Foloase care ne vin din partea ‘singurului mijlocitor între Dumnezeu şi oameni’

 1. (a) De ce nu manifestă evreii de astăzi nici un interes cu privire la un nou acord? (b) Cine era singurul care putea intenţiona încheierea unui nou record şi care putea propune pe mijlocitorul acordului?

ÎN PREZENT nici una dintre cele 156 de naţiuni care compun Organizaţia Naţiunilor Unite nu este interesată să încheie un acord cu Iehova, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob. Şi nici chiar evreii, în număr de cincisprezece milioane, răspîndiţi actualmente pe întregul pămînt, nu doresc lucrul acestă. În ciuda profeţiei din Ieremia 31:31–34, ei preferă să creadă că încă se mai află sub autoritatea vechiului acord al Legii, mijlocit prin Moise. „Pentru că nu cunosc dreptatea lui Dumnezeu, ci caută să o instituie pe a lor proprie [prin străduinţa de a respecta acordul Legii], ei nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu,“ accesibilă lor prin noul acord (Rom. 10:1–3). Iehova Dumnezeul adevăratei dreptăţi a fost acela care a propus noul acord. Numai el singur putea stabili şi putea alege mijlocitorul potrivit al acelui acord.

 2. Cu cine avea să încheie Iehova noul acord? Ce avea el să facă, prin intermediul acestui nou acord, cu greşeala şi cu păcatul lor? Cum avea să devină cunoştinţa lor despre Dumnezeu?

² „‘Iată că vin zile’ este declaraţia lui Iehova, ‘şi voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un nou acord; . . . ‘Căci iată acordul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după acele zile,’ este declaraţia lui Iehova. ‘Voi pune legea mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi eu voi deveni Dumnezeu lor, iar ei vor deveni poporul meu. ‘Iar ei nu vor mai învăţa, fiecare pe tovarăşul său şi fiecare pe fratele său, spunînd: „Cunoaşteţi-l pe Iehova!“, căci mă vor cunoaşte toţi, de la cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei’ este declaraţia lui Iehova. ‘Căci ei voi ierta greşeala lor şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.’“ — Ier. 31:31–34.

 3. A cui apariţie trebuia aşteptată pentru a se încheia noul acord? Avea să joace Moise vreun rol în această problemă?

³ Cînd a încheiat Iehova acel nou acord „cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda“? Aceasta depindea de mijlocitorul pe care avea să-l aleagă Iehova. Bineînţeles că Moise nu avea să fie înviat din morţi pentru a îndeplini un asemenea rol. El nu le-ar putea fi de mai mult folos contractanţilor noului acord decît le-a fost israeliţilor.

 4. Potrivit spuselor unui elev al fariseului Gamaliel, cine este mediatorul pe care l-a ales Dumnezeu pentru noul acord?

⁴ Acum nici o umbră de îndoială nu planează asupra identităţii mediatorului care era necesar. Să ne îndreptăm deci spre scrisoarea inspirată adresată evreilor de către un evreu, un cercetător sau student care stătuse nu odată la picioarele lui Gamaliel, renumit fariseu şi preceptor din secolul întîi. Arătînd deosebirea dintre Moise şi noul mijlocitor, el scrie: „[Aşa] cum şi Moise, atunci cînd se pregătea să construiască în întregime cortul, a primit porunca divină: Căci el zice: ‘Ia seama să faci toate lucrurile după modelul care ţi-a fost arătat pe munte[-le Sinai].’ Dar acum Isus a obţinut un serviciu public cu mult superior, astfel încît el este şi mijlocitorul unui acord în mod corespunzător mai bun, care a fost stabilit în mod legal pe promisiuni mai bune“ (Evr. 8:5, 6). „Şi Isus, mijlocitorul unui nou acord, şi sîngele stropirii care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel.“ — Evr. 12:24.

 5. Cum a arătat Isus înainte de a muri că el a recunoscut că sosise timpul ca vechiul acord al Legii să fie înlocuit cu noul acord?

