«Să trăim păstrând bine în minte ziua lui Iehova»

RELATARE DE LYLE REUSCH

DE CÎND mă ştiu, viaţa noastră de familie avea ca punct central o puternică credinţă în viitoarea lume nouă a dreptăţii. Mama şi tatăl meu ne citea nouă, copiilor, din Biblie, despre „ceruri noi şi un pămînt nou“ şi despre «vaca şi ursoaica păscînd împreună, leul mîncînd paie ca taurul, mînaţi fiind doar de un copilaş.» Ei au făcut atît de reale lucrurile acestea, încît îmi imaginam că eu sînt acel copilaş. — 2 Petru 3:11-13; Isaia 11:6-9.

În anii 1890, bunicul meu, August Reusch, a aflat adevărurile biblice de bază de la Charles T. Russell, prin corespondenţă, efectuînd apoi o amplă predicare în familie şi prin împrejurimi în teritoriul de nord vest al Canadei, acum Yorkton, Saskatchewan. De repetate ori el şi–a sfătuit fiii: „Băieţi, fiţi atenţi la anul 1914!“ Convingerea că ziua lui Iehova este aproape, în prag, i–a imprimat tatălui meu cu un simţ al urgenţei, care a continuat pe parcursul vieţii sale şi care a fost un mod de viaţă şi pentru mine.

Mama şi tata erau ospitalitatea întruchipată. Un grup de studiu biblic din Saskatoon, Saskatchewan, Biserica Cercetătorilor Bibliei, se întîlnea cu regularitate în locuinţa noastră. Slujitori itineranţi (denumiţi peregrini) poposeau adesea la noi. Fratele meu, Verne, şi sora mea, Vera, precum şi eu, trăgeam foloase spirituale. Exista întotdeauna un sentiment al realităţii referitor la mesajul Regatului şi la necesitatea urgentă de a vorbi şi altora despre ea. (Matei 24:14) Cu greu mi–aş fi închipuit că în anii care aveau să urmeze aveam să–mi petrec cea mai mare parte a vieţii continuînd lucrarea acestor piligrini slujind ca supraveghetor itinerant al Martorilor lui Iehova.

În 1927, tata a mutat familia la Berkeley, California. Am absolvit liceul pe vremea cînd criza economică din 1933 era în toi. Fratele meu şi cu mine ne–am considerat foarte norocoşi că ne–am putut angaja la o fabrică aparţinînd de Ford Motor Company în Richmond, California. Cu toate acestea, într–o zi din primăvara lui 1935, am reflectat: «Dacă trebuie să lucrez din greu, aş putea lucra pentru ceva ce merită osteneala.» În aceeaşi zi mi–am dat demisia, iar în ziua următoare am scris o cerere pentru a sluji la Betel, la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, în Brooklyn, New York. După ce am participat la emoţionantul congres de la Washington, D.C., în iunie 1935, am fost acceptat în serviciul Betel.

Serviciul Betel

Nathan Knorr, directorul fabricii, m–a pus să lucrez la întreţinerea clădirii. Eu eram întreaga echipă. Ca unul în vîrstă de 20 de ani, mă simţeam extrem de important. Aveam acces în toată fabrica şi nimeni nu mă întreba ce fac. Fratele Knorr aprecia modul în care îmi efectuam munca, dar el a discernut la persoana mea o problemă de comportament. El a lucrat la personalitatea mea pentru a mă determina să cultiv o oarecare smerenie.

A trebuit să treacă un anumit timp, însă, înainte de a–mi da seama că Fratele Knorr încerca într–adevăr să mă ajute. Astfel că mi–am cerut scuze pentru atitudinea mea, exprimîndu–mi hotărîrea de a mă corecta. Acesta a fost începutul unei îndelungate şi călduroase relaţii cu Fratele Knorr care, în 1942, a devenit al treilea preşedinte al Societăţii Watch Tower.

