Iehova — Un Dumnezeu crud sau plin de iubire?

„DAR Dumnezeu Bibliei este un Dumnezeu plin de cruzime“, spuse japonezul. Misionarul căruia îi fuseseră adresate aceste cuvinte şi care stătea în pragul uşii îşi dădu seama că proprietarul casei era o persoană familiarizată cu Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu.

„Şi apoi, cum explicaţi faptul că Dumnezeu i-a înecat pe oameni în potop?“ continuă proprietarul casei. „Sau faptul că a nimicit cu foc Sodoma şi Gomora? Ca să nu mai vorbim de porunca pe care el a dat-o israeliţilor, ca să-i extermine pe canaaniţi! Cum puteţi spune că Dumnezeu nu este plin de cruzime? Pe de altă parte, Dumnezeul ‘Noului Testament’ este complet deosebit de celălalt Dumnezeu. Isus i-a învăţat pe oameni despre un Dumnezeu al păcii şi al iubirii.“

Această concepţie potrivit căreia Dumnezeul „Vechiului Testament“ este crud şi sîngeros persistă în gîndirea multor oamni. De aceea, unele persoane acceptă cu suspiciune ideea că Dumnezeul „Noului Testament“ este un Dumnezeu plin de iubire. Aşadar, cum ar putea cineva să slujească unui Dumnezeu care se poartă cu două feţe?

„Toate căile sale sînt dreptate“

Totuşi, oamenii nu au cîtuşi de puţin competenţa de-a critica acţiunile lui Dumnezeu. Oare un copil sesizează imediat de ce tatăl său îl face sl sufere cînd îl aşează în scaunul medicului dentist? Tot aşa şi noi, s-ar putea să nu înţelegem de la început toate acţiunile efectuate de Dumnezeu. „Să ştiţi că Iehova este Dumnezeu“, a spus psalmistul. „El ne-a făcut, şi nu noi înşine.“ — Psalm 100:3.

Aşadar, nu am fi oare lipsiţi de înţelepciune dacă am trage concluzia că acţiunile lui Dumnezeu sînt pline de cruzime? „«Gîndurile voastre nu sînt gîndurile mele şi căile mele nu sînt căile voastre», este declaraţia lui Iehova. ‘Căci aşa cum cerurile sînt mai sus decît pămîntul, tot aşa căile mele sînt mai sus decît căile voastre şi gîndurile mele decît gîndurile voastre’.“ (Isaia 55:8, 9). În plus, Biblia ne asigură că „toate căile sale sînt dreptate“. Iehova este identificat ca „un Dumnezeu al fidelităţii, la care nu există nedreptate“ (Deuteronom 32:4). Deci, să privim îndeaproape la cîteva cazuri în care Dumnezeu a considerat că este bine să aplice judecata.

Potopul

„Iehova a văzut că răutatea omului era copleşitoare pe pămînt şi că orice înclinaţie a gîndurilor inimii sale era numai rea tot timpul.“ (Geneza 6:5) Aşa arăta lumea dinainte de izbucnirea Potopului. Da, Iehova „a văzut pămîntul şi iată că el era ruinat, căci toată carnea îşi ruinase calea pe pămînt“ (Geneza 6:12). Poate că unii susţin că Dumnezeu ar fi trebuit să-i lase pe oameni în pace, ca aceştia să facă ce vor. Totuşi, atunci mai existau pe pămînt oameni cinstiţi şi integri din punct de vedere moral. N-ar fi fost deci i atitudine nemiloasă din partea lui Dumnezeu ca să permită celor răi să distrugă şi ultimele vestigii de moralitate care mai rămăseseră pe pămînt? Bineînţeles. De aceea, Dumnezeu a declanşat un potop mondial pentru a curăţa pămîntul de oamenii care îl degradau.

Pe de altă parte, un Dumnezeu plin de cruzime nu s-ar fi îngrijit de supravieţuirea unor oameni şi animale. Totuşi, Iehova s-a îngrijit. Un Dumnezeu plin de cruzime nu i-ar fi avertizat niciodată pe oameni despre venirea unui cataclism. Totuşi, el l-a însărcinat pe Noe să fie „predicator al dreptăţii“ pentru o perioadă de cel puţin 40 sau 50 de ani! (2 Petru 2:5). În consecinţă, oamenii puteau să aleagă între supravieţuire şi nimicire.

