Creştinismul adevărat produce oare fanatici?
CREŞTINĂTATEA şi-a avut propriii săi fanatici, de la cei care şi-au dat foc pentru a-şi exprima protestul politic, pînă la cei care nu tolerează persoanele cu opinii religioase diferite de ale lor. De exemplu, prima cruciadă a fost organizată din îndemnul Bisericii Catolice, pentru a elibera Ierusalimul din mîna celor pe care îi considera necredincioşi. Ea a început cu trei gloate dezorganizate care, printre alte acte de violenţă, au masacrat populaţiile evreieşti din Renania. Cînd forţele militare ale acestei cruciade au reuşit să cucerească Ierusalimul, aceşti aşa-zişi soldaţi creştini au transformat străzile în rîuri de sînge.
În cartea sa The Outline of History (Scurtă istorie a lumii), H.G. Wells a spus cu privire la prima cruciadă: „Măcelul a fost groaznic; sîngele învinşilor curgea pe străzi pînă ce soldaţii călări s-au bălăcit în el. La căderea nopţii, ‘suspinînd de marea bucurie’, după ce au călcat teascul, cruciaţii au plecat de la locul în care călcaseră în teasc la sfîntul Mormînt, unde şi-au unit pentru rugăciune mîinile mînjite de sînge.“
În timpul unei cruciade ulterioare, instituită la ordinul papei Inocenţiu al III-lea, paşnicii albigenzi şi catari, care respingeau doctrinele Romei şi abuzurile clerului, au fost masacraţi. Despre fanatismul manifestat împotriva lor, Wells scria: „Lucrul acesta a fost prea mult pentru Lateran, astfel că asistăm la spectacolul lui Inocenţiu al III-lea care predica o cruciadă împotriva acestor sectari nefericiţi şi care accepta înrolarea vagabonzilor fără ocupaţie, pentru comiterea oricărei ruşini în mijlocul celor mai paşnici supuşi ai regelui Franţei. Istoria cruzimilor şi a actelor monstruoase ale acestei cruciade este cu mult mai îngrozitoare de citit decît orice relatare despre martiriul la care au fost supuşi creştinii de către păgîni.“
Istoria creştinătăţii este plină de faptele fanaticilor, iar acestea au produs de obicei roadele violenţei. Putem deci să tragem concluzia că fanatismul nu produce roade bune. Iată cum defineşte un dicţionar fanatismul: „Zel exaltat sau delirant.“ Şi el ilustrează această definiţie prin următoarele cuvinte: „Nici o perioadă din istorie nu dovedeşte mai multă cruzime, dezmăţ şi fanatism decît cea a cruciadelor.“ — New Standard Dictionary of the English Language, 1929.
Este, de asemenea, interesant să ne oprim asupra definiţiei cuvîntului „fanatic“ pe care o dă Dictionarul limbii române literare contemporane, (volumul II, pagina 257): „a) care este însufleţit de o rîvnă exagerată, capabilă de acţiuni temerare pentru o convingere, de obicei religioasă, şi intolerant pînă la violenţă faţă de adversari. (. . .) b) dus la extrem, exagerat, pătimaş, intolerant“. Ţinînd seama de aceste precizări, se poate oare spune că adevăraţii creştini sînt fanatici?
Identificaţi după roade
Aşa cum un pom se recunoaşte după roadele pe care le dă, tot aşa rezultatele acţiunilor umane arată ce fel de oameni le-au săvîrşit. Isus Cristos, Fondatorul creştinismului, a scos în evidenţă acest lucru, spunînd: „Pomul bun nu poate purta roade fără valoare, nici pomul putred nu poate produce roade excelente. Astfel deci, după roadele lor îi veţi recunoaşte pe oamenii aceia.“ — Matei 7:18, 20.
