Potopul în legendele lumii
POTOPUL din timpul lui Noe a fost un cataclism devastator de asemenea proporţii, încît omenirea nu l–a putut uita niciodată. Peste 2 400 de ani mai tîrziu, Isus Cristos a vorbit despre el ca fapt istoric (Matei 24:37-39). Acest eveniment înfricoşător a lăsat o impresie de neşters asupra rasei umane, efectul lui fiind atît de puternic, încît a devenit legendar în toată lumea.
În cartea Myths of Creation (Miturile creaţiei), Philip Freund estimează că există mai bine de 500 de legende despre Potop care sînt cunoscute de peste 250 de triburi şi popoare. Odată cu trecerea atîtor secole, aceste legende au fost, aşa cum era de aşteptat, înflorite cu evenimente şi personaje imaginare. În toate însă se pot găsi unele asemănări fundamentale.
Asemănări frapante
După Potop, în timpul migraţiei lor din Mesopotamia, oamenii au dus cu ei în toate colţurile pămîntului relatări despre această catastrofă. Astfel, locuitorii Asiei, ai insulelor din Pacificul de Sud, ai Americii de Nord, ai Americii Centrale şi ai Americii de Sud au istorisiri despre acest eveniment impresionant. Numeroasele legende privitoare la Potop au existat cu mult înainte ca aceşti oameni să cunoască Biblia. Totuşi, legendele respective şi relatarea biblică a Diluviului au unele puncte fundamentale comune.
În unele legende sînt menţionaţi giganţi violenţi care au trăit pe pămînt înainte de Potop. În mod asemănător, Biblia arată că, înainte de Diluviu, îngeri neascultători s–au materializat în corpuri de carne, au coabitat cu femeile şi au dat naştere la o rasă de giganţi numiţi nefilimi. — Geneza 6:1-4; 2 Petru 2:4, 5.
De obicei, legendele despre Potop arată că un singur om a fost avertizat cu privire la un diluviu viitor de origine divină. Potrivit Biliei, Iehova Dumnezeu l–a avertizat pe Noe că îi va distruge pe cei răi şi violenţi. Dumnezeu i–a spus lui Noe: „Sfîrşitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul cu violenţă; iată, îi voi nimici împreună cu pămîntul“. — Geneza 6:13.
Legendele referitoare la Potop arată, în general, că acesta a cauzat o distrugere mondială. În mod asemănător, Biblia spune: „Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi care sînt sub cerul întreg au fost acoperiţi. Tot ce avea suflare de duh de viaţă în nările sale, tot ce era pe pămîntul uscat a murit“. — Geneza 7:19, 22.
Majoritatea legendelor spun că un om a supravieţuit Diluviului, împreună cu una sau mai multe persoane. Multe legende spun despre el că s–a refugiat într–o corabie pe care o construise şi că aceasta s–a oprit pe un munte. În mod asemănător, Scripturile spun că Noe şi–a construit o arcă. Ele mai afirmă: „Numai Noe şi cei care erau cu el în arcă au supravieţuit“ (Geneza 6:5-8; 7:23, NW). Potrivit Bibliei, după Diluviu „[arca, NW] s–a oprit pe munţii Ararat“, unde au debarcat Noe şi familia sa (Geneza 8:4, 15-18). Legendele mai arată că supravieţuitorii Potopului au început să repopuleze pămîntul, aşa cum arată Biblia că au făcut Noe şi familia sa. — Geneza 9:1; 10:1.
Legende antice despre Potop
Avînd în vedere cele de mai sus, să ne oprim puţin asupra cîtorva dintre legendele despre Potop. Să începem, de pildă, cu sumerienii — un popor antic care locuia în Mesopotamia. Versiunea lor despre Potop a fost găsită pe o tăbliţă de lut dezgropată dintre ruinele de la Nipur. Pe această tăbliţă se spune că zeii sumerieni Anu şi Enlil au hotărît să distrugă omenirea printr–o inundaţie vastă. Fiind avertizaţi de zeul Enki, Ziusudra şi familia sa au putut să supravieţuiască într–o corabie uriaşă.
Epopeea babiloneană a lui Ghilgameş conţine multe detalii. Conform acesteia, Ghilgameş l–a vizitat pe Utnapiştim, strămoşul său, căruia îi fusese acordată viaţa eternă după ce supravieţuise Potopului. În conversaţia care a urmat, Utnapiştim i–a explicat că lui i se spusese să construiască o navă şi să ducă în ea vite, animale sălbatice, precum şi pe propria sa familie. El a construit nava sub forma unui cub uriaş cu laturile de 60 m fiecare şi şase niveluri. El îi relatează lui Ghilgameş că furtuna a durat şase zile şi şase nopţi, iar apoi spune: „Cînd a sosit a şaptea zi, uraganul, Diluviul, urgia bătăliei a fost întreruptă, ea care lovise ca o armată. Marea a devenit calmă, ciclonul s–a potolit, Diluviul a încetat. Am privit asupra mării şi zgomotul vocilor se sfîrşise. Şi toată omenirea devenise humă“.
