Întrebări de la cititori

◼ O dată ce o persoană devine membru al organizaţiei Martorii lui Iehova‚ este ea întotdeauna considerată ca atare?

Nu, Martorii lui Iehova nu sînt asemenea religiilor care susţin că odată ce ai devenit membru al uneia dintre ele, rămîi întotdeauna membru al ei. Un mic procentaj de indivizi preferă să rupă legăturile cu adunarea creştină sau sînt excluşi din ea, deoarece ei fac fapte rele, fără să se căiască.

La un moment dat, mulţi discipoli l-au părăsit pe Isus şi „nu au mai umblat cu el“ (Ioan 6:66). Biblia explică, de asemenea, că dacă un creştin practică un păcat grav, fără să manifeste căinţă, adunarea trebuie să-l îndepărteze pe omul cel rău din mijlocul ei şi să nu mai întreţină relaţii cu el. — 1 Corinteni 5:9–13.

Astfel, în prezent, dacă un creştin practică un păcat, un comitet format din bătrîni calificaţi din punct de vedere spiritual stă de vorbă cu el. Bătrînii vor să vadă respectivul manifestă căinţă şi dacă se poate corecta (Galateni 6:1). Dacă acel creştin nu vrea să se căiască şi să se corecteze, bătrînii ascultă de îndrumarea Bibliei în această privinţă şi îl exclud pe cel păcătos, astfel încît adunarea să fie „liberă de ferment“. — 1 Corinteni 5:7.

Sau, aşa cum este menţionat în Ioan 6:66, din cînd în cînd, cîte un Martor decide din proprie iniţiativă să abandoneze calea adevărului. El poate chiar să îşi anunţe hotărîrea luată, după ce comitetul de bătrîni începe să cerceteze faptele lui păcătoase. El poate să comunice bătrînilor în scris sau să declare în faţa unor martori că vrea să iasă din adunare şi să nu mai fie cunoscut ca Martor. În cazul acesta, nu va mai fi necesar ca bătrînii să continue cercetările. Totuşi, ei vor face un scurt anunţ cu privire la ieşirea din organizaţie a omului respectiv, astfel încît adunarea să ştie că el „a ieşit dintre noi“ (1 Ioan 2:19). Apoi ei vor respecta porunca inspirată şi nu vor primi pe un astfel de om în casele lor, nici nu îl vor saluta, ca să nu devină părtaşi la lucrările lui rele. — 2 Ioan 10, 11.

Aşadar, oamenii nu sînt obligaţi să rămînă în adunare, însă marea majoritate a Martorilor lui Iehova manifestă atitudinea apostolilor care au rămas de bună voie ataşaţi de Isus, au primit ajutor spiritual din partea lui şi s-au bucurat de comunitatea călduroasă care există în adunarea lui Dumnezeu. — Luca 22:28.

◼ Dacă Moise a fost într-adevăr blînd şi modest‚ cum a putut el să scrie‚ în Numeri 12:3 că Moise a fost cel mai blînd dintre toţi oamenii?

Deşi poate că nu i-a fost uşor să facă astfel, Moise a putut să scrie această prezentare exactă, deoarece el era sub inspiraţie divină.

Un semn distinctiv al faptului că Biblia a fost inspirată de Dumnezeu este sinceritatea celor care au scris-o. Moise şi ceilalţi bărbaţi pe care Dumnezeu i-a folosit la redactarea cărţilor care alcătuiesc Biblia au scris cu o sinceritate ieşită din comun.

De exemplu, Moise a consemnat greşelile şi păcatele comise de poporul său, inclusiv cele ale fratelui său şi cele ale surorii sale (Exod 16:2, 3; 17:2, 3; 32:1–6; Levitic 10:1, 2). Moise nu s-a cruţat nici pe sine; el a relatat cu francheţe propriile lui greşeli, chiar şi cele care au dus la mustrarea lui de către Dumnezeu (Numere 20:9–12; Deuteronom 1:37). Deci Moise a dat dovadă de consecvenţă cînd a redactat în mod obiectiv un adevăr pe care Iehova a vrut, evident, să-l includă în Biblie, şi anume faptul că Moise însuşi era — un om foarte blînd. Împrejurarea în care este făcută această afirmaţie confirmă veridicitatea ei: în loc să se indigneze cînd Maria şi Aaron i-au pus la îndoială autoritatea, Moise l-a lăsat pe Iehova să reglementeze situaţia.

De altfel, Moise l-a prefigurat pe Mesia (Deuteronom 18:15–19). Astfel, cînd Iehova Dumnezeu a îndreptat atenţia asupra blîndeţii lui Moise, El a dat asigurarea că această calitate de dorit va fi manifestată de Mesia. În timp ce citim evangheliile, nu ne place oare blîndeţea lui Isus? De asemenea, nu ne atrage spre el această blîndeţe şi nu ne dă ea motive de a ne bizui pe el? — 2 Corinteni 10:1; Evrei 4:15, 16.