Isus a fondat adevăratul creştinism, în calitate de pom bun. Deci el nu putea da roadele rele pe care le dă fanatismul. Niciodată Isus nu şi-a îndemnat discipolii să comită acte de violenţă, nici asupra lor înşişi, nici asupra altora. Dimpotrivă, citînd una dintre cele două mari porunci, el a zis: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22:39). Discipolii săi trebuiau să fie amabili chiar şi faţă de duşmanii lor, deoarece Isus le poruncise: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri, să faceţi bine celor care vă urăsc, să-i binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, să vă rugaţi pentru cei ce vă insultă.“ — Luca 6:27, 28.
Adevăraţii continuatori ai lui Isus s-au dus la oamenii din multe naţiuni diferite, nu cu arme de foc şi cu săbii, ci cu acel Cuvînt scris al lui Dumnezeu şi cu argumente paşnice. Ei nu s-au dus în alte ţări escortaţi de armate pentru a masacra, tortura şi viola pe cei care refuzau botezul creştin. Discipolii lui Isus urmau exemplul paşnic pe care l-a dat el, predicînd tuturor vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu şi încurajîndu-i să discute pe baza informaţiilor pe care ei le prezentau din Scripturi. Printre roadele pe care lucrarea lor le dădea se numărau roadele spiritului lui Dumnezeu: „Iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea, stăpînirea de sine.“ — Galateni 5:22, 23.
Acelaşi lucru se petrece şi astăzi. Adevăratul creştinism dă roade bune. Pomul — organizaţia creştină — pe care Isus l-a plantat cu peste 1 900 de ani în urmă era bun şi este încă bun. Deci el nu poate da roadele rele ale intoleranţei şi violenţei, aşa cum face fanatismul. De ce atunci fanatismul a fost atît de răspîndit în creştinătate?
Apostolul Pavel a arătat că va veni timpul cînd vor apărea creştini falşi. Aceştia vor fi creştini cu numele, dar nu şi în realitate, şi nu vor da roade bune. Bătrînilor din Efes el le-a zis: „Ştiu că după plecarea mea se vor introduce printre voi lupi tiranici, care nu vor trata cu delicateţe turma şi chiar din mijlocul vostru se vor ridica oameni care vor vorbi lucruri deformate, pentru a-i atrage pe discipoli după ei“ (Fapte 20:29, 30). În aceşti apostaţi îşi are originea creştinătatea, cu sutele ei de organizaţii religioase contradictorii care predau ca învăţătură lucruri pe care ele le pretind creştine. În realitate, acestea sînt „lucruri deformate“, idei ale oamenilor, şi nu adevărul din Cuvîntul lui Dumnezeu. Tocmai la aceşti falşi creştini s-au manifestat roadele rele ale fanatismului.
Este zelul creştin un fanatism?
Este adevărat că fanatismul este o formă de zel, dar un „zel exagerat sau delirant“, deci iraţional. Or, aceste calificative nu corespund adevăratului creştinism.
Biblia îi îndeamnă pe creştini de repetate ori să fie raţionali. De exemplu, în Filipeni 4:5 se spune: „Caracterul vostru raţional să fie cunoscut de toţi!“ De altfel, creştinii sînt sfătuiţi „să nu vorbească de rău despre nimeni, să nu fie bătăuşi, să fie raţionali, manifestînd toată blîndeţea faţă de toţi oamenii“. — Tit 3:2.
Deoarece îi vizitează pe oameni la domiciliu şi le vorbesc despre vestea bună privitoare la Regatul lui Dumnezeu, Martorii lui Iehova se deosebesc de majoritatea pretinşilor creştini. Zelul lor în serviciul creştin nu este un motiv de a-i considera drept fanatici. Aici este vorba de un zel raţional pentru lucrarea pe care Isus a îndeplinit-o şi a poruncit continuatorilor săi să o îndeplinească (Matei 24:14; 28:19, 20). Cine renunţă la multe activităţi personale care cer timp, şi îşi consacră cît mai mult timp posibil predicării Regatului, nu este un fanatic. Dimpotrivă, acea persoană dovedeşte că este conştientă de importanţa de a-i ajuta pe alţii să înveţe adevărurile dătătoare de viaţă din Cuvîntul lui Dumnezeu în scurtul timp care mai rămîne pentru efectuarea acestei lucrări. Lucrul acesta este raţional şi folositor.