După ce vasul s–a oprit pe muntele Nisir, Utnapiştim a dat drumul unui porumbel, care a revenit pe corabie, fiindcă nu a putut găsi un loc unde să se aşeze. După aceea a fost trimisă o rîndunică, dar şi ea s–a întors. Atunci i s–a dat drumul unui corb, iar cînd acesta nu s–a întors Utnapiştim a ştiut că apa scăzuse. Apoi el a dat drumul animalelor şi a adus o ofrandă de jertfă.
Această legendă foarte veche este întrucîtva asemănătoare cu relatarea biblică despre Potop. Totuşi, îi lipsesc detaliile vii şi simplitatea relatării biblice, şi ea nu specifică dimensiuni rezonabile pentru arcă, nici nu indică perioada despre care este vorba. De exemplu, Ghilgameş a spus că furtuna a durat şase zile şi şase nopţi, în timp ce Biblia spune că „ploaia a căzut pe pămînt patruzeci de zile şi patru zeci de nopţi“ — o ploaie torenţială continuă care, în final, a acoperit întregul glob cu apă. — Geneza 7:12.
Deşi Biblia menţionează opt supravieţuitori ai Potopului, în legenda grecească numai Deucalion şi soţia sa, Pyrrha, au supravieţuit (2 Petru 2:5). Potrivit acestei legende, pămîntul era locuit, înainte de Potop, de indivizi violenţi numiţi oamenii bronzului. Zeul Zeus a hotărît să–i distrugă printr–o mare inundaţie şi i–a spus lui Deucalion să construiască un chivot uriaş şi să intre în el. Cînd apele inundaţiei s–au retras, chivotul s–a oprit pe muntele Parnas. Deucalion şi Pyrrha au coborît de pe munte şi au dat iarăşi naştere la oameni.
Legendele Orientului Îndepărtat
În India circulă o legendă despre Potop în care Manu este supravieţuitorul uman. El se împrieteneşte cu un peştişor care, crescînd şi devenind peşte mare, îl avertizează că vine o inundaţie devastatoare. Manu construieşte o corabie pe care peştele o trage pînă cînd ea se opreşte pe un munte din Himalaya. Cînd apele potopului scad, Manu coboară de pe munte şi, cu Ida, personificare a jertfei sale, reînnoieşte specia umană.
Potrivit legendei chinezeşti despre potop, zeul tunetului dă un dinte la doi copii: Nu Wa şi Fu Xi. El îi instruieşte să–l planteze şi să se adăpostească în tigva care va creşte din el. Din dinte creşte deodată un pom care produce o tigvă uriaşă. Cînd zeul tunetului face să cadă o ploaie torenţială, copiii se urcă în tigvă. Deşi potopul care urmează îi îneacă pe toţi ceilalţi locuitori ai pămîntului, Nu Wa şi Fu Xi supravieţuiesc şi repopulează globul.
În Americi
Indienii din America de Nord au diferite legende care conţin o temă comună: un potop care distruge totul, cu excepţia cîtorva oameni. De exemplu, arikara, o populaţie caddo, spune că pămîntul a fost cîndva locuit de o rasă de oameni atît de puternici, încît îşi băteau joc de zei. Zeul Nesaru i–a nimicit pe aceşti giganţi prin intermediul unui potop, dar i–a ocrotit pe oamenii săi, animalele şi porumbul într–o peşteră. Populaţia havasupai spune că zeul Hokomata a cauzat un diluviu care a distrus omenirea. Totuşi, omul Tochopa a ocrotit–o pe fiica sa Pukeheh, pe care a închis–o ermetic într–un buştean scobit.
Indienii din America Centrală şi America de Sud au legende despre potop în care se găsesc asemănări fundamentale. Populaţia maya din America Centrală credea că un mare şarpe al ploii a distrus lumea prin torente de apă. În Mexic, versiunea chimalpopoca spune că un potop a acoperit munţii. Zeul Tezcatlipoca l–a avertizat pe omul Nata, care a scobit un buştean în care el şi soţia sa, Nena, şi–au găsit refugiul pînă cînd apa a scăzut.
În Peru, băştinaşii chincha au o legendă despre un potop cu durata de cinci zile care a distrus toţi oamenii, cu excepţia unuia pe care o lama vorbitoare l–a condus pe un munte, pentru a fi în siguranţă. Populaţia aymara din Peru şi Bolivia spune că zeul Virajocha a ieşit din lacul Titicaca şi a creat lumea şi oameni puternici, neobişnuit de mari. Deoarece această primă rasă l–a supărat, Virajocha a distrus–o printr–un potop.
Indienii Tupinamba din Brazilia vorbeau despre un timp cînd un potop mare i–a înecat pe toţi strămoşii lor, cu excepţia acelora care au supravieţuit în canoe sau pe vîrful copacilor înalţi. Băştinaşii cashinaua, din Brazilia, macushi, din Guyana, caribi, din America Centrală şi ona şi yahgan, din Ţara de Foc — America de Sud — , se numără printre numeroasele triburi care au legende despre potop.