În afară de lucrările de întreţinere, am învăţat să manevrez majoritatea maşinilor din legătorie sau să dau asistenţă. Cu timpul am efectuat lucrări de birou, scriind şi împărţind comenzile de lucru în fabrică. Primăvara şi vara lui 1943 au fost timpuri deosebit de agitate şi de emoţionante. Lumea se afla în toiul celui de al II–lea război mondial şi Martorii lui Iehova erau hărţuiţi, arestaţi şi condamnaţi la închisoare în baza a tot felul de acuzaţii false. În 1940 Curtea Supremă a Statelor Unite a decretat că şcolile pot pretinde elevilor să salute drapelul. Lucrul acesta a declanşat valuri de violenţă în 44 din cele 48 de state. Copiii Martorilor au fost exmatriculaţi din şcoli, unii părinţi au fost arestaţi, iar mitocănimea i–a izgonit pe Martori din oraşe. Unii au fost împuşcaţi, alţii au fost unşi cu smoală şi apoi tăvăliţi prin pene.

În timp ce Martorii lui Iehova se apărau în faţa tribunalelor, volumul lucrărilor de birou sub formă de sentinţe judecătoreşti, pledoarii şi documente elaborate de serviciul juridic al Societăţii, se îngrămădeau pe masa mea pentru a fi tipărite. Cu toţii lucram multe ore suplimentare pentru a ne încadra în termene. Deciziile Curţii Supreme din mai şi iunie 1943 — cînd în 12 din cele 13 cazuri s–a decis în favoarea Martorilor lui Iehova — au devenit o parte a analelor istoriei juridice. Sînt foarte recunoscător pentru faptul că am putut vedea nemijlocit modul în care Iehova a deschis calea pentru apărarea şi stabilirea legală a veştii bune. — Filipeni 1:7, NW

Şcoala de Minister Teocratic

Într–o anumită privinţă noi eram slab echipaţi în zilele acelea pentru a efectua enorma lucrare profeţită la Matei 24:14, şi anume, «de a predica vestea bună a împărăţiei pretutindeni pe pămînt înainte de a veni sfîrşitul». Fratele Knorr, în calitatea sa de preşedinte al Societăţii, a văzut necesitatea unui program de instruire. Împreună cu alţi bărbaţi, membri ai familiei Betel, am primit şi eu invitaţia de a mă înscrie la „Cursul Avansat de Minister Teocratic“. În final acesta s–a transformat în Şcoala de Minister Teocratic care a devenit operativă în congregaţiile Martorilor lui Iehova începînd din 1943.

Ne–am întîlnit în sala de întruniri a familiei Betel într–o luni seara, la 16 februarie 1942, iar Fratele Knorr a ţinut prima cuvîntare de instruire. Subiectul său a fost „Manuscrisele Bibliei“. Fratele T. J. Sullivan era supraveghetorul şcolii şi ne–a dat sfaturi pentru a ne ajuta să facem îmbunătăţiri. Cu timpul această însărcinare de supraveghetor al şcolii Betel mi–a fost încredinţată mie, lucru pe care l–am privit ca pe un mare privilegiu. Din nou, însă, a fost necesară o disciplinare.

Eu eram exagerat de critic şi nepoliticos atunci cînd dădeam sfaturi vreunui frate mai în vîrstă, astfel că Fratele Knorr mi–a spus–o franc: „Nimeni nu agrează modul în care îţi impui autoritatea.“ După ce a dat o explicaţie clară lucrurilor, iar urechile mele au devenit suficient de roşii, privirea ochilor săi mari, castanii, s–a îndulcit. Cu o voce blîndă a citit Psalmul 141:5: „Lovească–mă cel drept, căci aceasta îmi este o favoare; să mă mustre: este ca untdelemnul turnat pe capul meu; să nu–mi întorc capul de la el.“ Am folosit textul acesta de multe ori atunci cînd îmi revenea răspunderea de a da altora sfaturi.

Înainte de a începe Şcoala de Minister Teocratic, doar cîţiva dintre noi au avut ocazia să ţină multe cuvîntări publice. Cînd Fratele Rutherford a murit, Fratele Knorr a depus eforturi pentru a–şi dezvolta capacitatea oratorică. Încăperea mea de la Betel se afla exact sub locuinţa lui şi puteam auzi cum îşi exersa discursurile. El şi–a citit literalmente de o duzină de ori discursul intitulat „Pacea — poate ea dura?“, înainte de a–l prezenta la congresul din Cleveland în 1942.

