Începuturile regalităţii în Israel — Cele două cărţi ale lui Samuel

„ŞI NU aţi citit oare ce a făcut David cînd lui şi oamenilor săi le-a fost foame? El a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a luat pîinea sacră care este de mîncat şi a dat-o oamenilor săi, deşi numai preoţilor le este îngăduit să mănînce din ea, şi la nimeni altul.“ (Luca 6:3, 4, The New English Bible). Cu aceste cuvinte Isus i-a pus la tăcere pe unii farisei care îi acuzaseră pe discipolii săi de nerespectarea Sabatului, pentru motivul că aceştia culeseseră cîteva boabe de grîu pentru a le mînca în ziua Sabatului.

Dar Isus a mai arătat un lucru. Relatarea istorică despre David şi „pîinea sacră“ este consemnată în prima carte a lui Samuel (1 Samuel 21:1–6). Faptul că Isus s-a referit la această carte pentru a respinge o obiecţie demonstrează că el îi cunoştea conţinutul şi sugerează ideea că ar fi bine ca şi noi să ne familiarizăm cu conţinutul ei. Împreună cu perechea ei, cartea a doua a lui Samuel, ea conţine informaţii care au fost preţioase pentru Isus şi sînt preţioase şi pentru noi astăzi. — Romani 15:4.

Ce reprezintă cele două cărţi ale lui Samuel? Ele sînt cărţi istorice care se găsesc în Scripturile Ebraice şi care prezintă un punct de cotitură în istoria poporului lui Dumnezeu. Anterior, israeliţii fuseseră guvernaţi de o serie de judecători. Aceste două cărţi înfăţişează sîrşitul perioadei judecătorilor şi începutul guvernării exercitate de regalitatea israelită. Ele sînt pline de evenimente emoţionante şi de oameni cu caractere fascinante. Avem prilejul să facem cunoştinţă cu însuşi Samuel, ultimul judecător, şi cu primii doi regi, Saul şi David. Tot aici întîlnim un mare număr de individualităţi de neuitat: trista figură lui Eli, înţelepciunea şi tactul lui Abigail, vitejia dar şi blîndeţea lui Ionatan, precum şi atitudinea fraţilor Abişai şi Ioab — fermi de partea lui Iehova, dar manifestînd cruzime în acţiunile lor de răzbunare personală (Evrei 11:32). Cele două cărţi ne învaţă principii care sînt valabile şi astăzi şi relatează despre evenimente care au avut efecte îndelungate asupra poporului lui Dumnezeu, şi, de fapt, asupra întregii omeniri.

Un rege care a dat greş

Prima persoană care a fost unsă de către Iehova pentru a fi rege peste naţiunea Israel a fost Saul. Începutul lui a fost bun, dar, mai tîrziu, în faţa unui atac inevitabil din partea filistenilor, el nu a dovedit încredere sinceră în Iehova. De aceea Samuel i-a spus că fiii lui nu vor moşteni tronul şi că „Iehova îşi va găsi un bărbat după inima sa, şi Iehova îl va învesti conducător peste poporul său“ (1 Samuel 13:13, 14). Totuşi Saul a rămas rege pînă la sfîrşitul vieţii lui.

Mai tîrziu acestui prim rege i s-a poruncit să pornească război împotriva amaleciţilor, pentru a-i pedepsi. Dar Saul nu a îndeplinit în întregime ordinele lui Iehova, atrăgîndu-şi astfel şi mai mult dezaprobarea sa. De aceea Samuel a fost îndemnat să spună: „Îi fac lui Iehova mai multă plăcere holocausturile şi jertfele decît ascultarea de glasul lui Iehova? Iată, ascultarea valorează mai mult decît o jertfă şi luarea aminte mai mult decît grăsimea berbecilor.“ (1 Samuel 15:22). Iată un principiu care este şi astăzi de o importanţă vitală pentru aceia care îl slujesc pe Iehova în funcţii de conducere. Deoarece Saul nu a fost ascultător, profetul Samuel a zis în continuare: „Întrucît ai respins cuvîntul lui Iehova, el te respinge în consecinţă, ca să nu mai fii rege.“ (1 Samuel 15:23). Ulterior, cînd a consultat un mediu spiritist, Saul a dovedit cît de departe se rătăcise el de la închinarea curată. — 1 Samuel 28:8–25.

