Ce este timpul?

CÎT este ora? Ţi-ai pus de multe ori această întrebare, nu-i aşa? Poate că în timp ce citeşti această pagină simţi nevoia să te uiţi la ceasul de mînă sau la cel de perete. De ce? Pentru că omul resimte profund scurgerea timpului; se pare că omul n-ar putea trăi fără să aibă o anumită noţiune despre timp. — Psalm 90:12; Ecleziastul 3:11.

În fiecare zi, majoritatea dintre noi sîntem subordonaţi ceasului. Noi dormim, ne sculăm, mîncăm, lucrăm şi ne distrăm nu neapărat cînd dorim s-o facem, ci atunci cînd sîntem îndemnaţi de orele şi minutele de pe cadranul ceasului. Şi, lucru curios, cînd privim la ele, ne interesează mai mult cît timp ne-a mai rămas pentru a face cutare sau cutare lucru, decît ora exactă.

Toate vietăţile par să aibă un ceasornic în interiorul lor. De exemplu, multe plante şi animale au nişte mecanisme de cronometrare precisă a timpului de înflorire sau migraţie, după cum este cazul. Fără să fim conştienţi de acest fapt, secreţiile chimice interne şi diversele funcţii ale organismului nostru, toate sînt dirijate de tictacul silenţios al unui ceasornic biologic. Lucrul acesta ne aminteşte proverbul: „Pentru orice lucru există un timp stabilit.“ — Ecleziastul 3:1.

Ai putea să explici ce este timpul? După unii, timpul nu este decît o noţiune sau un mod particular de a privi lucrurile. După alţii, el ar fi distanţa dintre două evenimente. Aşadar, dacă nu s-ar întîmpla niciodată nimic, timpul nici n-ar exista. Şi totuşi, cînd încercăm să-i definim natura exactă, timpul ne dovedeşte a fi la fel de deconcertant ca şi spaţiul universal. Dar lucrul acesta nu ne împiedică să cunoaştem unele aspecte referitoare la timp.

CÎTEVA CUNOŞTINŢE DESPRE TIMP

Ştim că timpul se deplasează înainte, spre viitor, adică el este unidirecţional. Trecutul este ireversibil, adică s-a scurs pentru a nu mai reveni niciodată. Viaţa noastră poartă atît amprenta faptelor noastre corecte cît şi amprenta greşelilor noastre. Noi trăim întotdeauna în prezent, înaintăm spre viitor, dar nu putem niciodată să ne înapoiem în trecut şi să ne ştergem greşelile. De aici reiese importanţa faptului de a lua hotărîri corecte în prezent, astfel încît să ne bucurăm de un viitor bun, neambrit de regrete. — Proverbe 3:1, 2.

Ştim, de asemenea, să măsurăm timpul. În trecutul îndepărtat oamenii se mulţumeau să lase măsurarea timpului pe seama soarelui, lunii şi stelelor. Pentru mulţi oameni răsăritul soarelui însemna timpul de a-şi începe activitatea, iar spusul acestuia — timpul de a merge la culcare.

Pe măsură ce societatea a devenit mai complexă şi mai mobilă, omul a devenit din ce în ce mai interesat de măsurarea timpului. Graţie ingeniozităţii omului, au fost elaborate diferite soluţii de măsurare a timpului: cadranul solar, arderea lumînărilor, ceasornicul cu nisip (clepsidra), ceasul mecanic, iar astăzi, — ceasul atomic. Toate acestea au servit ca instrumente de măsurare a scurgerii invizibile a timpului. Deoarece omul este obsedat de măsurarea precisă a timpului, mulţi oameni nu mai trăiesc într-o societate axată pe muncă, ci într-o lume axată pe timp.

Dar de ce în unele cazuri se pare că timpul trece foarte repede iar în altele foarte încet? Aceasta se întîmplă deoarece timpul este măsurat în funcţie de evenimente. Astfel o perioadă de inactivitate pare mai lungă decît una de activitate şi cu cît manifestăm un interes mai mare faţă de ceea ce facem, cu atît mai repede trece timpul. Dimpotrivă, dacă lucrul pe care-l facem constituie o povară pentru noi, timpul trece nespus de greu. Ţi s-a întîmplat vreodată să aştepţi pe cineva fără să faci nimic? O oră petrecută astfel ţi se pare interminabilă, deoarece ea nu conţine decît un singur eveniment. Dar să presupunem că în aceeaşi oră a trebuit să efectuezi numeroase sarcini succesive, de exemplu pregătirea mesei pentru un grup de musafiri neaşteptaţi: (curăţatul cartofilor, punerea cărnii în cuptor, prepararea legumelor, aşezarea masei, ştergerea rapidă a prafului de pe obiectele din casă şi aranjarea părului şi a îmbrăcaminţii pentru a avea un aspect prezentabil). În acest caz, ora respectivă va trece cu viteză nebună, deoarece este plină de numeroase evenimente.

Faptul că sîntem conştienţi cu privire la trecut, prezent şi viitor ne deosebeşte de animale. Animalele trăiesc într-un prezent continuu, dar oamenii, deşi trăiesc în prezent, pot trage învăţăminte din trecut şi pot anticipa necesităţile viitoare. Şi pe măsură ce anii trec, iar noi acumulăm mai multă experienţă de viaţă, cu atît mai repede ni se pare că trece timpul. De aceea, pe măsură ce îmbătrînim şi devenim, în mod dureros, mai conştienţi de faptul că sîntem muritori, nu ar trebui oare să acordăm mai multă atenţie vieţii noastre şi felului în care ne-o trăim? — Psalm 90:10.

Poetul american Henry Austin Dobson face aceste observaţii juste cu privire la timp:

„‘Trece timpul?’ Te-ntrebi tu?

Vai, el stă, dar te duci tu!“

Dar rămîne oare întotdeauna neapărat valabil lucrul acesta? Nu, în cazul că ştim unde ne aflăm în timp, sau, altfel spus, cît este „ora“. Omul poate calcula timpul, poate teoretiza timpul, poate măsura cu precizie timpul; dar, ştie el oare cît este ora după ceasornicul lui Dumnezeu? În ce punct al calendarului său ne aflăm?