Sodoma şi Gomora

Cînd doi îngeri au venit la Sodoma, locuitorii ei şi-au manifestat imediat caracterul pervertit. Bărbaţii Sodomei au înconjurat casa lui Lot, „de la băiat pînă la bătrîn, tot poporul într-o singură gloată. Şi strigîndu-l într-una pe Lot, ei i-au spus: «Unde sînt bărbaţii care au venit noaptea asta la tine? Adu-i afară ca să avem relaţii cu ei.»“ (Geneza 19:4, 5). Aceasta însemna ‘a urmări carnea pentru o utilizare contrară naturii’. — Iuda 7; vezi şi Romani 1:26, 27.

Dumnezeu, „care cercetează inimile“, a văzut că oraşele respective nu mai puteau fi salvate. Ele meritau să fie distruse (Romani 8:27). De fapt, în Sodoma nu se găseau nici măcar zece oameni drepţi (Geneza 18:32). Conduita sodomiţilor constituia un pericol grav pentru Lot şi familia sa, care erau oameni drepţi. Aşadar, faptul că Dumnezeu l-a salvat pe Lot şi pe fetele acestuia a fost o dovadă de iubire. — Geneza 19:12–26.

Nimicirea canaaniţilor

Iehova i-a promis lui Avraam că descendenţa lui va ocupa în cele din urmă ţara Canaanului. Observaţi totuşi că în timpul lui Avraam nu trbuia să aibă loc nici o nimicire. De ce? „Deoarece eroarea amoriţilor (tribul canaanit predominant) nu a ajuns încă deplină‚“ a spus Iehova (Geneza 15:16). Aveau să treacă încă 430 de ani pînă cînd răutatea manifestată de naţiunia aceea va atinge un asemenea nivel încît Moise va spune: „În realitate, datorită răutăţii acestor naţiuni (din Canaan) le alungă Iehova, Dumnezeul tău dinaintea ta.“ — Deuteronom 9:5.

În aceeaşi ordine de idei, iată ce se spune în cartea „Arheologia şi Vechiul Testament“ (în limba engleză): „Brutalitatea, senzualitatea şi neînfrînarea din mitologia canaanită (...) trebuie să fi scos în evidenţă la închinătorii ei cele mai nocive trăsături şi trebuie să fi generat multe dintre cele mai degradante practici ale epocii, cum ar fi prostituţia sacră, sacrificarea copiilor şi cultul şarpelui (...) o crasă degenerare morală şi religioasă.“ Cu toate acestea, gabaoniţii şi locuitorii din alte trei oraşe au fost ocrotiţi (Iosua 9:17, 18). Oare un Dumnezeu plin de cruzime ar fi permis ca aceştia din urmă să fie ocrotiţi?

O persoană cu două feţe?

Totuşi, unii susţin în continuare că Dumnezeul „Vechiului Testament şi-a schimbar personalitatea în „Noul Testament“. Ei spun să învăţăturile lui Isus pun un accent deosebit pe iubire. — Matei 5:39, 44, 45.

Dar distrugerea Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 e.n., a venit ca o sentinţă judecătorească din partea lui Iehova, întocmai cum a profeţit Isus (Matei 23:37, 38; 24:2). În plus, Anania, Safira şi Irod au fost omorîţi. Deci Dumnezeu nu s-a schimbat (Fapte 5:1–11; 12:21–23; Maleahi 3:6) Nici învăţăturile lui Isus nu au constituit o etapă nouă în contextul Bibliei. Cu mult timp înaintea lui Isus, în Legea mozaică era inclusă şi porunca: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ (Levite 19:18). Cu toate acestea, învăţăturile lui Isus cu privire la iubirea care echivalează cu sacrificiul de sine depăşeau porunca de mai sus (Ioan 13:34). Să nu uităm nici faptul că el i-a condamnat făţiş pe conducătorii religioşi ipocriţi. Citiţi personal tot capitolul 23 din Matei şi veţi vedea cît de categoric i-a condamnat Isus pe aceşti clerici.

Astfel, Biblia nu constituie o dovadă că Dumnezeu ar fi plin de cruzime, ci evidenţiază că el are o profundă şi statornică dragoste faţă de omenire. Tocmai lucrul acesta ne îndeamnă să învăţăm mai mult despre Iehova şi despre faptele sale pline de iubire. Articolul următor vă va ajuta în sensul acesta.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 3]

A acţionat oare Iehova cu dreptate cînd a produs Potopul, cînd a distrus Sodoma şi Gomora şi cînd i-a omorît pe canaaniţi?