⁵ Isus a recunoscut că sosise timpul pentru Iehova să înlocuiască vechiul acord al Legii mozaice cu noul acord. Acesta este motivul din care atunci, la Paştile pe care le-a sărbătorit vineri, 14 Nisan, anul 33 e.n., în seara care a precedat martiriul său, Isus a instituit o comemorare a morţii sale de sacrificiu. Atunci cînd a luat cupa de vin a acelei Comemorări, el le-a declarat celor unsprezece apostoli fideli ai săi: „Beţi toţi din ea, căci aceasta înseamnă [sîngele] meu, ‘sîngele acordului,’ care este vărsat în folosul multora, pentru iertarea păcatelor’“ (Mat. 26:27, 28). Apostolul Pavel a raportat cuvintele lui Isus după cum urmează: „Această cupă reprezintă noul acord în virtutea sîngelui meu. Continuaţi să faceţi [lucrul] acesta în amintirea mea“ (1 Cor. 11:25). Pe durata parţială a trei zile, el a fost mort într-un mormînt de amintire şi n-a putut acţiona ca mediator al noului acord.

 6. Ce era necesar în vederea împlinirii promisiunii unui nou acord, datorită căruia Dumnezeu avea să ierte greşelile şi să nu–şi mai aducă aminte de păcate?

⁶ Cu toate că Ieremia 31:31–34 n-a menţionat acest fapt, era totuşi necesar un sacrificiu sau o jertfă pentru ca noul acord să poată intra în vigoare. Sacrificiul era necesar pentru că în declaraţia sa privitoare la noul acord, Dumnezeu spusese: „Le voi ierta greşeala lor şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor“ (Ier. 31:34). În vederea încheierii acordului Legii mozaice cît şi în vederea purificării, s-a utilizat sînge de victime animale. Astfel Moise, mijlocitorul, „a stropit în acelaşi fel, cu sînge, cortul şi toate vasele serviciului public. De altfel, potrivit Legii, aproape toate lucrurile sînt purificate cu ajutorul sîngelui şi fără vărsare de sînge nu există iertare de păcate“ (Evr. 9:21, 22). Atunci cînd Isus a fost înviat din morţi, duminică 16 Nisan, anul 33 e.n., valoarea sîngelui său se mai află încă în posesia lui. Acest lucru îl arată Evrei 13:20 care spune: „Dumnezeul păcii . . . l-a ridicat din morţi pe marele păstor al oilor, Domnul nostru Isus, cu sîngele unui acord etern.“ — Vezi Ioan 10:11.

 7. Dat fiind faptul că Cristos a oferit un sacrificiu mai bun pentru noul acord, ce binefaceri le aduce sîngele lui celor „chemaţi“ precum şi conştiinţei lor?

⁷ Pentru că noul acord a fost validata printr-un sacrificiu mai bun, Pavel le-a pus următoarea întrebare evreilor deveniţi creştini: „Cu cît mai mult sîngele lui Cristos care, printr-un spirit veşnic, s-a oferit fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţa conştiinţă de lucrările moarte ca să–i aducem un serviciu sacru Dumnezeului celui viu? „Sîngele lui Cristos are într-adevăr puterea de a ne curăţa de păcatul care ne condamnă. „Iată de ce este el mijlocitor al unui nou acord, pentru ca, datorită unei morţi care a avut loc pentru eliberarea lor prin rascumpărarea din încălcările comise sub întîiul acord, cei care au fost chemaţi [de Dumnezeu] să poată primi promisiunea moştenirii veşnice“ (Evr. 9:14, 15). Dar cînd a început să purifice sîngele lui Cristos conştiinţele acelor creştini evrei care se aflaseră odinioară sub „întîiul acord,“ cel al Legii, în legătură cu care Moise servise la Muntele Sinai ca mediator?