Departe de a fi o lucrare fanatică şi care aduce prejudicii oamenilor, această activitate le întăreşte credinţa în Dumnezeu şi în Cuvîntul său. Ea le dă speranţă celor care nu au speranţă, îi eliberează pe cei care sînt sclavi superstiţiilor şi ignoranţei religioase şi transformă nenumărate persoane imorale şi violente în creştini paşnici şi curaţi din punct de vedere moral. Aceste roade bune denotă o organizaţie bună.
În peste 200 de ţări Martorii lui Iehova rămîn fideli Regatului lui Dumnezeu, chiar dacă în multe locuri ei nu sînt recunoscuţi oficial. Loialitatea lor faţă de Dumnezeu, Suveranul Suprem, nu poate fi considerată fanatism. El este cea mai înaltă Autoritate, iar cînd există un conflict între legile sale şi cele ale unui guvern omenesc, un creştin adevărat are obligaţia de a asculta de El. Sub guvernele umane, legile locale sînt uneori abrogate deoarece ele sînt în contradicţie cu alte legi ale statului. În mod asemănător, adevăraţii creştini consideră drept nule acele legi care sînt în contradicţie cu legile Suveranului universului, Iehova Dumnezeu. Deoarece el nu se poate supune unor legi contradictorii, adevăratul creştin face la fel cum au făcut apostolii, care au zis: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni“ (Fapte 5:29). Lucrul acesta este raţional.
Martorii lui Iehova adoptă acelaşi comportament raţional faţă de sărbătorile naţionale şi religioase care sînt contrare Cuvîntului lui Dumnezeu. Nu este fanatism să refuzi a participa la sărbătorile pe care le ţin majoritatea oamenilor dintr-o ţară. Faptul că ei se deosebesc de ceilalţi oameni datorită conştiinţei lor religioase îi pune pe Martori în aceeaşi situaţie cu primii creştini, care nu respectau ceremoniile populare din timpul lor. Şi Martorii lui Iehova sînt bucuroşi să arate motivul biblic pentru care ei refuză să ia parte la ele. — 1 Petru 3:15.
Unii poate că îi consideră fanatici pe Martori pentru faptul că nu acceptă transfuzia de sînge, o terapie pe care o aplică majoritatea medicilor. Aici este din nou vorba de ascultare de legea lui Dumnezeu. Adevăraţii continuatori ai lui Isus Cristos au primit porunca de ‘a se abţine de la sînge’. — Fapte 15:28, 29.
Este cineva fanatic pentru că, datorită conştiinţei sale, refuză o terapie care este actualmente foarte răspîndită? Oamenii care nu sînt Martori ai lui Iehova refuză transfuziile de sînge de teamă să nu contracteze SIDA sau alte boli. Atunci, sînt Martorii iraţionali pentru că cer tratamente medicale care nu le violează conştiinţa?
La ce concluzie trebuie să ne ducă toate acestea? La concluzia că Martorii lui Iehova nu sînt fanatici fiindcă se deosebesc de majoritatea oamenilor şi că ţin neapărat să asculte de Dumnezeu. Deşi ei au zel pentru Dumnezeu, zelul lor nu este „exagerat sau delirant“, ca şi cînd ar fi ‘posedaţi de demoni’. Ei nu acţionează niciodată în mod violent asupra altora sau asupra lor înşişi, mînaţi de zel religios. Dimpotrivă, conformîndu-se cu ceea ce Biblia spune despre adevăraţii creştini, ei ‘trăiesc în pace cu toţi oamenii’. — Romani 12:18.
Astfel, organizaţia creştină pe care Isus Cristos a inaugurat-o în secolul I ca pe un pom bun continuă şi azi să dea numai roade bune. Aşadar, este imposibil ca adevăratul creştinism să producă fanatici.
[Text generic pe pagina 28]
Nu există nici un motiv de a-i considera pe Martorii lui Iehova drept fanatici din cauza zelului lor în serviciul creştin