Viziuni palpitante ce întăresc credinţa
Puncte principale din Apocalipsa
IOAN, slujitorul lui Iehova, se afla pe mica insulă Patmos, pe coasta vestică a Asiei Mici. Aici, acest apostol înaintat în vîrstă a văzut lucruri minunate, lucruri simbolice, adesea uluitoare şi cu adevărat semnificative! El ajunge să fie în ziua Domnului, care durează de la întronarea lui Isus în 1914 şi pînă la sfîrşitul Domniei Sale Milenare. Deşi Ioan vede evenimente care se vor produce pe parcursul celor mai întunecate ore ale omenirii, viziunea sa anticipată a Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos este minunată! Atunci omenirea ascultătoare se va bucura de mari binecuvîntări!
Ioan a consemnat aceste viziuni în cartea biblică Apocalipsa. Scrisă în jurul anului 96 e.n., ea ne poate întări credinţa în Iehova, Dumnezeul profeţiei, precum şi în Fiul său, Isus Cristos. Pentru amănunte, vezi cartea Revelation — Its Grand Climax At Hand! (Apocalipsul — grandiosul său apogeu este aproape!), publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
Isus oferă sfaturi pline de iubire
La început, în revelaţia de la Dumnezeu prin intermediul lui Cristos (Apocalipsa) apar scrisori adresate celor şapte congregaţii ale comoştenitorilor lui Cristos ai Regatului (1:1–3:22). În general, scrisorile împart laude, identifică probleme, corectează stările de lucruri şi/sau încurajează şi enumeră binecuvîntările care decurg dintr–o ascultare loială. Deşi efesenii au perseverat, ei şi–au pierdut iubirea pe care au avut–o la început. Congregaţia bogată spiritual din Smirna este îndemnată să rămînă fidelă, în pofida necazurilor. Persecuţiile nu au putut înfrînge congregaţia din Pergam, însă aceasta a tolerat sectarismul. În pofida activităţii intensificate a creştinilor din Tiatira, acolo există o influenţă de tip izabelian. Congregaţia din Sardes are nevoie de o trezire spirituală, cea din Filadelfia este îndemnată să ţină la ceea ce are, iar laodiceenii căldicei au nevoie de vindecare spirituală.
Ce cuvinte excelente pentru instruirea viitorilor regi cereşti şi, de fapt, pentru instruirea tuturor creştinilor! De pildă, a devenit vreunul dintre noi căldicel? Atunci să treacă la acţiune! Să devină la fel de înviorător ca un pahar de apă rece într–o zi toridă, dar să înceapă totodată să manifeste un zel fierbinte faţă de Iehova şi serviciul său. — Compară cu Matei 11:28, 29; Ioan 2:17.
Mielul deschide un sul de carte
Apoi este văzut Iehova, învăluit în splendoare, şezînd pe tronul său (4:1–5:14). El este înconjurat de 24 de bătrîni şi de patru creaturi vii. În mînă ţine un sul de carte sigilat cu şapte sigilii. Cine ar putea deschide sulul? Iată, Mielul, Isus Cristos, este demn s–o facă!
Evenimente dramatice se desfăşoară pe măsură ce Mielul desface şase dintre sigilii (6:1–7:17). De îndată ce este desfăcut primul sigiliu, Cristos apare pe un cal alb şi primeşte o coroană (în 1914) şi înaintează biruitor. Pe măsură ce sînt deschise alte trei sigilii, alţi călăreţi aduc asupra omenirii război, foamete şi moarte. La deschiderea celui de al cincilea sigiliu, cei martirizaţi din pricina lui Cristos strigă, cerînd răzbunarea sîngelui lor şi fiecăruia i se dă „o robă albă“, semnificînd o stare de dreptate în legătură cu învierea lor pentru a fi creaturi spirituale nemuritoare cu privilegii regale (Compară cu Apocalips 3:5; 4:4.). Cînd este deschis cel de al şaselea sigiliu, un cutremur de pămînt anunţă ziua mîniei lui Dumnezeu şi a Mielului. Dar „cele patru vînturi ale pămîntului“, simbolizînd sentinţe distructive, sînt reţinute pînă se va pune sigiliul pe cei 144 000 de sclavi ai lui Dumnezeu. Cînd sînt unşi cu spiritul lui Dumnezeu şi adoptaţi ca fii spirituali ai săi, ei primesc un semn prealabil — un sigiliu sau o garanţie — a moştenirii lor cereşti. Sigilarea va deveni permanentă numai după încercare (Romani 8:15–17; 2 Corinteni 1:21, 22). Şi ce uimit trebuie să fie Ioan cînd vede „o mare mulţime“ formată din toate naţiunile, o multitudine de oameni avînd speranţa vieţii eterne într–un paradis terestru! Ei vin din „necazul cel mare“, un timp de dezastru fără egal în istoria omenirii.