 8. Cînd a început să purifice sîngele lui Isus conştiinţa creştinilor evrei care fuseseră odinioară sub acordul Legii?

⁸ În orice caz, lucrul acesta n-a avut loc odată cu învierea lui Cristos, ci cu cincizeci de zile mai tîrziu, respectiv cu prilejul Zilei a cincizecea, după ce el s-a înălţat la cer şi a intrat în prezenţa lui Dumnezeu „chiar în cer ca să apară acum, pentru noi, în faţa persoanei lui Dumnezeu.“ — Evr. 9:24.

 9. Ce a însemnat pentru cele două acorduri Ziua a cincizecea în care Petru le-a spus celor ce aveau remuşcări, că Dumnezeu le va ierta păcatele dacă aveau să se boteze în numele lui Isus Cristos?

⁹ În acea zi apostolul Petru a rostit o cuvîntare care le-a produs severe mustrări de conştiinţă iudeilor şi prozeliţilor iudei circumcişi. „Ce să facem?“ au întrebat ei. Petru le-a răspuns: „Căiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul gratuit al spiritului sfînt“ (Fapt. 2:37, 38). Această promisiune a iertării păcatelor lor de care ei trebuie să se căiască dovedea ceva. Ce anume? Că noul acord al lui Dumnezeu şi măsura privitoare la iertarea păcatelor au intrat în vigoare chiar în acea zi, acordul Legii mozaice fiind pironit pe stîlp împreună cu Isus Cristos! — Efes. 2:15, 16; Col. 2:14; Evr. 8:8–13; Ier. 31:34.

10. Cum a accentuat Petru acest fapt cu privire la acorduri la cîteva zile după aceea, cînd le-a vorbit la templul din Ierusalim iudeilor vinovaţi de vărsarea sîngelui lui Isus?

¹⁰ Exact acest fapt l-a subliniat şi Petru la cîteva zile după aceea, cînd li s-a adresat iudeilor întruniţi la templu, iudei vinovaţi de a fi vărsat sîngele lui Isus. Petru a declarat: „Căiţi-vă deci şi întoarceţi-vă pentru a vi se şterge păcatele, ca să vină de la persoana lui Iehova epoci de înviorare şi vă vi-l trimită pe Cristos care a fost numit pentru voi, pe Isus, pe care cerurile trebuie să-l reţină pînă la timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfînţilor săi profeţi din vechime.“ Apoi apostolul a încheiat prin cuvintele: „După ce l-a înviat din morţi, Dumnezeu l-a trimis pe Servul său mai întîi la voi ca să vă binecuvînteze, întorcîndu-l pe fiecare din voi de la faptele sale rele.“ — Fapt. 3:19–21, 26.

ÎN FOLOSUL CĂROR OAMENI ESTE ISUS MIJLOCITOR?

11. Ce arată faptele ca răspuns la întrebarea dacă Dumnezeu şi-a încheiat noul său acord cu casele carnale ale lui Israel şi Iuda?

¹¹ Dar oare Dumnezeu şi-a încheiat noul său acord cu „casele“ carnale ale lui Israel şi Iuda? Cum ar fi fost posibil aşa ceva, de vreme ce iudeii carnali ai acestor două case l-au respins într-un mod atît de violent pe viitorul Mediator al noului acord şi celebraub pe plan naţional, la timpul prevăzut, Sărbătoarea Zilei a cincizecea la templul din Ierusalim? Dumnezeu nu putea să procedeze astfel. Scopul său era să încheie noul acord cu Israelul creştin nou-născut, cu Israelul spiritual care a fost născut în aceeaşi zi a Cincizecea, atunci cînd „spiritul sfînt a căzut asupra“ a circa o sută douăzeci dintre discipolii botezaţi ai lui Isus Cristos (Fapt. 11:15). Aceştia aşteptau acest eveniment nu la templul din Ierusalim, ci într-o cameră de sus. Acolo, acei discipoli care deja fuseseră botezaţi în apă, au fost născuţi de spiritul lui Dumnezeu pentru a deveni copiii săi spirituali, „Israelul lui Dumnezeu.“ În felul acesta ei au fost introduşi în noul acord prin Mijlocitorul ceresc, Isus Cristos, profetul mai mare decît Moise. — Fapt. 2:1–36; Ioel 2:28, 29; Ioan 3:3, 5; Gal. 6:16.