În turneu

După ce servisem timp de 13 ani la Betel, Fratele Knorr mi–a încredinţat sarcina de a sluji pe teren ca supraveghetor de district. Încredinţîndu–mi noua atribuţie, el mi–a spus: „Lyle, ai acum ocazia de a observa direct modul în care îşi tratează Iehova poporul.“ Cu acestea în minte şi cu două geamantane în mîini, mi–am început cariera de supraveghetor itinerant, la 15 mai, 1948. Înainte de a începe lucrul la district am fost, pentru puţin timp, supraveghetor de circumscripţie.

Prima adunare sau congregaţie pe care am servit–o, era una mică , rurală, în Waseca, Minnesota. I–am scris mai dinainte lui Dick Cain, servului de adunare (cum i se spunea pe atunci supraveghetorului prezident), să mă aştepte la gară. El era pionier special şi, pentru a–şi reduce cheltuielile, tocmai se mutase din apartamentul închiriat în care iernase, la reşedinţa sa de vară, un cort. În Minnesota însă, în mai, nu este tocmai vară! În noaptea aceea, tremurînd în cort, m–am întrebat dacă eram potrivit pentru un asemenea mod de viaţă. Am contractat o răceală care a durat cîteva săptămîni, dar i–am supravieţuit.

Pe parcursul acestor primi ani, cînd vizitam diferite congregaţii şi circumscripţii, eram găzduit de fraţi şi tot avutul meu se rezuma la conţinutul unui geamantan. Am locuit în tot felul de condiţii, dormind pe duşumeaua unei bucătării sau pe canapele în camere de zi, în mansarde pline de zăpuşeală şi lipsite de ventilaţie. Uneori eram cazat la familii unde unul dintre membrii acestora se opuneau credinţei noastre. În Wisconsin un soţ necredincios m–a urmărit cu o privire severă toată săptămîna, cînd veneam şi cînd plecam. Într–o noapte, cînd a venit acasă beat şi l–am auzit ameninţînd: „Îl împuşc, aşa şi pe dincolo“, am considerat că este timpul să plec. Dar asemenea întîmplări neplăcute erau rare şi nu făceau decît să adauge ceva condiment sarcinilor mele. Erau ceva ce te amuzau după aceea.

Mi–am găsit un tovarăş

Îmi amintesc foarte bine. La o adunare de circumscripţie în Tiffin, Ohio, am întîlnit o domnişoară drăguţă cu ochii de culoarea castanelor, Leona Ehrman, din Fort Wayne, Indiana. Ea fusese, de asemenea, educată în credinţa creştină şi de mai mulţi ani era o pionieră devotată. Călătorind mereu, nu se lăsa curtată, dar ţineam legătura prin corespondenţă. Apoi, în 1952, i–am spus, „Vrei?“ şi ea mi–a răspuns, „Da, vreau!“ şi am acţionat ca atare. Ne–am căsătorit. Adesea sîntem întrebaţi de ce nu ne stabilim la o casă a noastră şi să avem o familie a noastră, dar noi răspundeam că avem o familie — fraţi, surori, taţi şi mame în 44 de state în care am slujit. — Marcu 10:29, 30.

Unii ne–au întrebat: «Nu v–aţi simţit niciodată obosiţi şi tentaţi de–a abandona?» Ba da, nu numai o dată. Dar cînd unul dintre noi doi cădea, celălalt îl ridica. Într–o vreme chiar îi scrisesem fratelui meu, Verne, întrebîndu–l despre posibilitatea de a lucra împreună cu el în afacerile lui cu tablouri. El mi–a răspuns că s–a gîndit adesea la lucrul acesta deoarece fuseserăm atît de apropiaţi unul de altul cînd eram copii. Cu toate acestea, el m–a sfătuit să–mi cîntăresc cu atenţie hotărîrea. Atunci mi–am amintit frecvent–repetatele cuvinte ale Fratelui Knorr, adresate membrilor familiei Betel: „Pentru a abandona nu trebuiesc depuse mari eforturi; se cere însă curaj şi integritate pentru a te achita de însărcinarea ce o ai.“ Sfatul acesta era încă bun.

Nici un supraveghetor itinerant necăsătorit nu se putea mult timp achita de îndatoririle pe care le avea fără să aibă o soţie loială ca sprijin, aşa cum s–a dovedit a fi Leona pentru mine. Personalitatea ei caldă şi iubitoare, precum şi atitudinea ei constant prietenoasă în congregaţii, au făcut să fie îndrăgită de mii de fraţi şi surori. Nu eram niciodată atît de obosit ca să nu–i spun cît de mult o iubeam. Eram sigur că aceasta o ajuta şi să se menţină în lucrare.

