asculte, plină de îndurare şi de roade bune, nefăcînd deosebiri părtinitoare, neipocrită» (Iac. 3:17). Examinaţi ce înseamnă toate acestea:

17. Ce se înţelege prin a fi «cast» şi «paşnic»?

¹⁷ Celor care se califică pentru a fi învăţători li se spune să fie «caşti», curaţi sau nepătaţi în minte şi în inimă. Faptul că sînt «paşnici» înseamnă că promovează pacea. Ei nu numai că evită să fie agresivi sau bătăioşi, dar chiar preferă să lase dintr-al lor pentru a statornici relaţii bune cu alţii şi între alţii (Rom. 14:19; 1 Tim. 3:3). Ei nu se angajează în nimic şi nu aprobă nimic ce distruge pacea. — Compară cu Proverbe 16:28; 17:9.

18. Cum dovedeşte cineva: (a) un caracter «raţional»; (b) ‘promptitudine de a asculta’; (c) că este «plin de îndurare şi de roade bune»?

¹⁸ Omul «raţional» este flexibil, moderat sau răbdător şi nu fanatic în zelul său. El nu va stărui asupra propriului său fel de a vedea şi nici asupra literei de lege, ci în felul de a privi o problemă se va lăsa călăuzit de omenie şi de cuvenita luare în considerare (Compară cu 1 Petru 2:18). In loc să fie încăpăţînat, cel ce posedă înţelepciune cerească este «gata să asculte». El are un spirit de colaborare, o promptă dispoziţie de a satisface cererile potrivite. Un asemenea om se va supune la ceea ce spune Biblia şi nu va ţine cu ghearele şi cu dinţii la o atitudine pe care a luat-o, indiferent că e corectă sau greşită. El se schimbă prompt atunci cînd există dovezi clare că a luat o poziţie greşită sau că a tras concluzii eronate. Un om cu înţelepciune cerească este totodată şi «plin de îndurare şi de roade bune». El este simţitor sau compătimitor în procedurile sale faţă de alţii. Este plin de milă faţă de cei nenorociţi şi în lipsuri, şi este nerăbdător şi gata să facă tot ce poate ca să-i ajute. «Roadele bune» includ toate acţiunile ce sînt în armonie cu bunătatea, dreptatea, şi adevărul. — Efes. 5:9.

19. Ce se înţelege prin faptul că cineva nu face «deosebiri părtinitoare»?

¹⁹ Cel care se lasă călăuzit de înţelepciune cerească nu face «deosebiri părtinitoare». In felul de a trata cu oamenii, el nu le acordă întîietate unora, preferîndu-i faţă de alţii pe baza înfăţişării lor exterioare, pe baza poziţiei lor, a averii, a condiţiilor de viaţă sau pe baza influenţei lor în adunare (Compară cu Iacov 2:1–4). El se străduieşte să fie nepărtinitor în procedurile faţă de semenii săi.

20. (a) Ce este un ipocrit? (b) Cum arată un posesor al înţelepciunii divine că el nu este un ipocrit?

²⁰ Inţelepciunea cerească îl va feri întotdeauna de «ipocrizie» pe un om. Un ipocrit pretinde că este ce în realitate nu este. Omul care manifestă înţelepciune cerească nu poartă, aşa-zicînd, o mască. El este corect şi de încredere în toate relaţiile sale. — Efes. 4:25.

21. Cum putem aplica la noi înşine ceea ce spune Biblia despre cerinţele impuse celor ce servesc ca învăţători în adunare?

²¹ Toţi ar trebui să ne examinăm cu toată atenţia, dacă avem în vedere ce se pretinde de la învăţătorii creştini. Dovedim noi că vrem să trăim în armonie cu înţelepciunea cerească? Chiar dacă nu toţi sîntem învăţători în adunare, toţi avem răspunderea, ca discipoli ai lui Cristos, de a-i învăţă pe alţii adevărul. De aceea este vital ca atitudinile, cuvintele şi faptele noastre să fie în acord cu ceea ce afirmăm că sîntem (Rom. 2:21, 22). Fie să ne străduim să fim servi mai buni ai Tatălui nostru ceresc, şi să ne bucurăm astfel de binecuvîntările pe care ni le-a rezervat. — Compară cu 1 Tim. 4:15, 16.