12. Conform ordinii prevăzute de Dumnezeu, cum s-a extins serviciul de mediere al lui Isus Cristos în anul care a urmat după Ziua a cincizecea?

¹² Aşadar Isus Cristos care locuieşte acum în ceruri serveşte ca Mediator între Dumnezeu şi israeliţii spirituali atîta vreme cît aceştia mai sînt încă bărbaţi şi femei în carne. Dar chiar şi în sînul acestei mici „naţiuni sfinte,“ mijlocirea lui Isus Cristos se extinde asupra unor clase diferite de persoane pe care Dumnezeu le admite în noul acord potrivit unei anumite ordini. Astfel vreme de aproximativ un an după Ziua a cincizecea a anului 33 e.n., Isus a fost Mijlocitor numai pentru israeliţii spirituali care fuseseră mai înainte iudei carnali sau prozeliţi circumcişi ai iudaismului. Circa trei mii dintre aceştia au fost adăugaţi Israelului spiritual în acea Zi a cincizecea din anul 33 e.n. (Fapt. 2:10, 37–41). Apoi, probabil că în anul următor (34 e.n.), ca urmare a persecuţiilor dezlănţuite de către Saul din Tars, „vestea bună“ despre Cristos a fost predicată în Samaria, iar spiritul sfînt ‘a căzut asupra’ celor care crezuseră şi fuseseră botezaţi în acel ţinut (Fapt. 8:15–17). Din acest moment mijlocirea lui Isus s-a extins asupra israeliţilor proveniţi dintre bărbăţii şi femeile Samariei, adică dintre samariteni.

13. Cum a devenit Isus mediator pentru o a treia clasă de israeliţi spirituali după doi ani de la admiterea samaritenilor? În ce termeni au recunoscut acest fapt iudeii creştini din Ierusalim?

¹³ S-au scurs după aceea doi ani. În cele din urmă în toamna anului 36, adică după trei ani şi jumătate de la moartea şi învierea sa, Isus devine mijlocitor pentru o a treia clasă de israeliţi spirituali: cei care veneau dintre neiudeii necircumcişi, dintre care cel dintîi a fost centurionul italian Corneliu. După ce apostolul Petru le-a împărtăşit iudeilor creştini din Ierusalim ştirea despre această surprinzătoare schimbare de situaţie, ei au zis: „Ei bine, Dumnezeu le-a acordat şi oamenilor dintre naţiuni [-le necircumcise] căinţa, în vederea vieţii.“ — Fapt. 8:1 pînă la 11:18.

14. Ce le-a spus Pavel bătrînilor din Efes cu privire la predicarea sa despre căinţa faţă de Dumnezeu? În interesul cărui acord servea Pavel acum ca slujitor?

¹⁴ La mai bine de douăzeci de ani după acest eveniment Pavel încă tot mai activa ca apostol al naţiunilor, încheindu–şi cea de a treia călătorie misionară a sa. La întoarcerea sa la Ierusalim, el s-a oprit în Milet şi a stat de vorbă cu bătrînii adunării din Efes, din Asia Minor. El le-a explicat cum lucrase şi le-a spus: „Eu le-am pus o mărturie amănunţită atît iudeilor cît şi grecilor cu privire la căinţa faţă de Dumnezeu şi la credinţa în Domnul nostru Isus. Iar acum iată, legat în spirit, mă aflu în drum spre Ierusalim“ (Fapt. 20:21, 22). Pavel nu mai servea ca fariseu, în interesul vechiului acord al Legii mozaice. Dimpotrivă, aşa cum scrie în 2 Cor. 3:5, 6 „dacă sîntem calificaţi, [faptul] acesta vine de la Dumnezeu care ne-a calificat, într-adevăr, ca să fim slujitori ai unui nou acord, nu ai unui cod scris, ci ai spiritului; căci codul scris ne condamnă la moarte, dar spiritul dă viaţă.“

15. Pe cine a inclus Pavel în pronumele „noi“ atunci cînd a vorbit despre „slujitorii“ unui noi acord? Făceau ei oare parte dintr-un „minister al mijlocirii“ între Dumnezeu şi oameni?

