Rămîneţi tari în credinţă!

Puncte principale din Întîia Petru

MARTORII LUI IEHOVA înfruntă diferite încercări sau testări ale credinţei lor. În unele ţări, ei îşi desfăşoară lucrarea de predicare a Regatului în ciuda unor mari persecuţii. În spatele acestora şi a altor eforturi de a distruge relaţia lor cu Dumnezeu se află Satan Diavolul. Însă el nu îşi va realiza năzuinţele, deoarece Iehova îi face pe slujitorii săi fermi — da, tari în credinţă.

Apostolului Petru i s-a acordat privilegiul de a-i «întări pe fraţii săi» care erau „întristaţi (. . .) prin felurite încercări“ (Luca 22:32; 1 Petru 1:6, 7). El a procedat astfel în prima sa scrisoare, redactată în Babilon, în jurul anilor 62–64 e.n. Prin intermediul acesteia Petru îi sfătuia, îi consola şi îi încuraja pe creştinii evrei şi ne-evrei, ajutîndu-i să reziste atacurilor lui Satan şi să rămînă „tari în credinţă“ (1 Petru 1:1, 2; 5:8, 9). Acum cînd timpul de care dispune Diavolul este scurt, iar atacurile lui sînt atît de răutăcioase, cu siguranţă că poporul lui Iehova poate să tragă foloase din cuvintele inspirate ale lui Petru.

O conduită bazată pe principii sfinte

Fie că speranţa noastră este cerească sau pămîntească, ea trebuie să ne ajute să răbdăm încercările şi să ne comportăm într-un mod care să dovedească sfinţenie (1:1–2:12). Speranţa într-o moştenire cerească îi determină pe cei unşi să se bucure de faptul că înfruntă încercările, care într-adevăr le purifică credinţa. În calitate de casă spirituală construită pe temelia lui Cristos, ei îi oferă lui Dumnezeu jertfe spirituale plăcute şi se comportă într-un mod ireproşabil care Îi aduce glorie.

Relaţiile pe care le întreţinem cu toţi semenii noştri trebuie să fie guvernate de principiile divine (2:13–3:12). Petru a arătat că trebuie să manifestăm supunere faţă de conducătorii umani. Sclavii trebuiau să fie supuşi faţă de stăpînii lor, iar soţiile supuse faţă de soţii lor. Conduita sfîntă a unei soţii creştine ar putea să-l cîştige pe soţul ei de partea credinţei adevărate. Iar un soţ credincios trebuie să-i «dea cinste soţiei sale, ca unui vas mai slab». Toţi creştinii trebuie să dovedească comunitate de vederi, să aibă afecţiune frăţească, să facă ceea ce este bine şi să urmărească pacea.

Răbdarea aduce binecuvîntări

Creştinii adevăraţi care rabdă în mod loial suferinţele vor primi binecuvîntări (3:13–4:19). Dacă suferim pentru dreptate, trebuie să fim fericiţi. Mai mult decît atît, deoarece Cristos a suferit în carne pentru a ne conduce la Dumnezeu, noi nu trebuie să mai trăim potrivit dorinţelor cărnii. Dacă răbdăm cu loialitate încercările, vom lua parte cu o mare bucurie la revelarea lui Isus. Faptul că suportăm reproşuri pentru numele lui Cristos, sau pentru că îi sîntem discipoli, trebuie să ne facă să ne simţim fericiţi pentru că dovedeşte că avem spiritul lui Iehova. Ca să suferim potrivit voinţei lui Dumnezeu, să ne încredinţăm pe noi înşine lui şi să continuăm să facem ceea ce este bine.

În calitate de creştini, noi trebuie să ne îndeplinim îndatoririle cu fidelitate şi să ne smerim sub mîna puternică a lui Dumnezeu (5:1-14). Bătrînii trebuie să păstorească turma lui Dumnezeu de bună voie, iar fiecare dintre noi trebuie să-şi arunce îngrijorările asupra lui Iehova, fiind siguri că el se interesează de noi cu adevărat. Trebuie de asemenea să ne opunem Diavolului şi să nu ne descurajăm, deoarece fraţii noştri îndură aceleaşi suferinţe pe care le îndurăm şi noi. Să nu uităm niciodată că Iehova Dumnezeu ne va face fermi şi ne va da posibilitatea să rămînem tari în credinţă.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 30]

Podoaba feminină: Sfătuindu-le pe femeile creştine, Petru a spus: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care stă în împletirea părului şi în purtarea de podoabe de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu“ (1 Petru 3:3, 4). Pe parcursul secolului întîi e.n., femeile păgîne îşi făceau adeseori pieptănături complicate, împletindu-şi părul lung în forme ostentative şi punîndu-şi podoabe de aur în cosiţe. În mod similar, mulţi procedau în felul acesta pentru a se etala într-un mod frapant — lucru nepotrivit pentru creştini (1 Timotei 2:9, 10). Cu toate acestea, nu faptul în sine de a purta podoabe este greşit, deoarece Petru include şi „îmbrăcarea hainelor“ — lucru care reprezintă cu certitudine o necesitate. Bijuteriile au fost de asemenea folosite de către slujitorii lui Dumnezeu din timpurile antice (Geneza 24:53; Exod 3:22; 2 Samuel 1:24; Ieremia 2:32; Luca 15:22). Totuşi, o femeie creştină evită cu înţelepciune podoabele stridente şi îmbrăcămintea senzuală şi va avea grijă să folosească cu bun-gust produsele cosmetice. Ideea sfatului apostolic era aceea că femeia creştină nu trebuie să pună accent pe podoabele exterioare, ci pe podoabele lăuntrice. Pentru a fi cu adevărat atrăgătoare, ea trebuie să se îmbrace cu modestie şi să aibă înfăţişarea unei femei care se teme de Dumnezeu. — Proverbe 31:30; Mica 6:8.

[Provenienţa fotografiei]

Israel Department of Antiquities and Museums; Israel Museum/David Harris