Un rege care a avut succes

Succesorul regelui Saul a fost David, fiul lui Iese. David se deosebea total de Saul. În tinereţea sa el l-a ucis pe uriaşul filistean Goliat, iar faptul acesta a dovedit că el manifesta încredere în Iehova. Apoi, cînd a fugit ca să-şi salveze viaţa din cauza invidiei lui Saul, el a continuat, totuşi, să asculte de Iehova în orice împrejurare. David ar fi putut nu o dată să-l omoare pe Saul, dar s-a reţinut să facă lucrul acesta, aşteptînd ca Iehova să hotărască momentul cînd îl va pune rege pe el. În acest interval de timp a avut loc episodul în care preotul Ahimelec i-a dat lui David să mănînce pîinea pentru punerea înainte, episod menţionat de Isus în convorbirea sa cu fariseii.

Cînd Saul a murit, David şi-a inaugurat domnia. Dar la început, numai tribul său, Iuda, l-a acceptat. Celelalte triburi au continuat să se supună lui Iş–boşet, un fiu supravieţuitor al lui Saul. David însă nu a manifestat sentimente de răzbunare faţă de rivalul său. Cînd în cele din urmă, Iş–boşet a fost asasinat, David i-a executat pe asasini. Şi cînd Abner, conducătorul armatei lui Iş–boşet, a fost omorît, el a decretat doliu naţional (2 Samuel 3:31–34; 4:9–12). Asemenea umilinţă, răbdare, putere de a suporta şi încredere în Iehova sînt necesare slujitorilor lui Iehova în orice perioadă a istoriei.

„Fiul lui David“

Cînd, în cele din urmă, David a devenit rege peste întreaga naţiune reunificată, unul dintre primele sale gînduri a fost să construiască o locuinţă stabilă pentru lada convenţiei, simbolul prezenţei lui Iehova în Israel. Iehova nu a consimţit la această acţiune, dar, ca dovadă a faptului că a recunoscut fidelitatea excepţională manifestată de David, el a făcut cu acesta o convenţie specială. „Cu siguranţă, casa ta şi regatul tău vor fi neclintite înaintea ta, pe timp indefinit; tronul tău va deveni un tron stabilit temeinic, pe timp indefinit.“ — 2 Samuel 7:16.

Astfel, David a devenit o verigă dintr-un lung şi neîntrerupt lanţ de descendenţi care începe de la Adam şi continuă, prin Avraam, Isaac, Iacob, Iuda, pînă la promisul Mesia (Geneza 3:15; 22:18; 26:4; 49:10). Cînd Mesia urma să sosească în final, el trebuia să fie un descendent al lui David. Acest descendent a fost Isus, atît prin linia genealogică a tatălui său adoptiv, cît şi prin aceea a mamei sale (Matei 1:1–16; Luca 3:23–38). În evanghelii el este numit frecvent „Fiul lui David.“ — Marcu 10:47, 48.

În calitate oficială de „Fiu al lui David“, Isus era moştenitorul lui David. Dar ce anume a moştenit el? Îngerul Gabriel i-a spus Mariei astfel: „Acesta (Isus) va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni pentru totdeauna ca rege peste casa lui Iacob şi nu va exista sfîrşit al regatului său.“ (Luca 1:32, 33). David a reunificat într-un singur regat tot poporul lui Dumnezeu, după cum ne relatează cea de a doua carte a lui Samuel. Deci Isus a moştenit domnia peste întregul Israel.