¹⁵ Pe cine a indicat apostolul Pavel aici prin pronumele „noi“? Pe cei incluşi în acest pronume el îi identifica la începutul scrisorii sale unde citim: „Pavel, apostol al lui Isus Cristos, prin voinţa lui Dumnezeu şi Timotei, fratele nostru, către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint“ (2 Cor. 1:1). Astfel, atît Pavel cît şi Timotei erau „slujitori ai unui nou acord, . . . ai spiritului.“ Exprimîndu-se astfel, Pavel nu voia să spună că el şi Timotei formau un serviciu sau un „minister al mijlocirii“ în care jucau acelaşi rol ca şi Isus. Nu, căci ei nu erau decît simpli israeliţi spirituali în favoarea cărora intervenise Isus ca Mediator al lui Dumnezeu. Isus este singurul „mediator al unui nou acord.“ — Evr. 12:24.

16, 17. În ce ordine de idei ajunge Pavel să menţioneze în 1 Timotei 1:20 pînă la 2:7 rolul de mediator jucat de către Isus Cristos?

¹⁶ În prima scrisoare adresată lui Timotei, Pavel face aluzie la acest rol al lui Isus, de mediator. El zice: „Dintre aceştia fac parte Imeneu şi Alexandru; eu i-am dat pe mîna lui Satan, ca să fie învăţaţi prin disciplină să nu huleasca. De aceea vă îndemn înainte de toate să se facă implorări, rugăciuni, intervenţii, exprimări de mulţumiri cu privire la orice fel de oameni [dar nu şi cu privire la Imeneu şi Alexandru care erau blasfemiatori], cu privire la regi şi toţi cei care se află în poziţii înalte; ca să putem continua să ducem o viaţă calmă şi liniştită, cu devoţiune sfîntă şi cu toată seriozitatea.“

¹⁷ „Aşa este frumos şi plăcut în ochii Salvatorului nostru, Dumnezeu, a cărui voinţă este ca tot felul de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului. Căci există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, un om: Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi [ca] preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi [sau „pentru tot felul de oameni,“ conform unei note de subsol a ediţiei engleze] . . . iată ce trebuie atestat la timpul său potrivit. Pentru această mărturie am fost numit eu predicator şi apostol - spun adevărul, nu mint — şi învăţător al naţiunilor [necircumcise] în privinţă credinţei şi adevărului.“ — 1 Tim. 1:20 pînă la 2:7.

18. (a) L-a îndemnat Pavel pe Timotei să intervină ca mediator între Dumnezeu şi persoanele oficiale? (b) Cine trebuia să beneficieze de rugăminţile adresate lui Dumnezeu cu privire la acei funcţionari publici?

¹⁸ Astfel Pavel a îndemnat să se facă „implorări, rugăciuni, intervenţii . . . cu privire la regi şi la toţi cei care se află în poziţii înalte.“ Dar el nu l-a îndemnat pe Timotei să acţioneze ca mijlocitor între Dumnezeu şi acei funcţionari publici. Nu convertirea sau întoarcerea la creştinism a unor asemenea funcţionari publici trebuia să fie motivul înălţării acelor „implorări, rugăciuni, intervenţii.“ Cine trebuia să tragă în realitate folos din asemenea rugăminţi adresate lui Dumnezeu? Cu ce scop îi erau ele prezentate? „Ca să putem [creştinii ca Pavel şi Timotei] continua să ducem o viaţă calmă şi liniştită, cu devoţiune sfîntă şi cu toată seriozitatea.“ — 1 Tim. 2:2.

19. La ce contribuie trăirea unei asemenea vieţi ce se caracteriza prin devoţiune? Cine o judeca a fi ceva „frumos şi plăcut“?