Martor al binecuvîntării de la Iehova

Lucrarea cea mai importantă a supraveghetorului de district se concentrează asupra adunărilor de circumscripţie, unde slujeşte în fiecare săptămînă ca preşedinte, vorbitor public şi supraveghetor al şcolii. Binecuvîntarea acestui aranjament de către Iehova era evidentă prin faptul că sute de adunări de circumscripţie, pe care le–am supravegheat, toate s–au ţinut. Este adevărat că unele au fost perturbate, dar nici una nu a fost anulată.

În Wooster, Ohio, în primăvara lui 1950, cînd anunţam cîntarea de încheiere a sesiunii de sîmbătă seara, o gloată de peste o mie de opozanţi era formată în faţa teatrului unde se ţinea adunarea. Gloata adusese cu sine cutii cu ouă clocite ca să ne împroaşte cu ele la ieşire. Astfel, noi am analizat situaţia şi am continuat programul cu cîntări, experienţe şi cuvîntări biblice improvizate. Cei 800 de Martori erau calmi şi răbdători.

La orele 2:00 după miezul nopţii era extrem de frig. Ca şi cînd ne–am fi pregătit de plecare, oamenii de ordine au scos furtunurile de pompieri şi au început să spele urmele lăsate de ouăle aterizate pe trotuar. Părăsind căldura unui garaj de autobuze ce se afla în apropiere, gloata s–a format din nou. Dar acţiunea oamenilor de ordine nu a fost decît un truc pentru ca noi să putem da drumul auditoriului în linişte, prin ieşirea din dos. Cu toţii au ajuns cu bine la automobilele lor. Intervenţii ale gloatelor au avut loc şi la alte adunări din Ohio: în Canton, Defiance, şi Chillicothe. Dar violenţa gloatelor a fost temperată, deoarece deciziile pronunţate în favoarea noastră de către Curtea Supremă a Statelor Unite au început să aibă efect asupra celor nelegiuiţi.

Între timp probleme de sănătate au impus o schimbare. Astfel, pe la mijlocul anilor 70, Societatatea m–a numit cu bunăvoinţă să slujesc în calitate de supraveghetor de circumscripţie în sudul Californiei, regiune în care congregaţiile erau aproape una de alta iar asistenţa medicală se putea obţine rapid. În timp ce îndatoririle supraveghetorului de district implică multă călătorie precum şi grija şi supravegherea multor circumscripţii, îndatoririle supraveghetorului de circumscripţie implică organizarea adunărilor de circumscripţie, precum şi repartizarea şi audierea în prealabil a părţilor din program. În plus, el trebuie să organizeze şi să deservească Şcolile Serviciului de Pionieri. Astfel, lucrarea supraveghetorilor itineranţi, fie de district, fie de circumscripţie, este un mod de viaţă recompensator, cu timp integral.

Mereu în aşteptarea zilei lui Iehova

De cînd mă ţin minte, în urmă cu mai bine de 70 de ani, am avut întotdeauna un puternic simţ al urgenţei. În gîndirea mea Armaghedonul era întotdeauna ziua ce urma celeia de mîine. (Apocalipsa 16:14, 16) Asemenea tatălui meu, precum şi a tatălui său înaintea lui, eu mi–am trăit viaţa după îndemnul apostolului, „păstrînd bine în minte prezenţa zilei lui Iehova“. Întotdeauna am privit «ca pe o realitate» noua lume promisă, «deşi nu putea fi văzută». — 2 Petru 3:11,12; Evrei 11:1. N.W.

În curînd această speranţă implantată în mine încă din copilărie va fi o realitate. „Vaca şi ursoaica vor paşte la un loc“, „leul va mînca paie ca boul“ şi «îi va mîna un copilaş.» (Isaia 11:6-9) Asemenea promisiuni înviorătoare ne sînt garantate de cuvintele adresate lui Ioan de către Isus în Apocalipsa 21:5: „Cel care stătea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, eu fac toate noi.» Şi a spus: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt sigure şi adevărate.»“