Să observăm, de asemenea, încă un fapt cu privire la David, fapt pe care îl relatează prima carte a lui Samuel: „Acum David era fiul acestui efratit din Betleemul lui Iuda, al cărui nume era Iese.“ (1 Samuel 17:12). Această afirmaţie nu reprezintă doar o interesantă notă de subsol istorică. Şi Mesia, ca „Fiu al lui David“, trebuia să se nască în Betleem: „Iar tu, o, Betleeme Efrata, cel prea mic pentru a te afla printre miile lui Iuda, din tine îmi va ieşi cel care va deveni stăpînitor în Israel, a cărui origine este din timpurile de început, din zilele timpului indefinit.“ (Mica 5:2). Bineînţeles, Isus a îndeplinit această cerinţă a persoanei care trebuia să devină Mesia. — Matei 2:1, 5, 6.

Acţiuni care au schimbat cursul istoriei

Multe dintre faptele de vitejie ale lui David au avut efecte durabile. De exemplu, David a fost crescut la o depărtare de cîţiva kilometri de Ierusalim. Cînd David era copil, Ierusalimul se afla sub ocupaţia iebusiţilor şi, cu siguranţă, el privea cu admiraţie la poziţia aproape inaccesibilă a acestui oraş situat pe o înălţime abruptă şi stîncoasă cunoscută sub numele de Muntele Sion. Acum, în calitate re rege, el putea să facă pentru acest oraş mai mult decît să-l admire. Cea de a doua carte a lui Samuel descrie în imagini vii modul în care David, în pofida batjocurilor inţepătoare ale locuitorilor iebusiţi, „a procedat la capturarea fortăreţei Sionului, adică oraşul lui David“ (2 Samuel 5:7). Astfel, Ierusalimul a ajuns să ocupe un loc central în istoria omenirii, loc pe care îl deţine, cu anumite perioade de întrerupere, de atunci încoace.

Oraşul a devenit capitala regatului lui David şi a rămas capitala regilor pămînteşti ai lui Dumnezeu timp de sute de ani. În primul secol al erei noastre, Isus, „Fiul lui David“, a predicat în el. Tot în Ierusalim Isus a intrat călare pe un asin, pentru a se prezenta ca Rege înaintea iudeilor (Matei 21:1–11, Mt 21:42—22:13; Ioan 7:14). Iar în afara porţilor Ierusalimului, el şi-a jertfit viaţa pentru omenire, după care a fost înviat şi înalţat la cer, unde a aşteptat cu răbdare — aşa cum şi David aşteptase înaintea lui — ca Iehova să spună cînd să-şi înceapă domnia ca Rege. — Psalm 110:1; Fapte 2:23, 24, 32, 33; Evrei 13:12.

Domnia lui David în Ierusalim ne mai aminteşte faptul că, acum, descendentul său, Isus, domneşte şi el într-un Ierusalim — „Ierusalimul ceresc“ (Evrei 12:22). Iar locul pe care se află acest Ierusalim din cer se numeşte „Muntele Sion“, care ne aminteşte de înălţimea stîncoasă pe care se afla situat oraşul Ierusalim original. — Apocalips 14:1.

Spre sfîrşitul domniei sale, David a făcut un recensămînt nelegal al naţiunii. Drept pedeapsă, Iehova a lovit cu ciumă naţiunea, iar îngerul care a adus-o s-a oprit în cele din urmă la aria de treierat a unui moşier iebusit pe nume Aravna. David a cumpărat aria de pămînt de la Aravna şi a construit pe ea un altar pentru Iehova (2 Samuel 24:17–25). Această acţiune a avut, de asemenea, un efect de durată, şi anume acela că terenul cumpărat de David a devenit locul amplasării templului lui Solomon, iar mai tîrziu al templului reconstruit. Astfel, timp de secole, aici s-a aflat centrul mondial al închinării adevărate. Isus însuşi a predicat în templul lui Irod, templu care a fost, de asemenea, construit alături de fosta arie de treierat a iebusitului Aravna. — Ioan 7:14.