¹⁹ Trăirea unei asemenea vieţi calme, ce se caracteriza prin devoţiune şi seriozitate contribuia la salvarea creştinilor care se rugau pentru şefii politici. Iar salvarea unor asemenea creştini inofensivi era ceva „frumos şi plăcut în ochii Salvatorului nostru, Dumnezeu.“ De ce oare? Pentru că voinţa lui Dumnezeu este „ca tot felul de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului.“ Potrivit acestei declaraţii, cel numit aici „Salvatorul nostru“ nu este Isus Cristos, ci „Dumnezeu.“

20. Potrivit cuvintelor din 1 Tim. 2:5, 6, ce rol joacă Isus în programul divin de salvare?

²⁰ Ce rol joacă atunci Cristos în acest program de salvare? Pavel adaugă: „Există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, [el nu spune: toţi oamenii], un om: Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi [ca] preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi.“ — 1 Tim. 2:5, 6.

21. (a) Între ce fel de slujitori a fost scrisoarea lui Pavel către Timotei un exemplu de corespondenţă? (b) Cîtă vreme rămîne valabil noul acord? Ce rol îndeplineşte „preţul de răscumpărare corespunzător pentru toţi“?

²¹ Pavel scria în contextul primului secol de creştinism, o epocă în care noul acord fusese deja pus în vigoare. Deja fuseseră aduşi în acel acord „oameni“ din toate naţionalităţile, atît iudei, cît şi samariteni şi păgîni necircumcişi, după ce au devenit o parte integrantă a Israelului spiritual. Mediatorul acelui nou acord era Cristos Isus. Scrisoarea adresată de Pavel lui Timotei şi în care aborda această temă, era un exemplu de corespondenţă între un ‘slujitor al noului acord’ şi un alt ‘slujitor al noului acord.’ Acest între „Salvatorul nostru, Dumnezeu“ şi Israelul spiritual rămîne valabil atîta vreme cît mai există încă pe pămînt israeliţi spirituali în carne, ca „oameni.“ Aceasta înseamnă că acordul mai este încă şi astăzi în vigoare. „Preţul de răscumpărare corespunzător“ pe care l-a oferit Isus este fundamentul sau baza care le-a permis bărbaţilor şi femeilor de orice fel să devină israeliţi spirituali şi să fie aduşi în noul acord al cărui „singur mijlocitor“ este Isus Cristos.

22. (a) De ce este evident că noul acord se apropie de sfîrşitul său şi cînd va înceta serviciul de mijlocitor îndeplinit de Cristos? (b) De ce israeliţii spirituali glorificaţi nu au nevoie de nici un intermediar? În ce calitate vor servi ei atunci?

²² Astăzi mai există încă peste 9 000 de persoane care mărturisesc că sînt israeliţi spirituali admişi în noul acord. Ca şi Pavel şi Timotei, şi aceştia sînt „slujitori ai unui nou acord“ (2 Cor. 3:6; 1:1). Evident că acest nou acord se apropie de atingerea scopului său care era de a produce 144 000 de israeliţi spirituali aprobaţi de Dumnezeu, care să guverneze împreună cu Cristos Isus în regatul ceresc, — guvernul ideal al omenirii. Cînd pînă şi ultimii dintre aceşti creştini aprobaţi vor înceta să mai fie „oameni,“ şi aceasta ca urmare a morţii lor şi a învierii lor în regatul ceresc, atunci şi Isus Cristos va înceta să mai servească în calitate de mediator sau mijlocitor. Atunci israeliţii spirituali glorificaţi îşi vor fi lăsat în urmă starea lor ereditară de păcat pe care au cunoscut-o în carne şi carne făcea necesară intervenţia unui mediator între ei şi Dumnezeul sfinţeniei. Ca şi îngerii sfinţi din ceruri, ei nu vor mai avea nevoie de un intermediar între ei şi Iehova Dumnezeu (Apoc. 22:3, 4). Sub domnia lui Isus Cristos, ei vor servi în interesul lumii oamenilor în calitate de regi, de preoţi şi de judecători adjuncţi. — Apoc. 7:4–8; 14:1–3; 20:4, 6; Luca 22:28–30.

