Este răzbunarea incorectă?
Pe o şosea din Statele Unite, un automobil zăbovea să se dea la o parte ca să–i facă loc altuia să treacă. Conducătorul auto din cel de–al doilea automobil s–a răzbunat izbind automobilul care–l necăjea şi a omorît un pasager nevinovat.
O adolescentă a pierdut o partidă într–o întrecere şcolară cu o altă fată. Ea s–a răzbunat spunîndu–i prietenului acesteia că fata avea legături cu un băiat din altă şcoală. În felul acesta ea a distrus relaţia fetei cu prietenul ei.
MULŢI oameni cred că este un lucru justificat să se răzbune atunci cînd consideră că au fost nedreptăţiţi. Într–un fel sau altul, ei urmează motto–ul: „Nu te înfuria, mai bine răzbună–te.“ Astăzi, iubirea faţă de aproapele este în declin, iar spiritul de răzbunare este în plină ascensiune. — Matei 24:12.
Cum priveşti deci răzbunarea? Dacă crezi ce spune Biblia, probabil consideri că răzbunarea este, în principiu, incorectă. Dar trăind în această lume lipsită de devoţiune sfîntă, ai putea crede că un spirit iertător, opus spiritului de răzbunare, este adeseori nerealist. Cum ai reacţiona dacă ai fi înşelat sau atacat? Ai deveni răzbunător dacă cineva te–ar ignora sau le–ar vorbi altora în mod dispreţuitor despre tine? Eşti răzbunător sau iertător?
O atitudine răzbunătoare dăunează
Desigur, există grade diferite de jignire. Dar majoritatea celor care vor să se răzbune pe cineva nu au fost victime ale unui atac sau ale unei agresiuni criminale. „Jignirile“ menţionate la începutul acestui articol au fost mai degrabă neînsemnate, cu toate că ele au apărut mari în mintea celor care au decis să se răzbune.
Biblia spune că nu ar trebui să cultivăm o atitudine răzbunătoare. Proverbele 24:29 oferă sfatul: „Nu zice: «Cum mi–a făcut el, aşa am să–i fac şi eu.»“ De ce nu? În primul rînd, o astfel de atitudine este dăunătoare pe plan fizic şi afectiv. Gîndurile răzbunătoare răpesc pacea minţii şi împiedică judecata sănătoasă. Priveşte această informaţie de presă: „Doi fermieri au tras cu armele din camionetele lor şi s–au ucis unul pe altul într–un loc de parcare, la capătul a 40 de ani de duşmănie care a început cînd erau copii.“ Imaginează–ţi, pe tot parcursul vieţii lor, gîndirea acestor doi bărbaţi a fost otrăvită de un spirit înveninat, răzbunător! — Proverbele 14:29, 30.
Un alt motiv pentru a nu cultiva un spirit de răzbunare este că cei care greşesc — chiar cei care greşesc grav — se pot schimba. Apostolul Pavel, de exemplu, cîndva, „se învoise la uciderea“ discipolului Ştefan şi «suflase ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului». Dar el se schimbase. Cu ani mai tîrziu, apostolul Petru — a cărui viaţă fusese în pericol din cauza lui Pavel în acea perioadă de început — îl numea „preaiubitul nostru frate Pavel“ (Faptele Apostolilor 8:1; 9:1; 2 Petru 3:15). Creştinii ar fi putut încerca să se răzbune pe Pavel, îndeosebi atunci cînd el aştepta, orb, în Damasc (Faptele Apostolilor 9:3–15). Ce tragică greşeală ar fi fost aceasta!
Pavel a putut deci pe drept cuvînt să sfătuiască la Romani 12:20: „Dacă–i este foame vrăjmaşului tău, dă–i să mănînce; dacă–i este sete, dă–i să bea.“ De ce? Deoarece dacă ne răzbunăm singuri pe un duşman, îi îndîrjim atitudinea şi cimentăm duşmănia dintre noi. Dar dacă îi facem bine celui care ne ofensează sau ne jigneşte, îi putem îmblînzi atitudinea şi putem face dintr–un fost duşman, un prieten.
Recunoaşterea propriilor noastre slăbiciuni ne ajută, de asemenea, să învingem amărăciunea care conduce la dorinţa de răzbunare. Psalmistul a întrebat: „Dacă ai pîndi greşelile, o, Iah, o, Iehova, cine ar putea sta în picioare?“ (Psalmul 130:3, NW). Toţi i–am ofensat sau jignit pe alţii. Nu am fost bucuroşi că ei nu au încercat să se răzbune? N–ar trebui atunci să acţionăm cu o reţinere similară? Isus a sfătuit: „Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi–le şi voi la fel.“ — Matei 7:12.