Da, cele două cărţi ale lui Samuel ne prezintă oameni adevăraţi şi ne explică principii importante. Ele arată de ce primul rege al Israelului a dat greş şi de ce al doilea rege a avut un remarcabil succes, în ciuda faptului că a comis unele greşeli tragice. Ele ne introduc în atmosfera unei importante perioade istorice — începuturile regalităţii omeneşti în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Avem, astfel, prilejul să urmărim felul în care Ierusalimul a devenit capitala acestei regalităţi şi să remarcăm cumpărarea unui teren care va deveni, secole în şir, centrul mondial al adevăratei închinări. De asemenea, aflăm despre un element important care ne ajută să-l identificăm pe viitorul Mesia — el avea să fie un „Fiu al lui David.“

Într-adevăr, acestea sînt două cărţi remarcabile. Fiecare creştin trebuie să le citească personal.

[Chenarul de la pagina 28]

„Se comporta ca un profet“

Ce semnificaţie au cuvintele din următorul text biblic: „Spiritul lui Dumnezeu a venit asupra lui (Saul), da, asupra lui, şi el umbla şi se comporta ca un profet“? — 1 Samuel 19:23.

Cînd profeţii lui Iehova anunţau mesajele lui Dumnezeu, ei vorbeau sub influenţa spiritului sfînt, care îi umplea de putere şi, fără îndoială, îi îndruma să vorbească cu o hotărîre şi o sensibilitate care erau, într-adevăr, de o factură neobişnuită (Mica 3:8; Ieremia 20:9). Probabil că acest mod de manifestare le părea ciudat — poate chiar nebunesc — celorlalţi oameni. Totuşi, o dată ce se dovedise că profeţii vorbeau din partea lui Iehova, mesajele lor erau luate în serios de persoanele temătoare de Dumnezeu. — Vezi 2 Regi 9:1–13.

Aşadar, în această împrejurare, Saul a început să se manifeste într-un mod ciudat, care le amintea celor prezenţi de agitaţia unui profet aflat pe punctul de a prezenta un mesaj de la Iehova. În timp ce se manifesta astfel, Saul şi-a aruncat hainele de pe el şi a stat culcat gol toată noaptea (1 Samuel 19:23, 24). Lucrul acesta s-ar putea să arate că, atunci cînd s-a împotrivit scopurilor lui Iehova Dumnezeu, el era un simplu om, fără nici o putere sau autoritate regală. Într-o împrejurare anterioară, cînd regele Saul „s-a comportat ca un profet“, el a încercat să-l ucidă pe David cu o lance. — 1 Samuel 18:10, 11.

[Chenarul de la pagina 29]

„Un spirit rău din partea lui Iehova“

„Şi spiritul lui Iehova s-a retras de la Saul şi un spirit rău din partea lui Iehova l-a terorizat.“ (1 Samuel 16:14). Ştiţi ce înseamnă aceste cuvinte?

Din citirea lor nu trebuie să înţelegem că Iehova a trimis efectiv un spirit rău ca să-l terorizeze pe Saul, ci faptul că, atunci cînd Iehova şi-a retras spiritul sfînt, Saul a fost posedat de un spirit rău, sau de un imbold interior de a face rău. (Vezi Matei 12:43–45.) Dar de ce se spune aici că Iehova este sursa de unde a venit acest spirit rău? Deoarece retrăgîndu-şi spiritul sfînt, Iehova a creat posibilitatea ca Saul să fie posedat de imbolduri sau impulsuri greşite. Acest „spirit rău“ a zdrobit liniştea sufletească a lui Saul şi, uneori îl determina să acţioneze cu nesăbuinţă.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 27]

GOLIAT

DAVID

SAUL

SAMUEL