O„MARE MULŢIME“ DE BENEFICIARI PĂMÎNTEŞTI

23, 24. (a) Cine colaborează acum în mod activ cu rămăşiţă israeliţilor spirituali? Ce invitaţie li s-a făcut cu privire la Cina Domnului? (b) Ce recunosc ei? Cum le poate aduce binefaceri acest acord?

²³ Faptele autentice confirmă că există astăzi o „mare mulţime“ de creştini consacraţi şi botezaţi care colaborează în mod activ ca mica rămăşiţă a israeliţilor spirituali. Incepînd din primăvara anului 1938 ei au fost invitaţi să participe la sărbătorirea anuală a comemorării morţii lui Cristos, nu pentru a se împărtăşi din simbolurile care sînt pîinea nedospită şi vinul roşu, ci pentru a asista ca observatori respectuoşi.c Ei îl recunosc pe Isus Cristos drept regele lor ceresc întronat de la sfîrşitul timpurilor păgînilor în 1914, şi se alătură cu zel rămăşiţei israeliţilor spirituali în predicarea „acestei veşti bune a regatului“ pe tot pămîntul locuit, ca „mărturie tuturor naţiunilor“ înainte ca acest sistem de lucruri să–şi afle sfîrşitul în „marele necaz“ viitor (Mat. 24:14, 21). Ei recunosc că nu sînt israeliţi spirituali admişi în noul acord mijlocit de către Isus Cristos şi că nu constituie „un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfîntă.“ — 1 Petru 2:9.

²⁴ Dar noul acord le-a adus totuşi numeroase binefaceri, aşa cum şi „rezidenţii străini“ din vechiul Israel trăgeau foloase din şederea lor printre israeliţii care încheiaseră acordul Legii. — Ex. 20:10; Lev. 19:10, 33, 34; Apoc. 7:9–15.

25. Cu cine trebuie să rămână în unitate „mulţimea mare“ dacă vrea să-şi păstreze relaţia cu Iehova Dumnezeu? De ce?

²⁵ Pentru a–şi păstra relaţia cu „Salvatorul nostru, Dumnezeu,“ „mulţimea mare“ trebuie să rămînă în unitate cu rămăşiţa israeliţilor spirituali. De ce oare? Pentru că aceşti israeliţi spirituali sînt o „naţiune sfîntă“ despre care la Ieremia 31:35, 36, imediat după promisiunea lui Dumnezeu privitoare la noul acord, citim următoarele: „Iată ce a spus Iehova, Cel care a dat soarele pentru lumină în timpul zilei, regulamentele lunii şi ale stelelor pentru lumină în timpul nopţii, Cel care agită marea pentru ca valurile ei să devină turbulente (împotriva egiptenilor care îi urmăreau pe israeliţi), Cel al cărui nume este Iehova al oştirilor: „‘Dacă aceste regulamente ar putea fi înlăturate dinaintea mea,’“ este declaraţia lui Iehova, „‘[atunci] cei care sînt sămînţa lui Israel ar putea înceta în acelaşi fel de a mai fi o naţiune înaintea mea pentru totdeauna.“’“

26. Cu ce se poate asemăna permanenţa Israelului spiritual în sînul organizaţiei universale a lui Dumnezeu? De unde va domni Isus Cristos asupra locuitorilor paradisului terestru?

²⁶ Aşa cum nu poate permite să se stingă luminătorii cereşti care îi dau pămîntului nostru lumina necesară, tot aşa nu poate permite Iehova ca Israelul spiritual să dispară din organizaţia sa universală. Acest Israel va constitui în ceruri Noul Ierusalim, din care Cristos va domni ca rege asupra „marii mulţimi“ de supravieţuitori şi asupra tuturor celor morţi care vor fi readuşi la viaţă în paradisul terestru. — Apoc. 21:2–24.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Acordul Legii — pironit pe stîlpul de tortură

Acordul nou — devenit eficace în Ziua a cincizecea