În Pacificul de Sud şi Asia
În toată zona Pacificului de Sud, legendele despre un potop în urma căruia au rămas cîţiva supravieţuitori sînt foarte răspîndite. De exemplu, în Samoa există o legendă despre un potop din vremurile străvechi care a distrus toţi oamenii, cu excepţia lui Pili şi a soţiei sale. Ei au găsit salvare pe o stîncă, iar după potop au repopulat pămîntul. În insulele Hawaii, zeul Kane s–a supărat pe oameni şi a trimis un potop ca să–i distrugă. Cu ajutorul unei corăbii mari, care s–a oprit în cele din urmă pe un munte, a scăpat numai Nu’u.
Pe insula Mindanao, din Filipine, băştinaşii ata spun că, odinioară, apa a acoperit pămîntul şi i–a distrus pe toţi oamenii, cu excepţia a doi bărbaţi şi a unei femei. Populaţia iban din Sarawak, Borneo, spune că, în urma unui diluviu, au scăpat doar cîţiva oameni, refugiindu–se pe cele mai înalte dealuri. Potrivit legendei despre potop a populaţiei igorot, din Filipine, au supravieţuit numai un frate şi o soră datorită faptului că şi–au găsit refugiul pe muntele Pokis.
Locuitorii soyot, din Siberia, spun că o broască–gigant, care sprijinea pămîntul, s–a mişcat şi a făcut ca globul să fie inundat. Un bătrîn şi familia sa au supravieţuit pe o plută făcută de el. Cînd apa s–a retras, pluta s–a oprit pe un munte înalt. Ugrii din vestul Siberiei şi Ungaria spun, de asemenea, că supravieţuitorii potopului au folosit plute, dar au plutit în derivă spre diferite regiuni ale pămîntului.
Originea comună
Ce concluzie putem trage din aceste legende numeroase cu privire la Potop? Deşi se deosebesc mult în privinţa detaliilor, ele au unele trăsături comune. Acestea arată că există o origine într–un cataclism uriaş şi de neuitat. În pofida deosebirilor clare intervenite de–a lungul secolelor, tema lor de bază este ca un fir roşu care le leagă de un unic şi mare eveniment — Diluviul mondial, raportat în simpla şi nefalsificata relatare biblică.
Întrucît legendele referitoare la Potop se găsesc, în general, în rîndul oamenilor care nu au venit în contact cu Biblia decît în ultimele secole, ar fi o greşeală să se susţină că au fost influenţate de relatarea din Scripturi. De altfel, The International Standard Bible Encyclopedia spune: „Caracterul universal al relatărilor despre potop este luat de obicei ca dovadă pentru distrugerea mondială a omenirii printr–un potop . . . Pe lîngă aceasta, unele dintre relatările antice au fost scrise de oameni care se opuneau total tradiţiei ebraico–creştine“ (volumul 2, pagina 319). Deci putem conchide cu convingere că legendele despre Potop confirmă veridicitatea relatării biblice.
Întrucît trăim într–o lume plină de violenţă şi imoralitate, ar fi bine să citim relatarea biblică despre Potop, aşa cum este ea consemnată în Geneza, capitolele 6 la 8. Dacă medităm la motivul care a dus la Diluviul mondial — practicarea a ceea ce era rău în ochii lui Dumnezeu — vom vedea în el un avertisment de importanţă vitală.
În curînd actualul sistem de lucruri rău va cunoaşte judecata nefavorabilă a lui Dumnezeu. Din fericire, vor exista, totuşi, supravieţuitori. Dacă veţi asculta de cuvintele apostolului Petru, vă veţi putea număra printre ei: „Lumea acelui timp [al lui Noe] a suferit distrugerea cînd a fost inundată de apă. Dar cerurile şi pămîntul de acum sînt păstrate prin acelaşi cuvînt pentru foc şi rezervate pentru ziua de judecată şi de distrugere a oamenilor lipsiţi de pietate. . . . Întrucît toate aceste lucruri urmează să fie dizolvate în felul acesta, ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, în acte de conduită sfîntă şi fapte de devoţiune sfîntă, aşteptînd şi ţinînd bine minte prezenţa zilei lui Iehova“. — 2 Petru 3:6-12, NW.
Veţi păstra viu în minte prezenţa zilei lui Iehova? Dacă da şi dacă veţi acţiona în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, vă veţi bucura de mari binecuvîntări. Cei care îi fac plăcere, astfel, lui Iehova Dumnezeu, pot manifesta încredere în lumea nouă la care se referă Petru cînd adaugă: „Potrivit făgăduinţei Lui [Dumnezeu], aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care locuieşte dreptatea“. — 2 Petru 3:13.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Legendele babiloneene despre potop au fost transmise din generaţie în generaţie
[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]
Ascultaţi de avertismentul lui Petru, păstrînd viu în minte ziua lui Iehova?