Ce evenimente dătătoare de fiori se produc atunci cînd este deschis cel de al şaptelea sigiliu! (8:1–11:14). O tăcere de o jumătate de oră, care permite ca rugăciunile celor sfinţi să fie ascultate, este urmată de aruncarea de foc de la altar pe pămînt. Apoi şapte îngeri se pregătesc să sune din trompete, anunţînd plăgile lui Dumnezeu asupra creştinătăţii. Trompetele se fac auzite pe parcursul timpului sfîrşitului pînă la necazul cel mare. Patru trompete anunţă plăgi pe pămînt, pe mare, pe sursele de apă proaspătă, pe soare, pe lună şi pe stele. Sunarea celei de a cincea face să iasă lăcuste, prin care sînt ilustraţi creştinii unşi care ies ca un roi, pentru a purta bătălia cu începere din 1919. Odată cu sunarea trompetei a şasea are loc un atac de cavalerie. În împlinire, cei unşi, primind din 1935 întăriri de la «marea mulţime», proclamă chinuitoare mesaje judecătoreşti împotriva conducătorilor religioşi ai creştinătăţii.
Apoi Ioan mănîncă un mic sul de carte, fapt ce denotă că cei unşi acceptă sarcina ce le revine şi extrag hrană din acea parte a Cuvîntului lui Dumnezeu care conţine exprimări ale sentinţelor divine pe care ei le declară împotriva creştinătăţii. Apostolului i se porunceşte să măsoare templul–sanctuar, ceea ce semnifică împlinirea sigură a scopurilor lui Iehova referitoare la aranjamentul templului şi la normele divine care trebuie respectate de către cei care sînt în legătură cu acesta. Apoi cei „doi martori“ ai lui Dumnezeu, care profeţesc în veşminte din pînză de sac, sînt ucişi, dar sînt readuşi la viaţă. Aceasta indică spre 1918–1919, cînd lucrarea lor de mărturie a ajuns să fie ca şi moartă, redusă la tăcere de către duşmani, dar slujitorii lui Iehova au fost reînviaţi în mod miraculos pentru serviciul lor sacru.
S–a născut Regatul!
Sunarea celei de a şaptea trompete anunţă naşterea Regatului (11:15–12:17). În cer, o femeie simbolică (organizaţia cerească a lui Iehova Dumnezeu) dă naştere unui copil de parte bărbătească (Regatul lui Dumnezeu cu Cristos ca Rege), pe care balaurul (Satan) caută zadarnic să–l devoreze. La apogeul războiului din cer, declanşat în urma naşterii Regatului în 1914, victoriosul Mihael (Isus Cristos) îi azvîrle pe balaur şi pe îngerii săi jos pe pămînt. Aici balaurul continuă să ducă război împotriva rămăşiţei unse a seminţei femeii cereşti.
Ioan vede apoi o fiară sălbatică după modelul căreia este făcută o imagine dezgustătoare (13:1–18). Această fiară politică cu şapte capete şi zece coarne iese „din mare“ , masa turbulentă a omenirii din care se ridică guvernele omeneşti (Compară cu Daniel 7:2–8; 8:3–8, 20–25.). Care este sursa autorităţii acestei creaturi simbolice? Nimeni altul decît Satan, balaurul! Să ne imaginăm! O fiară cu două coarne (puterea mondială anglo–americană) face o „imagine“ a acestei monstruozităţi politice, imagine cunoscută acum sub numele de Naţiunile Unite. Mulţi sînt constrînşi să se închine fiarei sălbatice şi să accepte „sigiliul“ ei, acţionînd în felul ei şi permiţîndu–i acesteia să le guverneze viaţa. Martorii lui Iehova însă resping în mod hotărît sigiliul demonic al fiarei sălbatice!
Slujitorii lui Iehova intră în acţiune
Diferiţi slujitori ai lui Dumnezeu sînt văzuţi intrînd în acţiune, în timp ce sînt turnate şapte pocale ale mîniei sale (14:1–16:21). Ascultaţi! Ioan îi aude pe cei 144 000, aflaţi pe muntele ceresc Sion, cîntînd ceva ca o cîntare nouă. Un înger care zboară prin mijlocul cerului are de anunţat o veste bună locuitorilor pămîntului. Ce vrea să însemne aceasta? Că Martorii lui Iehova beneficiază de ajutorul îngerilor în proclamarea mesajului Regatului.
Ioan trebuie să fie uimit văzînd recoltarea viei pămîntului şi toate naţiunile zdrobite atunci cînd este călcat teascul mîniei lui Dumnezeu (Compară cu Isaia 63:3–6; Ioel 3:12–14.). La porunca lui Iehova, şapte îngeri varsă şapte pocale ale mîniei divine. Pămîntul, apa şi sursele de apă proaspătă, precum şi soarele, tronul fiarei sălbatice şi fluviul Eufrat, toate acestea sînt afectate de vărsarea primelor şase pocale. Să ne imaginăm emoţia lui Ioan cînd observă cum propaganda demonică îi adună pe regii de pe pămînt la bătălia lui Dumnezeu de la Har–Maghedon. Efectul este devastator atunci cînd cel de al şaptelea pocal este vărsat asupra aerului.