Este adevărat, Biblia spune: „Urîţi răul“ (Psalmul 97:10; Amos 5:15). Dar nu ne spune să urîm persoana care face răul. De fapt, Isus ne–a poruncit: „Continuaţi să–i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută“ (Matei 5:44, NW). Dacă întoarcem rău pentru rău, copiem spiritul celui care face răul. Vechiul proverb spune: „Să nu zici: «Îi voi plăti înapoi răul!» Speră în Iehova şi el te va salva“ (Proverbele 20:22, NW). Ce atitudine înţeleaptă! Este mult mai bine să ne dovedim învingători, rezistînd tentaţiei de a–i imita pe cei care fac răul. — Ioan 16:33; Romani 12:17, 21.
Pedepsire — prin cine?
Desigur, unele acţiuni sînt mai grave decît un afront sau o jignire personală. Cum stau lucrurile dacă eşti victima unui act criminal? Natural, considerăm că în numele dreptăţii trebuie să facem ceva. Dar ce anume? În unele civilizaţii nu a fost un lucru neobişnuit ca lucrurile să fie tratate în mod personal, prin răzbunare. Dar astfel de civilizaţii au sfîrşit adesea prin a fi sfîşiate de duşmănii sîngeroase. Astăzi, nici legile lui Dumnezeu şi, în cele mai mai multe cazuri, nici legile omeneşti nu permit ca oamenii să se răzbune personal pentru comiterea unor crime, şi pe bună dreptate. O astfel de violenţă la nivel individual nu ar face decît să producă mai multă violenţă.
Ar trebui atunci ca victima unei crime să nu facă nimic şi să înghită abuzul? Nu neapărat. Cînd persoana sau proprietatea noastră este violată, există autorităţi spre care să ne îndreptăm. Ai putea să telefonezi la poliţie. La locul de muncă, te adresezi conducerii. La şcoală, ai putea dori să mergi la director. Acesta este unul din motivele pentru care se află ei acolo — să susţină dreptatea. Biblia ne spune că autorităţile guvernamentale sînt „slujitorul lui Dumnezeu, un răzbunător al mîniei asupra celui care face răul“ (Romani 13:4). Dreptatea pretinde ca guvernul să–şi exercite autoritatea, să pună capăt delictelor şi să–i pedepsească pe răufăcători.
Este adevărat, uneori este nevoie de mult timp pentru a se face dreptate. Un scriitor dezgustat de lume a spus: „Dreptatea este ca un tren care ajunge aproape întotdeauna tîrziu.“ Uneori, ce–i drept, trenul nu ajunge niciodată. Cei care comit nedreptatea pot fi atît de puternici încît autorităţile nu pot exercita control asupra lor. Totuşi, conduita înţeleaptă este să manifeşti autoreţinere. „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte“, spune Biblia. — Proverbele 29:11.
Răzbunare — prin cine?
Faptul de a ne reţine să ne răzbunăm ne va aduce astfel foloase şi vom putea aştepta în mod calm, ştiind că în cazul în care trebuie înfăptuită dreptatea, Dumnezeu o va face la timpul potrivit. Iehova ştie că fărădelegea lăsată fără frîu duce la inechitate (Eclesiastul 8:11). El nu va permite ca răul îndîrjit să asuprească veşnic omenirea. Iată de ce apostolul Pavel ne–a sfătuit: „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi loc mîniei lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice DOMNUL [Iehova, NW]»“ (Romani 12:19). Într–adevăr, Biblia vorbeşte despre ziua de răzbunare a Creatorului. Ce va fi această zi de răzbunare? Şi cine va fi obiectul răzbunării lui Dumnezeu? Despre aceste lucruri vom discuta în articolul care urmează.
[Chenarul de la pagina 4]
Pentru a stăpîni sentimentele de răzbunare, aminteşte–ţi că
□ Dumnezeu este interesat de dreptate
□ adoptarea unei atitudini răzbunătoare produce daune
□ faptul de a fi amabil reduce adesea problemele cu alţii
□ multe din propriile noastre greşeli au fost trecute cu vederea
□ cei care greşesc se pot schimba
□ învingem lumea rezistînd căilor sale