Două femei simbolice
Cu siguranţă că Ioan este profund emoţionat să fie martor al sfîrşitului femeii îmbrăcate în purpură sau Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, şi să vadă îmbucurătoarele evenimente care urmează distrugerii acestuia (17:1–19:10). Beată de sîngele celor sfinţi, ea este văzută călărind o fiară sălbatică de culoare stacojie cu şapte capete şi zece coarne (Liga Naţiunilor şi succesoarea ei, Naţiunile Unite). Dar ce devastare suferă ea de îndată ce coarnele se întorc împotriva ei!
Se aud glasuri cereşti care îl laudă pe Iah pentru distrugerea Babilonului celui Mare. Şi ce laude tunătoare anunţă căsătoria Mielului şi a miresei sale formate din cei unşi readuşi la viaţă!
Cristos triumfă şi guvernează
Ioan îl vede apoi pe Regele regilor conducînd armatele cereşti în distrugerea sistemului de lucruri al lui Satan (19:11–21). Da, Isus, „Cuvîntul lui Dumnezeu“, poartă război împotriva naţiunilor. Apostolul vede cum fiara sălbatică (organizaţia politică a lui Satan) şi profetul fals (puterea mondială anglo–americană) sînt aruncaţi în „lacul de foc“, simbolul distrugerii complete şi eterne.
Ce urmează apoi? Ioan urmăreşte aruncarea lui Satan în abis. Urmează acum o privire anticipată asupra Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos, pe parcursul căreia Isus şi coregenţii săi vor judeca omenirea, ridicîndu–i pe cei ascultători la perfecţiune umană (20:1–10). Soseşte apoi timpul unei încercări finale. Eliberat din abis, Satan va porni să inducă în eroare omenirea adusă la perfecţiune, dar se va pune capăt acţiunii tuturor demonilor şi a oamenilor răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu prin distrugerea lor.
Mergînd cu gîndul în urmă, să ne imaginăm cît de emoţionat a putut fi Ioan văzînd învierea tuturor celor din moarte, din Hades (groapa comună a omenirii) şi din mare, precum şi judecarea lor în faţa lui Dumnezeu care stă pe un tron mare şi alb! (20:11–15) Şi ce uşurare va simţi cel integru atunci cînd moartea şi Hadesul vor fi aruncate în lacul de foc, pentru a nu mai pretinde niciodată victime!
În timp ce viziunile lui Ioan se apropie de sfîrşit, el vede Noul Ierusalim (21:1–22:21). Acest oraş guvernamental coboară din cer aducînd iluminare naţiunilor. Prin mijlocul Noului Ierusalim curge „un rîu al apei vieţii“ reprezentînd adevărurile biblice şi orice altă îngrijire divină bazată pe jertfa lui Isus pentru a–i recupera din păcat şi moarte pe oamenii ascultători şi pentru a le acorda viaţă veşnică (Ioan 1:29; 17:3; 1 Ioan 2:1, 2). Pe fiecare mal al acestui rîu Ioan vede pomi cu frunze vindecătoare, reprezentînd o parte a îngrijirilor lui Iehova în vederea acordării vieţii eterne oamenilor ascultători. Mesajele de încheiere de la Dumnezeu şi Cristos sînt urmate de o invitaţie. Ce extraordinar este să auzi spiritul şi mireasa invitîndu–i pe toţi cei însetaţi să «vină să ia gratuit apa vieţii»! Şi, în timp ce citim cuvintele de încheiere ale Apocalipsei, fără îndoială că simţim fervoarea exclamaţiei lui Ioan: „Amin! Vino, Doamne Isuse.“
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 21]
Vegheaţi! Printre cuvintele profetice despre războiul lui Dumnezeu de la Har–Maghedon (Armaghedon) se spune: „Iată, Eu (Isus Cristos) vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să nu i se vadă ruşinea.“ (Apocalips 16:15) Aceasta ar putea fi o aluzie la atribuţiile supraveghetorului sau funcţionarului din cadrul templului din Ierusalim. În timpul orelor de pază el trecea prin templu pentru a controla dacă paznicii leviţi erau treji sau dacă nu cumva dormeau în post. Orice paznic care era găsit dormind era lovit cu un băţ, iar veşmintele sale exterioare puteau fi arse, drept pedeapsă ruşinoasă. Acum, că Armaghedonul este atît de aproape, rămăşiţa unsă a «preoţiei regale» sau „casa spirituală“ este hotărîtă să stea trează spiritual, şi la fel şi asociaţii ei, «marea mulţime» cu speranţă pămîntească, deoarece şi aceşti asociaţi aduc un serviciu sacru în templul lui Dumnezeu (1 Petru 2:5, 9; Apocalips 7:9–17). Supraveghetorii creştini trebuie să vegheze în mod special ca în congregaţii să nu se dezvolte situaţii necorespunzătoare. Deoarece rămîn treji, toţi închinătorii loiali de la templul spiritual al lui Dumnezeu îşi păzesc „veşmintele exterioare“, care semnifică onoratul lor serviciu ca Martori ai lui Iehova.